ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1615/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 24 noiembrie 2000, reclamanta Primăria municipiului București, a chemat în judecată pe pârâta, B.R.D. S.A. București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 72.200.432 lei cu titlu de diferență taxă concesionare pe 1999 și majorări de întârziere aferente, calculate conform contractului de asociere nr. 44/1995. În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin contractul de asociere nr. 44/1995 din 20 martie 1997, încheiat între părți, s-a stabilit terminarea construcțiilor, punerea în funcțiune și exploatarea blocului X., tronson 1 din ansamblul E., sector 3 București.

Durata asocierii a fost stabilită pe toată durata construcției, pârâta obligându-se să achite taxa de concesionare a terenului pe perioada existenței construcției, în caz contrar, datorând penalități. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că cele 13 apartamente preluate în deplină proprietate de la reclamantă, pe care le-a vândut la finele anului 1998 și că, potrivit Legii nr. 50/1991, odată cu dreptul de proprietate asupra apartamentelor, s-a transmis și dreptul de concesiune deținut de pârâtă asupra terenului, fiind stipulată această clauză în contractele de vânzare-cumpărare. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 2203 din 20 martie 2001, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut situația de fapt și de drept, formulată în apărare de către pârâtă prin întâmpinare și actele depuse la doar, precum și faptul că înstrăinarea s-a produs în anul 1998, iar taxa de concesionare se solicită pentru anul 1999. Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei hotărâri, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția VI comercială, prin decizia civilă nr. 1052 din 27 ianuarie 2001, reținând, în motivarea soluției adoptate, aceleași considerente ale instanței de fond, bazate pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 50/1991, în sensul că, odată cu dreptul de proprietate asupra apartamentelor, B.R.D. a transmis noilor proprietari și cota/parte aferentă din dreptul de concesiune asupra terenului, obligație stipulată în contractele de vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal și motivat reclamanta, Primăria municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, prin reiterarea motivelor de apel sub forma criticilor în recurs, că, în mod greșit, ambele instanțe au reținut că pârâta nu datorează taxa de concesionare solicitată prin acțiune după înstrăinarea apartamentelor, în anul 1998, întrucât, în conformitate cu Legea nr. 50/1991 (art. 19), în cazul unor asemenea spații, taxa de concesionare este datorată pe „durata existenței construcției, pierderi legale care trebuiau asociate cu dispozițiile art. 10.4 din contractul de asociere”. În consecință, în temeiul art. 304 pct. 8 și 11 C. proc.

civ., solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei atacate, desființarea sentinței civile nr. 2203 din 20 martie și a Tribunalului București iar pe fond, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata datoriei. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei, rezultă că ambele instanțe, în mod corect, au apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, reținând, în raport cu probele administrate în cauză și de dispozițiile art. 34 și 35 din Legea nr. 50/1991, că obligația de plată a taxelor de concesionare pentru anul 1999, revenea, după încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, noilor proprietari, pe toată durata construcției, întrucât, odată cu vânzarea apartamentelor, a operat și transferul dreptului de concesiune asupra terenului de la B.R.D.

la noii proprietari ai apartamentelor. Nedatorând taxa de concesionare pentru anul 1999, se subînțelege, cum corect s-a reținut în hotărârile atacate, că intimata nu datorează nici majorările de întârziere. Pentru considerentele ce preced, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, Primăria Municipiului București, împotriva deciziei nr. 1052 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 martie 2003.