ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4861/2003

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2202 din 20 martie 2001

a Tribunalului București, secția comercială, a fost respinsă acțiunea

Municipiului București, prin Primar General T.B., prin care solicitase

obligarea pârâtei S.C. J.I. SRL la plata sumei de 25.373,50 USD, echivalent în

lei la curs BNR din ziua plății reprezentând penalități de întârziere plată

cotă profit asociere, precum și evacuarea acesteia din spațiul ocupat în

București.

Instanța a reținut că cele convenite în art. 8

din contractul de asociere încheiat între părți, constituie o clauză leonină

sancționată cu nulitate potrivit dispozițiilor art. 1513 C. civ., așa încât

acțiunea reclamantei a fost respinsă.

Apelul reclamantului declarat împotriva acestei

sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 44 A din 14 februarie 2002 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, sentința fiind schimbată în

tot, în sensul admiterii acțiunii precizate de către reclamantă și obligării

pârâtei la 32.438,25 USD din care 310 USD cotă profit pe octombrie 2001 și

32.128,25 USD penalități.

Totodată s-a dispus și evacuarea pârâtei din

spațiul ocupat.

Instanța de apel a reținut în esență că

dispozițiile art. 1513 C. civ. nu sunt aplicabile în speță deoarece Primăria,

când a încheiat contractul de asociere și și-a limitat pierderile, a avut în

vedere și interesul public, corelat cu obligațiile asumate, punând la

dispoziția pârâtei un spațiu comercial și asigurându-i acesteia folosința

netulburată a spațiului pe toată durata asocierii.

Întrucât clauza prin care reclamanta și-a

limitat pierderile nu este o clauză leonină iar pârâta nu și-a onorat

obligațiile asumate prin contract, instanța de apel a apreciat că acțiunea

reclamantei pentru despăgubiri este întemeiată, ca și pentru evacuare, reținând

că pârâta nu mai este îndreptățită să folosească spațiul, deoarece contractul

este reziliat de drept în temeiul pactului comisoriu de gradul IV inserat de

părți în contract.

Nemulțumită de această decizie pârâta a declarat

recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate.

Recurenta critică instanța de apel pentru că s-a

pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv asupra rezilierii

contractului de asociere, reținând că în temeiul pactului comisoriu de gradul

IV convenit de părți, acesta este reziliat de drept.

De asemenea, instanța de apel a interpretat

greșit actul dedus judecății schimbând natura și înțelesul acestuia, respectiv

a celor stabilite în art. 10 alin. (4) din contractul de asociere în

participațiune nr. 123 din 23 mai 1994, dispoziții care n-au fost coroborate cu

cele stipulate în art. 15 din același contract și din care rezulta că este

vorba de un pact comisoriu de gradul II și nu IV, cum greșit s-a reținut.

Întrucât nici una dintre părți nu a solicitat

rezilierea asocierii, recurenta apreciază că hotărârea instanței privind

evacuarea sa este lipsită de temei legal, mai ales că reclamanta n-a făcut

dovada notificării pârâtei conform art. 15 din contract, iar prin adresa nr. 5012

din 3 decembrie 1999 trimisă de reclamantă pârâtei, a operat tacita

relocațiune.

De asemenea, hotărârea instanței de apel de

admitere a acțiunii precizate de către reclamantă, încalcă dispozițiile art. 294

C. proc. civ., deoarece în apel nu poate fi schimbat obiectul cererii de

chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.

Cum reclamanta a cerut la fond numai penalități

de întârziere, cererea făcută de ea în apel prin care și-a majorat cuantumul

sumelor pretinse și cu cota de profit pe octombrie 2001 în sumă de 310 USD (de

altfel achitată de ea cu O.P. 10 din 30 noiembrie 2001) nu putea fi admisă, ea

fiind făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 294 C. proc. civ.

De asemenea, în apel, prin cererea de majorare a

cuantumului penalităților pretinse, reclamanta și-a extins perioada pentru care

a pretins respectivele penalități începând cu iulie 1994 și până la 31

octombrie 2001.

Acordându-i penalitățile astfel cum le-a

solicitat instanța ar fi trebuit să constate chiar și din oficiu că pentru

perioada 1994-1997 a operat prescripția dreptului la acțiune al reclamantei,

așa încât ar fi trebuit dispusă efectuarea unei expertize, expertiză pe care ea

de altfel a și solicitat-o în apel dar instanța a omis a se pronunța asupra

acestei cereri.

În final, recurenta critică înlăturarea

dispozițiilor art. 1513 C. civ. ce sancționează cu nulitate clauza leonină,

cele convenite de părți în art. 8 alin. (2) din contract constituind, cum

corect a reținut și instanța de fond, o clauză leonină, reclamanta fiind

înlăturată de la pierderi, pierderi ce i-au revenit numai ei în condițiile în

care ea a efectuat în respectivul spațiu îmbunătățiri substanțiale, de peste

80.000 USD.

Prin întâmpinare, intimatul reclamant a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este întemeiat pentru considerentele ce

se vor arăta:

Reclamantul, prin primar, a formulat acțiune,

inițial, pentru plata penalităților de întârziere în cuantum de 25.373,50 USD,

plătibili în lei, penalități calculate pentru plata cu întârziere a cotei de

profit stipulată în contractul de asociere nr. 123 din 23 mai 1994, încheiat cu

pârâta pentru 5 ani, precum și pentru evacuare.

