ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.11.2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5730/2005

HOTĂRÂRE
30.11.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5730/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 6 iunie 2003, reclamantul

M.B. a chemat în judecată pe pârâta SC P.I.I.E. SRL, solicitând obligarea

acesteia la plata sumelor de 6.096,06 dolari S.U.A. penalizări, 1846 dolari

S.U.A., cota de profit pentru perioada 1 august 2000 – 31 martie 2003, 2636 dolari

S.U.A. contravaloare lipsă de folosință calculată în perioada 5 ianuarie 2001 –

15 august 2001 și 3.428,44 dolari S.U.A. daune aferente contravalorii lipsei de

folosință pentru perioada 5 ianuarie 2001 – 31 martie 2003.

În motivarea cererii reclamantul a

arătat că între părți s-a încheiat contractul de asociere din 9 iulie 1997,

pentru repararea, modernizarea și exploatarea spațiului situat în București.

Prin decizia nr. 5152 din 18

septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție pârâta a fost obligată la plata

cotei de profit până la data de 31 iulie 2000, suma de 6.096,06 dolari S.U.A.,

reprezentând penalități la cota de profit în perioada 1 august 2000 și 31

martie 2003. De la data de 1 august 2000 și până la data rezilierii

contractului de asociere din 5 ianuarie 2001 a fost calculată cota de profit în

cuantum de 1846 dolari S.U.A., penalitățile aferente fiind în sumă de 1998,11 dolari

S.U.A. pentru perioada 1 august 2000 – 31 martie 2003.

A mai arătat reclamanta că pârâta a

continuat să folosească spațiul și după rezilierea contractului prin D.P.G.,

astfel încât datorează suma de 2.636 dolari S.U.A. contravaloare lipsă de

folosință, calculată în perioada 5 ianuarie 2001 – 15 august 2001 și daune în

cuantum de 3.428,44 dolari S.U.A.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 969, 1073, 1066, 1082 și 1084 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1769 din 5

februarie 2004 (dosar nr. 10159/2003) Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul M.B. în contradictoriu

cu pârâta SC P.I.I.E. SRL.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a constatat că prin decizia nr. 5152/2002 a Curții Supreme de

Justiție s-a dispus evacuarea pârâtei, reținându-se că rezilierea contractului

a operat în baza pactului comisoriu înserat în contract. Așadar, întrucât la

data introducerii primei acțiuni (4 septembrie 2000) contractul era reziliat,

rezultă că cererea privind sumele solicitate cu titlu de penalități de

întârziere (6.096,06 dolari S.U.A.) calculate la cota de profit pe perioada 1

august 2000 – 31 martie 2003, precum și cu titlu de cotă de profit (1846 dolari

S.U.A.) calculată pe perioada 1 august 2000 – 5 ianuarie 2001 și cu titlu de

penalități de întârziere (1998,11 dolari S.U.A.) nu este întemeiată.

În ceea ce privește capetele de

cerere privind obligarea pârâtei la plata sumelor de 2.636 dolari S.U.A.,

contravaloare lipsă de folosință pe perioada 5 ianuarie-15 august 2001 și de

3.428,44 dolari S.U.A. s-a constatat că au fost calculate în baza contractului

încheiat între părți la data de 9 iulie 1997, deși contractul era reziliat,

răspunderea pârâtei pentru eventualele prejudicii aduse reclamantei neavând

caracter contractual. Cum nu se poate prezuma că sumele stabilite cu titlu de

cotă de profit echivalează cu valoarea dreptului de folosință asupra

imobilului, iar calcularea penalităților de întârziere (intitulate „daune”) în

lipsa unui C. civ., au fost respinse ca neîntemeiate și aceste capete de

cerere.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare arată că instanța de

fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății. Astfel, arată că

penalitățile solicitate la debitul constatat prin sentință definitivă și

irevocabilă sunt întemeiate întrucât reprezintă o evaluare a pagubelor și

totodată o sancțiune pentru neexecutarea obligațiilor și au caracter reparator

pentru partea prejudiciată, în conformitate cu O.G. nr. 11/1996 modificată prin

O.G. nr. 61/2000 aceste penalități urmând a fi aplicate la debitul înregistrat

și calculate până la data achitării efective a întregului debit.

