ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1053/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Municipiul București prin Primarul general, S.A.și S.M.împotriva deciziei civile nr.11 din 10 ianuarie 2002 a Curții de Apel București – Secția a IV a civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenții-pârâți S.A.și S.M.și intimatele-reclamante V.M.D.și V.L.D., ambele reprezentate de avocat A.A.M.. Au lipsit recurentul-pârât Municipiul București prin Primarul general și intimata-pârâtă SC “R.” SA București. Procedura completă. Recurenții-pârâți S.A.și S.M.depun dovezile de achitare a taxelor de timbru stabilite prin încheierea din 29 octombrie 2002 (chitanțele nr.3000976/17.02.2003 și nr.45596 din 17.03.2003). Solicită admiterea recursului și modificarea hotarârii atacate în sensul admiterii apelului și respingerea acțiunii reclamantelor în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

Cu privire la recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul general solicită admiterea acestuia. Avocat A.A.M. solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate. CURTEA Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr.19177 din 13 octombrie 1997 la Judecătoria sector 1 București, reclamantele V.M.D.și V.L.D. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și SC “R.” SA București solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate dreptul de proprietate al acestora asupra imobilului situat în București, str.Occidentului nr.43, sector 1 (teren și construcție) și să dispună ca pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul menționat, “imobil situat în fundul curții, așa cum apare în actul de proprietate”.

În motivarea cererii lor, reclamantele au arătat că, în conformitate cu Procesul verbal nr.73340 din 940 emis de Comisia pentru înființarea Cărților funicare din București, autorul lor, V.D.T.(tatăl reclamantei V.M.D.și respectiv soțul lui V.L.D.), “a fost proprietar al imobilului situat în București, str.Basarabiei nr.43 în prezent Occidentului nr.43, imobil format din teren în suprafață de 309 mp și una construcție în fund cu parter și etaj”. Reclamantele au mai arătat că imobilul a intrat în patrimoniul statului în baza Decretului nr.92/1950 fără titlu întrucât a fost naționalizat pe numele unui neproprietar, respectiv, D.I.M..

S-a susținut de către reclamante că, la data naționalizării imobilului, adevăratul proprietar era, potrivit procesului verbal nr.73340 din 1940, V.D.T.în calitate de moștenitor al tatălui său, V.T.care, la randul lui a dobândit nuda proprietate de la fratele său, I.V.D.conform testamentului acestuia, D.I.M., soția testatorului I.V.D.dobândind numai uzufructul și că V.T.D.făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare conform art.2 din decret deoarece era student. Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr.10437 din 23 iunie 1998, a respins acțiunea ca neântemeiată, motivat de faptul că reclamantele nu au urmat procedura prevăzută de legea nr.112/1995.

Tribunalul București – Secția a V a Civilă și de Contencios Administrativ, prin decizia civilă nr.2243 din 15 decembrie 1999, a admis apelul reclamantelor, a desființat sentința Judecătoriei sectorului 1 București și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță care, la rândul său, în temeiul art.2 lit.b C.proc.civ., prin sentința nr.14281 din 5 septembrie 2000 și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București. Astfel investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București – Secția a V a Civilă și de Contencios Administrativ, prin sentința nr.352 din 21 mai 2001, a admis acțiunea formulată de reclamantele V.M.D.și V.L.D. în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului București, SC “R.” SA București, S.A.și S.M.

astfel cum a fost precizată cu ocazia rejudecării cauzei. A obligat pârâtul Municipiul București și Consiliul General al Municipiului București să lase reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din București, str.Occidentului nr.43 sectorul 1, cu excepția apartamentului nr.2 proprietatea lui S.A.. A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumparare încheiat între SC “R.” SA și pârâții S.A.și M. pentru frauda la lege. A obligat pe pârâții S.A.și M. să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie apartamentul nr.2 din București, str.Occidentului nr.43, corp B, etaj 1 și a luat act că acest imobil are un drept de servitute câștigat. Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că reclamantele au făcut dovada calității procesuale active în calitate de moștenitoare ale autorului lor, V.D.T., din probatoriul administrat în cauză rezultând fără putință de tăgadă că acesta fost proprietarul imobilului revendicat.

