ÎCCJ, decizie (scj.ro #86750)

Imobil preluat în mod abuziv și vândut în baza Legii nr. 112/1995. Cerere de acordare a despăgubirilor formulată de fostul proprietar. Buna-credință a părților la încheierea contractului. Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate privată. Imobil preluat abuziv. Contract de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995. Constatarea nulității contractului. Buna-credință părților. Index alfabetic : Drept de proprietate privată. - Imobil preluat abuziv. - Contract de vânzare-cumpărare. - Buna-credință. Legea nr. 112/1995. Legea nr. 10/2001: art. 2, art. 45. Ținând seama de conținutul cererii formulate în temeiul Legii nr. 112/1995 de către fosta proprietară, prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul naționalizat, atât vânzătoarea, cât și cumpărătorii au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu bună-credință și cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Aflând că nu se solicită restituirea în natură a imobilului ci despăgubiri, chiriașii apartamentului aveau motive să fie încredințați că vânzătoarea avea toate însușirile cerute de lege spre a le putea transmite proprietatea imobilului, care anterior fusese preluat de stat. În atare situație, nu este lovit de nulitate absolută contractul prin care apartamentul a fost vândut foștilor chiriași. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 602 din 4 februarie 2008 Reclamanții R.M.F. și D.C., prin acțiunea introdusă la Tribunalului București în temeiul Legii nr. 10/200, au solicitat să se constate că apartamentul nr. 2 din imobilul situat în București a trecut fără titlu în proprietatea statului; să se constate că sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, prin care apartamentul menționat a fost vândut chiriașilor N.R.

și N.A. în temeiul Legii nr.112/1995; să fie obligată Primăria Municipiului București să emită dispoziție motivată de restituire în natură a apartamentului; în subsidiar, în situația în care va fi respinsă cererea de restituire în natură, să fie obligată Prefectura Municipiului București să emită decizie de acordare a despăgubirilor bănești pentru apartament. Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1115 din 17 decembrie 2004, a admis în parte acțiunea, a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu legal și a obligat Municipiul București, prin primarul general, să emită dispoziție de acordare a despăgubirilor legale pentru apartamentul care nu poate fi restituit în natură.

Prin aceeași sentință, au fost respinse atât capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare cât și capătul de cerere privind restituirea în natură a apartamentului. Tribunalul a motivat că reclamanții, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari, sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în înțelesul Legii nr. 10/2001, dar apartamentul, care a fost preluat în mod abuziv, nu poate fi restituit în natură deoarece a fost vândut foștilor chiriași, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 551 din 21 noiembrie 2006, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții R.M.F.

și D.C. și de pârâții N.R., N.A. și Municipiul București împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București. În cuprinsul deciziei, curtea de apel a dezvoltat considerentele din hotărârea primei instanțe. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs reclamanții R.M.F. și D.C. care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 din C.proc.civ., au susținut că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece după adoptarea Legii nr. 112/1995, autoarea reclamanților a acționat cu intenția de a cere restituirea în natură a apartamentului, dar a fost nevoită să completeze un formular, solicitând, astfel, doar despăgubiri. Contractul prin care pârâții N. au cumpărat apartamentul a fost încheiat la o dată când încă nu se finalizase procedura administrativă conform Legii nr.112/1995, fapt ce evidențiază nerespectarea acestei legi și reaua credință a cumpărătorilor.

Pârâții N.R. și N.A. au declarat, de asemenea, recurs, întemeiat tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, susținând că instanța de apel a respins, în mod greșit, excepția tardivității apelului formulat de reclamanți și că acțiunea în constatare formulată de reclamanți este inadmisibilă. Recursurile declarate nu sunt întemeiate. După adoptarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuință, trecute în proprietatea statului, D.M., autoarea reclamanților, a înregistrat la Municipiul București, la data de 27 iunie 1996, o cerere prin care a solicitat despăgubiri pentru apartamentul în litigiu. Prin respectiva cerere, autoarea reclamanților nu a solicitat restituirea în natură a apartamentului, anulând, explicit, rubrica referitoare la restituire.

Ținând seamă de conținutul cererii formulate de autoarea reclamanților, atât vânzătoarea, Primăria Municipiului București, reprezentată de mandatara S.C. H.N. S.A., cât și cumpărătorii N.R. și N.A. au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu bună-credință și cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995. Aflând că fosta proprietară nu solicită restituirea în natură ci despăgubiri, chiriașii apartamentului aflat în litigiu aveau motive să fie încredințați că vânzătoarea avea toate însușirile cerute de lege spre a le putea transmite proprietatea imobilului, care anterior fusese preluat de stat. În atare situație, nu este întemeiată susținerea formulată prin recursul declarat de reclamanți că ar fi lovit de nulitate absolută contractul prin care apartamentul a fost vândut foștilor chiriași.

Cererea fostei proprietare de a i se acorda despăgubiri, în temeiul Legii nr. 112/1995, a fost admisă prin hotărârea nr.1221/1998 a Consiliului General al Municipiului București, care a fost i-a comunicată. Referitor la recursul declarat de pârâții N.R. și N.A., se constată că instanța de apel a respins, în mod corect, excepția tardivității apelului formulat de reclamanți. Potrivit art. 101 din Codul de procedură civilă, termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul; când termenul se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.

Cum, în cauză, termenul legal de apel de 15 zile libere s-a sfârșit într-o zi nelucrătoare, s-a prelungit până la sfârșitul primei zile de lucru următoare. Nu este întemeiată nici susținerea recurenților pârâți că este inadmisibilă acțiunea în constatare formulată de reclamanți. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, solicitându-se restituirea în natură a unui apartament preluat în mod abuziv. Prin acțiune reclamanții au urmărit realizarea dreptului pretins și nu doar constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Legea nr. 10/2001, prin art. 45 se permite persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii să ceară și constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate de stat.

Decizia instanței de apel fiind dată cu aplicarea corectă a legii, recursurile exercitate în cauză au fost respinse.