ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3701/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamantul Municipiul București a

chemat în judecată pe pârâta SC A.I. SRL, solicitând instanței obligarea

acesteia la plata sumei de 17.836,36 dolari S.U.A., în lei la cursul oficial al

B.N.R. din data efectuării plății, reprezentând contravaloarea lipsei de

folosință în cuantum de 902 dolari S.U.A. pentru perioada 1 septembrie 2000 - 15

februarie 2001, majorări de întârziere pentru neplata debitului în cuantum de

988,68 dolari S.U.A. pentru perioada 1 septembrie 2000 – 30 septembrie 2003 și

majorări de întârziere calculate pentru neachitarea debitului de 7086 dolari

S.U.A. reprezentând cota de profit constatată prin sentința civilă nr. 1040/2001,

în cuantum de 15.945,68 dolari S.U.A. aferente perioadei 1 septembrie 2000 - 30

septembrie 2003.

În fața instanței de fond,

reclamantul și-a majorat pretențiile la 19.640,23 dolari S.U.A. prin calcularea

în continuare a majorărilor de întârziere până la 31 ianuarie 2004.

În motivarea cererii,

reclamanta a susținut că, la data de 14 ianuarie 1994, s-a încheiat un contract

de asociere între părți pentru repararea, modernizarea și exploatarea spațiului

construit cu altă destinație decât aceea de locuință, în suprafață de 16 m.p.

situat în București, sectorul 5. Debitul principal stabilit prin sentința

civilă nr. 1040/2001 a Tribunalului București, secția comercială, nu a fost

achitat până în prezent fiind achitate majorări de întârziere în temeiul H.C.G.M.B.

nr. 221/1998. Cu privire la solicitarea privind contravaloarea lipsei de

folosință pentru spațiu, reclamanta a arătat că din anul 1999, societatea

pârâtă a folosit spațiul fără titlu valabil, în condițiile în care avea

obligația să predea bunul în termen de 30 de zile de la data rezilierii

contractului.

Judecătoria Sectorului 1 București,

prin sentința civilă nr. 1326 din 23 februarie 2004, a admis în parte cererea

formulată de reclamant, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantulu a

echivalentului în lei al sumei de 498,62 dolari S.U.A., la cursul oficial al B.N.R.

din ziua plății, a constatat prescris dreptul la acțiune pentru debitul aferent

perioadei 1 septembrie 2000 - 31 decembrie 2000 ca prescrisă și a respins

cererea în ceea ce privește majorările de întârziere calculate pentru

neachitarea debitului de 7086 dolari S.U.A. reprezentând cota de profit

constatată prin sentința civilă nr. 1040/2001 ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței

judecătoriei a declarat apel reclamantul, înregistrat pe rolul Curții de Apel

București, secția a VII-a comercială, criticând –o pentru nelegalitate, iar

prin încheierea pronunțată la data de 10 iunie 2004 s-a dispus scoaterea cauzei

de pe rol și înaintarea cererii Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 354 din 22 aprilie 2005, a admis

apelul, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâta la

518,54 dolari S.U.A. în echivalent în lei la data plății, reprezentând

contravaloare lipsă de folosință și majorări de întârziere, precum și la plata

penalităților de întârziere în sumă de 17.685,86 dolari S.U.A., calculate

pentru debitul de 7086 dolari S.U.A. acordat prin sentința civilă nr. 1040/2001

a Tribunalului București, secția comercială, calculate până la 31 ianuarie

Pentru a dispune astfel,

instanța de apel a reținut că prescripția a fost constatată în mod corect,

având în vedere că scadența a fost considerată în ziua de 10 a lunii pentru

pretențiile aferente lunii în curs, astfel încât pretențiile reprezentate de

lipsa de folosință și majorările aferente corespunzătoare lunilor septembrie –

decembrie 2000 erau prescrise. De asemenea, s-a reținut un alt cuantum pentru

contravaloarea lipsei de folosință și pentru majorările de întârziere, precum

și penalități aferente debitului stabilit prin sentința civilă nr. 1040/2001.

