ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2523/2003

S-a luat în examinare

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1629 din 30 mai 2001 a Curții

de Apel București – Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal se

prezintă intimații-pârâți L.M.personal și asistată de avocat P.P., Consiliul

General al Municipiului București prin consilier juridic O.O.și

intimatul-reclamant E.Ș.personal și asistat de avocat M.D., lipsind

intimata-pârâtă S.C.”A.” S.A. – București.

Procedura completă.

Curtea, din oficiu, pune în

discuție legalitatea soluției de respingere a acțiunii îndreptate împotriva consiliului

General al Municipiului București, pentru lipsa calității procesuale pasive a

acestuia.

Reprezentanta Ministerului

Public pune concluzii de admitere a recursului în anulare și trimiterea cauzei

pentru rejudecarea apelurilor.

Avocat P.P. și consilier

juridic O.O.solicită admiterea recursului în anulare, primul depunând și un set

de acte la dosar (adresele nr.561/20.05.1997 și nr.144/13.11.2000, ambele emise

de Primăria sector 2).

Avocat M.D. depune la dosar

certificatul nr.2555/2002 din  20 februarie 2003, la care anexează copia

recursului în anulare declarat împotriva deciziei nr.1685 din 5 iunie 2001 a

Curții de Apel București – secția a IV-a civilă și solicită respingerea

recursului în anulare.

C U R T E A

Asupra recursului în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul E.Ș.a chemat în

judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, S.C.„A.”

S.A.București și B.I., pentru a fi obligați să-i lase în deplină proprietate și

liniștită posesie apartamentul nr.3 din imobilul situat în București,

str.Gheorghe D.Palade nr.1, sectorul 2, compus din o cameră, hol, culoar, baie,

bucătărie, cămară și pivniță în cotă indiviză cu L.M., cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.361 din 9

ianuarie 1919, tatăl său E.D.Ș.zis D. a dobândit dreptul de proprietate asupra

imobilului (teren) situat în str.Vasile Lascăr nr.134 colț cu str.Palade, pe

care în anul 1934 a construit un corp de clădire, conform autorizației

nr.3429/24.03.1934.

Prin testamentul autentic

din 27 noiembrie 1943 și certificatul de moștenitor nr.7164 din 10 aprilie

1946, apartamentul nr.3 a devenit proprietatea reclamantului, iar prin Decretul

nr.92/1950 acesta a fost naționalizat deși proprietarul său (reclamantul) era

exceptat de la naționalizare fiind student.

Reclamantul a mai arătat

că, prin sentința civilă nr.4528/22.05.1996, pronunțată de Judecătoria

Sectorului 2 București în dosarul nr.11.049/1994, rămasă definitivă și

irevocabilă, transcrisă sub nr.8917/12.08.1998, i-a fost admisă acțiunea în

revendicare privind același apartament îndreptată împotriva Consiliului General

al Municipiului București, după care primarul general al municipiului București

a emis dispoziția de predare-primire a bunului, nr.1569/24.06.1998, care însă

nu a putut fi adusă la îndeplinire în întregime, întrucât o parte a

apartamentului a fost vândută chiriașilor L.M.și B.I. prin contractele de

vânzare-cumpărare nr.1613 și 1614 din 1996 încheiate cu Primăria Municipiului

București reprezentată de S.C.”A.” S.A., în temeiul Legii nr.112/1995.

Ca urmare, a cerut să se

procedeze la compararea titlului său de proprietate cu cel pe care înțeleg să-l

invoce subdobânditorii, cu consecința constatării că titlul său este

preferabil, fiind mai bine caracterizat, față de titlul de proprietate ce i se

opune și care provine de la un neproprietar.

În dovedirea acțiunii au

fost depuse contractul nr.361/1919, autorizația de construcție nr.3429/1934,

procesul-verbal nr.10975/1940 al Comisiei pentru înființarea cărților funciare

în București, testamentul întocmit la 27 noiembrie 1943 prin care tatăl

reclamantului i-a testat acestuia apartamentul în litigiu, jurnalul nr.7164 din

10 aprilie 1946 al Tribunalului Ilfov, Secția a III-a civilă prin care s-a

constatat calitatea reclamantului de moștenitor al defunctului său tată,

sentința civilă nr.4528/22 mai 1996 a Judecătoriei Sectorului 2 București și

dispoziția nr.1569/24.06.1998 a primarului general al municipiului București,

de restituire a apartamentului.

Pârâții persoane juridice

nu au formulat întâmpinare iar pârâtul Bercan Ioan a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii, dat fiind existența unei hotărâri judecătorești

anterioare de retrocedare a imobilului și buna sa credință la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare de care se prevalează.

