ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1130/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 februarie 1999, reclamanta S.C. A.I. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. I.D. S.A. solicitând ca, în baza sentinței civile ce se va pronunța, să fie obligată să-i pună de îndată în posesie spațiul în suprafață de 264 mp, situat în București. În susținerea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 6 mai 1996, a încheiat cu pârâta un contract de asociere având ca obiect exploatarea unui spațiu de 1305 mp, situat în imobilul menționat, și că aceasta nu i-a predat suprafața de 264 mp plasată în interiorul unei hale de producție. De asemenea, arată că, în considerarea acestei asocieri, și-a asumat față de terți o serie de obligații contractuale aflate în derulare, dar și în imposibilitate de executare, întrucât, în interiorul acestei hale unde funcționează un atelier de sleif, pârâta efectuează îmbunătățiri și refuză dezafectarea.

În baza art. 115 și 119 C. proc. civ., pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională solicitând, pe de o parte, respingerea acțiunii ca nefondată, iar pe de altă parte, obligarea reclamantei la plata sumei de 37.823 dolari S.U.A. și a daunelor provocate de distrugerea unui atelier, cât și rezilierea contractului de asociere și evacuarea reclamantei pârâte. În susținerea cererii, pârâta-reclamantă a arătat că a predat spațiul în suprafață de 264 mp la data de 15 noiembrie 1996, predarea fiind condiționată de obținerea unei autorizații prealabile pentru modernizarea acestuia, obligație nerespectată. De asemenea, se precizează că reclamanta-pârâtă nu a achitat la zi cota de profit minim garantat, nu a prezentat scrisoare de garanție, conform clauzelor convenției intervenite și i-a distrus o parte din utilaje.

Ulterior, reclamanta-pârâtă și-a precizat cererea inițială, solicitând acordarea unui drept de retenție asupra spațiului, motivat de valoarea investițiilor efectuate în cuantum de 1.500.000.000 lei la nivelul anului 1996, precum și acordarea unui termen de grație pentru achitarea unui eventual debit reținut în sarcina sa. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 7101 din 7 noiembrie 2000, a respins acțiunea principală ca rămasă fără obiect și a admis, în parte, cererea reconvențională, obligând reclamanta-pârâtă la plata sumei de 12.615,82 dolari S.U.A. la cursul zilei din data plății, reprezentând rest neachitat din cota minimă de profit garantat. Totodată, a dispus rezilierea contractului de asociere și evacuarea acesteia din spațiul situat în București, cu cheltuieli de judecată în sumă de 14.615.081 lei.

De asemenea, a respins cererea reclamantei pârâte privind dreptul de retenție și acordarea termenului de grație, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, în perioada derulării contractului de asociere, între părți au existat o serie de neînțelegeri privind suprafața de 264 mp în care funcționa un atelier de sleif, ce urma a fi dezafectat, pentru care reclamanta s-a obligat să amenajeze o încăpere separată, așa cum rezultă din procesul verbal de predare-primire încheiat la data de 15 noiembrie 1996. Ulterior promovării acțiunii, reclamanta-pârâtă a pătruns în spațiul de 264 mp, a inventariat și a transferat bunurile pârâtei, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 16 februarie 1999, situație în care cererea principală a rămas fără obiect.

În ce privește precizarea acțiunii, instanța a reținut că nu se poate acorda dreptul de retenție, acesta fiind un capăt accesoriu al constatării unui eventual drept de creanță, drept nedemonstrat, respectiv îmbunătățiri aduse spațiului, iar cu privire la termenul de grație, s-a precizat că, în materie comercială, debitorul este de drept în întârziere. În ce privește cererea reconvențională, instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă și celelalte probe administrate din conținutul cărora a rezultat că reclamanta-pârâtă nu și-a achitat în totalitate cota minimă garantată în perioada noiembrie 1996 – ianuarie 2000, înregistrându-se un debit de 12.615,82 dolari S.U.A.

Totodată, instanța a respins obiecțiunile reclamantei privind corelarea debitului cu suprafața utilizată efectiv, întrucât cota minimă de profit este forfetară, nefiind stabilită pe fiecare metru pătrat al suprafeței predate, având în vedere faptul că nu s-a invocat excepția de neexecutare a contractului. Împotriva acestei sentințe a promovat apel pârâta, criticile vizând motivarea instanței de fond privind excepția de neexecutare a contractului, nefiind învestită cu analiza juridică și faptică a acestei situații. Prin decizia civilă nr. 868 din 18 mai 2001, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul și, pe cale de consecință, a schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul respingerii cererii reconvenționale.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că pârâta-reclamantă a fost în culpă pentru neexecutarea contractului încheiat, întrucât nu a predat suprafața construită de 264 mp, fapt necontestat de aceasta, situație care nu poate conduce la rezilierea contractului. Cu petiția înregistrată la data de 1 august 2001, pârâta-reclamantă S.C. I. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 868 din 18 mai 2001, criticile făcând referire la aspectele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 6 - 9 C. proc. civ. Se susține că instanța de apel s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, în motivele de apel nefiind invocată greșita încadrare juridică a cererii reconvenționale, apreciindu-se că aceasta este o apărare de fond.

