ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4337/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4337/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Municipiul București a chemat în
judecată pe pârâta SC R. SRL și a solicitat ca, prin sentința care se va
pronunța, să fie obligată la plata sumei de 58.161,46 dolari S.U.A.,
reprezentând penalități de întârziere calculate la cota de profit.
La rândul său, pârâta a formulat cerere
reconvențională prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a
contractului de asociere în participațiune.
Tribunalul București, secția
comercială, prin sentința civilă nr. 3328 pronunțată la data de 26 aprilie 2001,
a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 2389 dolari
S.U.A., în echivalent lei la data achitării, precum și la cheltuieli de
judecată.
În considerentele sentinței, pe baza
probelor administrate, prima instanță a apreciat că, pe perioada în litigiu, cota
de aport, așa cum a fost determinată de expertiză, este de 2389 dolari S.U.A.
Capătul de cerere pentru plata
penalităților a fost respins pe motivul că reclamanta nu a prezentat un mod de
calcul sau probe care să-i susțină cererea în conformitate cu art. 1169 C. civ.
În ce privește reconvenționala
formulată de pârâtă, instanța de fond a reținut că nu sunt motive întemeiate
pentru aplicarea dispozițiilor art. 1513 C. civ., câtă vreme reclamanta nu și-a
atribuit totalitatea câștigurilor.
Instanța de fond a constatat și
faptul că, în cauză, contractul de asociere a fost reziliat în virtutea
pactului comisoriu expres de gradul IV, așa încât a dispus evacuarea pârâtei
din spațiul comercial situat în Piața Kogălniceanu nr. 8 sector 5.
Sentința a fost confirmată de Curtea
de Apel București, care, prin decizia nr. 1362 din 1 noiembrie 2001, a respins,
ca nefondat, apelul Primăriei Municipiului București.
Curtea a stabilit că au fost corect
respinse pretențiile pentru plata penalităților de întârziere, întrucât plata
cotei de profit a fost făcută cu respectarea termenului scadent.
Împotriva deciziei pronunțate în
apel a declarat recurs reclamanta, Municipiul București, care a invocat motivul
prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv,
recurenta a susținut că instanțele care au soluționat cauza au interpretat
greșit actul dedus judecății și au schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic
al acestuia.
În concret, recurenta a susținut că,
potrivit art. 9 alin. (2) din contrat, pârâta s-a obligat să-i achite 31,19%
din profitul net lunar, dar nu mai puțin de 1550 dolari S.U.A. Această clauză,
în opinia sa, a fost interpretată greșit și, ca urmare, s-a ajuns la concluzia
că numai suma la care a fost obligată este datorată deși, din evidențele sale,
rezultă un debit de 12699 dolari S.U.A. la care se adaugă 63.243,80 dolari
S.U.A., reprezentând penalități de întârziere.
Faptul că intimata nu și-a respectat
obligația de plată, a mai susținut recurenta, a fost confirmat și de expertiza
care a fost efectuată în cauză, care, la concluziile finale, stabilește că „la
debitul restant se adaugă penalități de întârziere”.
Față de clauza penală stipulată în
contract, prin care s-a stabilit procentul de penalitate, recurenta a
considerat că respingerea pretențiilor pentru plata penalităților este contrară
voinței părților contractante.
Decizia pronunțată de instanța de
apel, în opinia recurentei, este și nemotivată în fapt și în drept în ce
privește respingerea pretențiilor pentru plata penalităților.
Criticile aduse deciziei, a conchis
recurenta, o îndreptățește să solicite admiterea recursului și modificarea
deciziei în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost precizată.
Recursul este nefondat pentru
următoarele considerente:
În adevăr, părțile au stipulat în
contractul de asociere în participațiune clauza potrivit căreia intimata se
obligă să achite 31,19% din profitul net realizat din exploatarea bunului, dar
nu mai puțin de 1550 dolari S.U.A.
De asemenea, au convenit ca, pentru
neîndeplinirea obligațiilor asumate de asociat sau neexecutarea corespunzătoare
a acestor obligații, să se aplice penalități de 1% pentru fiecare zi de
întârziere și respectiv de 2% procent corectat ulterior la 0,2%.
În raport cu aceste prevederi și cu
probele dosarului, instanța de apel a reținut succint că penalitățile de
întârziere sunt nedatorate pentru motivul că expertiza efectuată în cauză a stabilit
că profitul de 31,19%, așa cum s-a stipulat în contract, s-a achitat. Cu alte
cuvinte, clauza agreată de părți prin contractul de asociere în participațiune
a fost respectată. Din acest punct de vedere, instanța de apel a stabilit, în
alți termeni, că nici o altă sumă nu se cuvenea recurentei, dar pentru că, în
propria cale de atac, nu i se putea crea o situație de defavoare față de suma
deja obținută ca diferență cotă de profit, s-au respins pretențiile cu privire
la plata penalităților de întârziere.
La dosarul de fond, expertul a redat
situația plăților efectuate de SC R. SRL din care rezultă că, în perioada de
referință, suma plătită, rezultată din aplicarea cotei de 31,19 % asupra
profitului net realizat, este mai mare, iar pe de altă parte, aceeași situație,
verificată din punctul de vedere al cotei minime de 1550 dolari S.U.A., a dus
la stabilirea unei diferențe de 2389 dolari S.U.A., pe care recurenta a
obținut-o prin hotărârea instanței de fond.
În ce privește penalitățile de
întârziere, potrivit clauzei contractuale, acestea sunt datorate numai în
ipoteza neexecutării corespunzătoare a obligațiilor, fără nici o referire la
întârzierea în plată.
Dar și în ipoteza în care s-ar
admite că prin „neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor” s-a înțeles și
plata cu întârziere, această ultimă condiție nu este îndeplinită, întrucât
diferența de achitat de către intimată s-a stabilit prin raportul de expertiză,
deci în cursul procesului, iar suma astfel determinată nu poate fi raportată anterior
acestei determinări pentru a aplica sancțiunea cerută de recurentă.
În fine, mai este de reținut și
împrejurarea că, după ce a fost depus raportul de expertiză, recurenta a depus
un set de acte cu calcule și situații proprii, fără să ceară completarea
raportului de expertiză sau o nouă expertiză în condițiile art. 208 și urm. C.
proc. civ.
În aceste condiții, soluția a fost
pronunțată în conformitate cu probele dispuse de instanță, cărora le-a fost
dată o interpretare corectă, așa încât motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C.
proc. civ. nu se găsește întemeiat.
În consecință, potrivit art. 312 C.
proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamantul pârât Municipiul București, prin Primarul General, împotriva
deciziei nr. 1362 din 1 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de
7.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 12 noiembrie 2003.