ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2448/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 31 ianuarie 2003,

reclamanta SC A.T. SA București a chemat în judecată A.P.A.P.S., pentru ca prin

hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să dispună obligarea

pârâtei la plata în echivalent lei a sumei de 34.442 dolari S.U.A.,

reprezentând cuantumul lipsei de folosință a unui spațiu imobiliar ocupat fără

titlu de către aceasta, precum și a dobânzii legale, începând cu data sesizării

instanței de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că pârâta a ocupat un spațiu în suprafață de 3826,95 mp situat pe str. Lipscani,

în calitate de chiriaș, în baza contractului de închiriere din 12 ianuarie

2000.

Contractul a fost prelungit prin

tacita relocațiune.

Cu adresa din 27 noiembrie 2001,

reclamanta a solicitat pârâtei să elibereze spațiul.

Pârâta nu s-a conformat concediului,

folosind spațiul în continuare, fără a mai plăti nici o sumă ca preț al

folosinței.

În cauză a fost efectuată o

expertiză contabilă.

Prin sentința nr. 14628 din 19

noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis

acțiunea precizată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de

1.186.832.912 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, precum și

dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății

efective.

S-a reținut că probatoriul

administrat în cauză a dovedit nepredarea spațiului la încetarea locațiunii

prin concediul dat de reclamantă, precum și întinderea pagubei produse acesteia

prin lipsirea de folosință a spațiului în discuție.

Împotriva hotărârii primei instanțe

pârâta a declarat apel, criticile privind greșita aplicare a legii.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia nr. 450 din 17 septembrie 2004, a respins apelul

ca nefondat.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de control judiciar a reținut că la data de 12 ianuarie 2001,

contractul de închiriere și-a încetat valabilitatea.

Contractul a fost prelungit pe baza

tacitei relocațiuni până la data de 31 decembrie 2001, situație de fapt

necontestată de părți.

După această dată pârâta a mai

folosit spațiul până la data de 15 ianuarie 2002, fără acordul reclamantei.

Pârâta susține că a eliberat spațiul

la data de 31 decembrie 2001, fără a aduce nici un fel de dovezi în sprijinul

acestei afirmații.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

pârâta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a susținut că în mod greșit

instanța a reținut că spațiul a fost folosit și ulterior datei de 31 decembrie

2001, fără acordul intimatei, până la data de 15 ianuarie 2002, fără a avea în

vedere nota de constatare încheiată anterior procesului verbal încheiat de

reclamantă cu B.C.R., precum și adresa pârâtei prin care comunica intenția

rezilierii contractului și, în sfârșit, adresa nr. XXI/10253 din 5 decembrie

2001, prin care B.C.R. notifica că, începând cu data de 1 ianuarie 2002,

consideră contractul de închiriere reziliat. În fine, instanța nu a avut în

vedere că H.G. nr. 1021/2001 și Protocolul nr. 9022 din 29 octombrie 2001, din

care rezultă că de la data menționată pârâta a avut sediul în alt imobil.

De asemenea, plata utilizaților nu

face dovada recunoașterii folosirii spațiului în continuare de către pârâtă.

Totodată, din convenția de dare în

plată din 28 decembrie 2001, rezultă că pârâta nu a avut oferte sau intenția de

închiriere.

În concluzie, pârâta a solicitat

admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii

apelului declarat de aceeași parte și respingerea acțiunii reclamantei.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

În timp ce procesul verbal încheiat

cu B.C.R. dovedește că la data închirierii acestuia imobilul în litigiu nu era

eliberat în totalitate, înscrisurile invocate de pârâtă nu-l infirmă, nefăcând

dovada eliberării spațiului la data de 31 decembrie 2001 sau anterior acestei

date, cum se susține.

Ca atare, întemeiat în baza

probatoriului administrat, instanțele au apreciat cu privire la păgubirea

reclamantei prin lipsa de folosință a spațiului proprietatea acesteia, ocupat

fără titlu, ulterior concediului, de către pârâtă.

Întinderea prejudiciului a fost

corect stabilită prin expertiza contabilă efectuată în cauză, având ca element

de cuantificare chiriile practicate în zonă.

Afectarea unui atribut al dreptului

de proprietate de către pârâtă prezumă păgubirea reclamantei, fără a mai fi

necesare alte dovezi. Numai întinderea pagubei trebuie stabilită, ceea ce în

cauză a avut loc.

Ca atare, admițând acțiunea

reclamantei, prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Respingând apelul și menținând

hotărârea primei instanțe, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre

nesupusă cazului de modificare, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

invocat de pârâtă în recurs.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 450 din 17

septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 7 aprilie 2005.