ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1333/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1333/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-au luat în examinare recursurile declarate de

recurenții-reclamanți G.Zși G.M.M.și de G.N.N.împotriva deciziei nr.332/A din

21 iunie 2001 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă.

La apelul nominal s-au

prezentat recurenții-reclamanți G.Z., G.M.M.și G.N.N., toți reprezentați de

avocatul C.I., intimații-pârâți Consiliul General al Municipiului București,

prin consilier juridic O.O., intimații-intervenienți P. E. și P.V., prima

asistată și secundul reprezentat de avocata P.N.și B.S., personal și asistat de

avocata V.M.. Celelalte părți au lipsit.

Procedura completă.

Recursurile declarate de

reclamanți au fost legal timbrate, astfel cum rezultă din dovezile depuse la

dosar la termenul din 18 decembrie 2002 (fila 59 din dosar).

Neexistând cereri

prealabile, instanța constată că pricina este în stare de judecată și dă

cuvântul părților cu privire la recursuri. Pune în vedere părților să facă

referiri la modul în care s-a rezolvat în apel calitatea procesuală a

Consiliului General al Municipiului București și cea a Statului Român pentru

părțile din imobil nevândute foștilor chiriași.

Avocatul C.I., pentru recurenții-reclamanți

G.Z., G.M.M.și G.N.N., susține recursul conform motivelor scrise din dosar.

Solicită în principal: admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în

sensul admiterii apelurilor, cu consecința respingerii apelurilor pârâților și

ale intervenienților, schimbării în parte a sentinței tribunalului și, pe fond,

constatării nulității actelor de vânzare-cumpărare. În subsidiar, solicită

casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru

clarificarea tuturor aspectelor de fapt și de drept, în acest sens făcând

referire la restul proprietății neînstrăinată conform Legii nr.112/1995.

Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.

Consilier juridic O.O.,

pentru intimatul-pârât Consiliul General al Municicipiului București, solicită

admiterea recursurilor, casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei la

aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor.

Avocata P.N., pentru

intimații-intervenienți P.E.și P.V., solicită respingerea recursurilor

reclamanților – pentru motivele prezentate în notele scrise depuse la dosar. Nu

solicită cheltuieli de judecată.

Avocata V.M., pentru

intimatul-intervenient B.S., solicită respingerea recursurilor, ca nefondate,

fără cheltuieli de judecată. În concluziile puse a făcut referire la motivele

din întâmpinare și din notele scrise de la dosar.

C U R T E A

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La 18 februarie 1997

reclamanții G.N.N.și G.N.D.au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General

al Municipiului București și S.C. “ A.” S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună obligarea pârâților să le restituie în deplină

proprietate imobilul situat în București, Bdul Dacia nr.129, sectorul 2, compus

din teren în suprafață de 600 mp și construcție cu două corpuri – parter și

etaj.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că imobilul pe care îl revendică a fost deținut în

proprietate de G.V.– mama celor doi reclamanți și întrucât bunul a fost

naționalizat pe numele tatălui reclamanților care nu era și proprietarul

imobilului, s-a considerat că titlul statului este lovit de nulitate absolută.

La data de 31 martie 1997

P.E.și P.V. au formulat cerere de intervenție principală și au solicitat ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că sunt proprietarii

apartamentului nr.1 situat la parterul imobilului din București, Bdul Dacia

nr.129, sectorul 2, dobândit în baza   contractului de vânzare-cumpărare

nr.00825/11 noiembrie 1996 încheiat în baza Legii nr.112/1995 cu Primăria

Municipiului București, prin S.C. “ A.” S.A.

Întrucât la 27 septembrie

1997 a intervenit decesul reclamantului G. N.D., în cauză au intervenit G.Z–

soție supraviețuitoare și G.M.M.– fiică, calități constatate prin certificatul

de moștenitor nr.197 din 14 noiembrie 1997 eliberat de B.N.P. LP.

La termenul din 23

februarie 1998 numitul B.S. a promovat o cerere de intervenție în interes

propriu prin care a solicitat să se constate calitatea lui de proprietar asupra

apartamentului nr.2 din imobilul litigios și de a fi obligați reclamanții să-i

respecte dreptul de proprietate. Pe cale separată, printr-o cerere de chemare

în garanție a vânzătorilor, B.S. a solicitat să fie despăgubit cu prețul plătit

pentru apartament pentru situația când va cădea în pretenții și totodată să i

se recunoască un drept de retenție.

La data de 30 martie 1998

reclamanții au solicitat printr-o acțiune completatoare să se dispună nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de intervenienții P.E.și

P.V., iar la 25 septembrie 1997, printr-o acțiune separată, ce ulterior a fost

conexată, au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat de intervenientul B.S. cu Primăria Municipiului

București.

