ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1857/2003

S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamantele M.A.și M.L.împotriva deciziei nr. 565 din 13 decembrie 2001 a Curții de Apel București – secția a III – a civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurentele-reclamante prin avocat F.V., intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București prin consilier juridic O.O., intimații-pârâți B.V.și B.C.prin avocat M.P., lipsind intimații-pârâți D.G.și D.I. Procedura completă. Avocat F.V. a solicitat admiterea recursului fără cheltuieli de judecată. Avocat M.P. a cerut respingerea recursului, cu mențiunea că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Consilier juridic O.O. a pus concluzii de respingere a recursului.

C U R T E A Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 6 ianuarie 2000, M.A.(fostă V.) și M.L.au chemat în judecată, prin acțiune modificată, Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul general, B.V., B.C., D.G.și D.I., cerând să se constate nevalabilitatea titlului de preluare de către stat a imobilului situat în București, str. Șoseaua Iancului nr. 6 A (fost nr.18), sector 1, compus din 2000 m.p. teren și o construcție având 4 apartamente (2 la parter și 2 la etaj). A solicitat, de asemenea, constatarea nulității contractului nr. 1543 din 3 decembrie 1996, prin care apartamentul nr. 4 de la etajul imobilului, a fost înstrăinat pârâților B.V.și B.C., și nr. 3985 din 12 iunie 1998 prin care parterul și mansarda imobilului au fost vândute pârâților D.I.

și D.G.. Totodată a cerut obligarea pârâților să-i restituie, în deplină proprietate și posesie, bunul revendicat. Judecătoria Sectorului 2, prin sentința civilă nr. 7316 din 8 iunie 2000, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București. Tribunalul București, secția a III – a civilă, prin sentința nr. 513 din 9 mai 2001, a respins, ca nefondată, acțiunea. Curtea de Apel București, Secția a III – a civilă, prin decizia nr. 565 din 13 decembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților, cu motivarea că actele dotale invocate nu fac dovada proprietății asupra bunurilor la care se referă și nici a identității acestora cu bunurile revendicate. Totodată, prezumția de bună credință a subdobânditorilor nu a fost combătută.

Împotriva acestei decizii reclamantele au declarat recurs bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.în dezvoltarea cărora au arătat, în esență, că instanțele au interpretat eronat actele juridice deduse judecății și au aplicat greșit legea. Astfel actele dotale invocate sunt titluri valabile și fac dovada dreptului lor de proprietate asupra bunurilor revendicate. Nu mai puțin, actele de înstrăinare atacate sunt nule pentru cauză ilicită, impusă de reaua-credință a subdonânditorilor, pe care au dovedit-o. Au cerut admiterea acțiunii. Recursul este nefondat. În materia revendicării, titlurile translative sau declarative de proprietate, nu sunt probe absolute, ci simple fapte generatoare de prezumții.

Întrucât actul, anterior codului familiei, prin care o femeie și-a constituit ea însăși o dotă, a avut, exclusiv, semnificația de a conferi bărbatului un drept de folosință și administrare asupra unor bunuri anume determinate, cu titlu de contribuție la sarcinile căsătoriei, ele nu pot fi calificate cu acte translative sau declarative de proprietate. Drept urmare, asemenea acte nu sunt generatoare de prezumții de proprietate și, ca atare, sunt fără relevanță juridică într-un proces de revendicare.

Or, în speță, reclamantele, declinându-și calitatea de moștenitoare a foștilor proprietari ai bunului revendicat, își întemeiază pretențiile lor pe actele dotale autentificate sub nr.19408/1943/f.14 – 16 dos.fond) și nr.58428/1945 (f. 18, 19). Întrucât constituirea de dotă a fost făcută de ele însăși, și nu de un străin, cu temei instanțele, în absența altor probe și a identității dintre bunurile dotale și cele revendicate, au respins capătul de cerere referitor la nevalabilitatea titlului statului. În contextul arătat și a necombaterii valabilității actelor de înstrăinare precum și a bunei-credințe a subdobânditorilor apartamentelor revendicate, se constată, de asemenea, că legal și temeinic au fost respinse celelalte capete de cerere.

Așa fiind, se impune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele M.A.și M.L.împotriva deciziei nr. 565 din 13 decembrie 2001 a Curții de Apel București – secția a III – a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2003.