ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 49/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la 31 august 2004, reclamantul municipiul BUCUREȘTI a chemat în judecată SC T.T. SRL, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata sumei de 50.087,80 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, din care 28.500 dolari S.U.A. aferentă perioadei septembrie 2002 – 30 martie 2004, majorări de întârziere aferente acestei sume în cuantum de 5.253 dolari S.U.A. și penalități de întârziere la socul de 45.000 dolari S.U.A., câștigat prin sentința civilă nr. 234 din 16 ianuarie 2002, în sumă de 15.334,50 dolari S.U.A.

pentru perioada septembrie 2002 – 31 martie 2004. În susținerea acțiunii reclamanta a arătat că, a încheiat cu pârâta contractul nr. 288 din 13 octombrie 2004, pentru repararea, modernizarea și exploatarea spațiului în suprafață de 423,7 m.p., situat în București. Întrucât SC T.T. SRL a înregistrat debite, contractul a fost reziliat în anul 2000. Deși pârâta trebuia să evacueze spațiul de la acea dată, pentru ca reclamanta să fie în măsură a-l închiria altor agenți economici, aceasta continuă să-l utilizeze și să obțină profit, astfel încât solicită contravaloarea lipsei de folosință și penalități. Ulterior, la 18 noiembrie 2004, reclamanta și-a majorat pretențiile, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 67.555,50 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea lipsei de folosință în cuantum de 37.500 dolari S.U.A.

pentru perioada septembrie 2002 – 30 septembrie 2004; majorări de întârziere aferente contravalorii lipsei de folosință în cuantum de 8.959,50 dolari S.U.A., pentru aceeași perioadă și dobânzi la debitul câștigat prin sentința civilă nr. 234 din 16 ianuarie 2002, în sumă de 21.096 dolari S.U.A. pentru perioada septembrie 2002 – 30 septembrie 2004. Prin sentința comercială nr. 2619 din 2 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, s-a respins cererea astfel cum a fost formulată și precizată, ca nefondată, pentru următoarele considerente: La 13 octombrie 1994, între părți s-a încheiat contractul de asociere nr. 288/1994, având ca obiect exploatarea, restaurarea, consolidarea, repararea spațiului în suprafață de 423,43 m.p., situat în Piața Ilie Pintilie, în vederea desfășurării de producție și comercializare produse din carne.

În anul 2000, conform dispoziției Primarului General nr. 651 din 24 aprilie 2000 s-a reziliat contractul de asociere nr. 288 din 13 octombrie 1994. Reclamantul susține că, deși contractul a fost reziliat, societatea pârâtă trebuia să evacueze spațiul, însă aceasta a continuat să-l folosească astfel încât municipiul București nu a putut încheia contracte cu privire la acest spațiu, cu alți agenți economici. În cauză a fost depusă sentința civilă nr. 234 din 16 ianuarie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, din cuprinsul căruia rezultă că, între părți a mai existat un litigiu cu privire la derularea contractului mai sus menționat, ocazie cu care s-a solicitat evacuarea pârâtei din spațiul situat în Piața Haralambie Borescu (fostă Ilie Pintilie).

Prin acțiune reclamanta și-a invocat în obținerea contravalorii lipsei de folosință propria culpă în neaducerea la îndeplinire a dispozițiilor primarului general și a sentinței civile nr. 234 din 16 ianuarie 2002, tolerând pârâta în spațiul comercial sus-menționat, după rezilierea contractului. De altfel, a sesizat Biroul Executorilor Judecătorești D.S. cu punerea în executare a titlului executoriu, fără însă a se proceda și la evacuarea pârâtei întrucât deși în considerente se face referire la evacuare, în dispozitiv nu s-a trecut și această obligație. Atitudinea reclamantului de a lăsa pârâta să folosească spațiul în continuare după ce a obținut titlul executoriu îi este imputabilă reclamantei, prin lipsă de diligență, în exploatarea spațiului, neprocedând la evacuarea silită a pârâtei.

Conform art. 108 C. proc. civ., „nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt. Acest principiu este consacrat sub denumirea că, nimănui nu-i este permis să invoce propria culpă pentru obținerea unui drept „Nemo auditur propriam turpitudinem allegans”. Față de aceste împrejurări și cum reclamanta nu a făcut demersurile necesare pentru eliberarea spațiului, instanța de fond a respins primele două capete de cerere ca nefondate. În ceea ce privește cel de al treilea capăt de cerere cu referire la dobânzi din debitul câștigat prin sentința civilă nr. 234 din 16 ianuarie 2002, instanța l-a respins, întrucât s-a constatat că, s-a pus în executare sentința susmenționată pentru obținerea sumelor de bani din această hotărâre.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel municipiul BUCUREȘTI prin primar general, criticând soluția pronunțată prin reiterarea motivelor de la fondul cauzei. Prin decizia nr. 78 din 14 februarie 2006, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, Municipiul București solicitând admiterea lui și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., se critică decizia atacată pentru că reține, în mod greșit, că reclamantul invocă propria culpă întrucât nu a procedat la evacuarea pârâtei deși a cerut prin acțiune evacuarea pârâtei dar instanța nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere iar în contract evacuarea spațiului era prevăzută în sarcina pârâtei.

De asemenea, instanța de apel a ignorat prevederile art. 1082 și 1084 C. civ., care îi permit reclamantului să solicite obligarea pârâtei atât la contravaloarea lipsei de folosință a spațiului cât și la plata daunelor reprezentând majorări de întârziere. Se mai susține că în mod greșit s-a menținut soluția instanței de fond de respingere a capătului de cerere privind dobânda la debitul datorat de pârâtă în baza sentinței nr. 234/2002 a Tribunalului București întrucât debitul nu a fost achitat nici până în prezent. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat întrucât, decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 969 C. civ.

și ale art. 18 din contractul de asociere al părților. Potrivit acestui din urmă text, în termen de 30 de zile de la data rezilierii contractului, asociatul se obligă să elibereze bunul ce face obiectul contractului de asociere, predându-l c onsiliului pe bază de proces-verbal în situația în care se află la acea dată. Este evident că această obligație contractuală care, potrivit art. 969 C. civ., are putere de lege între părți, atrage culpa pârâtei în lipsirea reclamantului de folosința spațiului și nicidecum a acestuia din urmă care, urmare rezilierii, a cerut și instanței evacuarea pârâtei. Decizia atacată este greșită și sub aspectul capătului de cerere privind dobânda datorată de pârâtă la debitul stabilit prin sentința nr. 234/2002 a Tribunalului București întrucât pârâta nu a dovedit executarea sentinței și, dacă s-a făcut, data la care a fost executată, voluntar sau silit, pentru a se putea verifica dacă se datorează dobânzi, pe ce perioadă și în ce cuantum.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează să admită recursul reclamantului. Având în vedere că instanțele, soluționând cauza doar cu referire la culpa reclamantului în neeliberarea spațiului de către pârâtă și respectiv la presupusa executare silită a sentinței nr. 234/2002, nu au intrat în cercetarea fondului procesului sub aspectul întinderii prejudiciului încercat de reclamant prin nepredarea spațiului și neexecutarea, sau executarea cu întârziere, a sentinței nr. 234/2002 de către pârâtă, așa încât, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., decizia atacată va fi casată în întregime și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța, în vederea stabilirii întinderii prejudiciului pe care reclamantul l-a încercat, va administra toate probele pe care le va aprecia ca necesare, în funcție și de cele propuse de părți, și în primul rând, o expertiză financiar-contabilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul municipiul BUCUREȘTI, împotriva deciziei nr. 78 din 14 februarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2007.