ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3521/2005

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Secția a VI-a comercială a Tribunalului București, prin sentința comercială nr. 13214 pronunțată la 24 octombrie 2003, a admis în parte acțiunea reclamantei C.G.M.B. – A.F.I., cu sediul în București și a obligat pârâta SC P. SRL cu sediul în București, la plata sumei de 172.231.091 lei, reprezentând contravaloarea folosinței spațiului din București și a sumei de 90.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Prin aceiași hotărâre instanța a respins ca nefondată cererea de evacuare a pârâtei din spațiu, pentru motivul că în prezent acesta este folosit de altă societate și a respins ca nefondată cererea de obligare la plata majorărilor, pentru considerentul că nu există temei contractual sau legal ce ar putea fi invocat.

Apelurile declarate de ambele părți împotriva sentinței au fost respinse ca nefondate prin decizia comercială nr. 220, pronunțată la 18 mai 2004 de către secția a V-a comercială a Curții de Apel București. Instanța de apel a înlăturat susținerea reclamantei constând în nemotivarea respingerii cererii de obligare a pârâtei la plata T.V.A. și nici cea de obligare la plata majorărilor de întârziere, în speță aplicându-se prevederile H.C.M. nr. 860/1773, O.G.R. nr. 61/2002 și O.G.R. nr. 39/2002, precum și susținerea pârâtei că suma ce reprezintă contravaloarea lipsei de folosință a spațiului a fost greșit calculată. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o, conform art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., constând în aceea că reclamanta a realizat o prestare de servicii pentru care este în drept să pretindă T.V.A. și că majorările legale sunt datorate conform actelor normative menționate mai sus, care completează acordul părților atunci când el nu face referire la ele. Criticile sunt neîntemeiate. Instanțele au reținut corect faptul că reclamanta și pârâta nu sunt legate prin raporturi contractuale, reclamanta închiriind spațiul în litigiu SC C. SA, care s-a asociat cu SC A.I.E. SRL, aducând în asociere spațiul comercial, iar aceasta din urmă, la rându-i, asociindu-se cu pârâta pentru desfășurarea activităților comerciale în spațiul în litigiu. Deci, instanțele au reținut corect că între părți nu există raporturi contractuale directe, că reclamanta nu a efectuat nici-o prestare de servicii în folosul pârâtei și că aceasta nu datorează T.V.A.

reclamantei pentru servicii prestate. Contractul încheiat de reclamantă cu SC C. SA, nu conține nici o clauză prin care să se interzică subînchirierea sau aducerea spațiului ca aport în asociere. Temeiul obligării pârâtei la plata contravalorii folosinței spațiului, este cu totul altul decât cel al convenției dintre părți. Absența unor raporturi de prestări de servicii între reclamantă și pârâtă, face ca să nu se aplice în speță actele normative invocate, așa încât criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate. Pentru considerentele de mai sus, recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta de C.G.M.B. - A.F.I., împotriva deciziei nr. 220 din 18 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 iunie 2005.