A mai reținut instanța că imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr.92/1950 de la un neproprietar care avea doar uzufructul asupra acestui imobil și că oricum, atât acesta cât și adevăratul proprietar – V.D.T.– erau exceptați de la naționalizare, în calitate de văduvă și, respectiv, de student astfel încât în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.6 din legea nr.213/1998, impunându-se admiterea acțiunii.

Referitor la contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC “R.” SA și S.A.și “M.” și cu privire la care reclamantele, cu prilejul rejudecării, au solicitat a se constata nulitatea absolută a acestuia și introducerea în cauză a pârâților S. în calitate de cumpărători ai apartamentului nr.2 din imobilul revendicat (fila 70 dosar fond), instanța a apreciat că este nul atât pentru lipsa capacității de a contracta a SC “R.” SA care avea mandat conform legii nr.112/1995 să vândă apartamentul în numele și pentru Primăria București și nu în nume propriu, cât și pentru frauda la lege, contractul fiind încheiat după revendicarea imobilului de către reclamante. Împotriva acestei sentința au declarat apel pârâții Municipiul București prin Primarul general și S.A.și S. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin motivele sale de apel, Municipiul București a susținut că în mod greșit s-a reținut că imobilul a fost preluat abuziv, în condițiile în care legea reprezintă un mod distinct de dobândire a proprietății. În apelul lor, pârâții S. au arătat în esență, că deși reclamantele au solicitat numai constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1464/1997, instanța a dispus și obligarea la a lăsa acestora apartamentul ce a făcut obiectul contractului în deplină proprietate și posesie, acordând mai mult decât s-a cerut și încălcând principiul disponibilității.

S-a mai susținut că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra nici unei părți din totalitatea construcțiilor din str.Occidentului nr.43, în condițiile în care din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a rezultat că există 3 imobile, 3 locuințe separate, locuite de familii diferite și că numai unul din ele este situat în “fundul curții” – imobilul revendicat de reclamante prin cererea introductivă -, în timp ce celelalte două se află pe o latură a curții, procesul verbal emis de Comisia pentru înființarea cărților funciare invocat de reclamante ca fiind titlul lor de proprietate neputând face singur dovada dreptului lor asupra imobilului în litigiu.

Cu privire la cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare prin care pârâții au devenit proprietarii apartamentului nr.2 din imobilul în litigiu s-a susținut că deși reclamantele au invocat frauda la lege și au arătat, generic, că au fost încălcate dispozițiile legii nr.112/1995, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei cauze de nulitate ci a reținut doar nulitatea pentru lipsa de exercițiu a uneia din părțile contractante. Pârâții au mai arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu SC “R.” SA motivat de faptul că a fost perfectat după revendicarea imobilului de către reclamante întrucât acestea, în motivarea acțiunii introductive revendică numai “construcția din fundul curții” or apartamentul pe care l-au cumpărat în temeiul legii nr.112/1995 este alăturat acestei“construcții din fundul curții”, nefăcând obiectul vreunui proces.

Criticile au vizat și faptul că în mod greșit s-a considerat că SC “R.” SA n-ar fi avut capacitatea de exercițiu la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât aceasta a avut calitatea de mandatar al Municipiului București ce rezultă dintr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, act administrativ opozabil erga omnes, chiar dacă această calitate nu a fost menționată expres. Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, prin decizia civilă nr.11 din 10 ianuarie 2002, a admis apelul pârâților S.A.și S.M.și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a înlăturat mențiunea cu privire la obligarea acestora de a le lăsa reclamantelor în deplină proprietate și posesie apartamentul nr.2, et.1 situat în corpul B al imobilului din str.Occidentului nr.43, sector 1 București, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

A respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul București prin Primarul general. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că reclamantele nu au cerut niciodată să se dispună obligarea pârâților S.A.și S.M.de a le lăsa reclamantelor în deplină proprietate și posesie apartamentul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.1464/1997 și că prin precizarea acțiunii lor, acestea au solicitat doar constatarea nulității absolute a contractului, astfel încât critica pârâților referitor la acest aspect este întemeiată, cum întemeiată este și critica ce privește împrejurarea că în mod eronat s-a considerat că SC “R.” SA a contractat fără a avea capacitate de exercițiu, întrucât contractul a fost încheiat de această societate în calitate de mandatar al Muncipiului București.

