ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1499/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții D.E.L., D.B.C., Ș.S.L., P.L.R.și pârâtul Consiliul General al Municipiului București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 599 din 7 decembrie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenții-reclamanți prin avocat M.T., recurentul-pârât Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul General reprezentat de consilier juridic O.O., intimata-intervenientă P.S., prin avocat C.D., lipsind intimații-intervenienți P.S. și V.M.. Procedura completă. Nefiind chestiuni prealabile Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită. Avocat T. M.solicită admiterea recursului (în temeiul art. 314 din C. proc.

civ.), casarea hotărârilor pronunțate și pe fond admiterea acțiunii reclamanților, respingerea cererii de intervenție formulată de P.S.. Cu privire la recursul Consiliului General al Municipiului București solicită respingerea acestuia conform art. 312 alin. 1 teza a II – a C.proc.civ. Consilier juridic O.O. lasă la aprecierea Curții soluționarea recursului declarat de Consiliul General al Municipiului București – și solicită respingerea recursului reclamanților. Avocat C.D. solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile 574 din 22 mai 2001 a Tribunalului București, Secția a III – a Civilă.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a III – a Civilă, reclamanții D.E.L., D.B.C., Ș.S.L., P.L.R.au chemat în judecată pârâtul Consiliul Local al Municipiului București, pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să-l oblige să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. Popa Nan nr. 28, sector 2. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că imobilul a aparținut inițial defunctei D.E., care la rându-i l-a înstrăinat fiului său, D.N., al cărui succesor a fost D.C., reclamanții fiind nepoții acestuia din urmă și că imobilul a intrat în proprietatea statului cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. II din Decretul nr.92/1950.

În drept au fost invocate prevederile art.480 din C.civ.. Într-un prim ciclu procesual, prin sentința civilă 760 din 9 iunie 1999 Tribunalul București, Secția a III – a Civilă a respins acțiunea cu motivarea că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu și că Legea 112/1995 acordă despăgubiri foștilor proprietari ce nu locuiesc în imobil. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică, iar prin decizia civilă 368 A pronunțată la 14 decembrie 1999, Curtea de Apel București a respins apelul, păstrând motivarea instanței de fond. Și decizia sus menționată a fost recurată de aceiași reclamanți, invocându-se ca motive art.304 pct. 7, 9 și 11 din C.proc.civ..

Prin decizia 1062 din 28 martie 2000, Curtea Supremă de Justiție, Secția Civilă a admis recursul declarat de reclamanți, a casat decizia 368 A din 14 decembrie 1959 a Curții de Apel București și sentința civilă 760/9 iunie 1999 a Tribunalului București, Secția a III – a Civilă și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal. Pentru a hotărî astfel, instanța supremă a reținut în considerentele deciziei că potrivit art. 6 din Legea privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al Statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de Stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea Statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

Cum instanțele judecătorești au facultatea de a stabili valabilitatea titlului, reglementarea consacrată de textul citat este valabilă și trebuie interpretată în sensul respectării condițiilor enumerate de textul examinat. Ca atare, încălcându-se dispozițiile constituționale din 1948 și Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 (art. 470 Constituția din 1948 și art. 17 alin. 1 și 2 din declarație), Curtea a apreciat că trecerea în proprietatea Statului s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale amintite. În consecință măsura naționalizării este abuzivă în condițiile examinate, fiind fără relevanță împrejurarea referitoare la numărul de apartamente pe care le avea în proprietate autorul reclamanților și în mod greșit instanțele de fond și apel au hotărât respingerea acțiunii în revendicare.

În considerarea prevederilor art. 315 din C.proc.civ. cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere urmează să stabilească cu certitudine suprafața de teren pe care N.G.D.a dobândit-o prin cumpărare de la E.S.D., prilej cu care a apreciat că se impune efectuarea unei expertize tehnice imobiliare, având ca obiect determinarea vecinătăților menționate în titlul de proprietate. În rejudecare, cadrul procesul s-a modificat prin introducerea unei cereri de intervenție accesorii formulată de P.S. prin care solicită respingerea acțiunii, arătând că ocupă cu titlul de proprietar apartamentul nr. 1 din imobilul revendicat. La termenul din 23 octombrie 2000, V.M. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Consiliul Local al Municipiului București, învederând că ocupă două camere situate la demisolul imobilului și că D.N.

