ÎCCJ, decizie (scj.ro #86814)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86814) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contestație

împotriva deciziei/dispoziției prin care s-a respins notificarea prin care

se solicita restituirea în natură a unui imobil. Vânzarea către

chiriași a imobilului.

Cuprins

pe materii.

Drept civil. Drept de proprietate.

Contestație împotriva deciziei/dispoziției prin care s-a respins

notificarea de restituire în natură a unui imobil. Vânzarea imobilului

chiriașilor.

Index

alfabetic

. Drept civil.

-

Imobil preluat abuziv;

-

Respingerea notificării prin care se

solicita restituirea în natura a imobilului;

-

Vânzarea către chiriași a

imobilului.

Împrejurarea că pe parcursul soluționării

litigiului împotriva chiriașilor cumpărători ai apartamentelor

în litigiu, recurentele au achitat acestora diferite sume de bani pentru a

intra în posesia imobilului preluat abuziv, nu le îndreptățește

la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent conform Legii nr.

10/2001.

Pentru prejudiciul pretins creat în patrimoniul lor din

culpa statului care a vândut imobilul chiriașilor înainte de clarificarea

situației juridice a acestuia, cu nesocotirea dispozițiilor legale,

recurentele nu au deschisă calea contestației împotriva

dispoziției emise de primar, ci calea unei acțiuni de drept comun,

conform art. 998-999 Cod civil

.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia nr.  5446 din 3 octombrie 2008.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, Secția

a III-a civilă, reclamantele G.M., D.D.A. și B.C.S. au chemat în

judecată pe pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul

General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună anularea dispoziției nr. 2706 din 30 martie 2004 și

să fie obligată pârâta să restituie în natură apartamentul nr.

1 dintr-un imobil din  București  și să facă o ofertă

de restituire prin echivalent pentru apartamentul nr. 2 situat la parterul

imobilului de la aceeași adresă, corp C, precum și pentru

apartamentul nr. 1, parter, corp C.

Printr-o cerere precizatoare reclamantele au solicitat anularea

dispoziției nr. 2706 din 30 martie 2004 și obligarea pârâtei de a

face o ofertă de restituire prin echivalent a apartamentului nr. 1, et. 1,

corp B, a apartamentului nr. 2 parter, corp C și apartamentului nr. 1,

parter corp C, ofertă de o valoare egală cu totalitatea sumelor

plătite de acestea pentru a primi în deplină proprietate și

liniștită posesie apartamentele menționate.

În motivarea cererii precizatoare, reclamantele au arătat

că le-a fost recunoscut irevocabil dreptul de proprietate asupra

apartamentelor, că s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate de chiriașii cumpărători în

baza Legii          nr. 112/1995, însă apartamentele au revenit în

patrimoniul lor cu titlu oneros și nu cu titlu de restituire în

natură, iar prin tranzacțiile încheiate cu persoanele ocupante ale apartamentelor

solicitate au fost obligate să achite suma totală de 50.000 euro.

Prin sentința civilă nr. 898 din 19 iunie 2007,

Tribunalul București, Secția a III-a civilă, a admis

excepția tardivității formulării cererii modificatoare, a

admis cererea reclamantelor și a dispus anularea dispoziției,

obligând pârâta Primăria Municipiului București la emiterea unei noi

dispoziții de restituire prin echivalent constând în despăgubiri

acordate potrivit Legii nr. 247/2005, Titlul VII pentru cele trei apartamente situate

într-un  imobil din București, corp B, et.1, ap.1 și corp C, parter,

ap.1 și nr. 2.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut că dispoziția contestată este nelegală,

fiind emisă cu încălcarea art. 4 din Legea nr. 10/2001 și cu

nesocotirea autorizației de lucru judecat a sentinței civile nr.

16729 din 20 noiembrie 1997, pârâta având obligația de a propune

măsuri reparatorii prin echivalent conform art. 18 lit. c din Legea nr.

10/2001.

Tribunalul a apreciat că cererea precizatoare are caracterul

unei cereri modificatoare, prin care se solicită acordarea unor sume de

bani plătite la încheierea tranzacțiilor cu chiriașii

cumpărători ai apartamentelor în litigiu și care nu puteau fi

avute în vedere la data formulării contestației.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel

Primăria Municipiului București prin Primarul General criticând-o ca

nelegală și netemeinică pentru greșita analizare a

probatoriului administrat în cauză și interpretarea eronată a

dispozițiilor art. 9-11 și 21-23 din Legea nr. 10/2001, precum

și a dispozițiilor Titlului VII cap. 5, art. 16 din Legea nr.

