ÎCCJ, decizie (scj.ro #86750)

Imobil preluat în mod abuziv și vândut în baza Legii

nr. 112/1995.  Cerere de acordare a despăgubirilor formulată de

fostul proprietar. Buna-credință a părților la încheierea

contractului.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate

privată. Imobil preluat abuziv. Contract de vânzare-cumpărare

încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995. Constatarea nulității contractului.

Buna-credință părților.

Index alfabetic :

Drept de proprietate privată.

- Imobil preluat abuziv.

- Contract de

vânzare-cumpărare.

-  Buna-credință.

Legea nr. 112/1995.

Legea

nr. 10/2001: art. 2, art. 45.

Ținând seama de

conținutul cererii formulate în temeiul Legii nr. 112/1995 de către

fosta proprietară, prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul

naționalizat, atât vânzătoarea, cât și cumpărătorii au

încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu bună-credință

și cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Aflând că nu se solicită

restituirea în natură a imobilului ci despăgubiri, chiriașii

apartamentului aveau motive să fie încredințați că

vânzătoarea avea toate însușirile cerute de lege spre a le putea

transmite proprietatea imobilului, care anterior fusese preluat de stat.

În atare situație, nu este lovit

de nulitate absolută contractul prin care apartamentul a fost vândut

foștilor chiriași.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr. 602 din 4 februarie 2008

Reclamanții R.M.F.

și D.C., prin acțiunea introdusă la Tribunalului București

în temeiul Legii nr. 10/200, au solicitat să se constate că

apartamentul nr. 2 din imobilul situat în București a trecut

fără titlu în proprietatea statului; să se constate că sunt

îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului; să

se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare,

prin care apartamentul  menționat a fost vândut chiriașilor N.R.

și N.A. în temeiul Legii nr.112/1995; să fie obligată

Primăria Municipiului București să emită dispoziție

motivată de restituire în natură a apartamentului; în subsidiar, în

situația în care va fi respinsă cererea de restituire în natură,

să fie obligată Prefectura Municipiului București să

emită decizie de acordare a despăgubirilor bănești pentru

apartament.

Soluționând litigiul în primă

instanță, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința nr. 1115 din 17 decembrie

2004, a admis în parte acțiunea, a constatat că imobilul a trecut în

proprietatea statului fără titlu legal și a obligat Municipiul

București, prin primarul general, să emită dispoziție de

acordare a despăgubirilor legale pentru apartamentul care nu poate fi

restituit în natură. Prin aceeași sentință, au fost

respinse atât capătul de cerere privind constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare – cumpărare cât și capătul de

cerere privind restituirea în natură a apartamentului.

Tribunalul a motivat că

reclamanții, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari,

sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în

înțelesul Legii nr. 10/2001, dar apartamentul, care a fost preluat în mod

abuziv, nu poate fi restituit în natură deoarece a fost vândut

foștilor chiriași, cu respectarea dispozițiilor Legii nr.

112/1995.

Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, prin decizia nr. 551 din 21 noiembrie 2006, a respins ca

nefondate apelurile declarate de reclamanții R.M.F. și D.C. și

de pârâții N.R., N.A. și Municipiul București împotriva

sentinței pronunțate de Tribunalul București.

În cuprinsul deciziei, curtea de apel a

dezvoltat considerentele din hotărârea primei instanțe.

Împotriva deciziei curții de apel au

declarat recurs reclamanții R.M.F. și D.C. care, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 din C.proc.civ., au susținut că

decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece

după adoptarea Legii nr. 112/1995, autoarea reclamanților a

acționat cu intenția de a cere restituirea în natură a

apartamentului, dar a fost nevoită să completeze un

formular, solicitând, astfel, doar despăgubiri.

Contractul prin care pârâții N. au

cumpărat apartamentul a fost încheiat la o dată când încă nu se

finalizase procedura administrativă conform Legii nr.112/1995, fapt ce

evidențiază nerespectarea acestei legi și reaua

credință a cumpărătorilor.

Pârâții N.R. și N.A. au declarat,

de asemenea, recurs, întemeiat tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din

Codul de procedură civilă, susținând că instanța de

apel a respins, în mod greșit, excepția tardivității

apelului formulat de reclamanți și că acțiunea în

constatare formulată de reclamanți este inadmisibilă.

Recursurile declarate nu sunt întemeiate.

După adoptarea Legii nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația

de locuință, trecute în proprietatea statului, D.M., autoarea

reclamanților, a înregistrat la Municipiul București, la data de 27

iunie 1996, o cerere prin care a solicitat despăgubiri pentru apartamentul

în litigiu. Prin respectiva cerere, autoarea reclamanților nu a solicitat

restituirea în natură a apartamentului, anulând, explicit, rubrica

referitoare la restituire.

Ținând seamă de conținutul

cererii formulate de autoarea reclamanților, atât vânzătoarea,

Primăria Municipiului București, reprezentată de mandatara S.C.

H.N. S.A., cât și cumpărătorii N.R. și N.A. au încheiat

contractul de vânzare-cumpărare cu bună-credință și cu

respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995. Aflând că fosta

proprietară nu solicită restituirea în natură ci

despăgubiri, chiriașii apartamentului aflat în litigiu aveau motive

să fie încredințați că vânzătoarea avea toate

însușirile cerute de lege spre a le putea transmite proprietatea

imobilului, care anterior fusese preluat de stat. În atare situație, nu

este întemeiată susținerea formulată prin recursul declarat de

reclamanți că ar fi lovit de nulitate absolută contractul prin

care apartamentul a fost vândut foștilor chiriași.

Cererea fostei proprietare de a i se acorda

despăgubiri, în temeiul Legii

nr. 112/1995, a fost admisă prin hotărârea

nr.1221/1998 a Consiliului General

al Municipiului București, care a fost i-a

comunicată.

Referitor la recursul declarat de

pârâții N.R. și N.A., se constată că instanța de apel

a respins, în mod corect, excepția tardivității apelului

formulat de reclamanți. Potrivit art. 101 din Codul de procedură

civilă, termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în

socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit

termenul; când termenul se sfârșește într-o zi de

sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va

prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.

Cum, în cauză, termenul legal de apel

de 15 zile libere s-a sfârșit într-o zi nelucrătoare, s-a prelungit

până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.

Nu este întemeiată nici

susținerea recurenților pârâți că este inadmisibilă

acțiunea în constatare formulată de reclamanți. Cererea de

chemare în judecată formulată de reclamanți a fost

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, solicitându-se

restituirea în natură a unui apartament preluat în mod abuziv. Prin

acțiune reclamanții au urmărit realizarea dreptului pretins

și nu doar constatarea existenței sau neexistenței unui drept.

Legea nr. 10/2001, prin art. 45 se permite persoanelor care se consideră

îndreptățite la măsuri reparatorii să ceară și

constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare având ca

obiect imobile preluate de stat.

Decizia instanței de apel fiind

dată cu aplicarea corectă a legii, recursurile exercitate în

cauză au fost respinse.