ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1053/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1053/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-au luat în examinare recursurile declarate

de pârâții Municipiul București prin Primarul general, S.A.și S.M.împotriva

deciziei civile nr.11 din 10 ianuarie 2002 a Curții de Apel București – Secția

a IV a  civilă.

La apelul nominal s-au

prezentat: recurenții-pârâți S.A.și S.M.și intimatele-reclamante V.M.D.și V.L.D.,

ambele reprezentate de avocat A.A.M.. Au lipsit recurentul-pârât Municipiul

București prin Primarul general și intimata-pârâtă SC “R.” SA București.

Procedura completă.

Recurenții-pârâți

S.A.și S.M.depun dovezile de achitare a taxelor de timbru stabilite prin

încheierea din 29 octombrie 2002 (chitanțele nr.3000976/17.02.2003 și nr.45596

din 17.03.2003). Solicită admiterea recursului și modificarea hotarârii atacate

în sensul admiterii apelului și respingerea acțiunii reclamantelor în ceea ce

privește capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare. Cu privire la recursul declarat de pârâtul

Municipiul București prin Primarul general solicită admiterea acestuia.

Avocat A.A.M.

solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

CURTEA

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr.19177 din 13 octombrie 1997 la Judecătoria sector 1

București, reclamantele V.M.D.și V.L.D. au chemat în judecată pe pârâții

Consiliul General al Municipiului București și SC “R.” SA București solicitând

instanței ca, prin hotărârea pe care  o va pronunța, să constate dreptul de

proprietate al acestora asupra imobilului situat în București, str.Occidentului

nr.43, sector 1 (teren și construcție) și să dispună ca pârâții să le lase în

deplină proprietate și posesie imobilul menționat, “imobil situat în fundul

curții, așa cum apare în actul de proprietate”.

În motivarea cererii

lor, reclamantele au arătat că, în conformitate cu Procesul verbal nr.73340 din

940 emis de Comisia pentru înființarea Cărților funicare din București, autorul

lor, V.D.T.(tatăl reclamantei V.M.D.și respectiv soțul lui V.L.D.), “a fost

proprietar al imobilului situat în București, str.Basarabiei nr.43 în prezent

Occidentului nr.43, imobil format din teren în suprafață de 309 mp și una

construcție în fund cu parter și etaj”. Reclamantele au mai arătat că imobilul

a intrat în patrimoniul statului în baza Decretului nr.92/1950 fără titlu

întrucât a fost naționalizat pe numele unui neproprietar, respectiv,  D.I.M..

S-a susținut de către reclamante că, la data naționalizării imobilului,

adevăratul proprietar era, potrivit procesului verbal nr.73340 din 1940,

V.D.T.în calitate de moștenitor al tatălui său, V.T.care, la randul lui a

dobândit nuda proprietate de la fratele său, I.V.D.conform testamentului

acestuia, D.I.M., soția testatorului I.V.D.dobândind numai uzufructul și că

V.T.D.făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare conform

art.2 din decret deoarece era student.

Judecătoria sectorului

1 București, prin sentința civilă nr.10437 din 23 iunie 1998,  a respins

acțiunea ca neântemeiată, motivat de faptul că reclamantele nu au urmat

procedura prevăzută de legea nr.112/1995.

Tribunalul București –

Secția a V a Civilă și de Contencios Administrativ, prin decizia civilă nr.2243

din 15 decembrie 1999, a admis apelul reclamantelor, a desființat sentința

Judecătoriei sectorului 1 București și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță care, la rândul său, în temeiul art.2 lit.b C.proc.civ., prin sentința

nr.14281 din 5 septembrie 2000 și-a declinat competența de soluționare în

favoarea Tribunalului București.

Astfel investit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul București – Secția a V a Civilă și de

Contencios Administrativ, prin sentința nr.352 din 21 mai 2001, a admis

acțiunea formulată de reclamantele V.M.D.și V.L.D. în contradictoriu cu pârâții

Consiliul General al Municipiului București, SC “R.” SA București, S.A.și S.M.

astfel cum a fost precizată cu ocazia rejudecării cauzei. A obligat pârâtul

Municipiul București și Consiliul General al Municipiului București să lase

reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din

București, str.Occidentului nr.43 sectorul 1, cu excepția apartamentului nr.2

proprietatea lui S.A.. A constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumparare încheiat între SC “R.” SA și pârâții S.A.și M. pentru frauda

la lege. A obligat pe pârâții S.A.și M. să lase reclamantelor în deplină

proprietate și posesie apartamentul nr.2 din București, str.Occidentului nr.43,

corp B, etaj 1 și a luat act că acest imobil are un drept de servitute

câștigat.

