ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2233/2003

S-au  luat în examinare  recursurile declarate de  pârâții

Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul General și

D.C.împotriva deciziei nr.564 din  21 noiembrie 2001  a Curții de Apel

București – Secția a IV – a Civilă.

La apelul

nominal s-au prezentat recurentul-pârât Consiliul General al Municipiului

București (Municipiul București prin Primarul General) reprezentat de consilier

juridic O.O., intimatul-reclamant T.A.N., personal și asistat de avocat C.A.,

lipsind recurenta-pârâtă D.C.și intimatul-pârât D.M..

Procedura

completă.

Curtea

reiterează dispozițiile privind obligativitatea timbrării recursului declarat

de pârâta D.C.solicitând părților ca în dezbaterea recursului să pună concluzii

și cu privire la chestiunea invocată.

Consilier

juridic O.O. solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei 564 din

21 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, Secția a IV – a Civilă și

anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta D.C.

Avocat C.A.

solicită anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta D.C.și

respingerea ca nefondat a recursului declarat de Consiliul General al

Municipiului București, în conformitate cu art. 312 alin. (1) teza a II – a din

C.proc.civ. și menținerea ca legală și temeinică a deciziei pronunțată de

instanța de apel.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 26 iulie 1999, reclamantul T.A.N. a chemat în judecată pârâții

Consiliul General al Municipiului București, D.C.și D.G., solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-i lase  în deplină și

exclusivă proprietate și pașnică folosință apartamentul nr. 3, etaj 1 al

imobilului din București, str. M. Eminescu nr. 61, sector 2 sau să-i plătească

reclamantului contravaloarea apartamentului, apreciată provizoriu la

500.000.000  lei.

Reclamantul a

mai solicitat obligarea pârâților la despăgubiri în sumă de 50.000.000 lei

reprezentând echivalentul lipsei de folosință a apartamentului, cu începere de

la data de 27 ianuarie 1998, când i s-a recunoscut dreptul de proprietate prin

sentința civilă nr. 1405/1998, și până la zi.

Se arată în

motivarea acțiunii că reclamantul a redobândit imobilul prin sentința civilă

amintită, reținându-se că trecerea la stat s-a făcut în mod abuziv, proprietara

de atunci, autoarea reclamantului, fiind exceptată de la naționalizare conform

art. II din Decretul nr. 92/1950. Cu toate acestea, pârâtul Consiliul General

al Municipiului București a închiriat apartamentul pârâtelor D.C.și G. prin

contractul nr. 1572/20 aprilie 1992, care nu este opozabil reclamantului, iar

pârâtele au refuzat oferta reclamantului de a încheia cu el un contract de

închiriere.

Prin sentința

civilă nr. 192 F din 8 martie 2000, Tribunalul București, Secția a V – a civilă

și de contencios administrativ a respins cererea  privind revendicarea

apartamentului nr. 3 introdusă de reclamant împotriva pârâtului Consiliul

General al Municipiului București, pentru autoritatea lucrului judecat.

De asemenea a

respins cererea de revendicare formulată de reclamant în contradictoriu cu

pârâtele D.C.și D.G.., pentru lipsa calității procesuale pasive și a respins

capetele de cerere privind obligarea pârâtelor D.C.și D.G.. la despăgubiri, ca

nefondate.

În

considerentele sentinței, instanța a reținut existența autorității lucrului

judecat cu referire la cererea privind revendicarea imobilului introdusă

împotriva pârâtului Consiliul General al Municipiului București, întrucât între

cele două părți a mai existat un proces cu același obiect și cauză, finalizat

prin sentința civilă nr. 1405 din 27 ianuarie 1998 a Judecătoriei Sectorului 2,

pârâtul fiind obligat să lase reclamantului imobilul în deplină proprietate și

pașnică folosință.

Acțiunea în

revendicare împotriva pârâtelor D.C.și D.G.. s-a respins pe excepția lipsei

calității lor procesuale pasive, calitatea pârâtelor de detentori precari în

temeiul contractului de închiriere nu implică punerea în discuție a dreptului

de proprietate al reclamantului, astfel încât acesta nu se poate îndrepta

împotriva lor cu o acțiune în revendicare.

