ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1716/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții G.A., Municipiul București prin Primarul general și Primăria sectorului 1 București împotriva deciziei civile nr.639 A din 25 octombrie 2000 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenții-pârâți G.A. reprezentată de avocat V.E.L.și Municipiul București prin Primarul general reprezentat de consilier juridic O.O.care răspunde și pentru intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București și intimata-reclamantă C.D.M.reprezentată de avocat P.M., lipsind recurenta-pârâtă Primăria sectorului 1 București. În lipsa unor chestiuni prealabile, Curtea dă cuvântul părților în susținerea și respectiv, combaterea recursurilor, urmând ca acestea să pună concluzii și cu privire la împrejurarea că Primăria sectorului 1 București a declarat recurs fără a fi exercitat calea de atac a apelului.

Avocat V.E.L.solicită admiterea recursului pârâtei G.A., casarea deciziei atacate pentru motivele prevăzute de dispozițiile art.304 pct.6 și pct.9 C. proc.civ. și trimiterea cauzei pentru rejudecare. Pune concluzii de admitere a recursului declarat de Municipiul București prin Primarul general și lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului declarat de pârâta Primăria sectorului 1 București. Consilier juridic O.O.solicită admiterea recursului Municipiului București prin Primarul general, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei în vederea rejudecării apelurilor punând concluzii de admitere și referitor la recursul pârâtei G.A.. Cu privire la recursul pârâtei Primăria sector 1 București, lasă soluționarea acestuia la aprecierea instanței.

Avocat M.P. solicită respingerea recursului pârâtei G.A. ca nefondat iar a recursurilor declarate de Municipiul București prin Primarul general și de Primăria sectorului 1 București ca inadmisibile. C U R T E A Asupra recursurilor civile de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 octombrie 1997 reclamanta C.D.M.a chemat în judecată pe pârâtele Primăria Sectorului 1 București și I.C.R.A.L. “H.”pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate a-i preda în deplină proprietate imobilul situat în București, Intr. Aviator Teodor Iliescu nr.22, sectorul 1. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că imobilul a aparținut în proprietate bunicului său C.I., decedat în anul 1975 și succedat de tatăl reclamantei C.I.H., decedat în anul 1989, reclamanta fiind singura moștenitoare.

Prin cererea din 30 noiembrie 1997 reclamanta a precizat că imobilul pe care îl revendică a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950, dar cu nerespectarea prevederilor art.II din acest act normativ, deoarece bunicul său era inginer cadastral la Serviciul de Drumuri și Poduri, făcând parte dintr-o categorie socio-profesională exceptată de la naționalizare. La 17 mai 1999 reclamanta C.D.M.a solicitat introducerea în cauză a Consiliului General al Municipiului București în calitate de pârât și tot la aceeași dată a chemat-o în judecată și pe pârâta G.A. pentru a se declara nul contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu S.C. “H.N.” S.A. referitor la un apartament format din dormitor, baie și holl situat în imobilul din Intr.

Aviator Teodor Iliescu nr.22, sectorul 1 București. Prin petiția din 2 decembrie 1999 reclamanta C.D.M.și-a precizat din nou acțiunea arătând că înțelege să se judece numai cu pârâții Consiliul General al Municipiului București și G.A., întrucât pârâții S.C. “H.N.” S.A. și Primăria Sectorului 1 București nu au calitate procesuală pasivă. Prin aceeași cerere precizatoare reclamanta a solicitat, ca în temeiul art.480 C.civ., să fie obligați cei doi pârâți să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. Aviator Teodor Iliescu nr.22, sectorul 1, astfel: pârâta G.A. apartamentul nr.1 și suprafața de 35,18 mp teren dobândite în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.592/22834/29 octombrie 1996; pârâtul Consiliul General al Municipiului București – restul imobilului format din construcție și teren în suprafață de 156,82 mp.

