ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5249/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 19 iulie 2001, I.F. a chemat în judecată pe G.M., G.I., G.L.

și Municipiul București prin Primarul General pentru revendicarea imobilului

situat în municipiul București. Totodată, a cerut constatarea nulității

contractului de vânzare cumpărare nr. 52/112 din 14 februarie 1997 și nr.

222/112 din 3 aprilie 1997 prin care a fost înstrăinate pârâților persoane

fizice, mai multe încăperi din imobilul revendicat, evacuarea acestora din

imobil și obligarea lor la plata unor despăgubiri pentru degradările aduse

bunului.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința nr. 1492 din 7 octombrie 2002, a respins, ca nefondată

acțiunea.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr. 370 din 25 iunie 2003, a respins, ca nefondat,

apelul reclamantului, cu motivarea că acestuia din urmă i-a fost restituită

proprietatea și posesia bunului, cu excepția încăperilor (apartamentelor)

vândute, în baza Legii nr. 112/1995, pârâților

G.M., G.I., G.L. Referitor la actele

de înstrăinare s-a reținut că, fiind încheiate cu buna credință a

subdobânditorilor, sunt perfect valabile.

Împotriva acestei decizii

reclamantul a declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că hotărârea

recurată a fost dată cu încălcarea legii întrucât nu a fost examinată nulitatea

actelor de înstrăinare atacate, dedusă din violarea dispozițiilor art. 6 din

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 20/1996 (republicate) și invocată

prin acțiune și în apel. De asemeni, fără temei a fost reținută buna credință a

subdobânditorilor (pârâți în proces).

Motivul de recurs este întemeiat.

Potrivit art. 6 din Normele

metodologice aprobate prin H.G. nr. 20/1996, republicate în M. Of. partea I,

nr. 27/1997, dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc, potrivit art.

9 din Legea nr. 112/1995, îl au numai chiriașii care, având un contract de

închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării

în vigoare a legii. Nerespectarea acestor prevederi este sancționată cu

nulitatea actelor juridice de înstrăinare a unor asemenea apartamente (art.

12).

Or, în speță, reclamantul a invocat,

prin acțiune și în apel, că întrucât încăperile (apartamentele) din litigiu

erau amenințate de ruină, au fost părăsite în anul 1989, așa încât, la data

înstrăinării lor, nu erau locuite de subdobânditori ( pârâți în proces), motiv

pentru care, în temeiul legii actele de înstrăinare a acestor bunuri sunt

lovite de nulitate.

Cum instanța de apel, n-a examinat

această apărare de fond, esențială pentru soluționarea capetelor de cerere

apelate, referitor la care nu a intervenit efectul puterii lucrului judecat, se

impune, în baza art. 312 și urm. C. proc. civ., admiterea recursului și

reformarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru

rejudecarea apelului, în limitele arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de I.F. împotriva deciziei

civile nr. 370A din 25 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a III- a

civilă.

Casează decizia recurată și trimite

cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2005.