Împotriva sentinței Curții

de declarat recurs reclamanta, fără să invoce motivele de nelegalitate conform

art. 304, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei comerciale recurată

și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin criticile invocate a

susținut că la data introducerii cererii de către C.L.M. București, debitul era

prescris întrucât valabilitatea contractului a fost până la 13 ianuarie 1999,

în cauză fiind incidente dispozițiile Decretului nr. 167/1957, privitoare la

prescripția dreptului la acțiune.

Prin încheierea de ședință

din data de 20 ianuarie 2006, Înalta Curte a suspendat judecarea recursului

declarat împotriva deciziei nr. 254 din 22 aprilie 2005 a Curții de Apel

București, secția a-V-a comercială, în temeiul art. 42 din Legea nr. 64/1994,

având în vedere deschiderea procedurii prevăzută de această lege împotriva

debitoarei SC A.I. SRL, care a format obiectul dosarului nr. 686/3/2003 al

Tribunalului București, secția a VII-a comercială. Măsura suspendării a fost

menținută prin încheierile de ședință din data de 10 noiembrie 2006 și 22 iunie

2007.

Prin încheierea de ședință

din data de 21 septembrie 2007, Înalta Curte a repus pricina pe rol și a

stabilit termen pentru soluționarea recursului promovat de pârâtă, având în

vedere că prin sentința comercială nr. 1504 din 24 aprilie 2007, pronunțată de

Tribunalul București, secția a VII-a comercială, în baza art. 131 din Legea nr.

85/2006 a fost închisă procedura insolvenței împotriva debitoarei SC A.I. SRL

fiind dispusă radierea societății din Registrul Comerțului București.

Înalta Curte, cu privire la

recursul promovat, a luat în examinare excepția lipsei capacității civile a

societății recurente, în temeiul art. 137 C. proc. civ. și a reținut:

Din înscrisul existent la

dosarul cauzei, respectiv „Informații privind istoricul firmei” emis de către

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, rezultă că SC

A.I. SRL București, a fost radiată la data de 6 iulie 2007, urmare închiderii

procedurii falimentului.

Capacitatea juridică a

societății cuprinde capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu.

Capacitatea juridică a soceității comerciale este guvernată de regulile privind

capacitatea persoanelor juridice, stabilite de Decretul nr. 31/1954, cu luarea

în considerare a specificului societăților comerciale.

Astfel, potrivit art. 41 alin.

1 din Legea nr. 31/1990 „Societatea comercială este persoană juridică de la

data înmatriculării în registrul comerțului „coroborat cu dispozițiile art. 33 alin.

(1) din Decretul nr. 31/1954 „Persoanele juridice care sunt suspuse

înregistrării au capacitatea de a avea drepturi și obligații de la data

înregistrării lor”.

Personalitatea juridică

încetează o dată cu radierea societății din registrul comerțului, cu toate

consecințele ce decurg din acest fapt, conform art. 40 din Decretul nr. 31/1954

„Persoana juridică încetează de a avea ființă prin comasare, divizare sau

dizolvare”.

În cauza de față, societatea

pârâtă a fost radiată la data de 6 iulie 2007, conform dispozitivului sentinței

comerciale nr. 1504 din 24 aprilie 2007, pronunțată în dosarul nr. 686/3/2003,

rămasă definitivă prin nerecurare la data de 17 iulie 2007.

În consecință, încetarea

existenței ca persoană juridică a pârâtei SC A.I. Srl București, ca urmare a

radierii sale din registrul comețului, echivalează cu pierderea capacitații

civile și a dreptului de a sta în justiție, astfel încât Înalta Curte urmează

să admită excepția lipsei capacității civile și să respingă recursul promovat

de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC A.I. SRL BUCUREȘTI prin lichidator judiciar SC G.G.E. SRL

BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 354 din 22 aprilie 2005 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, pentru lipsa capacității civile a

recurentei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2007.