Pentru a decide astfel,

instanța de fond a reținut că reclamantele au făcut dovada calității procesuale

active în calitate de moștenitoare ale autorului lor, V.D.T., din probatoriul

administrat în cauză rezultând fără putință de tăgadă că acesta fost

proprietarul imobilului revendicat. A mai reținut instanța că imobilul a fost

naționalizat prin Decretul nr.92/1950 de la un neproprietar care avea doar

uzufructul asupra acestui imobil și că oricum, atât acesta cât și adevăratul

proprietar – V.D.T.– erau exceptați de la naționalizare, în calitate de văduvă

și, respectiv, de student astfel încât în cauză sunt întrunite condițiile

prevăzute de art.6 din legea nr.213/1998, impunându-se admiterea acțiunii.

Referitor la contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC “R.” SA și

S.A.și “M.” și cu privire la care reclamantele, cu prilejul rejudecării, au

solicitat a se constata nulitatea absolută a acestuia și introducerea în cauză

a pârâților S. în calitate de cumpărători ai apartamentului nr.2 din imobilul

revendicat (fila 70 dosar fond), instanța a apreciat că  este nul atât pentru

lipsa capacității de a contracta a SC “R.” SA care avea mandat conform legii

nr.112/1995 să vândă apartamentul în numele și pentru Primăria București și nu

în nume propriu, cât și pentru frauda la lege, contractul fiind încheiat după

revendicarea imobilului de către reclamante.

Împotriva acestei

sentința au declarat apel pârâții Municipiul București prin Primarul general și

S.A.și S. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin motivele sale de

apel, Municipiul București a susținut că în mod greșit s-a reținut că imobilul

a fost preluat abuziv, în condițiile în care legea reprezintă un mod distinct

de dobândire a proprietății.

În apelul lor, pârâții

S. au  arătat  în esență, că deși reclamantele au solicitat numai constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1464/1997, instanța a

dispus și obligarea la a lăsa acestora apartamentul ce a făcut obiectul

contractului în deplină proprietate și posesie, acordând mai mult decât s-a

cerut și încălcând  principiul disponibilității. S-a mai susținut că

reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra nici unei părți

din totalitatea construcțiilor din str.Occidentului nr.43, în condițiile în care din raportul de expertiză tehnică

efectuat în cauză a rezultat că există 3 imobile, 3 locuințe separate, locuite

de familii diferite și că  numai unul din ele este situat în “fundul curții” –

imobilul revendicat de reclamante prin cererea introductivă -, în timp ce

celelalte două se află pe o latură a curții, procesul verbal emis de Comisia

pentru înființarea cărților funciare invocat de reclamante ca fiind titlul lor

de proprietate neputând face singur dovada dreptului lor asupra imobilului în

litigiu. Cu privire la cererea de constatare a nulității contractului de

vânzare-cumpărare prin care pârâții au devenit proprietarii apartamentului nr.2

din imobilul în litigiu s-a susținut că deși reclamantele au invocat frauda la

lege și au arătat, generic, că au fost încălcate dispozițiile legii

nr.112/1995, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei cauze de nulitate

ci a reținut doar nulitatea pentru lipsa de exercițiu a uneia din părțile

contractante. Pârâții au mai arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut

nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu SC “R.” SA  motivat de

faptul că a fost perfectat după revendicarea imobilului de către reclamante

întrucât acestea, în motivarea acțiunii introductive revendică numai

“construcția din fundul curții” or apartamentul pe care l-au cumpărat în

temeiul legii nr.112/1995 este alăturat acestei“construcții din fundul curții”,

nefăcând obiectul vreunui proces. Criticile au vizat și faptul că în mod greșit

s-a considerat că SC “R.” SA n-ar fi avut capacitatea de exercițiu la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât aceasta a avut calitatea

de mandatar al Municipiului București ce rezultă dintr-o hotărâre a Consiliului

General al Municipiului București, act administrativ opozabil erga omnes, chiar

dacă această calitate nu a fost menționată expres.

