ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 45/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Municipiul București, prin Primarul general și de L.G.M.împotriva deciziei nr.623/A din 19 octombrie 2000 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât Municipiul București, prin Primarul general, reprezentat de consilier juridic O.O., care răspunde și pentru intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București și intimata-reclamantă Ț.I., reprezentată de avocat D.L.G., lipsind recurenta-pârâtă L.G.M.și intimata-pârâtă S.C.”A.” S.A. Procedura completă. Având cuvântul, consilier juridic O.O. solicită admiterea recursului promovat de Municipiul București, prin Primarul general, astfel cum a fost formulat și pune concluzii de respingere a recursului declarat de pârâta L.G.M..

Avocat D.L.G. cere respingerea ambelor recursuri. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului declarat de Municipiul București și concluzii de respingere a celui de-al doilea recurs. C U R T E A Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă introdusă la 11 mai 1999 la Judecătoria sectorului 2 București, reclamanta Ț.I.

în calitate de proprietar a chemat în judecată pe pârâții L.G.M.și Primăria Municipiului București și S.C.”A.” S.A., cerând ca în contradictoriu cu aceștia să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.2108 din 15 ianuarie 1997 privind apartamentul nr.3, et.1, din București, str.Toamnei nr.29, sector 2. Reclamanta a susținut că apartamentul menționat trecut fără titlu valabil în proprietatea statului în baza Decretului 92/1950, a fost vândut prin fraudă la lege de către Primăria Municipiului București – pârâtei L.G.M., ambele părți dovedindu-se de rea credință la realizarea contractului întrucât cunoșteau, fiind notificate în acest sens, despre existența acțiunii în revendicare aflată în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești, finalizată de altfel prin restituirea imobilului în deplina sa proprietate și posesie prin sentința civilă nr.10474 din 24 iunie 1998 a Judecătoriei sectorului 2. În motivarea acțiunii s-au mai invocat cauza și obiectul ilicit, calitatea de neproprietar a vânzătorului și reaua credință a cumpărătorului.

Soluționând cauza în primă instanță după declinarea competenței materiale în favoarea sa, Tribunalul București, Secția a III-a civilă prin sentința nr.761din 21 iunie 2000, a admis acțiunea în contradictoriu cu S.C.”A.” S.A., Consiliul General al Municipiului București și L.G.M.și a obligat pe pârâți să lase reclamantei apartamentul în deplină proprietate și liniștită posesie. Prima instanță a avut în vedere că prin cererea înregistrată la 12 aprilie 2000, reclamanta Ț.I. și-a modificat cererea introductivă în acțiune în revendicare, iar la judecata în fond a declarat expres că renunță la cererea privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare.

Pentru a admite acțiunea în revendicare s-a procedat la compararea titlurilor de proprietate, dându-se precădere legală titlului reclamantei, respectiv contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.27586 din 31 mai 1945 ca fiind anterior celui înfățișat de pârâtă prin cumpărarea imobilului de la un neproprietar care l-a deținut fără un titlu valabil. Sentința instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă care, prin decizia civilă nr.623 A din 19 octombrie 2000 a respins ca inadmisibil apelul declarat de Municipiul București reprezentat de Primarul general și ca nemotivat în termen, apelul pârâtei L.G.M.. Instanța de apel a socotit că apelul nu putea fi exercitat de către Municipiul București prin Primarul general, pentru că nu a fost parte în proces la judecata în fond și că în raport de data comunicării hotărârii care s-a produs la 25 iulie 2000, apelanta L.G.nu a motivat apelul în termen.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs în temrenul prevăzut de art.301 C.proc.civ., pârâta L.G.și Municipiul București prin Primarul general. Recurenta-pârâtă L.G.a susținut în esență că prin hotărârea atacată s-ar fi încălcat și aplicat greșit legea întrucât în măsura în care cererea de apel cuprindea mențiunile prevăzute de art.287 C.proc.civ. instanța de apel era legal sesizată și anume obligată să soluționeze apelul în limitele art.292 C.proc.civ., chiar dacă partea apelantă nu a depus motivele de apel în condițiile art.284 C.proc.civ.. Totodată s-a susținut că lipsind din lege o sancțiune expresă pentru nemotivarea apelului, instanța nu putea dispune respingerea pe acest temei.

Recursul declarat de pârâta L.G.nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art.288 1 din C.proc.civ., text introdus prin Ordonanța 18/1998, în vigoare atât la data declarării cât și la data judecării apelului, după comunicarea motivării hotărârii atacate, partea era obligată să-și motiveze apelul atât în fapt cât și în drept prezentând totodată și dovezile invocate, în termen de 15 zile de la comunicare. Din actele dosarului rezultă pe de o parte că cerința legală nu a fost respectată de apelanta care de altfel și-a limitat declarația de apel numai la indicarea datelor sale de identificare și a numărului de dosar în care s-a pronunțat hotărârea atacată, pe de altă parte că aceasta nu s-a înfățișat în instanță spre a se susține apelul.

Așa fiind, instanța nu avea a se pronunța în fond pe baza mijloacelor de apărare și a celor invocate la prima instanță, cum se susține, invocându-se dispozițiile art.292 (2) C.proc.civ., întrucât textul nu există în reglementarea în vigoare la data judecării, fiind introdus în C.proc.civ. prin O.U.G.138/2000. Respingerea ca inadmisibil a apelului declarat de Municipiul București prin Primarul general sub cuvânt că acesta nu a fost parte în proces este însă evident greșită. Potrivit actelor dosarului prin acțiunea introductivă de instanță cu modificările și precizările ulterioare, reclamanta Ț.I. a chemat în judecată mai întâi pentru anularea actului de vânzare-cumpărare, ulterior pentru revendicarea imobilului, pe pârâta Primăria Municipiului București reprezentată de Primarul general.

De altfel, în fața instanței mai întâi sesizate, Judecătoria sectorului 2 București, procesul s-a desfășurat potrivit cu acțiunea, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București reprezentat prin Primarul general. Odată însă cu continuarea judecății după declinarea competenței, fără nici o justificare procesuală și fără motivarea dispoziției, Tribunalul București a dispus citarea în proces a Consiliului General al Municipiului București reprezentat prin Primarul general. Nemotivarea măsurii conduce fie la prezumția imediată a unei simple erori, fie la concluzia că instanța interpretând corect dispozițiile art.2 și 12 din Legea 69/1991 a socotit că Municipiul București reprezentat de Primarul general, ca autoritate administrativ-teritorială chemată în judecată, este valabil reprezentată în litigiile referitoare la dreptul de proprietate de către Consiliul general al Municipiului București.

În oricare dintre situațiile care au condus la omiterea citării Municipiului București prin Primarul general chemat în judecată, acesta avea calitatea de parte în proces, așa încât era îndreptățită să-și exercite dreptul la apel, care era în consecință admisibil. Așa fiind, Curtea în temeiul art.312-313 C.proc.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta L.G.și va admite recursul Municipiului București prin Primarul general, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei la Curtea de Apel București în vederea rejudecării apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei nr.623/A din 19 octombrie 2000 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de același pârât. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta L.G.M.împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.