Celelalte motive de apel vizând nedovedirea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilului revendicat au fost apreciate ca nefondate de către instanța de control judiciar care a considerat că prin înscrisurile existente la dosarul cauzei reclamantele s-au legitimat procesual. Cu privire la motivele de apel vizând greșita constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare, instanța a reținut că reclamanta V.L.D. a solicitat în temeiul legii nr.112/1995 - prin cererea înregistrată la Comisia locală de aplicare a acestei legi din cadrul Primăriei sectorului 1București sub nr.1353/15.07.1996-, restituirea în natură a imobilului în litigiu și a notificat această comisie în sensul de a nu se proceda la vânzarea apartamentelor din imobil, formulând la data de 13 octombrie 1997 acțiunea în revendicare a imobilului.

Drept urmare, în mod corect prima instanță a apreciat că SC “R.” SA a înstrăinat apartamentul nr.2 către pârâții S. când deja pe rolul instanțelor judecătorești se afla acțiunea în revendicare și nu se soluționase nici cererea de restituire în natură în temeiul legii nr.112/1995. Cu privire la apelul pârâtului Municipiul București s-a apreciat că acesta este nefondat în condițiile în care, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că imobilul în litigiu a fost naționalizat pe numele D.M.deși aceasta nu era și nu fusese niciodată proprietara imobilului ci doar titulara unui drept de habitație viageră dobândit prin moștenire testamentară de la defunctul său soț, I.V.D., fiind reținută în mod corect de către prima instanță lipsa titlului statului asupra imobilului în litigiu, cu atât mai mult cu cât V.D.și V.A.nu făceau parte din categoria exploatatorilor de locuințe.

Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs pârâții Municipiul București prin Primarul general și S.A.și S. M. În recursul său, Municipiul București prin Primarul general a susținut că SC “R.” SA a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu pârâții S. având capacitate de exercițiu, în baza mandatului acordat de Primăria Municipiului București în temeiul legii nr.112/1995, în cauză nefăcânu-se dovada vreunei fraude la lege, astfel încât în mod greșit s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Criticile formulate au vizat și aspectul interpretării greșite de către instanța de apel a dispozițiilor Decretului nr.92/1950, întrucât nici văduvele și nici studenții nu erau incluși în prevederile art.II ale acestui act normativ iar potrivit art.V “imobilele proprietatea soțului, soției sau copiilor minori se consideră ca aparținând unui singur proprietar în ce privește aplicațiunea prezentului decret”, în speță nefiind întrunite condițiile art.6 din legea nr.213/1998. Pârâtul Municipiul București a mai susținut lipsa calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) și a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și respingerea acțiunii față de CGMB ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și respingerea acțiunii în contradictoriu cu Municipiul București ca neântemeiată.

În recursul lor, pârâții S.A.și M. au reiterat motivele de apel ce au fost apreciate ca nefondate de către instanța de control judiciar, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului și respingerea acțiunii în ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, invocând buna lor credință la data încheierii contractului precum și faptul că reclamantele nu au înfrânt această prezumție. Recursurile sunt fondate în sensul considerentelor care succed. Prin cererea introductivă, reclamantele au solicitat instanței să constate dreptul lor de proprietate asupra imobilului situat în București, str.Occidentului nr.43, sector 1 (teren și construcție) și să dispună ca pârâții CGMB și SC “R.” SA să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul menționat, “imobil situat în fundul curții, așa cum apare în actul de proprietate”, fără alte date de individualizare ale acestuia.

