ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 964/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 18 februarie 2000, S.L., S.A. și S.V.Ș.G. au chemat în judecată pe S.G.V. și S.M., pentru a fi obligați să li se restituie, în deplină proprietate și posesie, apartamentul nr. 1, situat în imobilul din municipiul București. În motivarea acțiunii reclamanții au invocat existența preferabilității titlului lor de proprietate, comparativ cu titlul pârâtelor care, fiind fondat pe reaua-credință a acestora, este lovit de nulitate. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 808 din 1 noiembrie 2001, a admis acțiunea așa cum a fost formulată.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 348 din 30 septembrie 2000, a respins, ca nefondat, apelul reclamaților, cu motivarea că, prin prisma drepturilor avute de autorii părților, titlul reclamanților este preferabil, de vreme ce titlul pârâților provine de la un non dominus, iar buna sau reaua credință a acestora din urmă este lipsită de relevanță juridică. Împotriva acestei decizii pârâții au declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia au arătat, în esență, că instanțele de fond, refuzând să dea eficiență titlului de proprietate pe care l-au invocat, bazat pe buna lor credință, au pronunțat o soluție nelegală și netemeinică.

Au cerut respingerea acțiunii. Recursul este întemeiat în sensul celor ce urmează. Menținerea judiciară a actului de înstrăinare a bunului altuia consolidează transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului în patrimoniul subdobânditorului. Un asemenea efect este de esența contractului de vânzare-cumpărare și nu poate fi anihilat prin compararea titlurilor, ca simplă ipoteză de probațiune a revendicării. Or, în speță, acțiunea introductivă de instanță, invocând reaua-credință a subdobânditorilor, tinde, în chiar viziunea reclamanților, să înlăture efectul translativ de proprietate a titlului pârâților și, pe cale de consecință, aceștia să fie obligați să le restituie bunul revendicat. Părăsind tema probatorie care le-a fost propusă, instanțele de fond au apreciat ca inutilă analiza efectului de rea credință din actul juridic subsecvent și, contrar dispozițiilor art. 129 C. proc.

civ. au soluționat litigiul pe baza comparării titlurilor produse de părți, adică pe un alt temei juridic decât cel real, dedus judecății, ceea ce este nejuridic și inadmisibil. Întrucât un asemenea procedeu echivalează cu nesoluționarea pricinii, se impune admiterea recursului și, în temeiul art. 312 și urm. C. proc. civ., trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâții S.G. și S.M. împotriva deciziei nr. 348 din 30 septembrie 2002 a Curții Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2005.