Pârâta G.A. a formulat cerere de chemare în garanție și a solicitat, ca în cazul în care va cădea în pretenții față de reclamantă, să fie obligat Consiliul General al Municipiului București la plata contravalorii apartamentului dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr.592/22834/29 octombrie 1996, actualizată la indicele de inflație, precum și la dobânda legală ce se va calcula prin raportare la dobânda de referință a Băncii Naționale a României. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București – Secția a III-a civilă, prin sentința nr.241 din 24 februarie 2000, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.D.M.și a obligat pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și G.A.

să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, str. Intrarea Aviator Teodor Iliescu nr.22, sectorul 1, format din casă de locuit și teren în suprafață de 192 mp. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta G.A.. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că imobilul revendicat a fost dobândit în proprietate de C.I., bunicul reclamantei, succedat de C.I. H., tatăl reclamantei, situație dovedită cu certificatul de calitate nr.39 din 8 aprilie 1999 eliberat de B.N.P. C.M.G.și D.C.P.(fila 63 dosar) și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1856/23 iunie 1934 de fostul Tribunal Ilfov – Secția Notariat. Imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr.92/1950, poziția nr.1137 din anexă, dar cu nerespectarea prevederilor art.II din acest act normativ deoarece C.I.

era inginer și făcea parte din categoria socială exceptată de la naționalizare, astfel că statul nu are constituit un titlu valabil asupra bunului și întrucât titlul autorului reclamantei este preferabil față de cel al pârâtei, instanța de fond a admis acțiunea în revendicare așa cum a fost precizată. Cererea de chemare în garanție a fost respinsă cu motivarea că reclamanta nu a înțeles să solicite și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului deținut de G.A.. Prin decizia nr.639/A din 25 octombrie 2000 Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta G.A. și ca inadmisibil apelul promovat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București.

Prin încheierea din 8 ianuarie 2001 Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă a rectificat eroarea strecurată în dispozitivul deciziei în sensul că s-a respins ca inadmisibil apelul declarat de Municipiul București, în loc de Consiliul General al Municipiului București, cum din greșeală s-a menționat. Pentru a decide în acest mod, răspunzând la motivul de apel al pârâtei prin care se reproșa nemotivarea soluției de respingere a cererii de chemare în garanție, Curtea de Apel București a reținut că: „În drept, nemotivarea este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, însă acest viciu nu există atunci când instanța a motivat într-un fel oarecare soluția dată asupra unui capăt de cerere”.

Instanța de apel a apreciat că în cauză nu poate fi antrenată răspunderea vânzătorului pentru evicțiune deoarece instanțele nu au fost investite și cu o cerere de constatare a nulității absolute a contractului din care izvora obligația de garanție, iar efectele obligației diferă în funcție de cum părțile au fost de bună sau rea-credință la data încheierii contractului, chestiune deasemenea nediscutată cât timp nu s-a cerut nulitatea lui. Referitor la apelul declarat de Municipiul București, persoana juridică care nu a avut calitatea de parte în litigiul dedus judecății în primă instanță, a fost calificat ca inadmisibil, întrucât căile de atac pot fi exercitate, potrivit legii, numai de părțile litigante, nu și de terțele persoane.

Împotriva deciziei dată în apel au declarat recurs pârâții Municipiul București prin Primarul General, G.A. și Primăria Sectorului 1 București. În motivarea recursului declarat de pârâtul Municipiul București se susține că în mod greșit instanța a respins ca inadmisibil apelul aceluiași pârât, soluția fiind determinată de greșita interpretare a prevederilor art.5 și 42 din Legea nr.69/1991 și art.12 alin.4 și 5 din Legea nr.213/1998. Pârâta G.A.

a criticat hotărârile date în cauză în temeiul următoarelor motive: pârâta a fost cumpărător de bună-credință întrucât nu a fost notificată sau încunoștiințată de proprietar în legătură cu revendicarea imobilului; contractul încheiat între un proprietar și un cumpărător de bună-credință își păstrează efectele ca și un contract încheiat cu proprietarul real; soluția de respingere a cererii de chemare în garanție este nejustificată și nemotivată; instanțele au dat o greșită interpretare normelor și principiilor de drept ce guvernează răspunderea pentru evicțiune.

Recursurile celor doi pârâți sunt fondate în sensul considerentelor care succed: Potrivit art.2, 4, 5 și 20 lit. „g” din Legea administrației publice locale nr.69/1991, în vigoare la data investirii instanțelor, comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale, cu personalitate juridică, iar autoritățile publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități executive, consiliile locale având și atribuții de administrare a domeniului public și privat al comunei sau orașului (municipiului). Art.6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, prevede printre altele și bunurile care fac parte din domeniul public sau privat al unităților administrativ-teritoriale ce pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora.

