ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 895/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 895/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a
luat în examinare recursul declarat de reclamanta G.M.E.împotriva deciziei
nr.102 din 2 martie 2001 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă.
La
apelul nominal s-au prezentat: recurenta-reclamantă prin avocat N. T.,
intimata-pârâtă M.V.prin avocat S.R.Ș., intimatul-pârât Consiliul General al
Municipiului București prin consilier juridic O.O., lipsind intimata-pârâtă
S.C. „H. N.” S.A. București.
Procedura
completă.
Avocat
N.T.a solicitat admiterea recursului cu cheltuieli de judecată.
Avocat
R.S.S. a cerut respingerea recursului.
Consilier
juridic O.O. a pus concluzii de respingerea recursului.
C U R T E A
Asupra
recursului de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată sub nr.3080 din 25.05.2000 la Tribunalul București,
reclamanta G.M.E.a chemat în judecată pe pârâții M.V., S.C. „H.N.” S.A. București
și Consiliul General al Municipiului București, pentru ca prin hotărârea ce se
va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare
cumpărare nr.680/21847 din 16.10.1996 încheiat între S.C. „H.N.” S.A. București
și M.V.privind apartamentul nr.5 din construcția situată în București, str.
Tokio nr.3, etaj 1, sector 1.
În
motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost și este proprietara
apartamentului 5, ce a fost naționalizat prin Decretul nr.92/1950. Apartamentul
a fost revendicat, iar prin sentința civilă nr.1262/29.06.1999, pârâtul
Consiliul General al Municipiului București a fost obligat să lase reclamantei
în deplină proprietate și liniștită posesie, apartamentul de la etajul 1 din
imobilul situat în București str.Tokio nr.3, sector 1.
Reclamanta
a primit despăgubiri pentru apartamentele 1,2,3,4 din același imobil.
Prin
sentința civilă nr.693/F din 17.10.2000, Tribunalul București – Secția a V-a
Civilă și de Contencios Administrativ a respins ca nefondată acțiunea formulată
de reclamanta G.M.E.în contradictoriu cu pârâții M.V., S.C. „H.N.” S.A.
București și Consiliul General al Municipiului București, reținându-se
neîndeplinirea condițiilor cerute de lege și existența unei clauze ilicite sau
reaua credință, situații în care s-ar fi putut constata nulitatea absolută a
contractului de vânzare-cumpărare.
G.M.E.a
declarat apel împotriva sentinței civile nr.693/F din 17.10.2000 pronunțată de
Tribunalul București – Secția a V-a Civilă și de Contencios Administrativ,
solicitând admiterea acestuia și modificarea acțiunii și a se constata
nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu rea credință
din partea pârâților și prin fraudă la lege.
Prin
decizia civilă nr.102/A din 2.03.2001, Curtea de Apel București – Secția a
III-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta G.M.E.în
contradictoriu cu pârâții M.V., S.C. „H.N.” S.A. București și Consiliul General
al Municipiului București.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, între altele
ca și instanța de fond, neîndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru a se
constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.
Împotriva
deciziei mai sus-menționată a declarat recurs reclamanta, invocând
nelegalitatea hotărârii prin încălcarea dispozițiilor prevăzute de art.304
pct.9 și 11 C.proc.civ.și a solicitat admiterea apelului îndreptat împotriva
sentinței civile nr.693 din 18.10.2000, în sensul admiterii acțiunii
introductive, de instanță.
Recursul
este nefondat.
Instanțele
au reținut în mod corect faptul că reclamanta nu a dovedit existența unei cauze
ilicite, care să conducă la nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare nr.680/21847 din 16.10.1996 încheiat între S.C. „H.N.” S.A.
București și M.V..
Într-adevăr,
din probele dosarului rezultă că, reclamantul a revendicat imobilul în litigiu
în anul 1999, adică, la 3 ani de la întocmirea actului de vânzare-cumpărare
autentic. Mai rezultă că, anterior întocmirii acestuia, reclamanta nu a
prezentat nici Consiliului General al Municipiului București, Primăriei
Municipiului București și nici cumpărătoarei M.V., acte din care să rezulte că
s-a adresat instanțelor judecătorești cu acțiune în vederea redobândirii
proprietății asupra apartamentului nr.5, naționalizat prin Decretul nr.92/1950.
Criticile
invocate în recurs, parte din ele invocate și în apel, urmează a nu fi
primite, față de modul corect, în care, situația de fapt a fost stabilită de
cele două instanțe de judecată.
În
apel, reclamanta nu a administrat alte probe pentru a forma convingerea
instanței că actul invocat (contractul de vânzare-cumpărare) a fost încheiat cu
încălcarea prevederilor legale impunându-se constatarea nulității absolute, iar
probele administrate în cauză au fost corect analizate de instanța de fond.
Astfel
fiind, urmează a se constata că toate criticile formulate de recurentă sunt
nefondate, instanța de apel făcând o corectă aplicare a prevederilor
legale la o situație de fapt temeinic stabilită și în consecință recursul
urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul
declarat de reclamanta G.M.E.împotriva deciziei nr.102 A din 2 martie 2001 a
Curții de Apel București – secția a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 7 martie 2003.