ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2523/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1629 din 30 mai 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă. La apelul nominal se prezintă intimații-pârâți L.M.personal și asistată de avocat P.P., Consiliul General al Municipiului București prin consilier juridic O.O.și intimatul-reclamant E.Ș.personal și asistat de avocat M.D., lipsind intimata-pârâtă S.C.”A.” S.A. – București. Procedura completă. Curtea, din oficiu, pune în discuție legalitatea soluției de respingere a acțiunii îndreptate împotriva consiliului General al Municipiului București, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului în anulare și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor. Avocat P.P. și consilier juridic O.O.solicită admiterea recursului în anulare, primul depunând și un set de acte la dosar (adresele nr.561/20.05.1997 și nr.144/13.11.2000, ambele emise de Primăria sector 2). Avocat M.D. depune la dosar certificatul nr.2555/2002 din 20 februarie 2003, la care anexează copia recursului în anulare declarat împotriva deciziei nr.1685 din 5 iunie 2001 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă și solicită respingerea recursului în anulare.

C U R T E A Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul E.Ș.a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, S.C.„A.” S.A.București și B.I., pentru a fi obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr.3 din imobilul situat în București, str.Gheorghe D.Palade nr.1, sectorul 2, compus din o cameră, hol, culoar, baie, bucătărie, cămară și pivniță în cotă indiviză cu L.M., cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.361 din 9 ianuarie 1919, tatăl său E.D.Ș.zis D. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului (teren) situat în str.Vasile Lascăr nr.134 colț cu str.Palade, pe care în anul 1934 a construit un corp de clădire, conform autorizației nr.3429/24.03.1934.

Prin testamentul autentic din 27 noiembrie 1943 și certificatul de moștenitor nr.7164 din 10 aprilie 1946, apartamentul nr.3 a devenit proprietatea reclamantului, iar prin Decretul nr.92/1950 acesta a fost naționalizat deși proprietarul său (reclamantul) era exceptat de la naționalizare fiind student. Reclamantul a mai arătat că, prin sentința civilă nr.4528/22.05.1996, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr.11.049/1994, rămasă definitivă și irevocabilă, transcrisă sub nr.8917/12.08.1998, i-a fost admisă acțiunea în revendicare privind același apartament îndreptată împotriva Consiliului General al Municipiului București, după care primarul general al municipiului București a emis dispoziția de predare-primire a bunului, nr.1569/24.06.1998, care însă nu a putut fi adusă la îndeplinire în întregime, întrucât o parte a apartamentului a fost vândută chiriașilor L.M.și B.I.

prin contractele de vânzare-cumpărare nr.1613 și 1614 din 1996 încheiate cu Primăria Municipiului București reprezentată de S.C.”A.” S.A., în temeiul Legii nr.112/1995. Ca urmare, a cerut să se procedeze la compararea titlului său de proprietate cu cel pe care înțeleg să-l invoce subdobânditorii, cu consecința constatării că titlul său este preferabil, fiind mai bine caracterizat, față de titlul de proprietate ce i se opune și care provine de la un neproprietar.

În dovedirea acțiunii au fost depuse contractul nr.361/1919, autorizația de construcție nr.3429/1934, procesul-verbal nr.10975/1940 al Comisiei pentru înființarea cărților funciare în București, testamentul întocmit la 27 noiembrie 1943 prin care tatăl reclamantului i-a testat acestuia apartamentul în litigiu, jurnalul nr.7164 din 10 aprilie 1946 al Tribunalului Ilfov, Secția a III-a civilă prin care s-a constatat calitatea reclamantului de moștenitor al defunctului său tată, sentința civilă nr.4528/22 mai 1996 a Judecătoriei Sectorului 2 București și dispoziția nr.1569/24.06.1998 a primarului general al municipiului București, de restituire a apartamentului. Pârâții persoane juridice nu au formulat întâmpinare iar pârâtul Bercan Ioan a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, dat fiind existența unei hotărâri judecătorești anterioare de retrocedare a imobilului și buna sa credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de care se prevalează.

