ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 855/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 iunie 2000 reclamanta B.R. a chemat în judecată pe pârâții C.I. și C.V. pentru a fi obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 3 situat în București, cu cotele aferente de teren. În motivare au arătat că prin sentința civilă nr. 592 din 30 aprilie 1999 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a admis acțiunea în revendicare asupra imobilului în litigiu, hotărâre care a rămas definitivă și irevocabilă. Urmare a acesteia Primarul General prin Dispoziția nr. 383 din 16 martie 2000 a dispus punerea în posesie. La data de 24 februarie 1997 Primăria Municipiului București prin mandatara S.C.

A. S.A. a vândut acest apartament pârâților C.V. și C.I., act lovit de nulitate absolută. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 525 din 22 mai 2001 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că titlul pârâților asupra imobilului este valabil încheiat întrucât, la data transmiterii bunului în patrimoniul acestora, reclamanta nu începuse procedurile de restituire. Totodată s-a reținut că pârâții sunt apărați de buna lor credință, soluție care s-a întemeiat pe dispozițiile art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta arătând că în mod greșit instanța a soluționat litigiul în baza Legii nr. 10/2001 care nu se aplică în speță.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 550 din 15 noiembrie 2001 a respins ca nefondat apelul. Considerentele pe care s-a bazat hotărârea instanței de apel au fost următoarele: contractul de vânzare-cumpărare al pârâților a fost încheiat anterior soluției pronunțate de instanță de restituire către reclamantă a imobilului, litigiu în care de altfel, aceștia nu au fost parte; speței îi sunt aplicabile dispozițiile de drept material din Legea nr. 10/2001 referitoare la valabilitatea actelor de vânzare cumpărare încheiate cu bună-credință. Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii invocând motive de casare întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc.

civ. privind, în esență, inaplicabilitatea în cauză a Legii nr. 10/2001, temei de drept care nu a fost invocat prin cererea introductivă, greșita motivare a instanțelor pe buna-credință a pârâților deși aceasta nu a fost invocată și dovedită de către pârâți. Recursul este fondat pentru cele ce urmează: Este de principiu că legea civilă dispune numai pentru viitor ea neretroactivând, principiu consacrat de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile”. Or, este de reținut că la data acțiunii introductive 28 iunie 2000, Legea nr. 10/2001 – privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 – nu era în vigoare, astfel încât dispozițiile acesteia nu puteau fi temei juridic al cauzei, în lipsa unor norme imperative în sensul că acestea sunt de imediată aplicare proceselor în curs de judecată.

De altfel, dispozițiile art. 47 din legea sus menționată prevăd că în cazul acțiunilor în curs de judecată persoana îndreptățită poate solicita suspendarea cauzei sau poate renunța la judecata acesteia, apelând la procedura instituită de legea specială. Numai în acest sens se poate aprecia că Legea nr. 10/2001 este aplicabilă proceselor pe rol, care au ca obiect revendicarea bunurilor imobile, din categoria celor avute în vedere de acest act normativ. Prin urmare soluția procesuală a instanțelor, care au analizat litigiul dedus judecății exclusiv din prisma art. 18 și art. 46 din Legea nr. 10/2001, act normativ intrat în vigoare ulterior investirii instanței, este supusă casării, astfel încât recursul urmează a se admite iar cauza va fi trimisă spre rejudecare instanței de fond.

Instanța de trimitere va analiza probele administrate în cadrul procesual stabilit de reclamantă, respectiv al unei acțiuni în revendicare în baza dispozițiilor art. 480 C. civ., urmând a se cerceta dovezile pârâților privind buna lor credință pe care au opus-o în apărare, având în vedere că printr-o hotărâre judecătorească anterioară, rămasă irevocabilă s-a statuat nelegalitatea titlului statului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta B.R. împotriva deciziei nr. 550 din 15 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată precum și sentința nr. 525 din 22 mai 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și trimite cauza la Judecătoria sectorului 2 București ca prima instanță, pentru soluționare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2003.