ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 935/2006

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 10 octombrie 2003, reclamantul M.B. prin P.G. a chemat în judecată pe pârâta SC A.I. SRL București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 1610,21 dolari S.U.A., reprezentând sold cota de aport în cuantum de 1240 dolari S.U.A. pentru perioada 01 mai 2000 – 31 mai 2003 și penalități de întârziere la plata prețului folosirii spațiului în cuantum de 370,21 dolari S.U.A. calculată pentru aceiași perioadă și evacuarea pârâtei din spațiul cu altă destinație situat în București și rezilierea contractului încheiat între părți, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta prin reprezentant legal a arătat că la data de 13 iunie 1997 a încheiat cu pârâta contractul de asociere în participațiune având ca obiect repararea, modernizarea și exploatarea spațiului construit cu altă destinație decât cea de locuință situat în București, în suprafață de 43,91 m.p. Reclamantul a arătat că în conformitate cu art. 4 din contract care potrivit art. 969 reprezintă legea părților „durata contractului este de 5 ani cu posibilitatea de prelungire dacă nici una din părți nu a solicitat denunțarea contractului cu un preaviz de 30 de zile”, însă pârâta nu și-a executat obligațiile decurgând din contract iar în această împrejurare, potrivit art. 13 alin. (4) din contract „în situația în care asociatul nu-și îndeplinește obligațiile asumate pe o perioadă mai mare de 3 luni, contractul de asociere este reziliat de drept”.

Având în vedere că pârâta nu și-a executat obligațiile contractuale în mod corespunzător achitând cu întârziere cotele de profit și ținând cont că și-a achitat sumele reprezentând penalizările pe perioada mai 2000 – mai 2003 se impune rezilierea contractului având în vedere și pactul comisoriu inserat urmând ca instanța să constate pe calea acțiunii rezilierea contractului și să dispună evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu. În drept acțiune s-a întemeiat pe dispozițiile art. 969 și art. 1073 – 1084 C. civ. În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: contractul de asociere, devizul estimativ și corespondența părților. Judecătoria sectorului 3 București, prin sentința civilă nr. 489 din 26 ianuarie 2004 a declinat competența de soluționare a cauzei în temeiul dispozițiilor art. 2 și art. 17 C. proc.

civ. în favoarea Tribunalului București, secția comercială. La instanța astfel investită cauza a fost înregistrată la 25 februarie 2004. Reclamantul își precizează la 25 mai 2004 cuantumul pretențiilor în sensul că prin acțiunea sa solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 3.362,27 dolari S.U.A., reprezentând cota de aport în sumă de 2.180 dolari S.U.A. pentru perioada februarie 2001 – 03 decembrie 2003 și majorări de întârziere în sumă de 1.182,27 dolari S.U.A. pentru perioada mai 2000 – 31 martie 2004. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 13468 din 9 decembrie 2004 a respins acțiunea formulată de reclamantul M.B. prin P.G. în contradictoriu cu pârâta SC A.I.

SRL București. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de 13 iunie 1997 părțile au încheiat contractul de asociere având ca obiect repararea, modernizarea și exploatarea de către acestea a imobilului ce face obiectul cauzei. Durata acestui contract a fost de 5 ani, cu drept de prelungire dacă nici una din părți nu solicită în prealabil rezilierea. La data de 13 iunie 2002 efectele acestui contract au încetat de drept, prin simpla ajungere la termen. Pentru a se angaja răspunderea contractuală trebuie să existe un contract, valabil încheiat și creditorul potrivit dispozițiilor art. 1082 C. civ. să dovedească culpa debitorului în neexecutarea obligației ce-i revenea.

Așa cum rezultă din adresa din 30 octombrie 2002 emisă urmare a solicitării pârâtei de a prelungi contractul de asociere, pârâta și-a achitat debitele cu care era înregistrată în evidențele contabile ale reclamantei la 30 septembrie 2002, respectiv cota de aport în valoare de 854 dolari S.U.A. și penalizările în valoare de 270,92 dolari S.U.A., iar debitele pretinse de reclamantă ulterior datei de 13 iunie 2002 nu au temei juridic. Din actele depuse la dosarul cauzei nu s-a dovedit existența prejudiciului și temeiul juridic în baza căruia reclamantul pretinde pârâtei plata sumelor de bani ce fac obiectul cauzei. Apelul declarat de reclamantul M.B. prin P.G.

a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 709 din 31 octombrie 2005. Pentru a pronunța această decizie instanța de control judiciar a reținut că în ceea ce privește durata contractului aceasta a fost corect stabilită de instanța de fond, astfel că orice pretenție după expirarea contractului nu mai putea fi solicitată. De altfel, lipsa datoriilor a fost oficial probată prin adresa A.F.I., iar în apel reclamantul nu a făcut dovada debitului de 155 dolari S.U.A. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs legal scutit de plata taxelor de timbru, în termen declarat și motivat reclamantul M.B. prin P.G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că data încetării contractului este reținută greșit în sensul că acest contract a fost reziliat la 3 decembrie 2003 tocmai pentru neplată și nu la 13 iunie 2002 ca atare a rămas un debit de 155 dolari S.U.A.

cu penalitățile aferente pe care pârâta trebuie să le plătească. În ceea ce privește faptul că societatea nu mai este debitoare, față de actele de la dosar nu se poate susține contrariul, deși este o greșeală făcută de A.F.I. În ceea ce privește cererea privind cheltuielile de judecată pe care instanța a respins-o ca fiind neîntemeiată la dosarul cauzei există taxele de timbru pentru capetele de cerere privind evacuarea societății și rezilierea contractului de asociere ceea ce justifică această solicitare. În consecință, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., reclamantul M.B. prin P.G. a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulată și motivat, modificarea în tot a deciziei atacate iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Durata contractului a fost corect stabilită atât de instanța de fond cât și de instanța de apel, astfel că orice pretenție după expirarea contractului nu mai este posibilă. Lipsa datoriilor a fost oficial probată prin adresa A.F.I. Recurenta nu a făcut dovada debitului de 155 dolari S.U.A. Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este neîntemeiată deoarece la dosarul cauzei s-au depus chitanțele justificative. Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că atât instanța de fond cât și instanța de apel au interpretat în mod corect actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, așa fiind Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge recursul declarat ca nefondat, menținând ca legală și temeinică decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.B. prin P.G., împotriva deciziei comerciale nr. 709 din 32 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Obligă recurenții la plata sumei de 357 RON cheltuieli de judecată în favoarea SC A.I. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2006.