Mai arată că rezilierea contractului

a intervenit în data de 5 ianuarie 2001, prin dispoziția P.G. nr. 24 din 5

ianuarie 2001, întrucât în contract aceasta este singura modalitate de

reziliere prevăzută.

În ceea ce privește suma stabilită

cu titlu de contravaloare lipsă folosință spațiu arată că a fost determinată în

același cuantum cu suma ce a fost percepută drept chirie, având în vedere că

acesta este beneficiul minim pe care a apreciat că îl putea obține prin

exploatarea spațiului comercial, dacă ar fi fost reintrodus în circuitul civil.

Majorările de întârziere reprezintă

în opinia apelantei o evaluare a pagubelor și au un caracter reparator, în

conformitate cu art. 1084 C. civ., fiind calculate în baza H.C.G.M.B. nr. 221/1998,

în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, prin decizia comercială nr. 455 din 20 septembrie 2004 a respins,

ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.B. prin P.G.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs în termen legal și motivat, reclamanta P.M.B., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, prin reiterarea motivelor din apel sub

forma criticilor în recurs, susținând în esență că instanța interpretând greșit

actul juridic dedus judecății a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia, în sensul că rezilierea își produce efectele din data

de 18 septembrie 2002, data pronunțării deciziei nr. 5152 a Curții Supreme de

Justiție, considerând că sunt întemeiate pretențiile pentru suma de 1846 dolari

S.U.A. cota de profit pe perioada 1 august 2000 – 5 ianuarie 2001 și 1.998,11 dolari

S.U.A. penalizări de întârziere pentru acest debit.

De asemenea, recurenta, învederează

un al doilea motiv de recurs, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., apreciind că

hotărârea privind obligarea intimatei pârâte la contravaloarea lipsei de

folosință a spațiului și a daunelor aferente, instanța reține că acestea sunt

neîntemeiate fără a motiva în concret acest aspect.

În consecință, recurenta reclamantă,

în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului

așa cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate, iar pe fond admiterea

acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Din examinarea actelor de la dosar

prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei,

rezultă că ambele instanțe au apreciat, în mod corect și judicios actul juridic

dedus judecății și probatoriile administrate în dosar, pronunțând hotărâri

temeinice și legale care nu pot fi reformate prin acest recurs declarat de

reclamantă.

Criticile formulate de recurentă că

rezilierea contractului își produce efectele de la data pronunțării deciziei

Curții Supreme de Justiție nr. 5152 din 18 septembrie 2002 și ca atare

pretențiile sale sunt justificate, precum și că respingerea ca neîntemeiate a capetelor

de cerere privind obligarea intimatei la contravaloarea lipsei de folosință a

spațiului și a daunelor aferente sunt neîntemeiate.

În mod corect au reținut ambele

instanțe că prin decizia civilă nr. 5152/2002 a Curții Supreme de Justiție s-a

dat eficiență pactului comisoriu prevăzut la art. 13 alin. (4) din contract,

potrivit căruia în situația în care asociatul nu-și îndeplinește obligațiile

asumate prin contract pe o perioadă mai mare de 3 luni, contractul de asociere

se reziliază de drept prin dispoziția P.G.M.B.

Așa fiind, instanța supremă a

constatat doar că rezilierea și-a produs efectele de drept, în virtutea art. 13

și 18 din contract, astfel că în mod judicios ambele instanțe au reținut că nu

sunt întemeiate capetele de cerere privind sumele solicitate.

De asemenea, nici critica recurentei

prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este întemeiată întrucât, ambele

instanțe, au motivat soluția adoptată de respingere a pretențiilor reclamantei

ca nedovedite.

Pentru cele ce preced, Curtea, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantă.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta M.B. prin P.G., împotriva deciziei nr. 455 din 20

septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 30 noiembrie 2005.

Sursă