ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3833/2003

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a III-a civilă,

prin sentința civilă nr. 266/1 martie 2000, a respins ca nefondată acțiunea

formulată de reclamantele P.S.E., S.A.M., A.N., în contradictoriu cu pârâtele: C.M.

și C.G.M. București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că reclamantele nu au făcut dovada titlului de proprietate cu privire

la imobilul revendicat situat în București. Dimpotrivă pârâta C.M. a făcut

dovada că este proprietara imobilului litigios.

S-a mai reținut că sentința civilă nr. 966/9

octombrie 1996 a Judecătoriei sectorului 1 București – definitivă prin

neapelare -, are un caracter declarativ însă nu are valoarea unui titlu de

proprietate deoarece nu se referă la un transfer al dreptului de proprietate de

la o persoană la alta și nu este opozabilă pârâților.

Aceeași instanță a apreciat că actul de

vânzare-cumpărare nr. 1674/25 noiembrie 1996 întocmit între Primăria

Municipiului București și pârâta C.M. a respectat condițiile prevăzute de Legea

nr. 112/1995 și deci are valoare juridică.

Prin decizia nr. 438/12 septembrie 2001 Curtea

de Apel București a admis apelul declarat de reclamantele P.S.E., S.A.M. și A.N.,

împotriva sentinței civile nr. 266/1 martie 2000 a Tribunalului București și în

consecință a fost schimbată în tot sentința atacată iar în fond a fost admisă

acțiunea reclamantelor în sensul că pârâții: Consiliul General al Municipiului

București și C.M. au fost obligați să lase în deplină proprietate și pașnică

folosință imobilul de la parter, respectiv apartamentul nr. 1,   București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut că instanța de fond a nesocotit prevederile Legii nr. 112/1995, de

vreme ce reclamantele au solicitat retrocedarea imobilului în litigiu înaintea

întocmirii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1674/25 noiembrie 1996.

S-a mai reținut că titlul statului cu privire la

imobilul în litigiu nu este valabil, deoarece imobilul a fost preluat de stat

conform Decretului nr. 92/1950 cu toate că autorul reclamantelor era persoană

exceptată de la actul de naționalizare.

De asemenea, s-a mai reținut și faptul că actul

de vânzare-cumpărare mai sus menționat nu are valoare juridică, deoarece

pârâții au fost de rea-credință în momentul întocmirii acestuia.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată au

declarat recurs pârâții: C.M. și Consiliul General al Municipiului București.

Pârâta C.M. critică sentința atacată ca fiind

netemeinică și nelegală – invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.– deoarece:

- instanța de apel în mod greșit a admis acțiunea

în revendicare formulată de reclamantele: P.S.E. și S.A.M., de vreme ce acestea

nu au făcut dovada calității de proprietar cu privire la imobilul în litigiu;

- de vreme ce instanța de apel a considerat că

sentința civilă nr. 9666/1966 a Judecătoriei sectorului 1 București produce

efecte și față de pârâta C.M. și Primăria București trebuia să procedeze la o

comparare a titlurilor deținute de părți;

- cum la data încheierii contractului de

vânzare-cumpărare nr. 1674/25 noiembrie 1996 cel puțin C.M. a fost de

bună-credință, art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are ca efect înlăturarea

nulității actului de vânzare-cumpărare, care ar fi fost încheiat cu încălcarea

prevederilor Legii nr. 112/1995.

Consiliul General al Municipiului București –

prin Municipiul București, critică decizia atacată ca fiind netemeinică și

nelegală – invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.– deoarece:

- imobilul în litigiu a fost vândut pârâtei C.M.,

conform actului de vânzare-cumpărare nr. 1674/25 noiembrie 1996. În atare situație

C.G.M.B. nemaiavând posesia imobilului revendicat, nu poate avea calitate

procesuală pasivă;

- cum C.G.M.B. nu are calitate procesuală, nu

poate fi obligat nici la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la recursul declarat de C.G.M.B. se

rețin următoarele:

Art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, prevede printre altele –

bunurile care fac parte din domeniul public sau privat al unităților

administrativ-teritoriale ce pot fi revendicate de foștii proprietari sau de

succesorii acestora, iar art. 12 alin. (5) prevede că, în litigiile referitoare

la dreptul de proprietate asupra bunurilor unităților administrativ-teritoriale

sunt reprezentate de consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului

București sau de consiliile  locale care dau mandat scris în fiecare caz,

președintelui consiliului județean sau primarului.

În raport de obiectul litigiului, care vizează

revendicarea unui teren situat pe raza municipiului București, se pune în discuție

dreptul de proprietate al bunului menționat – textul de lege enunțat reprezintă

tocmai dispoziția specială care conferă Consiliului General al Municipiului

București legitimarea procesuală pasivă de a reprezenta în proces, unitatea

administrativ-teritorială – Municipiul București.

Mai mult, art. 42 alin. (2) din Legea nr. 69/1991

republicată în vigoare la momentul introducerii acțiunii, nu este singurul text

de lege care reglementează reprezentarea în justiție a unității

administrativ-teritoriale.

Art. 84 alin. (1) din același act normativ,

reglementează actele de dispoziție cu privire la care pot hotărî consiliile

locale sau județene, în consecință și Consiliul General al Municipiului

București. Astfel „Consiliile locale și cele județene hotărăsc ca bunurile ce

aparțin domeniului public sau privat, de interes local sau județean, după caz,

să fie date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice, să fie

concesionate ori să fie închiriate. De asemenea, ele hotărăsc cu privire la

cumpărarea și vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes

local sau județean în condițiile legii. Dispozițiile acestui text legal

reprezintă un argument în plus legitimării procesuale pasive a Consiliului

General al Municipiului București, în litigiile în care se discută dreptul de

proprietate asupra unui astfel de bun. Aceleași dispoziții găsim și în art. 125

alin. (1) din noua Lege a administrației publice locale nr. 215/23 aprilie 2001,

în vigoare în prezent, act normativ prin care a fost abrogată Legea nr. 69/1991

republicată, cu modificările ulterioare.

Pentru toate aceste considerente, se reține că

recurentul Consiliul General al Municipiului București are calitate procesuală

pasivă în cauză și implicit are culpă procesuală. Pe cale de consecință

instanțele în mod judicios au obligat pe recurent la plata cheltuielilor de

judecată.

Față de cele reținute se va respinge recursul

declarat de recurentul Consiliul General al Municipiului București împotriva

deciziei civile nr. 438/12 septembrie 2001 a Curții de Apel București, ca

nefondat.

Cu privire la recursul declarat de recurenta C.M.

împotriva aceleiași decizii se reține că aceasta, la termenul de judecată din 7

octombrie 2003, a renunțat la judecarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțarea la judecata

recursului declarat de C.M. împotriva deciziei nr. 438 din 19 septembrie 2001 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de

Consiliul General al Municipiului București, prin Municipiul București,

reprezentat de Primarul general împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  7 octombrie 2003.