era comerciant, așa încât titlul statului este valabil. Ulterior la termenul din 8 mai 2001, P.S. formulează cerere de intervenție în interes propriu, în contradictoriu cu reclamanții și pârâtul Consiliul Local al Municipiului București solicitând să se constate că este dobânditoare de bună-credință a apartamentului nr. 1 situat în Str. Popa Nan nr. 28, sectorul 2, arătând că este proprietara acestui apartament în baza contractului de vânzare-cumpărare 579/1996 încheiat cu S.C.”F.”SA. S-a dispus în cauză efectuarea expertizei tehnice imobiliare, iar prin sentința civilă 574 din 22 mai 2001, Tribunalul București, Secția a III – a Civilă, instanța a admis în parte acțiunea.

A dispus obligarea pârâtului Consiliul General al Municipiului București să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. Popa Nan nr. 28, sector 2, compus din teren în suprafață de 313,6 m 2 și construcție, mai puțin apartamentul nr. 1 de la parterul acestui imobil. A admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta P.S., a constatat calitatea de proprietar a acesteia asupra apartamentului nr. 1 și a respins cererea de intervenție în interesul pârâtului, formulată de intervenienta V.M., ca neîntemeiată. În esență, instanța de fond și-a motivat soluția în concordanță cu situația de fapt, având în vedere că asupra apartamentului 1 intervenienta P.S.

deține titlul de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare 579/4 noiembrie 1996 (fila 55 dosar 4389/2000). Ca atare, s-a admis cererea de intervenție în interes propriu a intervenientei P.S., ceea ce a determinat admiterea în parte a acțiunii principale, iar cererea de intervenție accesorie a intervenientei V.M. a fost respinsă, aceasta deținând cu titlul de chiriaș camerele de la demisolul aceluiași imobil. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții D.E.L., D.B.C., Ș.S.L., P.L.R.și pârâtul Consiliul General al Municipiului București, primii aducând critici referitoare la împrejurarea că în mod greșit instanța de fond a admis cererea de intervenție formulată de P.S.

și a admis în parte acțiunea în revendicare, aceasta trebuia admisă în totalitate. Apelul pârâtului Consiliul General al Municipiului București dezvoltă critici ce vizează lipsa calității procesuale pasive, decurgând din dispozițiile Legii 215/2001. Prin decizia 599 din 7 decembrie 2001, Curtea de Apel București, Secția a IV – a Civilă a respins ca nefondate apelurile. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că deși cererea intervenientei P.S.

a fost greșit calificată ca fiind în interesul pârâtului, aceasta, în mod corect a fost admisă, calitatea de proprietară a intervenientei existând însă în temeiul contractului de vânzare-cumpărare 579/4 noiembrie 1996. Cu toate acestea, chiar dacă instanța și-a depășit atribuțiile constatând prin cererea de intervenție calitatea de proprietară a acesteia (existentă în temeiul titlului de proprietate menționat) raportul juridic este corect deslușit cu privire la interesul justificat al proprietarei P.S., când solicită respingerea acțiunii în revendicare. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și pârâții Consiliul General al Municipiului București. În recurs reclamanții reiterează practic motivele de apel ce vizează: soluționarea cererilor de intervenție, invocând împrejurarea că intervenienta P.S.

a formulat două cereri de intervenție: una în interesul pârâtului Consiliul General al Municipiului București și una principală și greșita aplicare a legii, în sensul respingerii acțiunii în revendicare cu privire la apartamentul 1 situat în str. Popa Nan nr. 28, sectorul 2, compararea titlurilor de proprietate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C.proc.civ.. Recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București se fundamentează pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București, și aceasta reiterată și încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 din C.proc.civ.. Recursurile sunt nefondate urmând a fi respinse pentru următoarele considerente: Investită cu soluționarea unei acțiuni în revendicare a imobilului situat în București, str. Popa Nan nr. 28, sectorul 2, după un prim ciclu procesual, reclamanții D.E.L., D.B.C., Ș.S.L.

