ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1333/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de recurenții-reclamanți G.Zși G.M.M.și de G.N.N.împotriva deciziei nr.332/A din 21 iunie 2001 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenții-reclamanți G.Z., G.M.M.și G.N.N., toți reprezentați de avocatul C.I., intimații-pârâți Consiliul General al Municipiului București, prin consilier juridic O.O., intimații-intervenienți P. E. și P.V., prima asistată și secundul reprezentat de avocata P.N.și B.S., personal și asistat de avocata V.M.. Celelalte părți au lipsit. Procedura completă. Recursurile declarate de reclamanți au fost legal timbrate, astfel cum rezultă din dovezile depuse la dosar la termenul din 18 decembrie 2002 (fila 59 din dosar).

Neexistând cereri prealabile, instanța constată că pricina este în stare de judecată și dă cuvântul părților cu privire la recursuri. Pune în vedere părților să facă referiri la modul în care s-a rezolvat în apel calitatea procesuală a Consiliului General al Municipiului București și cea a Statului Român pentru părțile din imobil nevândute foștilor chiriași. Avocatul C.I., pentru recurenții-reclamanți G.Z., G.M.M.și G.N.N., susține recursul conform motivelor scrise din dosar. Solicită în principal: admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelurilor, cu consecința respingerii apelurilor pârâților și ale intervenienților, schimbării în parte a sentinței tribunalului și, pe fond, constatării nulității actelor de vânzare-cumpărare.

În subsidiar, solicită casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru clarificarea tuturor aspectelor de fapt și de drept, în acest sens făcând referire la restul proprietății neînstrăinată conform Legii nr.112/1995. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată. Consilier juridic O.O., pentru intimatul-pârât Consiliul General al Municicipiului București, solicită admiterea recursurilor, casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor. Avocata P.N., pentru intimații-intervenienți P.E.și P.V., solicită respingerea recursurilor reclamanților – pentru motivele prezentate în notele scrise depuse la dosar. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Avocata V.M., pentru intimatul-intervenient B.S., solicită respingerea recursurilor, ca nefondate, fără cheltuieli de judecată. În concluziile puse a făcut referire la motivele din întâmpinare și din notele scrise de la dosar. C U R T E A Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 18 februarie 1997 reclamanții G.N.N.și G.N.D.au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și S.C. “ A.” S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să le restituie în deplină proprietate imobilul situat în București, Bdul Dacia nr.129, sectorul 2, compus din teren în suprafață de 600 mp și construcție cu două corpuri – parter și etaj.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că imobilul pe care îl revendică a fost deținut în proprietate de G.V.– mama celor doi reclamanți și întrucât bunul a fost naționalizat pe numele tatălui reclamanților care nu era și proprietarul imobilului, s-a considerat că titlul statului este lovit de nulitate absolută. La data de 31 martie 1997 P.E.și P.V. au formulat cerere de intervenție principală și au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că sunt proprietarii apartamentului nr.1 situat la parterul imobilului din București, Bdul Dacia nr.129, sectorul 2, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.00825/11 noiembrie 1996 încheiat în baza Legii nr.112/1995 cu Primăria Municipiului București, prin S.C.

“ A.” S.A. Întrucât la 27 septembrie 1997 a intervenit decesul reclamantului G. N.D., în cauză au intervenit G.Z– soție supraviețuitoare și G.M.M.– fiică, calități constatate prin certificatul de moștenitor nr.197 din 14 noiembrie 1997 eliberat de B.N.P. LP. La termenul din 23 februarie 1998 numitul B.S. a promovat o cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat să se constate calitatea lui de proprietar asupra apartamentului nr.2 din imobilul litigios și de a fi obligați reclamanții să-i respecte dreptul de proprietate. Pe cale separată, printr-o cerere de chemare în garanție a vânzătorilor, B.S. a solicitat să fie despăgubit cu prețul plătit pentru apartament pentru situația când va cădea în pretenții și totodată să i se recunoască un drept de retenție.