Se mai arată

în motivarea sentinței că cererea reclamantului de a obliga pârâtele D.C.și

D.G.. la plata contravalorii folosinței apartamentului este nefondată și a fost

respinsă. În sprijinul acestei soluții s-a argumentat că închirierea

intervenită anterior redobândirii proprietății prin sentința civilă nr.

1405/1998 îi este opozabilă reclamantului, obligat să o respecte, apoi

contractul de închiriere, aflat în derulare și legal încheiat, s-a prelungit de

drept prin art.1 din Legea nr.17/1994, pe o perioadă de 5 ani, deci până în 8 aprilie

1999, cînd O.U. G. nr.40/1999 îl obliga pe reclamantul proprietar să-l notifice

pe chiriaș în vederea încheierii unui nou contract de închiriere, în caz

contrar, contractul de închiriere anterior se prelungește de drept conform art.

11 alin. 1 din ordonanță. Întrucât reclamantul nu și-a îndeplinit obligația

față de pârâte, notificarea fiind adresată unui terț, străin de proces, nu se

poate reține că pârâtele ocupă apartamentul fără drept, pentru a fi obligate la

plata echivalentului lipsei de folosință, iar cu o cerere, privind plata

chiriei izvorâtă din contractul de închiriere, instanța nu a fost investită.

Apelul

declarat de reclamantul T.A.N.împotriva sentinței a fost admis prin decizia

civilă nr. 564 din 21 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București,

Secția a IV – a civilă.

Prin decizie

s-a anulat sentința apelată și pe fond s-a admis în parte acțiunea

reclamantului, au fost obligați pârâții D.C.personal și în calitate de

continuatoare a pârâtei D.G.., decedată, D.M., continuator al aceleiași pârâte,

decedate precum și pârâtul Consiliul General al Municipiului București să

predea în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 3 din

imobilul situat în Str. M. Eminescu nr. 61, conform spațiilor identificate în

contractul de închiriere nr. 22569/1992 și terenul aferent de 55,89 m.p.

A mai fost

obligată pârâta D.C.la plata sumei de câte 200 USD lunar sau echivalentul în

lei la cursul zilei, ce reprezintă contravaloarea lipsei de folosință pentru

intervalul de timp 20 aprilie 1999 până la 8 martie 2000.

S-a respins

cererea subsidiară în pretenții, precum și capătul de cerere referitor la

contravaloarea lipsei de folosință față de ceilalți pârâți D.M. și Consiliul

General al Municipiului București.

Intimații au

fost obligați la plata sumei de 4.500.000 lei cheltuieli de judecată în apel și

fond.

În motivarea

soluției sale, Curtea de Apel a reținut că nu există identitatea celor trei

elemente prevăzute de art. 1201 C.civ.referitor la sentința civilă

nr.1405/1998, așadar excepția autorității de lucru judecat trebuia respinsă,

iar pârâtele persoane fizice, în calitate de chiriașe, aveau legitimare

procesuală pasivă în acțiune în revendicare, deci și față de ele acțiunea

trebuia admisă.

Contrar

constatării instanței de fond, se arată în considerentele deciziei, apelantul

reclamant și-a îndeplinit obligația de a trimite notificarea în vederea

încheierii contractului de închiriere, adresând-o lui D.M., titularul la acea

vreme a contractului de închiriere și pentru că el a refuzat să dea curs

propunerii de închiriere, cererea reclamantului pentru plata contravalorii

folosinței apartamentului este întemeiată, apreciată de expert la 200 USD

lunar, sumă stabilită în sarcina pârâtei D.C., prin respingerea acestui capăt

de cerere față de pârâții D.M. și Consiliul General al Municipiului București.

Împotriva

deciziei au declarat recurs pârâții Consiliul General al Municipiului București

și D.C..