Curtea de Apel

București – Secția a IV a Civilă, prin decizia civilă nr.11 din 10 ianuarie

2002, a admis apelul pârâților S.A.și S.M.și a schimbat în parte sentința

atacată în sensul că a înlăturat mențiunea cu privire la obligarea acestora de

a le lăsa reclamantelor în deplină proprietate și posesie apartamentul nr.2,

et.1 situat în corpul B al imobilului din str.Occidentului nr.43, sector 1

București, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. A respins ca nefondat

apelul declarat de Municipiul București prin Primarul general.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că reclamantele nu au cerut niciodată să se

dispună obligarea pârâților S.A.și S.M.de a le lăsa reclamantelor în deplină

proprietate și posesie apartamentul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare

nr.1464/1997 și că prin precizarea acțiunii lor, acestea au solicitat doar

constatarea nulității absolute a contractului, astfel încât critica pârâților

referitor la acest aspect este întemeiată, cum întemeiată este și critica ce

privește  împrejurarea că în mod eronat s-a considerat că SC “R.” SA a

contractat fără a avea capacitate de exercițiu, întrucât contractul a fost

încheiat de această societate în calitate de mandatar al Muncipiului București.

Celelalte motive de apel vizând nedovedirea dreptului de proprietate al

reclamantelor asupra imobilului revendicat au fost apreciate ca nefondate de

către instanța de control judiciar care a considerat că prin înscrisurile

existente la dosarul cauzei reclamantele s-au legitimat procesual. Cu privire

la motivele de apel vizând greșita constatare a nulității contractului de

vânzare-cumpărare, instanța a reținut că reclamanta V.L.D. a solicitat în

temeiul legii nr.112/1995 - prin cererea înregistrată la Comisia locală de

aplicare a acestei legi din cadrul Primăriei sectorului 1București  sub

nr.1353/15.07.1996-, restituirea în natură a imobilului în litigiu și a

notificat această comisie în sensul de a nu se proceda la vânzarea

apartamentelor din imobil, formulând la data de 13 octombrie 1997 acțiunea în

revendicare a imobilului. Drept urmare, în mod corect prima instanță a apreciat

că SC “R.” SA  a înstrăinat apartamentul nr.2 către pârâții S. când deja pe

rolul instanțelor judecătorești se afla acțiunea în revendicare și nu se

soluționase nici cererea de restituire în natură în temeiul legii nr.112/1995.

Cu privire la apelul

pârâtului Municipiul București s-a apreciat că acesta este nefondat în

condițiile în care, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că imobilul în

litigiu a fost naționalizat pe numele D.M.deși aceasta nu era și nu fusese

niciodată proprietara imobilului ci doar titulara unui drept de habitație

viageră dobândit prin moștenire testamentară de la defunctul său soț, I.V.D.,

fiind reținută în mod corect de către prima instanță lipsa titlului statului

asupra imobilului în litigiu, cu atât mai mult cu cât V.D.și V.A.nu făceau

parte din categoria exploatatorilor de locuințe.

Împotriva acestei din

urmă decizii au declarat recurs pârâții Municipiul București prin Primarul

general și S.A.și S. M.

În recursul său,

Municipiul București prin Primarul general a susținut că SC “R.” SA a încheiat

contractul de vânzare-cumpărare cu pârâții S. având capacitate de exercițiu, în

baza mandatului acordat de Primăria Municipiului București în temeiul legii

nr.112/1995, în cauză nefăcânu-se dovada vreunei fraude la lege, astfel încât

în mod greșit s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Criticile formulate au vizat și aspectul interpretării greșite de către

instanța de apel a dispozițiilor Decretului nr.92/1950, întrucât nici văduvele

și nici studenții nu erau incluși în prevederile art.II ale acestui act

normativ iar potrivit art.V “imobilele proprietatea soțului, soției sau

copiilor minori se consideră ca aparținând unui singur proprietar în ce

privește aplicațiunea prezentului decret”, în speță nefiind întrunite

condițiile art.6 din legea nr.213/1998. Pârâtul Municipiul București a mai

susținut lipsa calității procesuale pasive a Consiliului General al

Municipiului București (CGMB) și a solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei atacate și respingerea acțiunii față de CGMB ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și respingerea acțiunii

în contradictoriu cu Municipiul București ca neântemeiată.

În recursul lor,

pârâții S.A.și M. au reiterat motivele de apel ce au fost apreciate ca

nefondate de către instanța de control judiciar, solicitând modificarea

hotărârii atacate în sensul admiterii apelului și respingerea acțiunii în ceea

ce privește capătul de cerere referitor la constatarea nulității contractului

de vânzare-cumpărare, invocând  buna lor credință  la data încheierii

contractului precum și faptul că reclamantele nu au înfrânt această prezumție.

Recursurile sunt

fondate în sensul considerentelor care succed.