Prin acest mod s-au interpretat eronat dispozițiile art. 119 C. proc. civ., greșind și cu privire la aprecierea probelor aflate la dosarul cauzei. Astfel, susține recurenta, instanța de apel a reținut că nu s-a predat spațiul în litigiu, reținând culpa sa în neexecutarea obligațiilor contractuale. Se critică, de asemenea, modul eronat în care au fost interpretate clauzele contractului încheiat, în sensul nereținerii condiției suspensive, obligația predării spațiului realizându-se numai când pârâta ar fi construit un alt atelier și, cum la data de 16 februarie 1992, odată cu predarea spațiului, recurenta a renunțat la beneficiul condiției, era în drept să solicite executarea obligației conexe.

Intimata a depus în termen legal întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, motivând că instanța de apel a dat o interpretare corectă cererii reconvenționale, reținând că rezilierea contractului nu se poate cere de partea ce nu și-a executat propriile obligații, excepția de neexecutare fiind o apărare de fond. Obligația recurentei de predare a spațiului nu a fost afectată de condiție, în convenția încheiată neexistând o asemenea clauză, neexistând motive de reziliere a asocierii intervenite. În ședință publică, apărătorul intimatei pârâte ridică excepția nulității recursului, raportat la dispozițiile art. 303 alin. (3) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Recursul este fondat. Cu privire la excepția nulității, Curtea reține că, în adevăr, potrivit art. 303 alin. (3) C. proc.

civ., motivele de recurs trebuie structurate, astfel că, fiecare motiv va fi arătat și dezvoltat separat, simpla relatare a faptelor procesului nefiind suficientă. În speță, însă, făcând referire la aspectele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 6 - 9 C. proc. civ., recurenta, în dezvoltarea motivelor, a reținut că instanța de apel s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv, eventuala încadrare juridică greșită asupra cererii reconvenționale, că s-a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv, clauzele contractului de asociere încheiat, că s-a dat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Față de motivele invocate, în adevăr, nu se pun în discuție dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., instanța de recurs urmând a examina cererea formulată în raport de motivele invocate în speță, excepția nulității urmând a fi înlăturată. Cu privire la fondul recursului, se reține că, în adevăr, prin motivele de apel, intimata-reclamantă critică modul eronat în care instanța de fond a analizat situația de fapt și probele administrate, care au condus la admiterea cererii reconvenționale, fără a se critica greșita încadrare a cererii reconvenționale. Eronat s-a apreciat că nu se impunea admiterea cererii reconvenționale, fiind suficient ca, prin apărările formulate, să se invoce excepția de neexecutare a contractului. În adevăr, prin decizia pronunțată, instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 119 C. proc.

civ. și natura juridică a cererii reconvenționale. Potrivit art. 119 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul putea face cerere reconvențională, dacă avea pretenții în legătură cu cererea sau cu mijloacele de apărare ale reclamantului. Deci, cererea reconvențională este admisibilă când tinde la o compensație juridică, chiar și atunci când cele două obligații ar proveni din cauze diferite, precum și în cazul în care pârâtul pune în discuție însuși fundamentul pretențiilor reclamantului, solicitând instanței să pronunțe nulitatea sau rezilierea contractului pe care l-a încheiat cu reclamantul. Din punct de vedere al conținutului, cererea reconvențională trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată.

În speță, la data de 16 februarie 1999, cererea principală a rămas fără obiect, reclamanta-intimată intrând în posesia spațiului din conținutul raportului de expertiză topologică, rezultând că suprafața acestuia nu a fost de 264 mp, ci mai mică. De altfel, la data de 15 noiembrie 1996, s-a predat spațiul ce a constituit obiectul contractului, nefăcându-se nici o referire la suprafața ce a constituit obiectul cererii principale. În aceste condiții, cererea reconvențională s-a judecat ca o acțiune de sine stătătoare, situație în care, justificat, instanța de fond a imputat pârâtei-reclamante că nu a ridicat excepția de neexecutare a contractului, pârâta-reclamantă având dreptul a se adresa justiției pentru a obține ori executarea în natură a obligațiilor, ori desființarea contractului.

Este adevărat că, culpa uneia din părțile contractului sinalagmatic de a nu-și fi îndeplinit întocmai propriile obligații asumate prin contract, o decade din dreptul de a cere rezilierea contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de cealaltă parte, dar, în speță, la data formulării cererii reconvenționale, obligația de predare a spațiului era îndeplinită, chiar dacă nu se respectase condiția suspensivă intervenită de bună voie între părți prin minuta încheiată. Nu se poate reține, cum greșit susține intimata, că nu i se poate reproșa ceva, atâta timp cât prin probele administrate, inclusiv raportul de expertiză, s-a făcut dovada că nu și-a îndeplinit obligația de plată a profitului minim garantat, obligație sancționată de clauzele contractului încheiat prin rezilierea acestuia.

Prin soluția pronunțată, instanța de apel a interpretat greșit clauzele contractului încheiat, care a stipulat cota minimă garantată forfetar și nu pe fiecare metru pătrat al suprafeței predate. În concluzie, se reține că instanța de apel a interpretat eronat prevederile art. 119 C. proc. civ. cu privire la excepția de neexecutare a contractului, deși aceasta nu a constituit motiv de apel, a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv, contractul de asociere în participațiune, soluția pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materia contractelor, respectiv art. 969 C. civ., precum și art. 251 și urm. C. com., situație în care, potrivit art. 312 C. proc.

civ., recursul urmează a fi admis, decizia criticată urmând a fi modificată, în sensul respingerii apelului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta S.C. I. S.A. București, împotriva deciziei nr. 868 din 18 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. A.I. S.R.L. București, împotriva sentinței civile nr. 7101 din 7 noiembrie 2000 a Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2003.