Judecătoria Sectorului 2

București, prin sentința civilă nr.4074 din     7 aprilie 2000, a admis

acțiunea reținând în totul situația de fapt și dovezile invocate de reclamant

și a obligat pe pârâți să-i lase în proprietate și posesie bunul revendicat,

identificat cu contractul de vânzare-cumpărare nr.1613/1996.

Investit cu soluționarea

apelurilor declarate de B.I. și de Consiliul General al Municipiului București,

Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, prin decizia nr.2754 A din 9

octombrie 2000, a respins ca nefondat apelul pârâtului B.I..

Prin aceeași decizie

instanța a admis apelul declarat de Consiliul General al Municipiului București

și a schimbat în parte sentința judecătoriei, în sensul că a respins acțiunea

îndreptată împotriva acestuia, pentru lipsa calității procesuale pasive, cu

motivarea că, bunul fiind înstrăinat cu contractul de vânzare-cumpărare

nr.1613/1996, apelantul-pârât a pierdut posesia asupra acestuia.

Soluția pronunțată de

tribunal a fost menținută de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă,

care, prin decizia nr.1629 din 30 mai 2001, a respins ca nefondat recursul

declarat de pârâtul B.I..

În motivarea soluției

pronunțate în referire la pârâtul B.I., instanțele au reținut că prin hotărârea

judecătorească anterioară, irevocabilă, s-a reținut lipsa titlului statului și

că buna credință a cumpărătorului pârât nu poate fi reținută pentru că, la data

încheierii contractului de vânzare-cumpărare invocat, reclamantul începuse

formalitățile pentru revendicarea bunului.

Împotriva hotărârilor

pronunțate în cauză procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile

art.330 pct.2 C.proc.civ., solicitând casarea acestora și respingerea acțiunii.

În motivarea recursului în

anulare, în esență, se invocă buna credință a cumpărătorului B.I., constatată

prin sentința civilă nr.15523 din    2 noiembrie 1999 a Judecătoriei Sectorului

2 București, prin care a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității

contractului de vânzare-cumpărare nr.1613/1996 introdusă de reclamant, lipsa

dovezii identității dintre imobilul în litigiu (str.Gh.Palade) și cel cumpărat

de autorul reclamantului (str.V.Lascăr), precum și a faptului că autorul

reclamantului, defunctul Ș.E.este una și aceeași persoană cu Ș.D., proprietar

conform contractului de vânzare-cumpărare nr.361/1919.

Recursul în anulare va fi

admis pentru motivul invocat de instanță din oficiu în condițiile art.306

alin.2 C.proc.civ., care vizează soluția de respingere a acțiunii îndreptate

împotriva Consiliului General al Municipiului București, pentru lipsa calității

procesuale pasive a acestuia.

După cum s-a arătat în

expunerea rezumată a actelor și lucrărilor dosarului, instanța de apel a

respins acțiunea îndreptată împotriva Consiliului General al Municipiului

București, considerând că acesta nu mai poate fi obligat la retrocedarea

bunului care, fiind înstrăinat, nu se mai află în posesia sa.

Deși este exact în drept că

acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva

posesorului neproprietar, soluția pronunțată în cauză este greșită având în

vedere situația de fapt aparte pe care o prezintă speța, în care proprietarul a

pierdut posesia bunului ca urmare a unui act de autoritate al statului,

respectiv Decretul nr.92/1950, prin care s-au creat situații juridice noi cu

privire la bunul revendicat.

În contextul dat, raportul

juridic procesual trebuie legat obligatoriu și cu instituțiile ce reprezintă

statul, în contradictoriu cu care, potrivit art.6 din Legea nr.213/1998,

instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului

statului, respectiv dacă bunurile vizate au intrat în proprietatea acestuia cu

respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte

și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

Ca urmare, indiferent dacă

bunul preluat de stat a fost sau nu înstrăinat unor subdobânditori, în

litigiile în care se dispută dreptul de proprietate asupra acestuia statul este

reprezentat la nivelul unității administrativ-teritoriale de Consiliul General

al Municipiului București (art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998), astfel încât

în mod greșit s-a hotărât în cauză că pârâtul Consiliul General al Municipiului

București nu are calitate procesuală pasivă.

Față de cele ce preced, în

baza art.312(3) și (4) C.proc.civ., se impune admiterea recursului în anulare,

casarea deciziilor pronunțate de instanța de recurs și, respectiv, de apel și

reluarea judecății în fața tribunalului, care, cu acest prilej, va lua în

examinare și susținerile pronunțate prin recursul în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr.1629 din 30 mai 2001 a Curții de Apel București – Secția

a IV-a civilă.

Casează decizia recurată

precum și decizia nr.2754 din 9 octombrie 2000 a Tribunalului București –

Secția a IV-a civilă și trimite cauza la același tribunal pentru rejudecarea

apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 iunie 2003.