La data de 30 martie 1998 reclamanții au solicitat printr-o acțiune completatoare să se dispună nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de intervenienții P.E.și P.V., iar la 25 septembrie 1997, printr-o acțiune separată, ce ulterior a fost conexată, au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de intervenientul B.S. cu Primăria Municipiului București. Investit cu soluționarea cauzei, în fond după casare, Tribunalul București – Secția a III-a civilă, prin sentința nr.1164 din 3 noiembrie 2000, a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanții G.N.și G.D., decedat, acțiune continuată de moștenitoarele G.Zși G.M.M.și a constatat că imobilul din București, Bdul Dacia nr.129, sectorul 2, compus din două corpuri de clădire (parter și etaj) și terenul aferent în suprafață de 660 mp a trecut fără titlu „în posesia” statului.

Au fost respinse ca neîntemeiate cererile reclamanților privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr.N.00825 din 11 noiembrie 1996 încheiat de P.E.și P.V. și nr.N 28/18 decembrie 1996 încheiat de B.S. și de restituire a imobilului. Au fost respinse ca lipsite de obiect cererile de intervenție în interes propriu formulate de P.E., P.V. și B.S. și ca lipsită de interes cererea de chemare în garanție promovată de B.S.. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut și motivat că prin actul dotal autentificat de Tribunalul Iași – Secția a III-a civilă sub nr.256/5 mai 1918 și transcris sub nr.62/1918 numita G.V.a dobîndit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, Bdul Dacia nr.129 (fostă Gh.Palade nr.35), sectorul 2, bun ce a fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950, poz.3143, pe numele lui G.N.

Naționalizarea a fost nelegală – deoarece nu a fost respectată condiția identității între persoana menționată în listele anexe la Decretul nr.92/1950 și adevăratul proprietar, art.V din respectivul act normativ fiind inaplicabil în speță. Acțiunea în nulitatea actelor de vânzare-cumpărare și în restituirea imobilului a fost respinsă de instanța de fond cu motivarea că a fost greșit îndreptată împotriva autorității administrative care a înstrăinat imobilul către foștii chiriași, iar reclamanții nu au făcut dovada relei-credințe a cumpărătorilor în momentul contractării. S-a apreciat că reclamanții au la îndemână în acest scop acțiunea în revendicare împotriva intervenienților care ar permite compararea titlurilor aflate în conflict.

Aceleași motivări au justificat și soluțiile date cererilor de intervenție și cererii de chemare în garanție. Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de intervenienții P.E.și P.V. și de pârâții Consiliul General al Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice au fost admise de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă, care, prin decizia nr.332/A din 21 iunie 2001, a schimbat în parte hotărârea tribunalului în sensul că a admis excepția și a constatat lipsa calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București și a Ministerului Finanțelor Publice. A fost respins și primul capăt din acțiunea principală privind retrocedarea imobilului și lipsa de titlu a statului.

Prin aceeași decizie au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanții G.N.N., G.Z., G.M.M., de pârâtul Guvernul României și s-a luat act de renunțarea la judecata apelului declarat de intervenientul B.S.. Pentru a decide astfel instanța de apel a motivat că este fără relevanță împrejurarea potrivit căreia în anexa la Decretul nr.92/1950 a fost menționat numele de G.N.în loc de G.V., instanța de fond făcând o greșită aplicațiune a prevederilor art.V din actul normativ menționat, aspect sub care s-a decis că statul are titlu de proprietate valabil asupra imobilului.

Interpretând prevederile art.2, 5 și 42 alin.2 din Legea nr.69/1991 Curtea de Apel București a ajuns la concluzia că nu Consiliile locale, în speță, Consiliul General al Municipiului București ca organe deliberative, au calitatea de a sta în justiție și de a reprezenta statul în procesele în care se revendică bunuri ce aparțin domeniului privat al statului, ci această calitate o are doar Municipiul București, reprezentat de primarul general, ca organ executiv. Cu referire la apelurile reclamanților acestea au fost socotite ca nefondate deoarece titlul statului a fost dobândit în mod legal asupra nemișcătorului, iar prezumția de bună-credință a intervenienților-cumpărători nu a fost răsturnată în temeiul probelor ce au fost administrate în cauză.