Prin cererea

introductivă, reclamantele au solicitat instanței să constate dreptul lor de

proprietate asupra imobilului situat în București, str.Occidentului nr.43,

sector 1 (teren și construcție) și să dispună ca pârâții CGMB și SC “R.” SA să

le lase în deplină proprietate și posesie imobilul menționat, “imobil situat în

fundul curții, așa cum apare în actul de proprietate”, fără alte date de

individualizare ale acestuia.

Este de reținut că o

identificare mai exactă a imobilului revendicat este făcută de reclamante abia

cu ocazia rejudecării cauzei, după administrarea expertizei  imobiliare, prin

concluziile scrise, când solicită “admiterea acțiunii principale așa cum a fost

completată  și obligarea pârâților CGMB și SC “R.” SA  să le lase în deplină

proprietate și pașnică posesie imobilul situat în București, str.Occidentului

nr.43, sector 1, compus din teren în suprafață de 300,09 mp și corpul B al

construcției edificate pe acesta în suprafață utilă totală de 415,51 mp

(subsol, parter, etaj 1 și mansardă) identificat prin raportul de expertiză

tehnică imobiliară  a ing.C.VV., cu o servitute de trecere lată de minim 1,40 m

pentru acces din stradă la corpul B, precum și constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.1464/112/1997 privind

ap.2 situat în acest imobil, compus din 3 camere, bucătărie, cămară, baie, WC,

culoar, terasa , casa scării, cota parte indiviză 78% din subsol și pivniță,

16,79% din părțile de efolosință comune ale imobilului și 61,90 mp  teren aflat

sub construcție”

(filele 85-86 din dosar nr.5451/2000 al Tribunalului

București – Secția a V a Civilă și de Contencios Administrativ).

Prin dispozitivul

sentinței pronunțate, astfel cum a fost modificată prin admiterea apelului

pârârților S., instanța a obligat pârâții Municipiul București și CGMB să lase

reclamantelor în deplină proprietate și posesie imobilul

din str.Occidentului nr.43, sectorul 1, cu excepția apartamentului nr.2

proprietatea lui S.A.și a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între SC “R.” SA și pârâții S.A.și M. pentru frauda

la lege.

Din expertiza

imobiliară administrată în cauză reiese însă că S.A.și M. au cumpărat în

temeiul legii nr.112/1995 apartamentul nr.3 situat la etajul 1 din corpul B al

imobilului din București, str.Occident nr.43, sector 1 compus din 4 camere,

bucătărie,baie, dependințe

(fila 29 din dosar nr.5451/2000).

Aceasta în timp ce,

conform contractului  nr.1464/112/1997 cu privire la care s-a solicitat

constatarea nulității absolute, S.A.și M.  au cumpărat apartamentul nr.2 de la

etajul 1 al imobilului din str.Occidentului nr.43, sector 1, în suprafață de

94,20 mp (exceptând suprafața de 27,21 mp ai pivniței) compus din 3 camere și

dependințe (

filele 88-90 din dosar nr.5451/2000)

, deși în expertiză se

concluzionează că apartamentul nr.2 de la etajul 1are o suprafață utilă de

42,35 mp și este compus din 2 camere

(anexa 7 din expertiza – fila 39).

Astfel, nu se poate

spune că în soluționarea cauzei s-a făcut identificarea fără dubiu a

apartamentului ce a reprezentat obiectul contractului de vânzare-cumpărare prin

care pârâții S.A.și M. au devenit proprietarii unuia din apartamentele (nr.2

sau nr.3?) situate la etajul 1 al imobilului revendicat, neconcordanțele cu

privire la acest aspect fiind necesar a fi observate și lămurite prioritar

constatării nulității absolute a acestuia, lucru care însă nu s-a întâmplat.

Or, potrivit art.129

(5) C.proc.civ.,  judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale

Este de observat

totodată că pentru a exista posibilitatea punerii în executare a unei hotărâri

judecătorești pronunțate într-o acțiune în revendicare prin care se tinde la

redobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil, dispozitivul

acesteia  trebuie să cuprindă toate mențiunile necesare, imobilul fiind necesar

a fi individualizat prin toate caracteristicile sale. În speță, instanța de

fond, s-a considerat pe deplin lămurită cu privire la bunul ce urmează a fi

restituit

reclamantelor,

dispunând obligarea la a lăsa în deplină

proprietate și posesie a imobilului din str.Occidentului nr.43, sectorul 1 –,

fără alte date de individualizare,  cu toate că  imobilul situat la această

adresă poștală este compus din teren și construcții și că, potrivit

concluziilor expertizei, pe acesta se află mai multe corpuri de clădire, reclamantele

precizând - așa cum reiese din concluziile scrise despre care s-a făcut vorbire

– că înțeleg să revendice doar suprafața de teren de 300,09 mp și corpul B al

construcției edificate pe aceasta în suprafață utilă totală de 415,51 mp.

