ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1449/2003

S-au

luat în examinare recursurile declarate de pârâții Consiliul General al Municipiului

București, B.A.și B.A.împotriva deciziei civile nr.638 din 18 decembrie 2001 a

Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă.

La

apelul nominal  s-au prezentat recurentul-pârât Consiliul General al

Municipiului București, reprezentat de consilierul juridic O.O., recurenții –

pârâți B.A.și B.A., personal și asistați de av. V.B., intimatul-reclamant B.N.,

reprezentat de av. I.M., lipsind intimata-pârâtă S.C. H.N.S.A.

Procedura

completă.

Se

depun taxele de timbru datorate (filele 34,35).

Curtea,

din oficiu, pune în discuția părților competența judecătoriei ca primă instanță

în soluționarea litigiului.

Consilierul

juridic O.O. a solicitat admiterea excepției invocate din oficiu, casarea

hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria sectorului 1

București.

Av.

V.B.a pus aceleași concluzii.

Av.

I.M. a solicitat respingerea excepției.

C U R T E A

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul

B.N. a chemat în judecată pârâții Consiliul General al Municipiului București,

S.C. H.N.S.A., B.A.și B.A., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin

care să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

nr.1125/27624/29.10.1996 încheiat între pârâți prin încălcarea normelor

imperative prevăzute de lege și repunerea părților în situația anterioară

încheierii actului, cu cheltuieli de judecată.

În

motivare a arătat că este proprietarul imobilului situat în București,

Str.Episcopiei nr.2-4, ap.4, et.2, sector 1, potrivit sentinței civile nr.1126

din 29 ianuarie 1997 a Judecătoriei sectorului 1 București iar pârâții au fost

de rea-credință la încheierea actului de vânzare-cumpărare privitor la acest

apartament în baza Legii nr.112/1995.

Judecătoria

sectorului 1 București prin sentința civilă nr.1674 din 8.02.2001 a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul

București – Secția a III-a Civilă a respins excepția lipsei calității

procesuale active ca neîntemeiată, a admis cererea reclamantului și a constatat

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare privind apartamentul în

litigiu obligând pârâții să lase  reclamantului în deplină proprietate și

posesie imobilul de la adresa susmenționată și la plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru

a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: reclamantul și-a dovedit

calitatea procesual activă; la data încheierii contractului de

vânzare-cumpărare se afla pe rolul judecătoriei cererea de revendicare a

proprietarului-reclamant, astfel încât înstrăinarea apartamentului a fost în

frauda drepturilor acestuia și cu încălcarea dispozițiilor  imperative ale

legii.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel pârâții Consiliul General al Municipiului

București, B.A.și B.A..

Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă prin decizia

nr.638 din 18 decembrie 2001 a respins ca nefondate apelurile declarate în

cauză, apreciind drept legală și temeinică soluția pronunțată de tribunal.

Pârâții

au atacat cu recurs decizia pronunțată  în apel.

Consiliul

General al Municipiului București a indicat următoarele motive de casare: în

mod greșit au fost obligați pârâții să restituie imobilul atât timp cât

obiectul cererii era doar constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare; lipsa calității lor procesual pasive decurgând din faptul că

nu mai au în posesie imobilul; lipsa dovezilor privind existența vreunei cauze

de nulitate absolută la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Pârâții

B.A.și B.A.au criticat decizia pentru nelegalitate și netemeinicie motivând că:

reclamantul nu a dovedit pe deplin calitatea sa procesuală activă, prin

sentința civilă nr.1126 din 29.01.1997, invocată de reclamant în dovedirea

titlului său, nu s-a constatat nulitatea absolută a măsurii naționalizării și

nu s-a anulat această măsură; contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului

în litigiu a fost perfect legală, respectându-se atât Legea nr.112/1995 cât și

celelalte dispoziții legale în vigoare; s-a ignorat cererea formulată de

reclamant privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu.

Recursurile

sunt fondate și urmează a fi admise pentru următoarele considerente:

Competența

după materie a instanțelor judecătorești este reglementată în Titlu I al

C.proc.civ.

Nerespectarea

acesteia este o chestiune de ordine publică care poate fi invocată în orice

stare a pricinii, de părți sau de instanță din oficiu.

Dispozițiile

art.1 C.proc.civ.conferă judecătoriilor o plenitudine de jurisdicție, celelalte

instanțe având din acest punct de vedere o jurisdicție de excepție.

În

ceea ce privește competența tribunalelor ca instanțe de fond dispoz. art.2

pct.1 lit.b C.proc.civ.., instituie criteriul valoric în delimitarea

atribuțiilor acestora față de judecătorii.

Este

de reținut că reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare nr.1125/27624 din 29.10.1996, prin care

imobilul în litigiu a fost vândut pârâților B.A.și B.A., pentru prețul de

33.100.794 lei.

Aplicarea

criteriului valoric pentru determinarea competenței materiale a primei instanțe

în raport de valoarea obiectului litigiului trebuie să pornească de la această

sumă care reprezintă prețul vânzării, ca element de apreciere obiectivă.

Stabilirea

competenței materiale nu poate depinde de factori subiectivi de evaluare a

imobilului, care ar determina încălcarea caracterului imperativ al normelor de

competență materială.

Or,

în speță, Judecătoria sectorului 1 București, în baza unui raport de expertiză

extrajudiciar s-a desesizat în favoarea Tribunalului București, care a judecat

pricina cu încălcarea competenței materiale a judecătoriei, nelegalitate

ignorată de Curtea de Apel București.

Instanțele

au greșit apreciind că tribunalul este  competent în a soluționa  pricina ca

instanță de fond întrucât la data judecării litigiului tribunalul avea o

competență materială pentru pricinile a cărui obiect avea o valoare mai mare de

150 milioane lei. De altfel, potrivit normelor de procedură actuale competența

materială aparține judecătoriei în primă instanță făcând aplicarea

dispozițiilor art.1 C.proc.civ.. coroborat cu dispozițiile art.725 pct.1

C.proc.civ.. și din interpretarea  per a  contrario a dispozițiilor art.2 pct.1

lit.b C.proc.civ..

Pentu

considerentele mai sus menționate și care fac inutilă analiza celorlalte

critici formulate, recursurile urmează a fi admise, hotărârile pronunțate vor

fi casate iar cauza trimisă spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului

1 București

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâții Consiliul General al Municipiului București, B.A.și B.A..

Casează decizia civilă nr.638 din

18.12.2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, sentința civilă

nr.757 din 3.07.2001 a Tribunalului București – Secția a III-a civilă precum și

sentința civilă nr.1174 din 8.02.2001 a Judecătoriei sectorului 1 București

căreia îi trimite cauza spre soluționare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 aprilie 2003.