Prin recursul

său, Consiliul General al Municipiului București solicită modificarea deciziei

recurate, prin admiterea excepției autorității lucrului judecat față de

sentința civilă nr.1405/1998 și în fond respingerea acțiunii în revendicare

formulată împotriva recurentului, existând tripla identitate pretinsă de art.

1201 C.civ.. În drept se invocă prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ..

Pârâta D.C.,

în motivarea recursului său, susține nelegalitatea hotărârii atacate, invocă

prevederile art. 304 pct. 8, 9, 10 C.proc.civ., cere modificarea deciziei și pe

fond respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În dezvoltarea

motivelor de recurs pârâta învederează că în cauză opera excepția autorității

lucrului judecat, ea nu avea calitate procesuală pasivă în acțiunea în

revendicare, pentru că ocupa apartamentul în baza unui contract legal de

închiriere și nu datorează contravaloarea folosinței locuinței întrucât soțul

ei D.M., căruia i s-a făcut notificarea era decedat la 20 aprilie 1999, data

expedierii ei, și ea nu a putut lua cunoștință de conținutul notificării.

Cu referire la

recursul pârâtului Consiliul General al Municipiului București, se constată a

fi fondat și urmează a se admite.

Potrivit art.

1201 C.civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în

judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între

aceleași părți, făcută de ele în contra lor în aceeași calitate.

Condițiile

pretinse de prevederea legală citată sunt realizate în prezenta cauză față de

sentința civilă nr. 1405/1998 irevocabilă, prin care intimatul-reclamant, în

contradictoriu cu recurentul de azi, pârâtul Consiliul General al Municipiului

București, a solicitat prin precizarea de acțiune și a obținut obligarea

pârâtului să lase în deplină proprietate și pașnică folosință reclamantului

imobilul situat în București,  Str. M. Eminescu nr. 61, sector 2.

Temeiul de

drept invocat în sentința amintită, anume art. 480 C.civ., este același cu cel

pe care reclamantul-intimat și-a fondat prezenta acțiune în revendicare, fiind

realizată cerința triplei identități și deci excepția autorității lucrului

judecat este operantă, iar instanța de apel a aplicat greșit prevederile legale

incidente atunci când a respins, de altfel fără nici o motivare, excepția

autorității lucrului judecat.

Urmează a

admite recursul pârâtului Consiliul General al Municipiului București, a casa

în parte decizia atacată, în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea

recurentului la restituirea imobilului, cu menținerea restului dispozițiilor

deciziei.

În ce privește

recursul pârâtei D.C., recurenta a fost citată cu mențiunea să achite taxa

judiciară de timbru în sumă de 9.906.730 lei și 30.000 lei timbru judiciar

pentru capătul de recurs privind revendicarea imobilului a cărui valoare s-a

stabilit prin expertiză, precum și 1.398.786 lei taxă judiciară de timbru și

30.000 lei timbru judiciar datorat pentru capătul din cererea de recurs privind

plata contravalorii folosinței apartamentului.

Recurenta nu

și-a îndeplinit obligația prevăzută în art. 2 alin. 1 și 3 din Legea

nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 din O.G. nr.32/1995

privind timbru judiciar, iar sancțiunea este cea arătată în art. 20 alin.5 din

lege, la care face trimitere și art. 9 alin.2 din ordonanță, urmând a anula ca

netimbrat recursul pârâtei.

ÎN baza art.

274 C.proc.civ., recurenta-pârâtă D.C.va plăti intimatului-reclamant suma de

3.000.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul General al

Municipiului București prin Municipiul București, reprezentat legal de Primarul

General, împotriva deciziei  564 din 21 noiembrie 2001 a Curții de Apel

București, Secția a IV – a Civilă.

Casează în parte decizia atacată, în sensul că înlătură

dispoziția privind obligarea Consiliului General al Municipiului București la

restituirea imobilului și menține restul dispoz ițiilor deciziei.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta

D.C.împotriva aceleiași decizii și obligă recurenta-pârâtă la 3.000.000 lei

cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant T.A.N..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi   28 mai  2003.