ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1587/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1587/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a
luat în examinare recursul declarat de reclamanta M.N.împotriva deciziei nr.650
din 19 decembrie 2001 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă.
La
apelul nominal s-au prezentat: recurenta reclamantă personal și asistată de
avocat D.L.și intimații pârâți Consiliul General al Municipiului București
reprezentat de Consilier juridic O.O.și S.C.”A.N.”S.A. București reprezentată
de consilier juridic V.C..
Procedura
completă.
Avocat
D.L.solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.
Consilier
juridic O.O.și consilier juridic V.C. având pe rând cuvântul solicită
respingerea recursului.
C U R T E A
Asupra
recursului de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 25.08.1999, reclamanta M.N.a
chemat în judecată pârâta S.C. A.N.București S.A., solicitând ca aceasta să
sisteze lucrările de construcții (canalizare) începute pe terenul reclamantei,
să îi plătească o sumă de bani ce reprezintă prejudiciul cauzat prin ocuparea
terenului de 3500 m.p., să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie
terenul pe care l-a ocupat fără drept.
În
motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara terenului în baza
titlului de proprietate emis la 11.07.1996 în temeiul Legii nr.18/1991 și
pârâta execută lucrări fără acordul ei, lipsind-o de folosința lui și degradând
terenul.
Ulterior,
reclamanta a completat acțiunea cerând și daune pentru lipsa de folosință a
terenului, pe trei ani anteriori promovării acțiunii, chemând în judecată și
pârâtul Consiliul General al Municipiului București.
Prin
sentința civilă nr.154 din 23.04.2001, Tribunalul Giurgiu a respins acțiunea
așa cum a fost precizată și întregită (atât sub aspectul cadrului procesual cât
și în ce privește pretențiile formulate) prin petiția depusă la dosar la
2.02.2001, împotriva pârâtelor Consiliul General al Municipiului București și
S.C. A.N.București S.A.
Pentru
a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâta S.C. A.N.București S.A. a
ocupat terenul reclamantei, a început lucrările pentru amplasarea stației de
betoane și sortare cu anexele aferente, în temeiul unui contract de închiriere
intervenit între reclamantă și S.C. „C.” S.A., antreprenorul care execută
lucrarea pentru pârâtă.
Contractul
de închiriere are ca obiect suprafața de teren de 10.000 mp., prețul
închirierii este de 5.000.000 lei anual și a fost încheiat la 1.03.1996, cu
termen până la 31.12.1999 și posibilitatea prelungirii lui prin acordul
părților.
Împotriva
sentinței a introdus apel reclamanta.
Sentința
este nelegală și netemeinică, susține apelanta, prima instanță nu a analizat
toate capetele de cerere formulate, anume privitor la obligarea intimatei
pârâte de a lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de 5819 mp., de a
sista lucrările de construcție de pe aceeași suprafață de teren și a apreciat
greșit ca nefondată cererea de obligare a pârâtelor în solidar la plata sumei
de 9252,48 USD, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pe
perioada 1997-1999, precum și a sumei de 9141,76 USD echivalentul prejudiciului
cauzat prin indisponibilizarea terenului calculat pe o perioadă de 10 ani.
Curtea
de Apel București, secția a IV civilă, prin decizia nr.650 din 19.12.2001 a
respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă.
Se
arată în considerentele deciziei, răspunzând criticilor apelantei, că
majoritatea argumentelor acesteia nu se circumscriu soluției date, ci le
exclud, curtea de apel apreciind că, în funcție de aceste critici, soluția este
dată cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Fără
a nesocoti drepturile apelantei, se arată în motivarea deciziei, instanța de fond
a apreciat în contextul probelor administrate dacă aceasta este îndreptățită la
despăgubiri și a argumentat soluția sub acest aspect, ca și sub aspectul lipsei
de folosință pretins și s-a ținut cont că nu îi sunt imputabile intimatei
pretinsele daune, față de mijloacele pe care le avea la îndemână apelanta.
Întrucât
nu subzistă motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate,
conchide instanța de apel, se va respinge apelul ca nefondat.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs reclamanta, cu invocarea motivului de casare
prevăzut în art.304 pct.7 C.proc.civ., arătând că hotărârea instanței de apel
nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția dată, relevând și motivul de
recurs înscris în art.304 pct.9 C.proc.civ., hotărârea atacată fiind lipsită
de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
În
dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta enunța întâi capetele de cerere
care, în urma completării și precizării, formează obiectul acțiunii sale, după
care redă motivarea cuprinsă în decizia curții de apel, susținând că deși, a
expus în cererea de apel nemulțumirea sa relativ la nepronunțarea asupra
fiecărui capăt de cerere din acțiune, instanța de apel nu s-a preocupat de
criticile aduse, nu a dat răspuns acestora.
Critica
recurentei, fondată pe motivul de recurs prevăzut în art.304 pct.7 C.proc.civ.,
este întemeiată.
Motivarea hotărârii judecătorești, inclusiv a celei pronunțate
în apel, este un element indispensabil actului de justiție, inexistența
considerentelor pe baza cărora s-a întemeiat soluția împiedică exercitarea
controlului judiciar, motivarea constituind pentru părți o garanție împotriva
arbitrariului judecătorilor.
Decizia
instanței de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format
convingerea instanței, cerință menționată expres în art.261 pct.5 C.proc.civ..
Considerentele constau într-o argumentare sumară, fără referire la capetele de
cerere din acțiune și la probele dosarului, nu dau posibilitatea analizei
temeiniciei și legalității hotărârii în cadrul recursului, așa încât se impune
casarea deciziei și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea
apelului.
Această
concluzie face inutilă examinarea celui de-al doilea motiv invocat în recurs,
anume art.304 pct.9 C.proc.civ., criticile aduse pe acest temei vor fi
cercetate în rejudecare de instanța de apel, ca și aspectul referitor la
timbrarea acțiunii și a căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de
reclamanta M.N.împotriva deciziei nr.650 din 19 decembrie 2001 a Curții de Apel
București secția a IV-a civilă pe care o casează și trmite cauza la aceeași
instanță pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 16 aprilie 2003.