ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 855/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 28 iunie 2000 reclamanta B.R. a

chemat în judecată pe pârâții C.I. și C.V. pentru a fi obligați să-i lase în

deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 3 situat în București,  cu

cotele aferente de teren.

În motivare au arătat că prin sentința civilă

nr. 592 din 30 aprilie 1999 a Tribunalului București, secția a III-a civilă,

s-a admis acțiunea în revendicare asupra imobilului în litigiu, hotărâre care a

rămas definitivă și irevocabilă. Urmare a acesteia Primarul General prin

Dispoziția nr. 383 din 16 martie 2000 a dispus punerea în posesie.

La data de 24 februarie 1997 Primăria

Municipiului București prin mandatara S.C. A.  S.A. a vândut acest apartament

pârâților C.V. și C.I., act lovit de nulitate absolută.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin

sentința civilă nr. 525 din 22 mai 2001 a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut

că titlul pârâților asupra imobilului este valabil încheiat întrucât, la data

transmiterii bunului în patrimoniul acestora, reclamanta nu începuse

procedurile de restituire. Totodată s-a reținut că pârâții sunt apărați de buna

lor credință, soluție care s-a întemeiat pe dispozițiile art. 46 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamanta arătând că în mod greșit instanța a soluționat litigiul în baza

Legii nr. 10/2001 care nu se aplică în speță.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

prin decizia civilă nr. 550 din 15 noiembrie 2001 a respins ca nefondat apelul.

Considerentele pe care s-a bazat hotărârea

instanței de apel au fost următoarele: contractul de vânzare-cumpărare al

pârâților a fost încheiat anterior soluției pronunțate de instanță de

restituire către reclamantă a imobilului, litigiu în care de altfel, aceștia nu

au fost parte; speței îi sunt aplicabile dispozițiile de drept material din

Legea nr. 10/2001 referitoare la valabilitatea actelor de vânzare cumpărare

încheiate cu bună-credință.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei

decizii invocând motive de casare întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9

și 10 C. proc. civ. privind, în esență, inaplicabilitatea în cauză a Legii nr. 10/2001,

temei de drept care nu a fost invocat prin cererea introductivă, greșita

motivare a instanțelor pe buna-credință a pârâților deși aceasta nu a fost

invocată și dovedită de către pârâți.

Recursul este fondat pentru cele ce urmează:

Este de principiu că legea civilă

dispune numai pentru viitor ea neretroactivând, principiu consacrat de

prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție potrivit cărora „legea dispune

numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile”.

Or, este de reținut că la data acțiunii

introductive 28 iunie 2000, Legea nr. 10/2001 – privind regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 –

nu era în vigoare, astfel încât dispozițiile acesteia nu puteau fi temei

juridic al cauzei, în lipsa unor norme imperative în sensul că acestea sunt de

imediată aplicare proceselor în curs de judecată.

De altfel, dispozițiile art. 47 din legea sus

menționată prevăd că în cazul acțiunilor în curs de judecată persoana îndreptățită

poate solicita suspendarea cauzei sau poate renunța la judecata acesteia,

apelând la procedura instituită de legea specială. Numai în acest sens se poate

aprecia că Legea nr. 10/2001 este aplicabilă proceselor pe rol, care au ca

obiect revendicarea bunurilor imobile, din categoria celor avute în vedere de

acest act normativ.

Prin urmare soluția procesuală a instanțelor,

care au analizat litigiul dedus judecății exclusiv din prisma art. 18 și art. 46

din Legea nr. 10/2001, act normativ intrat în vigoare ulterior investirii

instanței, este supusă casării, astfel încât recursul urmează a se admite iar

cauza va fi trimisă spre rejudecare instanței de fond.

Instanța de trimitere va analiza probele

administrate în cadrul procesual stabilit de reclamantă, respectiv al unei

acțiuni în revendicare în baza dispozițiilor art. 480 C. civ., urmând a se

cerceta dovezile pârâților privind buna lor credință pe care au opus-o în

apărare, având în vedere că printr-o hotărâre judecătorească anterioară, rămasă

irevocabilă s-a statuat nelegalitatea titlului statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta B.R. împotriva deciziei nr. 550 din 15 noiembrie 2001 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată precum și sentința nr. 525

din 22 mai 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și trimite

cauza la Judecătoria sectorului 2 București ca prima instanță, pentru

soluționare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie

2003.