Investit cu soluționarea

cauzei, în fond după casare, Tribunalul București – Secția a III-a civilă, prin

sentința nr.1164 din 3 noiembrie 2000, a admis în parte acțiunea principală

formulată de reclamanții G.N.și G.D., decedat, acțiune continuată de

moștenitoarele G.Zși G.M.M.și a constatat că imobilul din București, Bdul Dacia

nr.129, sectorul 2, compus din două corpuri de clădire (parter și etaj) și

terenul aferent în suprafață de 660 mp a trecut fără titlu „în posesia”

statului.

Au fost respinse ca

neîntemeiate cererile reclamanților privind anularea      contractelor de

vânzare-cumpărare   nr.N.00825 din      11 noiembrie 1996 încheiat de P.E.și

P.V. și nr.N 28/18 decembrie 1996 încheiat de B.S. și de restituire a

imobilului.

Au fost respinse ca lipsite

de obiect cererile de intervenție în interes propriu formulate de P.E., P.V. și

B.S. și ca lipsită de interes cererea de chemare în garanție promovată de B.S..

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut și motivat că prin actul dotal autentificat de

Tribunalul Iași – Secția a III-a civilă sub nr.256/5 mai 1918 și transcris sub

nr.62/1918 numita G.V.a dobîndit dreptul de proprietate asupra imobilului

situat în București, Bdul Dacia nr.129 (fostă Gh.Palade nr.35), sectorul 2, bun

ce a fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950, poz.3143, pe numele lui

G.N. Naționalizarea a fost nelegală – deoarece nu a fost respectată condiția

identității între persoana menționată în listele anexe la Decretul nr.92/1950

și adevăratul proprietar, art.V din respectivul act normativ fiind inaplicabil

în speță.

Acțiunea în nulitatea

actelor de vânzare-cumpărare și în restituirea imobilului a fost respinsă de

instanța de fond cu motivarea că a fost greșit îndreptată împotriva autorității

administrative care a înstrăinat imobilul către foștii chiriași, iar

reclamanții nu au făcut dovada relei-credințe a cumpărătorilor în momentul

contractării. S-a apreciat că reclamanții au la îndemână în acest scop acțiunea

în revendicare împotriva intervenienților care ar permite compararea titlurilor

aflate în conflict. Aceleași motivări au justificat și soluțiile date cererilor

de intervenție și cererii de chemare în garanție.

Apelurile declarate

împotriva acestei sentințe de intervenienții P.E.și P.V. și de pârâții

Consiliul General al Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice au

fost admise de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă, care, prin

decizia nr.332/A din 21 iunie 2001, a schimbat în parte hotărârea tribunalului

în sensul că a admis excepția și a constatat lipsa calității procesuale pasive

a Consiliului General al Municipiului București și a Ministerului Finanțelor

Publice. A fost respins și primul capăt din acțiunea principală privind

retrocedarea imobilului și lipsa de titlu a statului.

Prin aceeași decizie au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței, au fost respinse ca nefondate

apelurile declarate de reclamanții G.N.N., G.Z., G.M.M., de pârâtul Guvernul

României și s-a luat act de renunțarea la judecata apelului declarat de

intervenientul B.S..

Pentru a decide astfel

instanța de apel a motivat că este fără relevanță împrejurarea potrivit căreia

în anexa la Decretul nr.92/1950 a fost menționat numele de G.N.în loc de G.V.,

instanța de fond făcând o greșită aplicațiune a prevederilor art.V din actul

normativ menționat, aspect sub care s-a decis că statul are titlu de

proprietate valabil asupra imobilului.

Interpretând prevederile

art.2, 5 și 42 alin.2 din Legea nr.69/1991 Curtea de Apel București a ajuns la

concluzia că nu Consiliile locale, în speță, Consiliul General al Municipiului

București ca organe deliberative, au calitatea de a sta în justiție și de a

reprezenta statul în procesele în care se revendică bunuri ce aparțin

domeniului privat al statului, ci această calitate o are doar Municipiul București,

reprezentat de primarul general, ca organ executiv.

Cu referire la apelurile

reclamanților acestea au fost socotite ca nefondate deoarece titlul statului a

fost dobândit în mod legal asupra nemișcătorului, iar prezumția de

bună-credință a intervenienților-cumpărători nu a fost răsturnată în temeiul

probelor ce au fost administrate în cauză.

Împotriva deciziei dată în

apel în termen legal au declarat recurs reclamantele G.Zși G.M.M., precum și

reclamantul G.N.N..