Este de reținut că o identificare mai exactă a imobilului revendicat este făcută de reclamante abia cu ocazia rejudecării cauzei, după administrarea expertizei imobiliare, prin concluziile scrise, când solicită “admiterea acțiunii principale așa cum a fost completată și obligarea pârâților CGMB și SC “R.” SA să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul situat în București, str.Occidentului nr.43, sector 1, compus din teren în suprafață de 300,09 mp și corpul B al construcției edificate pe acesta în suprafață utilă totală de 415,51 mp (subsol, parter, etaj 1 și mansardă) identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară a ing.C.VV., cu o servitute de trecere lată de minim 1,40 m pentru acces din stradă la corpul B, precum și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.1464/112/1997 privind ap.2 situat în acest imobil, compus din 3 camere, bucătărie, cămară, baie, WC, culoar, terasa , casa scării, cota parte indiviză 78% din subsol și pivniță, 16,79% din părțile de efolosință comune ale imobilului și 61,90 mp teren aflat sub construcție” (filele 85-86 din dosar nr.5451/2000 al Tribunalului București – Secția a V a Civilă și de Contencios Administrativ).

Prin dispozitivul sentinței pronunțate, astfel cum a fost modificată prin admiterea apelului pârârților S., instanța a obligat pârâții Municipiul București și CGMB să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie imobilul din str.Occidentului nr.43, sectorul 1, cu excepția apartamentului nr.2 proprietatea lui S.A.și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC “R.” SA și pârâții S.A.și M. pentru frauda la lege. Din expertiza imobiliară administrată în cauză reiese însă că S.A.și M. au cumpărat în temeiul legii nr.112/1995 apartamentul nr.3 situat la etajul 1 din corpul B al imobilului din București, str.Occident nr.43, sector 1 compus din 4 camere, bucătărie,baie, dependințe (fila 29 din dosar nr.5451/2000).

Aceasta în timp ce, conform contractului nr.1464/112/1997 cu privire la care s-a solicitat constatarea nulității absolute, S.A.și M. au cumpărat apartamentul nr.2 de la etajul 1 al imobilului din str.Occidentului nr.43, sector 1, în suprafață de 94,20 mp (exceptând suprafața de 27,21 mp ai pivniței) compus din 3 camere și dependințe ( filele 88-90 din dosar nr.5451/2000) , deși în expertiză se concluzionează că apartamentul nr.2 de la etajul 1are o suprafață utilă de 42,35 mp și este compus din 2 camere (anexa 7 din expertiza – fila 39). Astfel, nu se poate spune că în soluționarea cauzei s-a făcut identificarea fără dubiu a apartamentului ce a reprezentat obiectul contractului de vânzare-cumpărare prin care pârâții S.A.și M. au devenit proprietarii unuia din apartamentele (nr.2 sau nr.3?) situate la etajul 1 al imobilului revendicat, neconcordanțele cu privire la acest aspect fiind necesar a fi observate și lămurite prioritar constatării nulității absolute a acestuia, lucru care însă nu s-a întâmplat.

Or, potrivit art.129 (5) C.proc.civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale Este de observat totodată că pentru a exista posibilitatea punerii în executare a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o acțiune în revendicare prin care se tinde la redobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil, dispozitivul acesteia trebuie să cuprindă toate mențiunile necesare, imobilul fiind necesar a fi individualizat prin toate caracteristicile sale.

În speță, instanța de fond, s-a considerat pe deplin lămurită cu privire la bunul ce urmează a fi restituit reclamantelor, dispunând obligarea la a lăsa în deplină proprietate și posesie a imobilului din str.Occidentului nr.43, sectorul 1 –, fără alte date de individualizare, cu toate că imobilul situat la această adresă poștală este compus din teren și construcții și că, potrivit concluziilor expertizei, pe acesta se află mai multe corpuri de clădire, reclamantele precizând - așa cum reiese din concluziile scrise despre care s-a făcut vorbire – că înțeleg să revendice doar suprafața de teren de 300,09 mp și corpul B al construcției edificate pe aceasta în suprafață utilă totală de 415,51 mp.

