ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.02.2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 709/2003

HOTĂRÂRE
25.02.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 709/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-au luat în

examinare recursurile declarate de pârâții Primăria Municipiului București,

reprezentată de Municipiul București, prin Primarul general, precum și de

M.L.și M.V.împotriva deciziei nr.551/A din 10 decembrie 2001 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă.

La apelul

nominal s-au prezentat recurenții-pârâți Primăria Municipiului București,

reprezentată de Municipiul București, prin Primarul general, reprezentată de

consilier juridic O.O., M.L.și M.V., ambii prin avocat D.I., precum și

intimații reclamanți K.D.și K.M., reprezentați de avocat D.Ș..

Procedura

completă.

Consilier

juridic O.O. solicită admiterea recursului promovat de Primăria Municipiului

București, modificarea în tot a deciziei și, pe fondul cauzei, respingerea

acțiunii; cu privire la cel de-al doilea recurs, aceasta pune, de asemenea,

concluzii de admitere.

Avocat D.I.

solicită admiterea recursului declarat de pârâții M.L.și V. și pune concluzii

de admitere și a celuilalt recurs.

Avocat D.Ș.

solicită respingerea ambelor recursuri.

Reprezentantul

Ministerului Public pune concluzii în același sens.

Asupra

recursurilor de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

București, prin sentința civilă nr.318/21 martie 2001, a admis acțiunea în

revendicare formulată de reclamanții K.D.și K.M., împotriva pârâților: Primăria

Municipiului București prin Primarul General, M.L.și M.V.și pe cale de

consecință, pârâții au fost obligați să lase reclamanților posesia și

proprietatea cu privire la imobilul situat în București, str.Aviator Turcaș

nr.5, sector 4.

Pentru a hotărî

astfel instanța de fond a reținut că reclamanții au fost proprietarii

imobilului revendicat, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.2984/30

martie 1977. Că prin decizia nr.2317/13 decembrie 1988, imobilul respectiv a

fost preluat de stat ca urmare a aplicării prevederilor art.223/1974.

S-a mai reținut

faptul că imobilul în litigiu a fost cumpărat de pârâții M.L.și Violeta, în

baza contractului de vânzare-cumpărare nr.665/25 octombrie 1996, aceștia fiind

cumpărători de rea-credință.

Curtea de Apel

București prin sentința civilă nr.551/10 decembrie 2001 a respins ca nefondate

apelurile declarate de pârâții: Primăria Municipiului București, M.L.și V.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că Decretul nr.223/1974 în baza căruia

statul a preluat imobilul în litigiu este abuziv întrucât contravine art.12 și

36 din Constituția din 1965 în vigoare la vremea respectivă. Că de vreme ce

statul nu a fost niciodată proprietar nu putea înstrăina în mod valabil

imobilul în litigiu către chiriași. Aceștia cunoscând acest lucru au fost

cumpărători de rea-credință în momentul cumpărării imobilului revendicat.

Împotriva

deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs pârâții: Primăria

Municipiului București reprezentată de Primarul General, M.V.și

M.L.

Primăria Municipiului București prin Primarul General,

critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală invocând art.304 pct.9

C.proc.civ., deoarece:

- În mod greșit

instanța de apel a apreciat ca fiind nevalabil titlu statului, de vreme ce

acesta a avut caracter de lege;

- Necomunicarea

deciziei de preluare pentru cota de ½ domnului K.D., s-a datorat culpei

acestuia care părăsind țara nu a comunicat noua sa adresă;

- Sancțiunile

prevăzute de Decretul nr.223/0974 erau de notorietate astfel că nimeni nu se

poate prevala de necunoașterea legii;

- Cu privire la

compararea titlurilor pe care instanța de apel a apreciat-o că se impunea, s-a

încălcat principiul bunei-credințe ce stă la baza raporturilor juridice ce se

nasc prin acte de vânzare-cumpărare când cumpărătorii sunt de bună credință.

Pârâții M.V.și

pct.9 C.proc.civ.deoarece:

- Au dobândit

imobilul din litigiu prin actul de vânzare-cumpărare încheiat cu SCAVL Berceni,

la data de 28 octombrie 1996, cu respectarea condițiilor prevăzute de art.9 și

14 din Legea 112/1995;

- Ambele

instanțe în mod greșit, au considerat Decretul nr.223/1974 ca fiind

neconstituțional, în raport cu art.6 din Legea nr.213/1998, de vreme ce actul

de vânzare-cumpărare din 25 octombrie 1996, este anterior acestei legi;

- Decretul

nr.223/1974, a fost un titlu valabil la data când imobilul în litigiu a fost

preluat de stat.

Recursurile

sunt fondate și vor fi analizate deopotrivă amândouă având în vedere conținutul

acestora care este asemănător.

Imobilul din

București, str.Aviator Turcaș nr.5, sector 4 a constituit proprietatea

reclamanților K.D.și K.M., dobândit prin actul de vânzare-cumpărare nr.1984/30

martie 1977 – act doveditor (f.19 din dosarul de fond).

Prin decizia

nr.2317/13 decembrie 1998 emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului

București, imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretului

nr.223/1974, ca urmare a faptului că reclamanții și-au stabilit domiciliul în

străinătate – decizie menționată (f.4 dosar fond).

Ulterior,

imobilul în litigiu a fost închiriat pârâților M.L.și M.V., iar mai apoi

imobilul a fost cumpărat de aceștia, conform actului de vânzare-cumpărare din

25 octombrie 1996.

