ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2068/2008

Asupra cererii de recurs de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată;

Prin sentința comercială nr. 1551 din 6 aprilie 2005

pronunțată în dosarul nr. 1/2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a respins ca nefondată acțiunea formulată de Municipiul București prin care s-a

solicitat obligarea pârâtei, SC C.S.V.M.S.P. SRL, la plata sumelor de 7.600 dolari

S.U.A., reprezentând contravaloarea lipsei de folosință calculată pentru

perioada 1 ianuarie 2003 - 31 august 2004; 1.461,93 dolari S.U.A. dobânzi

aferente contravalorii lipsei de folosință; 30.299,99 dolari S.U.A.

reprezentând dobânzi calculate pentru intervalul 1 mai 2000 – 31 august 2004

pentru soldul de 15.267 dolari S.U.A. stabilit prin sentința civilă nr. 5041

din 15 septembrie 2000; 3.020,64 dolari S.U.A. - dobânzi calculate la soldul de

8.267 dolari S.U.A. câștigat prin sentința civilă nr. 890 din 21 ianuarie 2004

pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 31 august 2004 și respectiv 1.333,71 dolari

S.U.A. reprezentând dobânzi la soldul de 3.653 dolari S.U.A. stabilit prin Decizia

civilă nr. 183 din 4 mai 2004 aferente perioadei 1 ianuarie 2003 - 31 aprilie 2004.

Pentru a adopta această

hotărâre tribunalul, în esență, a reținut cu privire la pretențiile având ca

obiect valoarea lipsei de folosință, că reclamantul nu a dovedit că pe perioada

indicată, pârâta a ocupat spațiul în litigiu, deși nu deținea niciun titlu, din

înscrisurile depuse la dosar, respectiv adresele reclamantului din 25 octombrie

2002 și din 3 octombrie 2002 rezultând că spațiul era utilizat de altă

societate, SC L.R. SRL.

În consecință a fost respins

ca nefondat și capătul de cerere privind dobânzile accesorii debitului constând

în lipsă de folosință.

Tribunalul a respins și

celelalte capete de cerere prin care reclamanta a pretins plata dobânzilor

calculate conform dispozițiilor prevăzute de legislația fiscală, constatând că

în cauză nu sunt incidente hotărârile de guvern date în aplicarea O.G nr. 61/2002

și a Codului de procedură fiscală, întrucât drepturile și obligațiile părților

își au izvorul într-un raport de drept comercial, contractul comercial încheiat

între acestea fiind guvernat de dispozițiile legii comerciale și civile.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamantul Municipiul București, criticile formulate vizând

nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

Prin Decizia comercială nr. 309

din 23 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială, s-a admis

apelul, s-a schimbat în parte sentința comercială atacată, în sensul că pe fond

s-a admis,în parte acțiunea, pârâta fiind obligată la plata sumei de 7.600 dolari

S.U.A., în echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloare lipsă

folosință, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii primei instanțe.

Apelul a fost admis în baza

probelor administrate în timpul primei judecăți,care dovedesc faptul că pârâta -

intimată a utilizat spațiul situat în sector 1, în baza contractului de

asociere din 15 noiembrie  1994 încheiat cu reclamantul - apelant.

Instanța de apel reține că,

prin sentința civilă nr. 5041 din 15 septembrie 2000 a Tribunalului București, secția

comercială, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 717 din 24 aprilie 2001 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a constatat rezilierea

contractului de asociere încheiat între părți în 15 noiembrie 1994, pârâta

fiind evacuată din spațiul care a format obiectul asocierii. Rezilierea

contractului pentru neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor asumate prin

contractul de asociere a fost hotărâtă prin dispoziția Primarului general al

Municipiului București din 13 martie 2002, pârâta fiind notificată în acest

sens.

Curtea de Apel a mai reținut

că, în aceste condiții, pârâta trebuia să se predea spațiul care a format

obiectul asocierii pe bază de proces - verbal, conform art. 18 din contract,

obligație pe care aceasta nu a dovedit că a respectat-o. Închirierea de către

pârâtă a spațiului respectiv, unei alte societăți comerciale, situație de fapt

relevată prin notele de constatare existente la dosarul tribunalului, a avut

loc cu nerespectarea art. 6 din contractul de asociere încheiat cu reclamantul,

un asemenea drept revenind exclusiv acestuia.

Astfel fiind, Curtea de Apel

reține că sunt întemeiate pretențiile bănești solicitate de apelantul - reclamant

cu titlul de contravaloare lipsă folosință, iar în privința pretențiilor

solicitate cu titlul de dobândă, instanța de apel a constatat că hotărârea

primei instanțe este legală și temeinică. În acest sens, Curtea de Apel a

reținut că, în cauză, nu sunt incidente prevederile legislației fiscale, întrucât

creanțele stabilite prin hotărârile judecătorești indicate în cererea

introductivă, precum și cele accesorii contravalorii lipsei de folosință, nu

reprezintă obligații bugetare de natura celor reglementate prin O.G nr. 61/2002

și Codul de procedură fiscală.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamantul Municipiul București care a invocat prevederile art.

304 pct 8 și 9 C. proc. civ. precum și Legea nr. 189/1998, O.G. nr. 61/2002, O.U.G.

nr. 45/2003.

Recurenta a susținut, în

esență, că instanța de apel a reținut în mod greșit că în cauză nu sunt

incidente prevederile legislației fiscale, întrucât creanțele stabilite prin

hotărâri judecătorești sunt obligații bugetare și, în consecință, se impune și

admiterea capătului de cerere privitor la plata dobânzilor.

Analizând decizia atacată

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru

următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 304

pct. 8 nu este găsit întemeiat deoarece prin hotărârea atacată nici nu se

interpretează greșit actul juridic dedus judecății și nici nu se schimbă natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Hotărârea este la adăpost și

de critica circumscrisă motivului prevăzut de art. 304 pct. 9, instanța de

control judiciar făcând o corectă aplicare a legii.

Astfel, instanța de control

judiciar apreciat în mod corect că aceste creanțe au natură comercială,

derivând din obligațiile născute prin contractul de asociere încheiat între

părți, urmare nerespectării acestor obligații, cărora le sunt aplicabile

dispozițiile art. 43 C. com. privind dobânda, prevedere care nu a constituit

însă temeiul juridic al pretențiilor solicitate cu titlul de dobândă.

Sub același aspect Înalta

Curte constată și faptul că, pentru neîndeplinirea obligațiilor privind plata

cotei de profit asumată prin contract, prin hotărârile judecătorești menționate

în cererea de chemare în judecată, a fost admisă solicitarea reclamantului - apelant

privind plata penalităților de întârziere, în baza clauzei penale sancționatorii

convenită prin acordul părților prin art. 13 din contractul de asociere.

Așadar, Curtea de Apel a

reținut corect că, în cauză, nu sunt incidente prevederile legislației fiscale,

întrucât creanțele stabilite prin hotărârile judecătorești indicate în cererea

introductivă, precum și cele accesorii contravalorii lipsei de folosință, nu

reprezintă obligații bugetare de natura celor reglementate prin O.G nr. 61/2002

și Codul de procedură fiscală.

Pentru considerentele

reținute, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat

recursul declarat de reclamantul Municipiul București împotriva Deciziei comerciale

nr. 309 din 23 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat

recursul declarat de reclamantul Municipiul București împotriva Deciziei comerciale

nr. 309 din 23 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială.

Irevocabilă.