Cu privire la dovada

legitimării lor procesuale în inițierea demersului juridic, reclamantele au

depus la dosar un un set de înscrisuri: actul de vânzare-cumpărare autentificat

la Tribunalul Ilfov –Secția Notariat sub nr.1758425 august 1919 prin care I.D.,

în calitate de cumpărător a dobândit imobilul situat în str.Basarabiei (fost

Occident) nr.39 fost 16 compus din teren în suprafață de 492 mp și

construcțiile edificate pe acesta

(filele 21-23 din dosar nr.2947/1999 al

Tribunalului București – Secția a V a Civilă și de Contencios Administrativ);

autorizația din 3 septembrie 1929 a Primăriei Orașului București în baza căreia

I.V.D.a  construit un corp de clădire nou pe terenul astfel dobândit

(fila

29  din dosar nr.2947/1999);

actul de vânzare-cumpărare din 5 iunie 1943

prin care I.V.D.a înstrăinat o parte din imobil, respecti teren în suprafață de

192 mp și construcția “pe întreaga fațadă a imobilului”

(filele 34-35 din

dosar nr.2947/1999);

testamentul autentificat la 3 februarie 1943 prin care

I.V.D.lasă fratelui său, locot.col.medic dr.V.T., nuda proprietate a imobilului

din str.Basarabiei nr.43 (fost 39, fost Occident 39) și soției sale, M.D.,

uzufructul acestui imobil

(filele 31-33 din dosar nr.2947/1999)

și

Procesul verbal din 31 mai 1946 al Comisiei pentru înființarea cărților

funciare în București prin care s-a dispus înscrierea în cartea funciară a

dreptului de proprietate  a lui V.D.T.asupra imobilului din str.Basarabiei

nr.43 fost str.Occident nr.39 “compus din teren în suprafață de 309 mp și una

construcție în fund, având parter și etaj, la parter 3 camere și bucătărie,

idem la etaj”

(filele 36-37 din dosar nr.2947/1999).

Reclamantele, în nota

de susțineri cu privire la calitatea lor procesuală

(fila 45 din dosar

nr.2947/1999)

au arătat că primul proprietar al imobilului revendicat a

fost  I.V.D.care a testat nuda proprietate a imobilului în favoarea fratelui

său – V.T.(decedat în 1952), moștenit  la rândul său, de V.A.–soție

supraviețuitoare (cota de ¼)  și de fiul său, V.D.(cota de ¾) .

Au mai arătat reclamantele că V.D.a decedat în 1974, fiind singurele

moștenitoare  ale acestuia, în calitate de soție supraviețuitoare și respectiv

fiică -  în cota de ¼ V.L.D. și în cota de ¾ V.M.D.,

V.M.D.moștenind-o și pe bunica sa, V.A.(decedată în 1994) în calitate de nepoată

de fiu predecedat. Este de reținut însă că la dosar, în afara înscrisurilor

menționate, nu a fost depus nici un certificat de moștenitor care să confirme

susținerile reclamantelor în sensul celor arătate precum și  modul în care

imobilul s-a transmis succesiv, împrejurare față de care,  în mod eronat, atât

instanța de fond cât și cea de apel au considerat că reclamantele au făcut

dovada calității lor procesuale în raportul juridic dedus judecății.

Cum, potrivit

prevederilor art.314 C.proc.civ., Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra

fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în

scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin

stabilite și cum în speță acest lucru nu s-a întâmplat, ambele recursuri

urmează a fi admise iar decizia atacată precum și sentința instanței de fond

casate iar cauza trimisă spre rejudecare.

Cu acest prilej,

instanța de trimitere va completa probatoriul în sensul celor  mai înainte

arătate urmând a  răspunde și criticii pârâților S.A.și M. ce vizează buna

credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare – la dosar

urmând a fi depusă și cererea de cumpărare a apartamentului formulată în

temeiul legii nr.112/1995 precum și criticilor pârâtului Municipiul București

prin Primarul general formulate ca motive de recurs.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile

declarate de pârâții Municipiul București prin Primarul general, S.A.și

S.M.împotriva deciziei civile nr.11 din 10 ianuarie 2002 a Curții de Apel

București – Secția a IV a Civilă  pe care o casează, precum și sentința civilă

nr.352 din 21 mai 2001 a Tribunalului București – Secția a V a Civilă și de

Contencios Administrativ și trimite cauza acestei din urmă instanțe în vederea

rejudecăriii fondului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2003.