247/2005.

S-a susținut că tribunalul trebuie să analizeze

legalitatea dispoziției Primarului General în raport de actele prezentate

Comisiei de Aplicare a Legii nr.10/2001 la momentul emiterii acesteia și

nu în raport de actele depuse ulterior, pe parcursul judecării pricinii.

Totodată, s-a arătat că, în raport de

dispozițiile art. 16, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, tribunalul putea

să oblige pârâtul să înainteze Secretariatului Comisiei Centrale

notificarea, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor.

Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă,

prin decizia nr. 54, pronunțată la 25 ianuarie 2008, a admis apelul

declarat de Primăria Municipiului București și a schimbat în tot

sentința apelată în sensul că a respins contestația

împotriva dispoziției nr. 2706 din 30 martie 2004 a Primarului General al

Municipiului București, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de apel a reținut, în esență, că în cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 4, art. 18 lit. c și art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 și nici dispozițiile Titlului VII din legea nr.

247/2005, întrucât reclamantele nu pot obține pe de o parte, pe calea

dreptului comun, restituirea în natură a apartamentelor, iar, pe de

altă parte, pe calea legii speciale, Legea nr. 10/2001, măsuri

reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri pentru aceleași

trei apartamente, deoarece se ajunge la o încălcare flagrantă a

principiului non bis in idem.

S-a avut în vedere împrejurarea că reclamantele au

tranzacționat cu persoanele fizice, chiriașii cumpărători,

pe parcursul soluționării litigiilor, înainte de judecarea

irevocabilă a acțiunii în revendicare împotriva acestora, prin

decizia civilă nr. 1682 R din 10 mai 2006 a Curții de Apel

București, Secția a VII-a civilă, iar aspectul că acestea

au achitat ocupanților celor trei apartamente diverse sume de bani, nu le

îndreptățește la acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent conform legii speciale de reparație, Legea nr. 10/2001.

S-a apreciat că pentru pretinsul prejudiciu la care fac

referire, reclamantele nu au deschisă calea contestației împotriva

dispoziției Primarului General emise în baza Legii nr. 10/2001, art.

998-999 Cod civil.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs în termen

legal reclamantele criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

S-a susținut că motivarea instanței de apel este

fundamental greșită pentru că în speță, calitatea de

proprietar și posesia asupra imobilelor ce au format obiectul material al

dosarului finalizat prin tranzacția care nu a fost recunoscută,

respectiv dobândită ca efect al soluționării definitive și

irevocabile a cauzei, ci ca efect al tranzacțiilor încheiate de recurente.

Totodată, s-a arătat că notificarea

întemeiată pe Legea nr. 10/2001 a urmărit valorificarea unei

proceduri legale ce avea drept finalitate restituirea în natură și,

ulterior, prin echivalent a imobilelor preluate abuziv, iar nu îmbogățirea

fără justă cauză.

Recurentele au precizat că notificarea formulată în

temeiul Legii nr. 10/2001 a fost depusă la 13 august 2001 și

soluționată abia la 30 martie 2004, iar la momentul

înregistrării acesteia nu se aflau în posesia imobilului, apartamentele

fiind vândute chiriașilor cu încălcarea Hotărârii nr. 117 din 23

octombrie 1996 a Comisiei Municipiului București de Aplicare a Legii nr.

112/1995, care prevedea că vânzarea locuințelor se va face numai

după clarificarea situației juridice a acestora.

Recurentele au mai învederat că nu au urmărit o

dublă reparație, așa cum greșit a reținut

instanța de apel, ci doar recuperarea prețului plătit pentru a

intra în posesia imobilului, câștigată anterior printr-o

hotărâre judecătorească definitivă, motiv pentru care sunt

aplicabile dispozițiile art. 1 alin.(2) din Legea nr. 10/2001, subzistând

obligația legală a statului pentru acordarea de despăgubiri în

echivalent, întrucât restituirea în natură nu mai era posibilă.

