ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 709/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 709/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-au luat în
examinare recursurile declarate de pârâții Primăria Municipiului București,
reprezentată de Municipiul București, prin Primarul general, precum și de
M.L.și M.V.împotriva deciziei nr.551/A din 10 decembrie 2001 a Curții de Apel
București, secția a III-a civilă.
La apelul
nominal s-au prezentat recurenții-pârâți Primăria Municipiului București,
reprezentată de Municipiul București, prin Primarul general, reprezentată de
consilier juridic O.O., M.L.și M.V., ambii prin avocat D.I., precum și
intimații reclamanți K.D.și K.M., reprezentați de avocat D.Ș..
Procedura
completă.
Consilier
juridic O.O. solicită admiterea recursului promovat de Primăria Municipiului
București, modificarea în tot a deciziei și, pe fondul cauzei, respingerea
acțiunii; cu privire la cel de-al doilea recurs, aceasta pune, de asemenea,
concluzii de admitere.
Avocat D.I.
solicită admiterea recursului declarat de pârâții M.L.și V. și pune concluzii
de admitere și a celuilalt recurs.
Avocat D.Ș.
solicită respingerea ambelor recursuri.
Reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii în același sens.
C U R T E A
Asupra
recursurilor de față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul
București, prin sentința civilă nr.318/21 martie 2001, a admis acțiunea în
revendicare formulată de reclamanții K.D.și K.M., împotriva pârâților: Primăria
Municipiului București prin Primarul General, M.L.și M.V.și pe cale de
consecință, pârâții au fost obligați să lase reclamanților posesia și
proprietatea cu privire la imobilul situat în București, str.Aviator Turcaș
nr.5, sector 4.
Pentru a hotărî
astfel instanța de fond a reținut că reclamanții au fost proprietarii
imobilului revendicat, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.2984/30
martie 1977. Că prin decizia nr.2317/13 decembrie 1988, imobilul respectiv a
fost preluat de stat ca urmare a aplicării prevederilor art.223/1974.
S-a mai reținut
faptul că imobilul în litigiu a fost cumpărat de pârâții M.L.și Violeta, în
baza contractului de vânzare-cumpărare nr.665/25 octombrie 1996, aceștia fiind
cumpărători de rea-credință.
Curtea de Apel
București prin sentința civilă nr.551/10 decembrie 2001 a respins ca nefondate
apelurile declarate de pârâții: Primăria Municipiului București, M.L.și V.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de apel a reținut că Decretul nr.223/1974 în baza căruia
statul a preluat imobilul în litigiu este abuziv întrucât contravine art.12 și
36 din Constituția din 1965 în vigoare la vremea respectivă. Că de vreme ce
statul nu a fost niciodată proprietar nu putea înstrăina în mod valabil
imobilul în litigiu către chiriași. Aceștia cunoscând acest lucru au fost
cumpărători de rea-credință în momentul cumpărării imobilului revendicat.
Împotriva
deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs pârâții: Primăria
Municipiului București reprezentată de Primarul General, M.V.și
M.L.
Primăria Municipiului București prin Primarul General,
critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală invocând art.304 pct.9
C.proc.civ., deoarece:
- În mod greșit
instanța de apel a apreciat ca fiind nevalabil titlu statului, de vreme ce
acesta a avut caracter de lege;
- Necomunicarea
deciziei de preluare pentru cota de ½ domnului K.D., s-a datorat culpei
acestuia care părăsind țara nu a comunicat noua sa adresă;
- Sancțiunile
prevăzute de Decretul nr.223/0974 erau de notorietate astfel că nimeni nu se
poate prevala de necunoașterea legii;
- Cu privire la
compararea titlurilor pe care instanța de apel a apreciat-o că se impunea, s-a
încălcat principiul bunei-credințe ce stă la baza raporturilor juridice ce se
nasc prin acte de vânzare-cumpărare când cumpărătorii sunt de bună credință.
Pârâții M.V.și
L. critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală – invocând art.304
pct.9 C.proc.civ.deoarece:
- Au dobândit
imobilul din litigiu prin actul de vânzare-cumpărare încheiat cu SCAVL Berceni,
la data de 28 octombrie 1996, cu respectarea condițiilor prevăzute de art.9 și
14 din Legea 112/1995;
- Ambele
instanțe în mod greșit, au considerat Decretul nr.223/1974 ca fiind
neconstituțional, în raport cu art.6 din Legea nr.213/1998, de vreme ce actul
de vânzare-cumpărare din 25 octombrie 1996, este anterior acestei legi;
- Decretul
nr.223/1974, a fost un titlu valabil la data când imobilul în litigiu a fost
preluat de stat.
Recursurile
sunt fondate și vor fi analizate deopotrivă amândouă având în vedere conținutul
acestora care este asemănător.
Imobilul din
București, str.Aviator Turcaș nr.5, sector 4 a constituit proprietatea
reclamanților K.D.și K.M., dobândit prin actul de vânzare-cumpărare nr.1984/30
martie 1977 – act doveditor (f.19 din dosarul de fond).