Cu privire la dovada legitimării lor procesuale în inițierea demersului juridic, reclamantele au depus la dosar un un set de înscrisuri: actul de vânzare-cumpărare autentificat la Tribunalul Ilfov –Secția Notariat sub nr.1758425 august 1919 prin care I.D., în calitate de cumpărător a dobândit imobilul situat în str.Basarabiei (fost Occident) nr.39 fost 16 compus din teren în suprafață de 492 mp și construcțiile edificate pe acesta (filele 21-23 din dosar nr.2947/1999 al Tribunalului București – Secția a V a Civilă și de Contencios Administrativ); autorizația din 3 septembrie 1929 a Primăriei Orașului București în baza căreia I.V.D.a construit un corp de clădire nou pe terenul astfel dobândit (fila 29 din dosar nr.2947/1999); actul de vânzare-cumpărare din 5 iunie 1943 prin care I.V.D.a înstrăinat o parte din imobil, respecti teren în suprafață de 192 mp și construcția “pe întreaga fațadă a imobilului” (filele 34-35 din dosar nr.2947/1999); testamentul autentificat la 3 februarie 1943 prin care I.V.D.lasă fratelui său, locot.col.medic dr.V.T., nuda proprietate a imobilului din str.Basarabiei nr.43 (fost 39, fost Occident 39) și soției sale, M.D.,

uzufructul acestui imobil (filele 31-33 din dosar nr.2947/1999) și Procesul verbal din 31 mai 1946 al Comisiei pentru înființarea cărților funciare în București prin care s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a lui V.D.T.asupra imobilului din str.Basarabiei nr.43 fost str.Occident nr.39 “compus din teren în suprafață de 309 mp și una construcție în fund, având parter și etaj, la parter 3 camere și bucătărie, idem la etaj” (filele 36-37 din dosar nr.2947/1999).

Reclamantele, în nota de susțineri cu privire la calitatea lor procesuală (fila 45 din dosar nr.2947/1999) au arătat că primul proprietar al imobilului revendicat a fost I.V.D.care a testat nuda proprietate a imobilului în favoarea fratelui său – V.T.(decedat în 1952), moștenit la rândul său, de V.A.–soție supraviețuitoare (cota de ¼) și de fiul său, V.D.(cota de ¾) . Au mai arătat reclamantele că V.D.a decedat în 1974, fiind singurele moștenitoare ale acestuia, în calitate de soție supraviețuitoare și respectiv fiică - în cota de ¼ V.L.D. și în cota de ¾ V.M.D., V.M.D.moștenind-o și pe bunica sa, V.A.(decedată în 1994) în calitate de nepoată de fiu predecedat.

Este de reținut însă că la dosar, în afara înscrisurilor menționate, nu a fost depus nici un certificat de moștenitor care să confirme susținerile reclamantelor în sensul celor arătate precum și modul în care imobilul s-a transmis succesiv, împrejurare față de care, în mod eronat, atât instanța de fond cât și cea de apel au considerat că reclamantele au făcut dovada calității lor procesuale în raportul juridic dedus judecății. Cum, potrivit prevederilor art.314 C.proc.civ., Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite și cum în speță acest lucru nu s-a întâmplat, ambele recursuri urmează a fi admise iar decizia atacată precum și sentința instanței de fond casate iar cauza trimisă spre rejudecare.

Cu acest prilej, instanța de trimitere va completa probatoriul în sensul celor mai înainte arătate urmând a răspunde și criticii pârâților S.A.și M. ce vizează buna credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare – la dosar urmând a fi depusă și cererea de cumpărare a apartamentului formulată în temeiul legii nr.112/1995 precum și criticilor pârâtului Municipiul București prin Primarul general formulate ca motive de recurs. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții Municipiul București prin Primarul general, S.A.și S.M.împotriva deciziei civile nr.11 din 10 ianuarie 2002 a Curții de Apel București – Secția a IV a Civilă pe care o casează, precum și sentința civilă nr.352 din 21 mai 2001 a Tribunalului București – Secția a V a Civilă și de Contencios Administrativ și trimite cauza acestei din urmă instanțe în vederea rejudecăriii fondului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.