Judecătoria Sectorului 2 București, prin sentința civilă nr.4074 din 7 aprilie 2000, a admis acțiunea reținând în totul situația de fapt și dovezile invocate de reclamant și a obligat pe pârâți să-i lase în proprietate și posesie bunul revendicat, identificat cu contractul de vânzare-cumpărare nr.1613/1996. Investit cu soluționarea apelurilor declarate de B.I. și de Consiliul General al Municipiului București, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, prin decizia nr.2754 A din 9 octombrie 2000, a respins ca nefondat apelul pârâtului B.I.. Prin aceeași decizie instanța a admis apelul declarat de Consiliul General al Municipiului București și a schimbat în parte sentința judecătoriei, în sensul că a respins acțiunea îndreptată împotriva acestuia, pentru lipsa calității procesuale pasive, cu motivarea că, bunul fiind înstrăinat cu contractul de vânzare-cumpărare nr.1613/1996, apelantul-pârât a pierdut posesia asupra acestuia.

Soluția pronunțată de tribunal a fost menținută de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr.1629 din 30 mai 2001, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul B.I.. În motivarea soluției pronunțate în referire la pârâtul B.I., instanțele au reținut că prin hotărârea judecătorească anterioară, irevocabilă, s-a reținut lipsa titlului statului și că buna credință a cumpărătorului pârât nu poate fi reținută pentru că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare invocat, reclamantul începuse formalitățile pentru revendicarea bunului. Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art.330 pct.2 C.proc.civ., solicitând casarea acestora și respingerea acțiunii.

În motivarea recursului în anulare, în esență, se invocă buna credință a cumpărătorului B.I., constatată prin sentința civilă nr.15523 din 2 noiembrie 1999 a Judecătoriei Sectorului 2 București, prin care a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.1613/1996 introdusă de reclamant, lipsa dovezii identității dintre imobilul în litigiu (str.Gh.Palade) și cel cumpărat de autorul reclamantului (str.V.Lascăr), precum și a faptului că autorul reclamantului, defunctul Ș.E.este una și aceeași persoană cu Ș.D., proprietar conform contractului de vânzare-cumpărare nr.361/1919. Recursul în anulare va fi admis pentru motivul invocat de instanță din oficiu în condițiile art.306 alin.2 C.proc.civ., care vizează soluția de respingere a acțiunii îndreptate împotriva Consiliului General al Municipiului București, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.

După cum s-a arătat în expunerea rezumată a actelor și lucrărilor dosarului, instanța de apel a respins acțiunea îndreptată împotriva Consiliului General al Municipiului București, considerând că acesta nu mai poate fi obligat la retrocedarea bunului care, fiind înstrăinat, nu se mai află în posesia sa. Deși este exact în drept că acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, soluția pronunțată în cauză este greșită având în vedere situația de fapt aparte pe care o prezintă speța, în care proprietarul a pierdut posesia bunului ca urmare a unui act de autoritate al statului, respectiv Decretul nr.92/1950, prin care s-au creat situații juridice noi cu privire la bunul revendicat.

În contextul dat, raportul juridic procesual trebuie legat obligatoriu și cu instituțiile ce reprezintă statul, în contradictoriu cu care, potrivit art.6 din Legea nr.213/1998, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului, respectiv dacă bunurile vizate au intrat în proprietatea acestuia cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. Ca urmare, indiferent dacă bunul preluat de stat a fost sau nu înstrăinat unor subdobânditori, în litigiile în care se dispută dreptul de proprietate asupra acestuia statul este reprezentat la nivelul unității administrativ-teritoriale de Consiliul General al Municipiului București (art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998), astfel încât în mod greșit s-a hotărât în cauză că pârâtul Consiliul General al Municipiului București nu are calitate procesuală pasivă.

Față de cele ce preced, în baza art.312(3) și (4) C.proc.civ., se impune admiterea recursului în anulare, casarea deciziilor pronunțate de instanța de recurs și, respectiv, de apel și reluarea judecății în fața tribunalului, care, cu acest prilej, va lua în examinare și susținerile pronunțate prin recursul în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1629 din 30 mai 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată precum și decizia nr.2754 din 9 octombrie 2000 a Tribunalului București – Secția a IV-a civilă și trimite cauza la același tribunal pentru rejudecarea apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2003.