Prin decizia
nr.2317/13 decembrie 1998 emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului
București, imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretului
nr.223/1974, ca urmare a faptului că reclamanții și-au stabilit domiciliul în
străinătate – decizie menționată (f.4 dosar fond).
Ulterior,
imobilul în litigiu a fost închiriat pârâților M.L.și M.V., iar mai apoi
imobilul a fost cumpărat de aceștia, conform actului de vânzare-cumpărare din
25 octombrie 1996.
Potrivit art.1
alin.2 din Normele Metodologice din 17 ianuarie 1996 privind aplicarea Legii
nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu
destinație de locuințe, trecute în proprietatea statului, imobilele cu
destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu,
sunt acele imobile care au fost preluate ca locuințe în proprietatea statului
în baza unor prevederi legale în vigoare la data respectivă, cum ar fi:
Decretul nr.92/1950, Decretul nr.142/1952, Decretul nr.111/1951, Decretul
nr.218/1960, Decretul nr.712/1966, Legea nr.4/1973, Decretul nr.223/1974, precum
și alte asemenea acte normative.
Față de
prevederile textului de lege mai sus menționat rezultă că imobilul în litigiu a
fost preluat de stat cu titlu. Întocmirea actului de vânzare-cumpărare s-a
făcut cu respectarea condițiilor prevăzute de art.9 și 14 din Legea
nr.112/1995, în sensul că pârâții au optat pentru cumpărarea imobilului în
litigiu după expirarea termenului de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii
(29 ianuarie 1996). Imobilul a fost vândut pârâților la data de 25 octombrie
1996, dată până la care reclamanții nu au solicitat restituirea în natură a
imobilului.
Cu alte cuvinte
Legea nr.112/1995 și H.G. nr.20/1996 sunt incidente în cauză, deci cumpărătorii
– M.L.și V. – au fost de bună credință în momentul facerii contractului de vânzare-cumpărare
nr.665/25 octombrie 1996 (f.23 dosar fond).
Plecând de la
necesitatea de protejare a siguranței și stabilității circuitului civil, a
încrederii publice în actele juridice de dobândire a proprietății încheiate în
condiții de eroare publică asupra calității de proprietar a întrăinătorului,
când nimic nu i se poate imputa subdobânditorului, victimă și el a acelei
erori, în practica judiciară și în doctrină a fost consacrat principiul
validității aparenței în drept a cărui esență este exprimată prin adagiul
„error communis facit jus”.
Incidența mai
sus enunțatului principiu, este însă subsecventă întrunirii cumulative a două
condiții privind eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului –
eroare care trebuie să fie comună sau unanimă și, de asemenea invincibilă – și
a unei condiții privind buna credință a subdobânditorului, care trebuie să fie
perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială imputabilă acestuia.
În speță,
pârâții M.V.și L. aflându-se în condiții de eroare publică cu privire la
calitatea de proprietar a înstrăinătorului, în sensul că au crezut că Statul
Român este adevăratul proprietar al imobilului în litigiu, au încheiat actul de
vânzare-cumpărare la data de 25 octombrie 1996.
Având credința
că Statul Român este adevăratul proprietar al imobilului litigios, în momentul
facerii actului de vânzare-cumpărare, pârâții-cumpărători au fost de
bună-credință.
Buna credință a
pârâților-cumpărători este cu atât mai evidentă, cu cât imobilul în litigiu a
fost preluat de Statul Român cu titlu, în baza Decretului nr.223/1974, iar
reclamanții K.D.și K.M. nu au solicitat restituire în natură a imobilului, în
condițiile prevăzute de Legea 112/1995.
Fiind un mod
originar de dobândire a proprietății, principiul validității aparenței în
drept, creează un drept nou de proprietate opozabil tuturor, inclusiv
adevăratului proprietar.
Reținând buna
credință a terțului dobânditor (cumpărătorii) M.L.și V., se exclude orice
operațiune de comparare a celor două titluri al proprietarului real
(reclamanții K.M. și D.) și a terțului, acordându-se prioritate principiului
ocrotirii bunei credințe în vederea protejării siguranței și stabilității
circuitului civil.
Pentru toate
aceste considerente, Curtea va reține că motivul de recurs invocat se
circumscrie motivului de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ.și în
consecință potrivit art.312 alin.2 C.proc.civ., se vor admite recursurile
declarate de pârâții M.L.și V. precum și de Primăria Municipiului București
prin Primarul General împotriva deciziei nr.551/10 decembrie 2001 a Curții de
Apel București, secția a III-a civilă, pe care o va casa și se vor admite
apelurile pârâților împotriva sentinței civile nr.318/21 martie 2001 a
Tribunalului București, secția a III-a civilă pe care o va schimba în tot în
sensul că va respinge ca nefondată acțiunea în revendicare formulată de
reclamanții K.D.și M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții
M.L.și M.V., precum și de Primăria Municipiului București, reprezentată de
Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei nr.551/A din 10
decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o
casează și admite apelurile pârâților împotriva sentinței civile nr.318 din 21
martie 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care o schimbă
în tot, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.