ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 368/2003

Decizia nr. 368 Dosar nr. 222 / 2002 S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul T.P. și de pârâtul Consiliul General al Municipiului București împotriva deciziei nr.531 din 6 noiembrie 2001 a Curții de Apel București – secția a IV – a civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-reclamant T.P., prin procuratorul Ș.T.D., precum și recurentul-pârât Consiliul General al Municipiului București, reprezentat de consilier juridic O.O. Procedura completă. Recursul este scutit de timbru. Neexistând cereri prealabile, instanța constată că pricina se află în stare de judecată. Din oficiu, Curtea pune în discuție excepția nulității recursului reclamantului T.P. în raport de motivarea acestuia peste termenul de 15 zile calculat de la comunicarea deciziei.

Dă cuvântul părților atât cu privire la excepție cât și cu privire la recursul pârâtului Consiliul General al Municipiului București. Procuratorul Ș.T.D., pentru recurentul-reclamant T.P., solicită respingerea excepției întrucât, în opinia sa, motivele de recurs au fost depuse în termen legal. Referindu-se la recursul pârâtului Consiliul General al Municipiului București, pune concluzii de respingere făcând referire la întâmpinarea de la dosar. Consilier juridic O.O., pentru recurentul-pârât Consiliul General al Municipiului București, solicită admiterea excepției și constatarea nulității recursului declarat de reclamant în cauză. În ce privește recursul pe care l-a declarat în cauză, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii în sensul constatării nulității recursului declarat de reclamant și respingerii, ca nefondat, a recursului Consiliului General al Municipiului București. C U R T E A Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul T.P. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București pentru a se constata nulitatea deciziei administrative nr. 1296 din 14 august 1978 emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București în aplicarea Decretului nr.223/1974, prin care garsoniera nr. 1 de la parterul corpului B al imobilului situat în București, strada Munții Tatra, nr. 12, sectorul 1 a fost trecută în proprietatea statului și să fie obligat pârâtul să-i predea această locuință în deplină proprietate și posesie.

Tribunalul București, Secția a IV – a civilă, prin sentința nr. 1260 din 20 decembrie 2000, a respins acțiunea, reținând, în ce privește primul capăt de cerere, că necomunicarea deciziei administrative de trecere a imobilului la stat nu constituie un motiv de nulitate a acesteia, împrejurarea având drept consecință deținerea de către stat a bunului revendicat fără titlu legal, iar în ce privește capătul doi de cerere, că lipsa calității procesuale pasive a pârâtului dă dreptul reclamantului să formuleze, eventual, o acțiune separată împotriva actualilor proprietari. Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat în cauză de reclamant, prin decizia nr. 531 din 6 noiembrie 2001, l-a admis, schimbând sentința tribunalului în sensul admiterii în parte a acțiunii și constatării nulității absolute a deciziei administrative de trecere la stat a imobilului.

Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute. Împotriva deciziei instanței de apel au formulat recurs atât reclamantul, cât și pârâtul. În ce privește recursul reclamantului, constată următoarele: Motivându-și recursul, reclamantul consideră greșit soluționat capătul doi din cerere, întrucât, în opinia sa, Consiliul General al Municipiului București, are calitate procesuală pasivă în cauză, acesta fiind obligat, iar nu el în virtutea notificării ce i s-a făcut încă din 1996, să introducă acțiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul din litigiu împotriva actualei proprietare (fostă chiriașă) G.T. Astfel cum rezultă din preambulul prezentei decizii, curtea a pus în discuție, din oficiu, excepția nulității acestui recurs în raport de împrejurarea că motivele au fost depuse după expirarea celor 15 zile calculate de la data comunicării deciziei.

Potrivit art. 303 alin. 1 din C.proc.civ., recursul se va motiva în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei motivate. Articolul 306 alin.1 din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. În speță, decizia a fost comunicată reclamantului la 13 decembrie 2001 iar motivele au fost depuse la 17 ianuarie 2002, deci peste termenul legal menționat mai sus. Cum în cauză nu au fost invocate motive de ordine publică în sensul art. 306 alin.2 din C.proc.civ.., urmează, în temeiul art. 306 alin.1 din același cod, a constata că recursul reclamantului este nul.

În cauză a declarat recurs și pârâtul Consiliul General al Municipiului București care, prin motivele formulate, critică soluția instanței de apel dată primului capăt din acțiune, susținând că este nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9. În dezvoltarea motivelor, recurentul-pârât susține, în esență, că, în cauză nu s-a făcut dovada vreunei cauze de nulitate absolută a deciziei administrative de trecere a imobilului în proprietatea statului, că neconstituționalitatea Decretului 223/1974 invocată de reclamant nu putea fi reținută de vreme ce controlul constituționalității legilor este o instituție introdusă în sistemul de drept român după intrarea în vigoare a Constituției din 1991 și că, în sfârșit, necomunicarea deciziei, pretinsă de reclamant, în orice caz nu fundamentează considerentul din decizia criticată potrivit căruia imobilul a trecut fără titlu la stat.

Recursul nu este întemeiat pentru considerentele ce urmează: În cauză, statul nu a preluat imobilul cu respectarea prevederilor Decretului nr. 223/1974 în vigoare la acea dată. Nerespectarea decretului constă în neîndeplinirea obligației de a comunica decizia persoanei în cauză, pentru ca aceasta să poată să o atace, eventual, în justiție, așa cum rezultă fără dubiu din prevederile art. 4 din Decretul nr.223/1974. Importanța comunicării rezidă în aceea că decizia are caracter constitutiv de drepturi și, pentru a produce efecte juridice, ea trebuie să rămână definitivă, dobândirea acestui caracter nefiind posibilă fără ca ea să fie adusă la cunoștința persoanei în cauză. Omisiunea comunicării nu poate fi suplinită prin alte mijloace și nici prin prezumții.

Consecința nerespectării prevederilor legale menționate mai sus este aceea că, în speță, preluarea imobilului s-a făcut fără titlu valabil. Aceasta înseamnă că persoana în cauză are posibilitatea să revendice imobilul potrivit dreptului comun, conform art. 1 alin. 2 – 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, republicate în 18 februarie 1997. Enunțarea Decretului nr.223/1974 – printre actele normative de preluare – în cuprinsul art. 1 alin. 2 din normele metodologice amintite mai sus - nu conferă acestuia în mod obligatoriu caracterul de titlu valabil de trecere a imobilului în proprietatea statului.

Textul de lege evocat indică expres cerința “cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă” iar art. 4 al aceluiași articol precizează că “locuințele preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia acestuia și nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995”. Față de considerentele de mai sus, decizia instanței de apel este temeinică și legală. În consecință, urmează să se constate ca fiind nul recurs reclamantului T.P. și să fie respins, ca nefondat, recursul pârâtului Consiliul General al Municipiului București. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Constată nul recursul declarat de reclamantul T.P. împotriva deciziei nr. 531 din 6 noiembrie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV – a civilă. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Consiliul General al Municipiului București, împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2003.