ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1857/2003

S-a luat în examinare recursul civil declarat de

reclamantele M.A.și M.L.împotriva deciziei nr. 565   din  13 decembrie 2001  a

Curții de Apel București – secția a III – a civilă.

La apelul

nominal  s-au prezentat: recurentele-reclamante prin avocat F.V.,

intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București prin consilier

juridic O.O., intimații-pârâți B.V.și B.C.prin avocat M.P., lipsind

intimații-pârâți D.G.și D.I.

Procedura

completă.

Avocat F.V. a

solicitat admiterea recursului fără cheltuieli de judecată.

Avocat M.P. a

cerut respingerea recursului, cu mențiunea că va solicita cheltuieli de judecată

pe cale separată.

Consilier

juridic O.O. a pus concluzii de respingere a recursului.

C U R T E A

Asupra

recursului civil de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 6

ianuarie 2000, M.A.(fostă V.) și M.L.au chemat în judecată, prin acțiune

modificată, Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul general,

B.V., B.C., D.G.și D.I., cerând să se constate nevalabilitatea titlului de

preluare de către stat a imobilului situat în București, str. Șoseaua Iancului

nr. 6 A (fost nr.18), sector 1, compus din 2000 m.p. teren și o construcție

având 4 apartamente (2 la parter și 2 la etaj). A solicitat, de asemenea,

constatarea nulității contractului nr. 1543 din 3 decembrie 1996, prin care

apartamentul nr. 4 de la etajul imobilului, a fost înstrăinat pârâților B.V.și

B.C., și nr. 3985 din 12 iunie 1998 prin care parterul și mansarda imobilului

au fost vândute pârâților D.I. și D.G.. Totodată a cerut obligarea pârâților

să-i restituie, în deplină proprietate și posesie, bunul revendicat.

Judecătoria

Sectorului 2, prin sentința civilă nr. 7316 din 8 iunie 2000, și-a declinat

competența în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul

București, secția a III – a civilă, prin sentința nr. 513 din 9 mai 2001, a

respins, ca nefondată, acțiunea.

Curtea de Apel

București, Secția a III – a civilă, prin decizia nr. 565 din 13 decembrie 2001,

a respins, ca nefondat, apelul reclamanților, cu motivarea că actele dotale

invocate nu fac dovada proprietății asupra bunurilor la care se referă și nici

a identității acestora cu bunurile revendicate. Totodată, prezumția de bună

credință a subdobânditorilor nu a fost combătută.

Împotriva

acestei decizii reclamantele au declarat recurs bazat pe motivele de casare

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.în dezvoltarea cărora au arătat,

în esență, că instanțele au interpretat eronat actele juridice deduse judecății

și au aplicat greșit legea. Astfel actele dotale invocate sunt titluri valabile

și fac dovada dreptului lor de proprietate asupra bunurilor revendicate. Nu mai

puțin, actele de înstrăinare atacate sunt nule pentru cauză ilicită, impusă de

reaua-credință a subdonânditorilor, pe care au dovedit-o. Au cerut admiterea

acțiunii.

Recursul este

nefondat.

În materia

revendicării, titlurile translative sau declarative de proprietate, nu sunt

probe absolute, ci simple fapte generatoare de prezumții.

Întrucât

actul, anterior codului familiei, prin care o femeie și-a constituit ea însăși

o dotă, a avut, exclusiv, semnificația de a conferi bărbatului un drept de

folosință și administrare asupra unor bunuri anume determinate, cu titlu de

contribuție la sarcinile căsătoriei, ele nu pot fi calificate cu acte

translative sau declarative de proprietate. Drept urmare, asemenea acte nu sunt

generatoare de prezumții de proprietate și, ca atare, sunt fără relevanță

juridică într-un proces de revendicare.

Or, în speță,

reclamantele, declinându-și calitatea de moștenitoare a foștilor proprietari ai

bunului revendicat, își întemeiază pretențiile lor pe actele dotale

autentificate sub nr.19408/1943/f.14 – 16 dos.fond) și nr.58428/1945 (f. 18,

19).

Întrucât

constituirea de dotă a fost făcută de ele însăși, și nu de un străin, cu temei

instanțele, în absența altor probe și a identității dintre bunurile dotale și

cele revendicate, au respins capătul de cerere referitor la nevalabilitatea

titlului statului.

În contextul

arătat și a necombaterii valabilității actelor de înstrăinare precum și a

bunei-credințe a subdobânditorilor apartamentelor revendicate, se constată, de

asemenea, că legal și temeinic au fost respinse celelalte capete de cerere.

Așa fiind, se

impune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantele M.A.și M.L.împotriva deciziei nr.

565 din 13 decembrie 2001 a Curții de Apel București – secția a III – a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  9 mai  2003.