Împotriva deciziei dată în apel în termen legal au declarat recurs reclamantele G.Zși G.M.M., precum și reclamantul G.N.N.. Recurentele G.Z.și G.M.M.au formulat următoarele critici: instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile art.V din Decretul nr.92/1950; admițând apelul Consiliului General al Municipiului București, instanța a încălcat prevederile Legii nr.69/1991 și ale art.12 alin.4 și 5 din Legea nr.213/1998; prin aplicarea neconformă în materie imobiliară a principiului ocrotirii bunei-credințe a terțului dobânditor cu titlu oneros, au fost încălcate prevederile art.480, 972, 1909 și 1895 din C.civ.; apreciind că sunt valabile contractele de vânzare-cumpărare încheiate de foștii chiriași, instanțele au încălcat prevederile art.948 C.civ.

și ale art.5 alin.3, art.9 și art.17 din Legea nr.112/1995; instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor apărări și asupra unor dovezi administrate cu referire la cererile adresate de reclamante comisiei constituită conform Legii nr.112/1995 privind restituirea în natură a unor părți din imobilul litigios și care nu au fost înstrăinate de către stat.

Recurentul G.N.N.a invocat următoarele motive de casare: au fost interpretate și aplicate greșit prevederile art.V ale Decretului nr.92/1950; confirmând contractele de vânzare-cumpărare încheiate de foștii chiriași, au fost interpretate și aplicate în mod eronat dispozițiile art.9 din Legea nr.112/1995; instanțele au nesocotit prevederile Dispoziției nr.1449/8 octombrie 1996 a Primarului General și ale Hotărârii nr.117/23 octombrie 1996 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr.112/1995; instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare sau asupra unor dovezi administrate, motiv de casare comun cu acela din primul recurs.

Recursurile sunt fondate, în temeiul considerentelor care succed: Potrivit art.2, 4, 5 și 20 lit.”g” din Legea administrației publice locale nr.69/1991, în vigoare la data investirii instanțelor, comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale, cu personalitate juridică, iar autoritățile publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități executive, consiliile locale având și atribuții de administrare a domeniului public și privat al comunei sau orașului (municipiului). Art.6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, prevede printre altele și bunurile care fac parte din domeniul public sau privat al unităților administrativ-teritoriale ce pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora.

De asemenea, art.12 alin.5 din lege statuează că în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui Consiliului Județean sau primarului. Cu referire la cazul în speță, din coroborarea prevederilor legale menționate, rezultă că în litigiile care pun în discuție dreptul de proprietate al bunurilor ce fac parte din domeniul public sau privat al statului, aflate în administrarea Consiliului General al Municipiului București, acest organ al administrației publice locale ca organ deliberativ și respectiv Municipiul București ca autoritate executivă, au calitate procesuală pasivă.

Conform art.42(2) din Legea 69/1991, în vigoare la data promovării litigiului, primarul reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu persoanele fizice sau juridice din țară sau din străinătate, precum și în justiție, iar așa cum s-a relevat, potrivit art.12(5) din Legea nr.213/1998, în litigiile de tipul celui în speță, Consiliul General al Municipiului București poate fi reprezentat de președintele Consiliului sau de primar. Drept urmare, cum în cauză prin chiar acțiunea introductivă de instanță reclamanții au chemat în judecată în calitate de pârât Consiliul General al Municipiului București se constată că acest organ are calitate procesuală pasivă și cum instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile legale citate, respingând acțiunea reclamanților pe temeiul unei excepții procedurale invocată și aplicată eronat, se impune admiterea recursurilor, casarea deciziei și reluarea judecății.

În rejudecare, vor fi cercetate, sub formă de apărări, și celelalte critici formulate de cei trei recurenți și totodată va fi analizată, în lumina prevederilor art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998 și art.480 C.civ., legalitatea soluției dată acțiunii în revendicare de către instanța de fond. De asemenea, instanța de apel va verifica, în rejudecare, în temeiul art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998, dacă tribunalul a respins corect acțiunile în nulitate pe motiv că statul nu poate avea calitatea de pârât în proces, deoarece, ulterior naționalizării, a înstrăinat apartamentele unor terți subdobânditori, dacă în baza probelor administrate a fost ori nu răsturnată prezumția lor de bună-credință și în raport de soluția pe care instanța de trimitere o va adopta, va soluționa în consecință și cererea de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanții G.Z., G.M.M.și G.N.N.împotriva deciziei nr.332/A din 21 iunie 2000 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2003.