Recurentele au criticat decizia atacată și pentru nerespectarea,

prin emiterea deciziei contestate, a art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

care obliga intimata de a le face o ofertă de restituire prin echivalent a

apartamentelor vândute.

S-a susținut că respingerea notificării este

nelegală și pentru încălcarea prevederilor art. 4 din Legea nr.

10/2001 (în vigoare la data emiterii), dar și a autorității de

lucru judecat a sentinței civile nr. 6729 din 20 noiembrie 1997, prin care

se statuase în mod irevocabil calitatea reclamantelor de proprietare asupra

apartamentelor în discuție.

Analizând criticile formulate de reclamantele recurente prin

motivele invocate, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 16729/1997 a

Judecătoriei sector 1 București, hotărâre definitivă

și irevocabilă, s-a admis acțiunea formulată de VI.E.

(autoarea reclamantei D.D.A.), B.C.S. și G.M., constatându-se calitatea

acestora de proprietare ale imobilului situat în București, sector 1

și fiind obligate pârâtele Consiliul Local al Municipiului București

și S.C. Herăstrău Nord S.A. să le lase în deplină

proprietate și posesie reclamantelor imobilul în litigiu, trecut în

proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.

Apartamentele în litigiu au fost înstrăinate

chiriașilor în temeiul Legii nr. 112/1995 în timpul derulării

procesului finalizat prin pronunțarea sentinței menționate.

Prin sentința civilă nr. 314 din 21 martie 2001,

Tribunalul București, Secția a III-a civilă a admis

acțiunea acelorași reclamanți în contradictoriu cu pârâții

E.V. și Maria, O.D. și F., C.N. și Consiliul General al

Municipiului București – D.P.I.-D.A.F.I. și a obligat pârâții

persoane fizice să lase reclamantelor în deplină proprietate și

posesie apartamentele nr. 1, et. 1, corp B și nr. 1 și nr. 2, parter,

corp C, constatând, totodată, și nulitatea contractelor de

vânzare-cumpărare nr. 578, nr. 517 și nr. 436/1997, încheiate în baza

Legii nr. 112/1995.

Prin decizia Curții de Apel București, Secția a

IV-a civilă s-au admis apelurile pârâților E.V. și M., O.D.

și F., C.N. și Consiliul General al Municipiului București

și s-a schimbat în parte sentința Tribunalului București, în

sensul înlăturării obligației pârâților persoane fizice de

a lăsa reclamantelor în deplină proprietate și posesie

imobilele, cu menținerea celorlalte dispoziții privind constatarea

nulității contractelor de vânzare-cumpărare.

Prin decizia civilă nr. 1682/R din 10 mai 2006 Curtea de

Apel București, Secția a VII-a civilă a luat act de

renunțarea pârâților E.M., E.A., E.C., O.D. și O.F. la judecarea

recursului declarat împotriva deciziei nr. 7/2002, a respins recursul declarat

de Consiliul General al Municipiului București și a admis recursul

reclamantelor împotriva aceleiași decizii, pe care a modificat-o în sensul

respingerii apelurilor pârâților ca nefondate.

Prin tranzacții autentificate reclamantele au achitat

familiei E. suma de 40.200 euro în schimbul lăsării în deplină

proprietate și liniștită posesie a apartamentului nr. 1, et. 1,

corp B, suma de 1.500 USD către familia C.(C.) pentru eliberarea

apartamentului nr. 2, parter, corp C, iar familiei O. suma de 8500 euro, pentru

stingerea definitivă și irevocabilă a litigiului dintre

părți în legătură cu apartamentul nr. 1, parter, corp C.

Paralel cu aceste demersuri, reclamantele au depus conform Legii

nr. 10/2001, notificarea nr. 1508/2001, respinsă prin dispoziția    nr.

2706 din 30 martie 2004 a Primarului General cu motivarea că

notificatoarele nu au făcut dovada dreptului de proprietate și nici a

calității de moștenitori.

Această situație de fapt a fost corect

reținută de instanța de apel, nefiind, de altfel,

contestată de recurentele reclamante.

Curtea, va reține însă că, la momentul emiterii

dispoziției apartamentele în litigiu nu se mai aflau în patrimoniul

Municipiului București, fiind înstrăinate către

chiriașii-cumpărători persoane fizice, conform Legii nr.

