ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3906/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3906/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Reclamantul Consiliul general al Municipiului
București, a chemat în judecată pe pârâta S.C. S.I. SRL, solicitând obligarea
acesteia la plata sumei de 1.681 USD cota de aport restantă la contractul de
asociere, a sumei de 5.514,72 USD penalități de întârziere, constatarea
rezilierii contractului și evacuarea pârâtei.
Tribunalul București, prin sentința civilă nr.
5684 din 22 noiembrie 1999, a anulat ca insuficient timbrată acțiunea
considerând că penalitățile de întârziere și cotele de asociere nu sunt surse
de venit local, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 17 din Legea nr.
146/1997.
Apreciind
că orice venit la bugetul local al primăriilor se varsă la bugetul de stat și
acțiunile în justiție ale acestora sunt scutite de taxă de timbru, Curtea de Apel
București, prin decizia civilă nr. 2310 din 13 septembrie 2000, a admis apelul
reclamantei și a desființat sentința tribunalului, cu trimitere spre
rejudecare.
În fond, după trimiterea cauzei, tribunalul,
prin sentința civilă nr. 1869 din 9 martie 2001, a respins acțiunea Primăriei
Municipiului București, reținând în esență că reclamanta nu a indicat perioada
pentru care pârâta nu a plătit cotele de asociere iar din modul de calcul depus
la dosar rezultă îndeplinirea obligațiilor de către pârâtă.
Prin decizia civilă nr. 5 A din 11 ianuarie
2002, Curtea de Apel București, a respins apelul reclamantei considerând că
aceasta nu și-a precizat obiectul acțiunii printr-o cerere de îndreptare, după
cum nu a precizat nici perioada pentru care au fost solicitate pretențiile,
cererea de majorare a pretențiilor și nota de calcul, analizându-se numai în
raport cu acțiunea introductivă.
Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta
a declarat recurs la data de 8 martie 2002, întemeiat pe dispozițiile art. 304
pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Astfel, recurenta susține că instanța a fost
investită în condițiile art. 112 C. proc. civ. precizându-se obiectul acțiunii,
motivele de fapt și de drept și depunându-se în sprijinul acesteia înscrisuri
care făceau dovada celor afirmate, din care rezultă perioada de calcul al
pretențiilor.
Pe de altă parte, recurenta consideră că în mod
greșit nu s-a dat eficiență clauzei penale stabilită în art. 13 din contract și
nu s-au luat în considerare actele transmise de D.G.A.F.I. în care apar datele
la care au fost achitate cotele de aport și penalitățile calculate pentru
întârziere.
Recursul este fondat și va fi admis pentru
următoarele considerente.
Procesul civil nu este un simplu conflict de
interese private ci și un conflict între voința legiuitorului și cei ce
nesocotesc legea, iar instanțele de judecată nu sunt instrumente pasive; ele
intervin pentru aflarea adevărului și înfăptuirea legalității, ca principii
fundamentale, prin mijloacele procesuale puse la dispoziție de sistemul
procesual civil.
Dispozițiile art. 129 C. proc. civ. stabilesc
obligația judecătorilor de a stărui, prin toate mijloacele legale pentru
prevenirea oricărei greșeli în aflarea adevărului. Ei au îndatorirea de a
stabili faptele și a aplica corect legea, putând ordona administrarea probelor
pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Rezumându-se la o atitudine pasivă, instanțele
de fond nu au lămurit drepturile și îndatoririle născute din raportul juridic
contractual, cu consecințe defavorabile pentru aflarea adevărului.
Este adevărat că alin. ultim al art. 129
limitează rolul activ al judecătorului la obiectul cererii deduse judecății.
Dar în apel se pot cere orice despăgubiri ivite după darea hotărârii primei
instanțe; iar majorarea pretențiilor reclamantei în această fază procesuală
urmată de nota de calcul, acordă suficiente indicii pentru perioada pentru care
au fost solicitate pretențiile.
Pe de altă parte, caracterul devolutiv al
apelului îndreptățește instanțele la stabilirea situației de fapt și aplicarea
legii, în limitele cererii de apel.
Nesocotind principii fundamentale care
guvernează desfășurarea procesului civil, instanțele de fond au pronunțat
hotărâri netemeinice și nelegale, echivalente cu necercetarea fondului litigiului.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 313 C.
proc. civ. Curtea va admite recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 5 A
din 11 ianuarie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, va casa hotărârea
atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.
Această instanță, se va preocupa de
administrarea tuturor probatoriilor necesare stabilirii împrejurărilor de fapt,
în scopul aplicării corecte a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de
reclamanta Primăria municipiului București împotriva deciziei nr. 5 din 11
ianuarie 2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.
Casează decizia atacată și trimite cauza spre
rejudecare la Curtea de Apel București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 14
octombrie 2003.