ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1587/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de reclamanta M.N.împotriva deciziei nr.650

din 19 decembrie 2001 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: recurenta reclamantă personal și asistată de

avocat D.L.și intimații pârâți Consiliul General al Municipiului București

reprezentat de Consilier juridic O.O.și S.C.”A.N.”S.A. București reprezentată

de consilier juridic V.C..

Procedura

completă.

Avocat

D.L.solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.

Consilier

juridic O.O.și consilier juridic V.C. având pe rând cuvântul solicită

respingerea recursului.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor  din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25.08.1999, reclamanta M.N.a

chemat în  judecată pârâta S.C. A.N.București S.A., solicitând ca aceasta să

sisteze lucrările de construcții (canalizare) începute pe terenul reclamantei,

să îi plătească o sumă de bani ce reprezintă prejudiciul cauzat prin ocuparea

terenului de 3500 m.p., să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie

terenul  pe care l-a ocupat fără drept.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că  este proprietara terenului în baza

titlului de proprietate emis la 11.07.1996 în temeiul Legii nr.18/1991  și

pârâta execută lucrări fără acordul ei, lipsind-o de folosința lui și degradând

terenul.

Ulterior,

reclamanta a completat acțiunea cerând și daune pentru lipsa de folosință a

terenului, pe trei ani anteriori  promovării acțiunii, chemând în judecată și

pârâtul Consiliul General al Municipiului București.

Prin

sentința civilă nr.154 din 23.04.2001, Tribunalul Giurgiu a respins acțiunea

așa cum a fost precizată și întregită (atât sub aspectul cadrului procesual cât

și în ce privește pretențiile formulate) prin petiția depusă la dosar la

2.02.2001, împotriva pârâtelor Consiliul General al Municipiului București și

S.C. A.N.București S.A.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâta S.C. A.N.București S.A. a

ocupat terenul reclamantei, a început lucrările pentru amplasarea stației de

betoane și sortare cu anexele aferente, în temeiul unui contract de închiriere

intervenit între reclamantă și S.C. „C.” S.A., antreprenorul care execută

lucrarea pentru pârâtă.

Contractul

de închiriere are ca obiect suprafața de teren de 10.000 mp., prețul

închirierii este de 5.000.000 lei anual și a fost încheiat la 1.03.1996, cu

termen până la 31.12.1999 și posibilitatea prelungirii lui prin acordul

părților.

Împotriva

sentinței a introdus apel reclamanta.

Sentința

este nelegală și netemeinică, susține apelanta, prima instanță nu a analizat

toate capetele de cerere formulate, anume privitor la obligarea intimatei

pârâte de a lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de 5819 mp., de a

sista lucrările de construcție de pe aceeași suprafață de teren și a apreciat

greșit ca nefondată cererea de obligare a pârâtelor în solidar la plata sumei

de  9252,48 USD, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pe

perioada 1997-1999, precum și a sumei de 9141,76 USD echivalentul prejudiciului

cauzat prin indisponibilizarea terenului calculat pe o perioadă de 10 ani.

Curtea

de Apel București, secția a IV civilă, prin decizia nr.650 din 19.12.2001 a

respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă.

Se

arată în considerentele deciziei, răspunzând criticilor apelantei, că

majoritatea argumentelor acesteia nu se circumscriu soluției date, ci le

exclud, curtea de apel apreciind că, în funcție de aceste critici, soluția este

dată cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Fără

a nesocoti drepturile apelantei, se arată în motivarea deciziei, instanța de fond

a apreciat în contextul probelor administrate dacă aceasta este îndreptățită la

despăgubiri și a argumentat soluția sub acest aspect, ca și sub aspectul lipsei

de folosință pretins și s-a ținut cont că nu îi sunt imputabile intimatei

pretinsele daune, față de mijloacele pe care le avea la îndemână apelanta.

Întrucât

nu subzistă motive de nelegalitate și netemeinicie  a hotărârii atacate,

conchide instanța de apel, se va respinge apelul ca nefondat.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta, cu invocarea  motivului de casare

prevăzut în art.304 pct.7 C.proc.civ., arătând că hotărârea instanței de apel

nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția dată, relevând și motivul de

recurs înscris în art.304 pct.9 C.proc.civ., hotărârea atacată  fiind lipsită

de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta enunța întâi capetele de cerere

care, în urma  completării și precizării, formează obiectul acțiunii sale, după

care redă motivarea cuprinsă în decizia curții de apel, susținând că deși, a

expus în cererea de apel  nemulțumirea sa relativ la nepronunțarea asupra

fiecărui capăt de cerere din acțiune, instanța de apel nu s-a preocupat de

criticile aduse, nu a dat răspuns acestora.

Critica

recurentei, fondată pe motivul de recurs prevăzut în art.304 pct.7 C.proc.civ.,

este întemeiată.

Motivarea hotărârii judecătorești, inclusiv a celei pronunțate

în apel, este un element indispensabil actului de justiție, inexistența

considerentelor pe baza cărora s-a  întemeiat soluția împiedică exercitarea

controlului judiciar, motivarea constituind pentru părți o garanție împotriva

arbitrariului judecătorilor.

Decizia

instanței de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, cerință menționată expres în art.261 pct.5 C.proc.civ..

Considerentele constau într-o argumentare sumară, fără referire la capetele de

cerere din acțiune și la probele dosarului, nu dau posibilitatea analizei

temeiniciei și legalității hotărârii în cadrul recursului, așa încât se impune

casarea deciziei și trimiterea  cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea

apelului.

Această

concluzie face inutilă examinarea celui de-al doilea motiv invocat în recurs,

anume art.304 pct.9 C.proc.civ., criticile aduse pe acest temei vor fi

cercetate în rejudecare de instanța de apel, ca și aspectul referitor la

timbrarea acțiunii și a căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta M.N.împotriva deciziei nr.650 din 19 decembrie 2001 a Curții de Apel

București secția a IV-a civilă pe care o casează și trmite cauza la aceeași

instanță pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 aprilie 2003.