ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1714/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 26 februarie 2001, D.A.R. a chemat în judecată pe M.N. și M.A. cerând

să fie obligați să-i restituie în deplină proprietate și posesie, apartamentul

nr. 1 și terenul aferent, bun imobil situat în București.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 314 din 25 martie 2003, a admis acțiunea așa cum a

fost formulată.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr. 477 din 21 octombrie 2003, a admis apelul

pârâților și, schimbând în întregime sentința, a respins, ca nefondată

acțiunea.

În motivarea soluției din apel s-a

arătat că pârâții au dobândit dreptul de proprietate asupra bunului revendicat

în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 410/112 din 26 noiembrie 1996,

act de înstrăinare încheiat cu bună-credință și cu respectarea deplină a

condițiilor Legii nr. 112/1995. S-a reținut, totodată, că valabilitatea

titlului pârâților a fost stabilită, definitiv și irevocabil, conform sentinței

civile nr. 9973 din 18 iunie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 București, prin

care acțiunea reclamantei, în constatarea nulității acestui act juridic, a fost

respinsă ca nefondată.

Împotriva deciziei din apel

reclamanta a declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că fără temei

legal a fost respinsă acțiunea. A pretins că există dovada relei credințe a

pârâților, ca subdobânditori, și că, oricum, prin compararea titlurilor deduse

petentei, propriul ei titlu este preferabil titlului pârâților.

Recursul se verifică a fi nefondat.

Din economia reglementărilor

cuprinse în art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dezvoltată prin

dispozițiile pct. 46.3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr.

498/2003, rezultă că înstrăinările efectuate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu

bună-credință și cu deplina respectare a condițiilor legii, până la apariția

Legii nr. 213/1998 (24 noiembrie 1998), se bucură de protecție legală.

Imperativ, textele legale enunțate recunosc și păstrează efectul translativ de

proprietate a unor asemenea acte juridice.

În speță, valabilitatea actului

juridic opus de pârâți, circumscrisă condițiilor legale de mai sus, a fost

stabilită, definitiv și irevocabil, prin sentința civilă nr. 9973 din 18 iunie

1999 a Judecătoriei sectorului 1 București, ceea ce impune concluzia că soluția

recurată este, cu autoritate de lucru judecat, legală și temeinică.

Așa fiind și întrucât nu au fost

constatate motive de casare ori modificare care pot fi invocate din oficiu,

recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2005.