De asemenea, art.12 alin.5 din lege statuează că în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui Consiliului județean sau primarului. Conform art.42 (2) din Legea nr.69/1991, în vigoare la data promovării litigiului, primarul reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu persoanele fizice sau juridice din țară sau din străinătate, precum și în justiție, iar așa cum s-a relevat, potrivit art.12 (5) din Legea nr.213/1998, în litigiile de tipul celui în speță, Consiliul General al Municipiului București poate fi reprezentat de președintele Consiliului sau de primar.

Cu referire la cazul dedus recursului, din coroborarea prevederilor legale menționate, rezultă că în litigiile care pun în discuție dreptul de proprietate al bunurilor ce fac parte din domeniul public sau privat al statului, aflate în administrarea Consiliului General al Municipiului București, acest organ al administrației publice locale, ca organ deliberativ și respectiv Municipiul București, ca autoritate executivă, au calitate procesuală pasivă, situație în care se constată că apelul acestui din urmă organ în mod greșit a fost calificat și respins ca inadmisibil. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta G.A. se reține că cererea de chemare în garanție promovată de aceasta a fost respinsă de instanțe cu motivarea că reclamanta, care revendică bunul nemișcător, nu a investit instanțele cu o acțiune în nulitatea titlului pârâtei și că în proces nu s-a discutat buna sau reaua-credință a acesteia la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Cu alte cuvinte, cererea de chemare în garanție a fost respinsă, pentru considerentele menționate, de plano, pentru motive de admisibilitate, fără a fi analizate condițiile de exercițiu ale cererii. Or, atare interpretare este greșită. Potrivit art.60 alin.1 C.proc.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire. Instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire. Prin chemarea în garanție se urmărește tocmai realizarea unei asemenea obligații în cadrul procesului în care cel garantat este amenințat în dreptul său de către o altă persoană.

În principiu, obligația de garanție revine tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros. Prin urmare, obligația de garanție sau de despăgubire, care justifică incidența instituției juridice discutate, există nu numai în materie contractuală, cum este cazul actelor juridice de vânzare-cumpărare (situația în speță), dar și în cazul oricărei transmisiuni de bunuri, singura condiție fiind ca remiterea lor să fie cu titlu oneros. Cum, în speță, este de necontestat că pentru bunul transmis cumpărătoarei (pârâtei G.A.), chematul în garanție (vânzătorul) a primit un preț, cererea prin care se solicită, în cadrul aceluiași proces, restituirea prețului actualizat și dobânzi, întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art.60 alin.1 C.proc.civ..

Confruntată cu acțiunea reclamantei în revendicare, pârâta invocă prin cererea discutată garanția contra evicțiunii, adică pierderea totală a proprietății lucrului, rezultată din valorificarea de către reclamantă (terț în actul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtă) a unui drept asupra aceluiași lucru. Cererea de chemare în garanție nu numai că este admisibilă, dar chiar recomandabil și necesar a fi promovată, întrucât acțiunea în revendicare a reclamantei reprezintă o tulburare de drept și o primejdie pentru pârâta-cumpărătoare ce este amenințată cu pierderea proprietății lucrului. Deasemenea, reclamanta invocă titlul mai vechi al antecesorului său, deci o cauză anterioară contractului încheiat în baza Legii nr.112/1995, în timp ce cumpărătoarea-pârâtă pretinde că a fost de bună-credință în sensul că nu a cunoscut cauza evicțiunii.

Față de cele ce preced, vor fi admise recursurile declarate de pârâții Municipiul București și G.A., va fi casată decizia dată de Curtea de Apel București și se va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor promovate de aceiași pârâți. Cu referire la recursul declarat de pârâta Primăria Sectorului 1 București se constată că această pârâtă nu a declarat apel împotriva sentinței pronunțată de tribunal și întrucât recursul acestei părți nu poate fi exercitat și analizat omisso medio, el se privește ca inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâtul Municipiul București prin Primarul general și intervenienta G.A. împotriva deciziei nr.639 A din 25 octombrie 2000 a Curții de Apel București – Secția a III – a civilă pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor. Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta Primăria sectorului 1 București împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2003.