ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3324/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 6785/2000,

reclamantul, municipiul București, a chemat în judecată pe pârâta SC A.C. SA,

solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 43.593,52 dolari S.U.A. cu

titlu de pretenții, plătibili în lei la cursul B.N.R. din ziua plății,

reprezentând 14.541 dolari S.U.A. la cota de profit minim garantat și 28.052,52

dolari S.U.A. penalități de întârziere calculate conform contractului de

asociere.

S-a mai solicitat rezilierea

contractului de asociere nr. 172 din 15 noiembrie 1997 și evacuarea pârâtei din

spațiul cu altă destinație situat în București sector 1.

Tribunalul București, secția comercială,

prin sentința civilă nr. 8246 din 11 decembrie 2000, a admis în parte acțiunea

reclamantei, precum și excepția invocată de către pârâtă, privind nulitatea absolută

a clauzei cuprinse în art. 9 alin. (2) din contractul de asociere și, în

consecință:

A constatat nulitatea absolută a

clauzei prevăzută la art. 9 alin. (2) din contractul de asociere încheiat de

părți sub nr. 172 din 15 noiembrie 1997.

A constatat reziliat de drept

contractul, potrivit pactului comisoriu prevăzut în art. 13 al convenției

părților.

A dispus evacuarea pârâtei din

spațiul situat în București, sector 1.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că prevederile cuprinse în art. 9 alin. (2) al contractului de

asociere în participațiune, încheiat de părți și cuprinzând o clauză leonină și

intră în contradicție cu dispozițiile art. 251 C. com. și art. 1513 C. civ.,

potrivit cărora este nul contractul prin care un asociat își stipulează

totalitatea câștigurilor.

Potrivit art. 1513 alin. (2) C. civ.

este nulă convenția prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulți asociați să

fie scutiți a participa la pierderi.

Or, reclamanta nu numai că nu

înțelege să participe la pierderi, dar, în condițiile în care societatea nu

înregistrează profit, deși se află în raporturi juridice comerciale, pretinde

chiar și penalități de întârziere pentru neachitarea profitului.

Dat fiind caracterul absolut al

nulității, ce lovește art. 2 din contractul părților, tribunalul a constatat

nulitatea acestei clauze și, în consecință, a respins pretențiile reclamantei.

Totodată, potrivit pactului

comisoriu prevăzut în art. 13 din convenție, a dispus rezilierea contractului

de asociere și evacuarea pârâtei din spațiul situat în București, sector 1.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia nr. 1111 din 4 septembrie 2001, a admis apelul

reclamantei, a anulat în tot sentința atacată și, în consecință, a respins atât

acțiunea principală, cât și cererea reconvențională.

Totodată, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de pârâtă.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut inexistența clauzei leonine, dispoziție prevăzută de art. 9 alin.

(2) nefiind lovită de nulitate absolută, în speță, nefiind aplicabile

dispozițiile art. 1513 C. civ.

A mai reținut că, atâta vreme cât,

potrivit art. 13 alin. (4) din contractul de asociere, s-a prevăzut că, pe baza

dispoziției Primarului General, se poate dispune rezilierea de drept a

convenției și evacuarea pârâtei, intervenția instanței este inutilă.

În sfârșit a reținut că reclamanta

nu a produs probe concludente cu privire la pretențiile solicitate.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, susținând că, în mod greșit, i-a fost respinsă acțiunea,

întrucât din actele depuse la dosar rezultă pretențiile solicitate.

A mai susținut că pretențiile sunt

datorate, potrivit dispozițiilor art. 969 C. civ., și au fost calculate în

conformitate cu art. 13 din contractul de asociere încheiat de părți.

Verificând legalitatea și temeinicia

deciziei, în raport cu criticile formulate, Curtea constată că recursul nu este

fondat.

În mod just s-a apreciat de instanța

de apel că este inutilă intervenția instanței în rezilierea contractului de

asociere, față de clauza prevăzută în art. 13 alin. (4) din convenție.

Este adevărat că, potrivit art. 969 C.

civ., contractul reprezintă legea părților, care sunt ținute să-și

îndeplinească întocmai obligațiile asumate, însă reclamanta nu a făcut dovada

pretențiilor solicitate.

Astfel, actele depuse la dosar nu

sunt concludente, atâta timp cât relevă, pe perioada dedusă judecății, profitul

realizat de pârâtă și din ce activitate, respectiv, din cea de depozitare sau

din profitul nou ales.

De asemenea, tabelul de calcul este

ilizibil și neînsoțit de o notă explicativă, iar reclamanta, în cererea dedusă

judecății, nu defalcă pretențiile.

Cum reclamanta nu a produs dovezi

concludente cu privire la cota de profit și penalitățile solicitate, în mod

corect, instanța de apel a respins ca neîntemeiată cererea acesteia.

În consecință, Curtea constată că decizia atacată este

legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu art. 316 și 296 C.

proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul, municipiul București, împotriva deciziei nr. 1111 din 4 septembrie

2001 a Curții de Apel București, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi, 4 iulie 2003.