112/1995, astfel încât nu se mai putea dispune restituirea în natură,

pentru a-și valorifica drepturile reclamantele având deschisă calea

prevăzută de art. 46 (în prezent art. 45) din Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte, având în vedere puterea de lucru judecat

a sentinței civile nr. 16729/1997 a Judecătoriei sectorului 1

București, prin care Consiliul General al Municipiului București a

fost obligat să lase reclamantelor în deplină proprietate și

posesie întreg imobilul situat în București, Calea Dorobanților nr.

44-46, sector 1, intimata nu mai putea emite o dispoziție de restituire în

natură a aceluiași imobil, atâta timp cât dreptul de proprietate al

reclamantelor fusese recunoscut irevocabil în justiție.

Astfel, deși greșit motivată, în sensul că

nu s-ar fi dovedit dreptul de proprietate și nici calitatea de

moștenitoare a reclamantelor, dispoziția contestată, prin care

s-a respins notificarea înregistrată sub nr. 1508/2001 este legală,

cum corect a reținut instanța de apel.

Critica formulată prin motivele de recurs în sensul

că, în speță, calitatea de proprietar și posesia asupra

imobilelor nu a fost recunoscută ca efect al soluționării

definitive și irevocabile a cauzei, ci ca efect al tranzacțiilor

încheiate de recurente este nefondată.

Așa cum s-a arătat, calitatea de proprietar a

reclamantelor a fost recunoscută cu putere de lucru judecat încă de

la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței

civile nr. 16729/1997 a Judecătoriei sector 1 București, și nu

ca efect al tranzacțiilor menționate, având ca scop stingerea

litigiului dintre reclamant și chiriașii cumpărători ai

apartamentelor în litigiu.

În executarea obligațiilor asumate prin tranzacții,

cumpărătorii persoane fizice au renunțat la recursurile

declarate împotriva deciziei nr. 7/2002 a Curții de Apel București –

Secția a IV-a civilă, decizie prin care se statuase în mod definitiv

asupra dreptului de proprietate al reclamantelor.

Față de această împrejurare nu se poate

susține că tranzacțiile încheiate de recurente ar fi fost

determinate de nesoluționarea legală a cererii formulate în baza

Legii nr. 10/2001, cum s-a invocat prin motivele de recurs.

Referitor la critica potrivit căreia s-ar fi încălcat,

prin emiterea dispoziției contestate, dispozițiile art. 1 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, Curtea va reține, de asemenea, că

susținerile recurentelor sunt nefondate.

Intimata nu avea obligația legală de a acorda

măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri pentru

cele trei apartamente, în fapt restituite deja în natură recurentelor.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 . art.

18 lit. c și art. 26 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 și nici

dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, întrucât nu se poate

admite ca reclamantele să obțină, pe de o parte, pe calea

dreptului comun, restituirea în natură a apartamentelor, iar, pe de

altă parte, măsuri reparatorii în echivalent pentru aceleași

apartamente, acordate în temeiul legii speciale de reparație, Legea nr.

10/2001.

O altă soluție ar avea semnificația unei duble

reparații și, pe cale de consecință, a unei

îmbogățiri fără justă cauză.

Împrejurarea că pe parcursul soluționării

litigiului împotriva chiriașilor cumpărători ai apartamentelor

în litigiu, recurentele au achitat acestora diferite sume de bani, nu le

îndreptățește la acordarea măsurilor reparatorii în

echivalent conform Legii nr. 10/2001.

Pentru prejudiciul pretins creat în patrimoniul lor din culpa

statului care a vândut imobilul chiriașilor înainte de clarificarea

situației juridice a acestuia, cu nesocotirea dispozițiilor legale,

recurentele nu au deschisă calea contestației împotriva dispoziției

emise de Primarul General, ci calea unei acțiuni de drept comun, conform art.

998-999 Cod civil.

Într-adevăr, în speță, restituirea în natură

nu mai este posibilă, dar aceasta pentru că imobilul nu se mai

regăsește în patrimoniul emitentului deciziei contestate, fiind deja

restituit ca efect al pronunțării și punerii în executare a unei

hotărâri judecătorești irevocabile, motiv pentru care nu mai

subzistă nici temeiul acordării de măsuri reparatorii prin

echivalent, nefiind aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr.

10/2001.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că nu

sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă

și, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins

recursul reclamantelor ca  nefondat.