Acțiunea respinsă la fond și admisă în apel a

fost modificată atât la fond, când reclamantul și-a micșorat cuantumul

penalităților la 19.185,38 $, depunând alăturat calculul lor, cât și în apel,

când și-a majorat cuantumul la 32.438,25 USD suma pretinsă reprezentând cotă

profit pe octombrie 2001- 310 USD – iar restul penalități de întârziere pe

perioada iulie 1994 – 31 octombrie 2001, acțiune admisă de instanța de apel

conform precizării făcută în apel.

Soluția instanței de apel este greșită și

criticabilă numai sub aspectul rezolvării cererii privind despăgubirile

acordate, criticile recurentei fiind întemeiate sub acest aspect.

Potrivit dispozițiilor art. 294 C. proc. civ. în

apel nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și

nici nu se pot face cereri noi.

Cum obiectul cererii de chemare în judecată l-au

format numai penalitățile de întârziere, cererea apelantului făcută în apel de

acordare și a cotei de profit în sumă de 310 USD pentru octombrie 2001 pe lângă

penalități este făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 294 C. proc. civ. și nu

putea fi primită de instanță, critica recurentei privind obligarea sa și la

această sumă fiind întemeiată.

De asemenea instanța de apel, ignorând

penalitățile precizate de reclamant la fond și cerute pe perioada iulie 1997-

octombrie 2000 în cuantum de 18.875,38 USD conform calculului depus la fila

20-21 fond, a acordat reclamantului penalități în cuantum de 32.128,25 USD

calculate pe perioada iulie 1994- 31 octombrie 2001, cuantum pe care

reclamantul nu l-a mai justificat și care oricum nu putea fi acordat pentru

perioada iulie 1994- iulie 1997, fiind prescris dreptul la acțiune al

reclamantei, acțiunea fiind formulată la 1 august 2000.

Așadar și pe acest aspect critica recurentei

este întemeiată, impunându-se modificarea soluției din apel pe aspectul

cuantumului penalităților în conformitate cu cererea precizată la instanța de

fond.

Chiar dacă reclamantul era îndreptățit – conform

dispozițiilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ. – la penalități ce au curs după

darea hotărârii primei instanțe, cum nu a dovedit calculul lor și pentru

perioada octombrie 2000- octombrie 2001, nedepunând nici un act probator,

curtea apreciază că pentru această perioadă instanța de apel nu putea primi

cererea, ea fiind nedovedită.

Celelalte critici formulate de recurentă curtea

le apreciază ca neîntemeiate deoarece, chiar dacă instanța de apel apreciază în

considerente că a intervenit rezilierea de drept a contractului de asociere, în

dispozitiv nu se pronunță asupra unei asemenea cereri, așa încât nu se poate

imputa că s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut.

De asemenea nu se poate reține nici critica

referitoare la clauza leonină inserată în contract și sancționată cu nulitatea

în temeiul dispozițiilor art. 1513 C. civ.

Cele stipulate de părți în art. 8 alin. (2) din

contract reprezintă numai o limitare a pierderilor și nu o înlăturare a lor,

dispozițiile cuprinse în art. 251-256 C. com. referitoare la contractul de

asociere în participațiune nesancționând o asemenea clauză cu nulitate.

De altfel, este de reținut că pârâta a și

achitat cotele de profit convenite, ceea ce formează obiectul litigiului de

față privind numai penalitățile de întârziere pentru achitarea cu întârziere a

acestora, penalități stipulate în art. 10 alin. (3) din contract.

Din acțiunea reclamantei rezultă că evacuarea

pârâtei s-a solicitat în primul rând pentru că la 23 mai 1999 contractul de

asociere și-a încetat valabilitatea prin ajungere la termen, el fiind încheiat

pe durata a 5 ani și nemai fiind prelungit, așa încât pârâta nu mai are nici un

titlu asupra acelui spațiu.

Având în vedere contractul părților, durata

pentru care a fost încheiat, curtea apreciază că în mod corect instanța de apel

a dispus evacuarea pârâtei, așa încât critica sa pe acest aspect este

nefondată.

Neîntemeiată este și critica referitoare la

omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii sale de a se efectua o

expertiză contabilă deoarece această cerere a fost formulată odată cu notele

scrise depuse la 12 februarie 2002, după închiderea dezbaterilor la 7 februarie

2002 când instanța a rămas în pronunțare.

În consecință, curtea apreciază că recursul

pârâtei este întemeiat urmând a fi admis iar în temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ. coroborate cu art. 312 C. proc. civ., decizia din apel

modificată numai în partea privitoare la cuantumul penalităților, în sensul

obligării pârâtei la 18.875,38 USD echivalent în lei, curs B.N.R. din ziua

plății, restul dispozițiilor deciziei privitoare la evacuare, urmând a fi

menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

S.C. J.I. SRL București împotriva deciziei nr. 44 din 14 februarie 2002 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o modifică în parte

în sensul că obligă pârâta la 18.875,38 USD echivalent în lei din ziua plății,

cu titlu de penalități, menținând restul dispozițiilor deciziei, cu privire la

evacuare.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 4 decembrie 2003.