ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1449/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1449/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-au
luat în examinare recursurile declarate de pârâții Consiliul General al Municipiului
București, B.A.și B.A.împotriva deciziei civile nr.638 din 18 decembrie 2001 a
Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă.
La
apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât Consiliul General al
Municipiului București, reprezentat de consilierul juridic O.O., recurenții –
pârâți B.A.și B.A., personal și asistați de av. V.B., intimatul-reclamant B.N.,
reprezentat de av. I.M., lipsind intimata-pârâtă S.C. H.N.S.A.
Procedura
completă.
Se
depun taxele de timbru datorate (filele 34,35).
Curtea,
din oficiu, pune în discuția părților competența judecătoriei ca primă instanță
în soluționarea litigiului.
Consilierul
juridic O.O. a solicitat admiterea excepției invocate din oficiu, casarea
hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria sectorului 1
București.
Av.
V.B.a pus aceleași concluzii.
Av.
I.M. a solicitat respingerea excepției.
C U R T E A
Asupra
recursurilor de față;
Din
examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul
B.N. a chemat în judecată pârâții Consiliul General al Municipiului București,
S.C. H.N.S.A., B.A.și B.A., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin
care să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare
nr.1125/27624/29.10.1996 încheiat între pârâți prin încălcarea normelor
imperative prevăzute de lege și repunerea părților în situația anterioară
încheierii actului, cu cheltuieli de judecată.
În
motivare a arătat că este proprietarul imobilului situat în București,
Str.Episcopiei nr.2-4, ap.4, et.2, sector 1, potrivit sentinței civile nr.1126
din 29 ianuarie 1997 a Judecătoriei sectorului 1 București iar pârâții au fost
de rea-credință la încheierea actului de vânzare-cumpărare privitor la acest
apartament în baza Legii nr.112/1995.
Judecătoria
sectorului 1 București prin sentința civilă nr.1674 din 8.02.2001 a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Tribunalul
București – Secția a III-a Civilă a respins excepția lipsei calității
procesuale active ca neîntemeiată, a admis cererea reclamantului și a constatat
nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare privind apartamentul în
litigiu obligând pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și
posesie imobilul de la adresa susmenționată și la plata cheltuielilor de
judecată.
Pentru
a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: reclamantul și-a dovedit
calitatea procesual activă; la data încheierii contractului de
vânzare-cumpărare se afla pe rolul judecătoriei cererea de revendicare a
proprietarului-reclamant, astfel încât înstrăinarea apartamentului a fost în
frauda drepturilor acestuia și cu încălcarea dispozițiilor imperative ale
legii.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel pârâții Consiliul General al Municipiului
București, B.A.și B.A..
Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă prin decizia
nr.638 din 18 decembrie 2001 a respins ca nefondate apelurile declarate în
cauză, apreciind drept legală și temeinică soluția pronunțată de tribunal.
Pârâții
au atacat cu recurs decizia pronunțată în apel.
Consiliul
General al Municipiului București a indicat următoarele motive de casare: în
mod greșit au fost obligați pârâții să restituie imobilul atât timp cât
obiectul cererii era doar constatarea nulității absolute a contractului de
vânzare-cumpărare; lipsa calității lor procesual pasive decurgând din faptul că
nu mai au în posesie imobilul; lipsa dovezilor privind existența vreunei cauze
de nulitate absolută la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Pârâții
B.A.și B.A.au criticat decizia pentru nelegalitate și netemeinicie motivând că:
reclamantul nu a dovedit pe deplin calitatea sa procesuală activă, prin
sentința civilă nr.1126 din 29.01.1997, invocată de reclamant în dovedirea
titlului său, nu s-a constatat nulitatea absolută a măsurii naționalizării și
nu s-a anulat această măsură; contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului
în litigiu a fost perfect legală, respectându-se atât Legea nr.112/1995 cât și
celelalte dispoziții legale în vigoare; s-a ignorat cererea formulată de
reclamant privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu.
Recursurile
sunt fondate și urmează a fi admise pentru următoarele considerente:
Competența
după materie a instanțelor judecătorești este reglementată în Titlu I al
C.proc.civ.
Nerespectarea
acesteia este o chestiune de ordine publică care poate fi invocată în orice
stare a pricinii, de părți sau de instanță din oficiu.
Dispozițiile
art.1 C.proc.civ.conferă judecătoriilor o plenitudine de jurisdicție, celelalte
instanțe având din acest punct de vedere o jurisdicție de excepție.
În
ceea ce privește competența tribunalelor ca instanțe de fond dispoz. art.2
pct.1 lit.b C.proc.civ.., instituie criteriul valoric în delimitarea
atribuțiilor acestora față de judecătorii.
Este
de reținut că reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a
contractului de vânzare-cumpărare nr.1125/27624 din 29.10.1996, prin care
imobilul în litigiu a fost vândut pârâților B.A.și B.A., pentru prețul de
33.100.794 lei.
Aplicarea
criteriului valoric pentru determinarea competenței materiale a primei instanțe
în raport de valoarea obiectului litigiului trebuie să pornească de la această
sumă care reprezintă prețul vânzării, ca element de apreciere obiectivă.
Stabilirea
competenței materiale nu poate depinde de factori subiectivi de evaluare a
imobilului, care ar determina încălcarea caracterului imperativ al normelor de
competență materială.
Or,
în speță, Judecătoria sectorului 1 București, în baza unui raport de expertiză
extrajudiciar s-a desesizat în favoarea Tribunalului București, care a judecat
pricina cu încălcarea competenței materiale a judecătoriei, nelegalitate
ignorată de Curtea de Apel București.
Instanțele
au greșit apreciind că tribunalul este competent în a soluționa pricina ca
instanță de fond întrucât la data judecării litigiului tribunalul avea o
competență materială pentru pricinile a cărui obiect avea o valoare mai mare de
150 milioane lei. De altfel, potrivit normelor de procedură actuale competența
materială aparține judecătoriei în primă instanță făcând aplicarea
dispozițiilor art.1 C.proc.civ.. coroborat cu dispozițiile art.725 pct.1
C.proc.civ.. și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.2 pct.1
lit.b C.proc.civ..
Pentu
considerentele mai sus menționate și care fac inutilă analiza celorlalte
critici formulate, recursurile urmează a fi admise, hotărârile pronunțate vor
fi casate iar cauza trimisă spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului
1 București
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de
pârâții Consiliul General al Municipiului București, B.A.și B.A..
Casează decizia civilă nr.638 din
18.12.2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, sentința civilă
nr.757 din 3.07.2001 a Tribunalului București – Secția a III-a civilă precum și
sentința civilă nr.1174 din 8.02.2001 a Judecătoriei sectorului 1 București
căreia îi trimite cauza spre soluționare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 9 aprilie 2003.