și P.L.R.au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București, pentru a fi obligat acesta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul mai sus individualizat. Sub incidența dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă cauza dedusă judecății a fost trimisă spre rejudecare pentru a se realiza o individualizare exactă, în raport de titlul de proprietate al autorului N.G.D.a suprafeței de teren aferentă construcției situată în str. Popa Nan nr. 28, sectorul 2. În cel de-al doilea ciclu procesual, raportul juridic supus examinării a fost descris pe o situație de fapt care s-a vrut a fi consfințită în drept referitor la proteguirea dreptului de proprietate al intervenientei P.S., titulară a dreptului de proprietate cu privire la apartamentul 1 situat la aceeași adresă (conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 579/4 noiembrie 1996 încheiat sub imperiul Legii 112/1995 între S.C.”F.”SA și P.S..

În acest cadru juridic modificat față de cel inițial, instanța a admis cererea de intervenție, formulată de P.S.. Critica recurenților-reclamanți în sensul că instanța a admis cererea de intervenție în interes propriu, și nu a examinat și cererea de intervenție în interesul pârâtului (fila 10 dosar 4389/2000 Tribunalul București – Secția a III-a Civilă) introdusă de aceeași intervenientă precum și cea referitoare la greșita admitere a acesteia, sunt motive ce nu subzistă unei analize pertinente a raportului juridic dedus judecății. Curtea apreciază că interpretarea instanței de fond, păstrată și în calea ordinară de atac este corectă sub aspectul efectelor juridice, fiind evident că cerera de intervenție își justifică interesul întrucât cererea de revendicare, trebuie soluționată în contradictoriu și cu interevenienta care opune titlul său de proprietate.

Sub aspect procedural, cererea de intervenție poate fi calificată de instanță corespunzător cu pretențiile pe care le invocă partea și în acest sens este corectă calificarea cererii de intervenție formulată de P.S. ca o intervenție voluntară, în interees propriu (art. 49 alin. (1) și (2) prin care se tinde la apărarea dreptului său de proprietate. Indiscutabil mențiunea din dispozitivul sentinței civile 574/22 mai 2001 a Tribunalului București „constată calitatea de proprietar este eronată și neavenită, întrucât calitatea de proprietar, în cazul intervenientei P.S. a fost născută sub puterea Legii 112/1995 (contractul de vânzare-cumpărare 579/4 noiembrie 1996 fiind actul material, concret și instrumentul operației translative de proprietate).

Oricum instanța nu era îndrituită a constata existența unui drept (art.111) din C.proc.civ. ce subzistă prin efectul legii, iar nepronunțarea cu privire la cererea de intervenție în interesul pârâtului nu este imputabilă instanței, deoarece, în realitate prin cererea de intervenție în interes propriu, (fila 65), intervenienta și-a precizat cererea inițială de intervenție în interesul pârâtului. De altfel criticile prin care se reproșează instanței admiterea în parte a acțiunii în revendicare sunt nejustificate, întrucât intervenienta a opus un titlu de proprietate, întemeiat pe bună-credință. Cum celelaltel critici se circumscriu analizei deja realizată în primul ciclu procesual ele nu mai pot forma obiectul prezentului recurs.

Cât privește recursul pârâtului Consiliul General al Municipiului București, acesta urmează a fi respins, Curtea apreciind că pârâtul își justifică legitimarea procesuală în cauză, într-o situație atipică, grefată pe un raport juridic ce se abate de la raționamentul în care proprietarul neposesor acționează în judecată pe posesorul neproprietar. Fără îndoială că raportul juridic trebuie deslușit și în situațiile în care proprietarul a pierdut posesia asupra bunului ca urmare a unui act de autoritate al statului, respectiv Decretul 92/1950, prin a cărui aplicare s-au creat situații juridice noi, atât cu privire la titularul proprietății cât și cu privire la forma bunurilor naționalizate (devenite proprietate de stat).

De aceea, raportul juridic procesual trebuie legat obligatoriu și de instituțiile care reprezintă statul. În consecință, indiferent dacă bunul a fost sau nu înstrăinat de către stat, ulterior naționalizării, unor subdobânditori, în litigiile în care se dispută dreptul de proprietate asupra bunurilor naționalizate, statul este reprezentat la nivelul unității administrativ-teritoriale de Consiliul General al Municipiului București, prin Municipiul București, reprezentat legal de Primarul General. Pentru considerentele expuse urmează a se face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II – a din C.proc.civ., respingându-se recursurile reclamanților și pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursurile declarate de reclamanții D.E.L., D.B.C., Ș.S.L., P.L.R.și pârâtul Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul General al Municipiului București împotriva deciziei 599 din 7 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, Secția a IV-a Civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2003.