ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3906/2003

Asupra  recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamantul Consiliul general al Municipiului

București, a chemat în judecată pe pârâta S.C. S.I. SRL, solicitând obligarea

acesteia la plata sumei de 1.681 USD cota de aport restantă la contractul de

asociere, a sumei de 5.514,72 USD penalități de întârziere, constatarea

rezilierii contractului și evacuarea pârâtei.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr.

5684 din 22 noiembrie 1999, a anulat ca insuficient timbrată acțiunea

considerând că penalitățile de întârziere și cotele de asociere nu sunt surse

de venit local, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 17 din Legea nr.

146/1997.

Apreciind

că orice venit la bugetul local al primăriilor se varsă la bugetul de stat și

acțiunile în justiție ale acestora sunt scutite de taxă de timbru, Curtea de Apel

București, prin decizia civilă nr. 2310 din 13 septembrie 2000, a admis apelul

reclamantei și a desființat sentința tribunalului, cu trimitere spre

rejudecare.

În fond, după trimiterea cauzei, tribunalul,

prin sentința civilă nr. 1869 din 9 martie 2001, a respins acțiunea Primăriei

Municipiului București, reținând în esență că reclamanta nu a indicat perioada

pentru care pârâta nu a plătit cotele de asociere iar din modul de calcul depus

la dosar rezultă îndeplinirea obligațiilor de către pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 5 A din  11 ianuarie

2002, Curtea de Apel București, a respins apelul reclamantei considerând că

aceasta nu și-a precizat obiectul acțiunii printr-o cerere de îndreptare, după

cum nu a precizat nici perioada pentru care au fost solicitate pretențiile,

cererea de majorare a pretențiilor și nota de calcul, analizându-se numai în

raport cu acțiunea introductivă.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta

a declarat recurs la data de 8 martie 2002, întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel, recurenta susține că instanța a fost

investită în condițiile art. 112 C. proc. civ. precizându-se obiectul acțiunii,

motivele de fapt și de drept și depunându-se în sprijinul acesteia înscrisuri

care făceau dovada celor afirmate, din care rezultă perioada de calcul al

pretențiilor.

Pe de altă parte, recurenta consideră că în mod

greșit nu s-a dat eficiență clauzei penale stabilită în art. 13 din contract și

nu s-au luat în considerare actele transmise de D.G.A.F.I. în care apar datele

la care au fost achitate cotele de aport și penalitățile calculate pentru

întârziere.

Recursul este fondat și va fi admis pentru

următoarele considerente.

Procesul civil nu este un simplu conflict de

interese private ci și un conflict între voința legiuitorului și cei ce

nesocotesc legea, iar instanțele de judecată nu sunt instrumente pasive; ele

intervin pentru aflarea adevărului și înfăptuirea legalității, ca principii

fundamentale,  prin mijloacele procesuale puse la dispoziție de sistemul

procesual civil.

Dispozițiile art. 129 C. proc. civ. stabilesc

obligația judecătorilor de a stărui,  prin toate mijloacele legale pentru

prevenirea oricărei greșeli în aflarea adevărului. Ei au îndatorirea de a

stabili faptele și a aplica corect legea, putând ordona administrarea probelor

pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Rezumându-se la o atitudine pasivă, instanțele

de fond nu au lămurit drepturile și îndatoririle născute din raportul juridic

contractual, cu consecințe defavorabile pentru aflarea adevărului.

Este adevărat că alin. ultim al art. 129

limitează rolul activ al judecătorului la obiectul cererii deduse judecății.

Dar în apel se pot cere orice despăgubiri ivite după darea hotărârii primei

instanțe; iar majorarea pretențiilor reclamantei în această fază procesuală

urmată de nota de calcul, acordă suficiente indicii pentru perioada pentru care

au fost solicitate pretențiile.

Pe de altă parte, caracterul devolutiv al

apelului îndreptățește instanțele la stabilirea situației de fapt și aplicarea

legii, în limitele cererii de apel.

Nesocotind principii fundamentale care

guvernează desfășurarea procesului civil, instanțele de fond au pronunțat

hotărâri netemeinice și nelegale, echivalente cu necercetarea fondului litigiului.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 313 C.

proc. civ. Curtea va admite recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 5 A

din 11 ianuarie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, va casa hotărârea

atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

Această instanță, se va preocupa de

administrarea tuturor probatoriilor necesare stabilirii împrejurărilor de fapt,

în scopul aplicării corecte a legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta Primăria municipiului București împotriva deciziei nr. 5 din 11

ianuarie 2002 a Curții de Apel  București, secția a VI-a comercială.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre

rejudecare la Curtea de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 14

octombrie  2003.