Recurentele G.Z.și G.M.M.au

formulat următoarele critici: instanța de apel a interpretat și aplicat greșit

prevederile art.V din Decretul nr.92/1950; admițând apelul Consiliului General

al Municipiului București, instanța a încălcat prevederile Legii nr.69/1991 și

ale art.12 alin.4 și 5 din Legea nr.213/1998; prin aplicarea neconformă în

materie imobiliară a principiului ocrotirii bunei-credințe a terțului

dobânditor cu titlu oneros, au fost încălcate prevederile art.480, 972, 1909 și

1895 din C.civ.; apreciind că sunt valabile contractele de vânzare-cumpărare

încheiate de foștii chiriași, instanțele au încălcat prevederile art.948 C.civ.

și ale art.5 alin.3, art.9 și art.17 din Legea nr.112/1995; instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra unor apărări și asupra unor dovezi administrate cu referire

la cererile adresate de reclamante comisiei constituită conform Legii

nr.112/1995 privind restituirea în natură a unor părți din imobilul litigios și

care nu au fost înstrăinate de către stat.

Recurentul G.N.N.a invocat

următoarele motive de casare: au fost interpretate și aplicate greșit

prevederile art.V ale Decretului nr.92/1950; confirmând contractele de

vânzare-cumpărare încheiate de foștii chiriași, au fost interpretate și

aplicate în mod eronat dispozițiile art.9 din Legea nr.112/1995; instanțele au

nesocotit prevederile Dispoziției nr.1449/8 octombrie 1996 a Primarului General

și ale Hotărârii nr.117/23 octombrie 1996 a Comisiei Municipiului București

pentru aplicarea Legii nr.112/1995; instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

unor mijloace de apărare sau asupra unor dovezi administrate, motiv de casare

comun cu acela din primul recurs.

Recursurile sunt fondate,

în temeiul considerentelor care succed:

Potrivit art.2, 4, 5 și 20

lit.”g” din Legea administrației publice locale nr.69/1991, în vigoare la data

investirii instanțelor, comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități

administrativ-teritoriale, cu personalitate juridică, iar autoritățile publice

prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile

locale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități executive,

consiliile locale având și atribuții de administrare a domeniului public și

privat al comunei sau orașului (municipiului).

Art.6 din Legea nr.213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, prevede printre

altele și bunurile care fac parte din domeniul public sau privat al unităților

administrativ-teritoriale ce pot fi revendicate de foștii proprietari sau

succesorii acestora.

De asemenea, art.12 alin.5

din lege statuează că în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra

bunurilor, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de consiliile

județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București sau de

consiliile locale care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui

Consiliului Județean sau primarului.

Cu referire la cazul în

speță, din coroborarea prevederilor legale menționate, rezultă că în litigiile

care pun în discuție dreptul de proprietate al bunurilor ce fac parte din

domeniul public sau privat al statului, aflate în administrarea Consiliului

General al Municipiului București, acest organ al administrației publice locale

ca organ deliberativ și respectiv Municipiul București ca autoritate executivă,

au calitate procesuală pasivă.

Conform art.42(2) din Legea

69/1991, în vigoare la data promovării litigiului, primarul reprezintă comuna

sau orașul în relațiile cu persoanele fizice sau juridice din țară sau din

străinătate, precum și în justiție, iar așa cum s-a relevat, potrivit art.12(5)

din Legea nr.213/1998, în litigiile de tipul celui în speță, Consiliul General

al Municipiului București poate fi reprezentat de președintele Consiliului sau

de primar.

Drept urmare, cum în cauză

prin chiar acțiunea introductivă de instanță reclamanții au chemat în judecată

în calitate de pârât Consiliul General al Municipiului București se constată că

acest organ are calitate procesuală pasivă și cum instanța de apel a

interpretat greșit dispozițiile legale citate, respingând acțiunea

reclamanților pe temeiul unei excepții procedurale invocată și aplicată eronat,

se impune admiterea recursurilor, casarea deciziei și reluarea judecății.

În rejudecare, vor fi

cercetate, sub formă de apărări, și celelalte critici formulate de cei trei

recurenți și totodată va fi analizată, în lumina prevederilor art.6 alin.1 din

Legea nr.213/1998 și art.480 C.civ., legalitatea soluției dată acțiunii în

revendicare de către instanța de fond. De asemenea, instanța de apel va

verifica, în rejudecare, în temeiul art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998, dacă

tribunalul a respins corect acțiunile în nulitate pe motiv că statul nu poate

avea calitatea de pârât în proces, deoarece, ulterior naționalizării, a

înstrăinat apartamentele unor terți subdobânditori, dacă în baza probelor administrate

a fost ori nu răsturnată prezumția lor de bună-credință și în raport de soluția

pe care instanța de trimitere o va adopta, va soluționa în consecință și

cererea de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamanții G.Z.,

G.M.M.și G.N.N.împotriva deciziei nr.332/A din 21 iunie 2000 a Curții de Apel

București – Secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza la

aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2003.