Potrivit art.1

alin.2 din Normele Metodologice din 17 ianuarie 1996 privind aplicarea Legii

nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu

destinație de locuințe, trecute în proprietatea statului, imobilele cu

destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu,

sunt acele imobile care au fost preluate ca locuințe în proprietatea statului

în baza unor prevederi legale în vigoare la data respectivă, cum ar fi:

Decretul nr.92/1950, Decretul nr.142/1952, Decretul nr.111/1951, Decretul

nr.218/1960, Decretul nr.712/1966, Legea nr.4/1973, Decretul nr.223/1974, precum

și alte asemenea acte normative.

Față de

prevederile textului de lege mai sus menționat rezultă că imobilul în litigiu a

fost preluat de stat cu titlu. Întocmirea actului de vânzare-cumpărare s-a

făcut cu respectarea condițiilor prevăzute de art.9 și 14 din Legea

nr.112/1995, în sensul că pârâții au optat pentru cumpărarea imobilului în

litigiu după expirarea termenului de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii

(29 ianuarie 1996). Imobilul a fost vândut pârâților la data de 25 octombrie

1996, dată până la care reclamanții nu au solicitat restituirea în natură a

imobilului.

Cu alte cuvinte

Legea nr.112/1995 și H.G. nr.20/1996 sunt incidente în cauză, deci cumpărătorii

– M.L.și V. – au fost de bună credință în momentul facerii contractului de vânzare-cumpărare

nr.665/25 octombrie 1996 (f.23 dosar fond).

Plecând de la

necesitatea de protejare a siguranței și stabilității circuitului civil, a

încrederii publice în actele juridice de dobândire a proprietății încheiate în

condiții de eroare publică asupra calității de proprietar a întrăinătorului,

când nimic nu i se poate imputa subdobânditorului, victimă și el a acelei

erori, în practica judiciară și în doctrină a fost consacrat principiul

validității aparenței în drept a cărui esență este exprimată prin adagiul

„error communis facit jus”.

Incidența mai

sus enunțatului principiu, este însă subsecventă întrunirii cumulative a două

condiții privind eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului –

eroare care trebuie să fie comună sau unanimă și, de asemenea invincibilă – și

a unei condiții privind buna credință a subdobânditorului, care trebuie să fie

perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială imputabilă acestuia.

În speță,

pârâții M.V.și L. aflându-se în condiții de eroare publică cu privire la

calitatea de proprietar a înstrăinătorului, în sensul că au crezut că Statul

Român este adevăratul proprietar al imobilului în litigiu, au încheiat actul de

vânzare-cumpărare la data de 25 octombrie 1996.

Având credința

că Statul Român este adevăratul proprietar al imobilului litigios, în momentul

facerii actului de vânzare-cumpărare, pârâții-cumpărători au fost de

bună-credință.

Buna credință a

pârâților-cumpărători este cu atât mai evidentă, cu cât imobilul în litigiu a

fost preluat de Statul Român cu titlu, în baza Decretului nr.223/1974, iar

reclamanții K.D.și K.M. nu au solicitat restituire în natură a imobilului, în

condițiile prevăzute de Legea 112/1995.

Fiind un mod

originar de dobândire a proprietății, principiul validității aparenței în

drept, creează un drept nou de proprietate opozabil tuturor, inclusiv

adevăratului proprietar.

Reținând buna

credință a terțului dobânditor (cumpărătorii) M.L.și V., se exclude orice

operațiune de comparare a celor două titluri al proprietarului real

(reclamanții K.M. și D.) și a terțului, acordându-se prioritate principiului

ocrotirii bunei credințe în vederea protejării siguranței și stabilității

circuitului civil.

Pentru toate

aceste considerente, Curtea va reține că motivul de recurs invocat se

circumscrie motivului de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ.și în

consecință potrivit art.312 alin.2 C.proc.civ., se vor admite recursurile

declarate de pârâții M.L.și V. precum și de Primăria Municipiului București

prin Primarul General împotriva deciziei nr.551/10 decembrie 2001 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă, pe care o va casa și se vor admite

apelurile pârâților împotriva sentinței civile nr.318/21 martie 2001 a

Tribunalului București, secția a III-a civilă pe care o va schimba în tot în

sensul că va respinge ca nefondată acțiunea în revendicare formulată de

reclamanții K.D.și M.

Admite recursurile declarate de pârâții

M.L.și M.V., precum și de Primăria Municipiului București, reprezentată de

Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei nr.551/A din 10

decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o

casează și admite apelurile pârâților împotriva sentinței civile nr.318 din 21

martie 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care o schimbă

în tot, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 551/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 174/A din 8 aprilie 2002 a Curții de Apel București – secția a III – a civilă. La apelul nominal s-au prezentat: intimații-
ÎCCJ 2003-04-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1499/2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții D.E.L., D.B.C., Ș.S.L., P.L.R.și pârâtul Consiliul General al Municipiului București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 599 din 7 decembrie 2001 a Curții de Apel Bucureșt
ÎCCJ 2003-02-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 589/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr.545 din 13 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-pârât
ÎCCJ 2003-01-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 54/2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Municipiul București, prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului București, precum și de O.E., O.D.F.și V.G.împotriva deciziei nr.88 din 5 martie 2002 a Curții de Apel
ÎCCJ 2003-05-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1944/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B.M.Z.O. și de intervenientul S.L.O. împotriva deciziei nr.353 din 19 iunie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă
Sursă