ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4270/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4270/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată
înregistrată la data de 3 septembrie 1997, reclamanta Primăria Municipiului
București a solicitat obligarea pârâtei S.C. T. S.A. București la plata sumei
de 21.201.637 lei reprezentând penalități de întârziere la plata peste termenul
contractual al indexărilor aferente ratei anuale a inflației calculate pe
perioada 1 ianuarie 1995 – 18 iunie 1997 data ultimei plăti efectuate, conform
prevederilor contractului de vânzare-cumpărare nr. 10/1993.
Tribunalul București, secția comercială, prin
Încheierea pronunțată la 18 februarie 1998 a admis excepția de necompetență
materială a instanței comerciale și a scos de pe rol cauza trimițând-o spre
soluționare conducerii Tribunalului București, pentru a fi repartizată la una
din secțiile civile.
Cauza a fost repartizată secției a IV a civilă
la data de 9 iunie 1998.
Tribunalul București, secția a IV a civilă, prin
sentința nr. 1233 din 25 iunie 1999 a admis în parte acțiunea formulată de
reclamantul Consiliul General Municipiul București în contradictoriu cu pârâta S.C.
T. S.A. București și a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de
9.849.611 lei cu titlu de penalități de întârziere în plata prețului, luând act
că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că
potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 10 din 15 noiembrie 1993
încheiat de părți s-a concesionat terenul aferent construcției, în suprafață de
131,6 mp pe durata existenței construcției, prețul concesiunii fiind de
3.435.397 lei anual, care va fi indexat anual în raport de rata inflației.
Tribunalul, având în vedere că între susținerile
părților existau divergențe, a dispus efectuarea unei expertize pentru
stabilirea sumelor datorate de pârâtă cu titlu de penalități, de fapt obiectul
expertizei a fost stabilirea sumei de bani datorată de pârâtă până în momentul
înstrăinării spațiului în litigiu și concesionării terenului către S.C. R.T.
S.A.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta a
declarat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât instanța
a apreciat greșit că obligația pârâtei revine doar pentru sumele datorate până
în momentul înstrăinării bunului, deoarece pârâta avea obligația de a comunica
noul proprietar al spațiului și beneficiar al contractului de concesiune.
Pârâta avea obligația să-i comunice reclamantei
un exemplar al contractului de vânzare-cumpărare intervenit între aceasta și S.C.
R.T. S.A. așa încât Direcția de Investiții să solicite noului proprietar
achitarea tuturor sumelor datorate.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,
prin decizia nr. 104 din 1 martie 2000 a respins ca nefondat apelul
reclamantului Consiliul General al Municipiului București, reținând că raportul
juridic dintre părți a încetat la 24 iunie 1996 când pârâta a vândut
construcția și a transmis dreptul de concesiune către S.C. R.T. S.A., născându-se
un alt raport juridic între reclamantă și actualul titular al dreptului de
concesiune căruia îi revine obligația plății prețului concesiunii și a
eventualelor penalități pentru plata acestuia cu întârziere.
Cu petiția înregistrată la data de 30 martie
2000, Municipiul București prin Primarul General, a declarat recurs împotriva
deciziei pronunțată de instanța de apel.
Prin motivele de recurs, recurentul critică decizia
pentru nelegalitate și netemeinicie invocând următoarele:
- art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ.: instanța
de apel greșit apreciază că nu există în sarcina intimatei-pârâtă obligația
contractuală de a comunica noul proprietar al spațiului și beneficiar al
contractului de concesiune, deoarece în contractul de vânzare-cumpărare dintre
Consiliul General al Municipiului București și S.C. T. S.A. s-au stabilit în
mod expres obligațiile ce revin acesteia.
Astfel, Consiliul General al Municipiului
București nu are nici un raport juridic cu S.C. R.T. S.A., iar o eventuală
subrogare a dreptului reclamantului putea să fie realizată numai în temeiul și
în condițiile stabilite prin art. 1106 și art. 1107 C. civ., ceea ce implica
solicitarea S.C. T. S.A. în mod expres asupra înstrăinării dreptului de
concesiune obținut prin contractul de vânzare-cumpărare și încheierea formelor
legale în acest scop.
Recurentul conchide că S.C. T. S.A. trebuie să
fie obligată la plata sumelor datorate până la 10 mai 1999 respectiv suma de
152.421.229 lei și că după achitarea sumelor datorate urmează să încheie actul
adițional la contractul de vânzare-cumpărare nr. 10/1993 prin care să
reglementeze situația actualului proprietar S.C. R.T. S.A.
Pentru motivele arătate, recurenta reclamantă a
solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată iar pe fond admiterea
acțiunii în sensul obligării intimatei pârâtă la plata sumei de 152.421.229
lei.
Analizând motivele invocate în raport de actele
și lucrările aflate la dosar, se apreciază că nu sunt întemeiate, decizia
recurată este temeinică și legală.
Astfel în mod corect s-a reținut că obligația de
plată a ratelor concesiunii intimatei pârâtă numai pentru sumele datorate până
în momentul înstrăinării bunului.
Prin actul de vânzare cumpărare încheiat de
intimata pârâtă cu S.C. R.T. S.A. la data de 24 iunie 1996, aceasta a transmis
dreptul de proprietate asupra spațiilor și dreptul de concesiune asupra
terenului aferent către noul proprietar menționat.
Așadar, corect au reținut instanța de fond și
instanța de apel că a obligat pârâta S.C. T. S.A. la plata taxelor de
concesiune și a eventualelor penalități de întârziere după data de 24 iunie
1996, ar însemna să fie obligată la o plată nedatorată, deoarece prețul
concesiunii și a penalităților de întârziere la plata acestuia, sunt în sarcina
noului proprietar al construcției și titular al dreptului de concesiune asupra
terenului aferent construcției.
De altfel, pe rolul Tribunalului București, secția
comercială, există potrivit certificatului din 25 martie 2003 emis de această
instanță, o altă cerere de chemare în judecată promovată de reclamanta Primăria
Municipiului București în contradictoriu cu pârâta S.C. R.T. S.A. având ca
obiect pretenții de 757.359.125 lei reprezentând taxa de concesiune și
penalități de întârziere aferent taxei de concesiune calculată conform
contractului nr. 10/1993 și datorată în baza contractului de vânzare-cumpărare
nr. 12330 din 17 iulie 1996.
În consecință, față de aceste considerente,
recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat iar în temeiul
dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va fi obligată la plata
cheltuielilor de judecată către intimata pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta PRIMĂRIA
MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 104 A din 1 martie 2000 a Curții
de Apel București, secția a IV-a civilă ca nefondat.
Obligă recurenta reclamantă la plata sumei de
16.500.000 lei cheltuieli de judecată intimatei pârâtă S.C. T. S.A. Panama cu
sediul ales în București.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 6
noiembrie 2003.