ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1577/2003

S-a

luat în examinare recursul  declarat  de  reclamantul

La apelul

nominal s-a  prezentat recurentul  MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin Primarul  General,

prin consilier juridic M. H. lipsind  intimata  S.C.”A. B. C.” S.R.L.

București.

Procedura legal

îndeplinită.

S-a referit  de

către magistratul asistent că: recurentul este  scutit în baza art.17 din Legea

nr.146/1997 de timbrare a   recursului, după, care,  reprezentantul

recurentului   având cuvântul, a solicitat  admiterea  recursului, și

modificarea deciziei atacate pentru motivele  scrise  depuse la  dosar.

C U

R T E A

Asupra

recursului de față constată:

Prin  acțiune

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI  a chemat în judecată pe  pârâta „A. B.C.”

S.R.L.,  solicitând  obligarea acesteia la plata  sumei de 1529,79 dolari

S.U.A.,  reprezentând  cota de profit  minim garantat,  penalități de

întârziere, precum  și rezilierea   și evacuarea pârâtei  din spațiul ce a

constituit obiectul  asocierii.

Tribunalul

București prin sentința civilă nr.436 din 23 ianuarie 2001  a respins,  ca

neîntemeiată acțiunea formulată.

Pentru a  se

pronunța astfel,  instanța  de fond a reținut că  prin contractul încheiat s-a

stabilit  că independent de orice  profit pârâta să plătească reclamantului o

sumă minimă, fapt ce duce la concluzia că reclamantul și-a  asigurat

neparticiparea la pierderi  și mai mult decât atât, clauza   stipulată astfel

îi asigură numai participarea la beneficii.

Instanța a

apreciat că această clauză este  una leonină  și potrivit art.1513 cod civil,

contractul este nul atâta timp cât s-a  stipulat expres că   reclamantul este

scutit  de a participa și la  pierderi.

Sentința a fost

menținută  de Curtea de Apel care a respins  apelul declarat de reclamantă ca

nefondat.

Împotriva

deciziei nr.1129 din 3 septembrie 2001 pronunțată de  Curtea de Apel București,

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a declarat recurs  criticând-o  ca fiind

nelegală și netemeinică, raportat la greșita admitere a excepției nulității

absolute  a clauzei ce prevede profitul  minim garantat în  temeiul art.1513

cod civil.

Că, în speță nu

sunt   aplicabile dispozițiile art.1513 cod civil având în vedere că

obligațiile de plată ale  reclamantei aveau un caracter  fix și periodic   și

trebuiau  îndeplinite   chiar dacă activitatea devenea  neprofitabilă.

Examinând

legalitatea și temeinicia  deciziei recurată în  raport de  criticile formulate

se constată că  recursul declarat este întemeiat.

Din analiza

actelor și lucrărilor dosarului rezultă:

La 13 ianuarie

1999 între părți s-a  încheiat contractul nr.20  de asociere în

participațiune   pe o durată de 5 ani, contract prin care s-a stabilit că

indiferent de  profit, pârâta să plătească   reclamantului o sumă minimă,  iar

reclamantul   să-i pună la dispoziție spațiul și să-i asigure folosința

netulburată  pe toată perioada asocierii, spațiu pe care trebuia reparat și

modernizat de pârâtă.

Potrivit art.1

din Codul comercial legea civilă se aplică doar  atunci când nu există

dispoziții în legea comercială.

Asociația   în

participațiune este  reglementată special în  codul comercial  art.251 – 256,

ceea ce înseamnă că legea civilă nu  se mai aplică,respectiv art.1517 alin.1și

1540 cod civil care privesc societatea  civilă și  mandatul.

Art.251 cod

comercial nu sancționează  cu nulitatea, ca în  societatea  civilă  limitarea

convenită  de   părți, iar art.255 cod comercial stabilește  că  părțile determină

forma, întinderea  și condițiile asociației.

Art.254 cod

comercial dă  posibilitatea  asociaților în a li  se da cont de lucrurile

aduse  în asociație  și de beneficii și pierderi,  ceea ce înseamnă că   în

ipoteza nerealizării profitului,  reclamantul  are dreptul  de a fi desdăunat

chiar dacă nu poate cere  lichidarea asociației, fiindcă, nu au niciun drept de

proprietate asupra lucrurilor aduse în asociație ci numai un drept de creanță,

față de  proprietarul fondului  de  comerț.

Astfel fiind în

raport de  considerentele arătate, se  impune casarea   ambelor hotărâri   cu

trimitere spre rejudecare la instanța de  fond.

În conformitate

cu dispozițiile art.313 și 315  cod procedură civilă la rejudecare, instanța de

fond  va  verifica  dacă s-a realizat vreun profit din activitatea comercială,

și dacă  suma  solicitată  se încadrează  în cota de profit stipulată de  părți

în contract de 17,83 %, ca fiind  suma minimă, ținând  seama și de

dispozițiile  art.251 și art.256 din Codul Comercial.

De  asemenea se

va verifica  dacă și-a îndeplinit obligațiile stabilite în  contract, chiar

sporadic, pentru a   se aprecia  dacă sunt  îndeplinite  condițiile pentru a

opera pactul  comisoriu  referitor la rezilierea contractului și dacă s-a emis

dispoziție  administrativă de reziliere.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite

recursul declarat de reclamantul  MUNICIPIUL  BUCUREȘTI, prin  Primarul

General, modifică decizia nr.1129 din 3 septembrie 2001 a Curții de Apel

București  - Secția a V-a  Comercială, admite apelul aceleiași părți împotriva

sentinței civile nr.436 din  23 ianuarie   2001  a Tribunalului București –

Secția Comercială, pe care o desființează  și trimite cauza spre rejudecare

Tribunalului  București – Secția Comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 martie 2003.