ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 478/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 763 din 23

ianuarie 2003 primarul general al municipiului București a dispus, în temeiul

Legii nr. 10/2001, restituirea, în natură, în proprietatea numitei C.J., a

imobilului situat în București, format din prăvălia nr.1, pivniță cu intrare

din prăvălie, o cămăruță, o bucătărie, prăvălia nr. 2, W.C., precum și cota

aferentă de teren, identificate conform unui raport de expertiză întocmit de un

expert autorizat.

La data de 21 mai 2003 reclamanta SC

B.E.A. SRL București a chemat în judecată pe pârâții municipiul București, prin

Primarul General și C.J. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în baza

Legii contenciosului administrativ, să se dispună anularea integrală a

dispoziției nr. 763 din 23 ianuarie 2003 emisă de primul dintre cei doi pârâți.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că dispoziția este nelegală întrucât au fost încălcate prevederile art.

18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 (datorită transformărilor aduse imobilului,

acesta a devenit unul nou în raport cu cel preluat de către stat), iar pârâta

persoană fizică nu avea dreptul de a solicita și respectiv, de a i se acorda

imobilul în integralitate, ci numai în cotă de 7/9.

Tribunalul București, secția a VII-a

pentru conflicte de muncă și litigii de muncă, prin încheierea din 16 iulie

2003, a scos cauza de rol și a înaintat-o unei secții civile a aceluiași

tribunal pe motiv că litigiul nu face obiectul contenciosului administrativ.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă, prin sentința nr. 577 din 12 septembrie 2003, a respins acțiunea

reclamantei ca tardiv formulată, soluție confirmată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 1537 din 2 septembrie

2004, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanțele

au reținut și motivat că dispoziția emisă de Primarul General nu reprezintă un

act administrativ, întrucât din interpretarea art. 23 alin. (4) din Legea nr.

10/2001 rezultă că dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului

constituie un act de natură civilă ce face dovada proprietății și constituie

titlu executoriu. Reclamanta a introdus acțiunea cu depășirea termenului de 30

de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001, termen care este aplicabil

și reclamantei „întrucât nu pot fi recunoscute chiriașilor drepturi mai largi

decât persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii, respectiv atacarea

dispoziției emise în baza acestei legi oricând, pe când persoana îndreptățită

nu o poate face decât în termen de 30 de zile”.

Împotriva deciziei dată în apel,

prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal, a declarat recurs

reclamanta SC B.E.A. SRL București care a susținut că instanțele au soluționat

cauza cu încălcarea normelor de competență după materie și că acțiunea în

anularea dispoziției emisă de primar a fost formulată de un terț față de

procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, fiind de competența judecătoriei,

conform art. 1 C. proc. civ.

Recursul este fondat, în temeiul

considerentelor care succed:

Obiect al acțiunii introductive de

instanță îl reprezintă cererea de anulare a dispoziției nr. 763 din 23 ianuarie

2003 emisă de Primarul General al municipiului București, prin care s-a admis

cererea formulată de C.J., pe calea notificării prevăzută de art. 21 din Legea

nr. 10/2001 și s-a dispus restituirea în natură a unor încăperi dintr-un

imobil-construcție și cota-parte aferentă din teren, al cărui regim juridic a

fost definit ca preluat în mod abuziv, făcând astfel incidente prevederile

Legii nr. 10/2001.

Este de asemenea de observat, că

acțiunea în anulare a fost promovată de reclamanta SC B.E.A. SRL București care

este un terț în raport atât cu emitentul, cât și cu beneficiara dispoziției de

restituire în natură.

Potrivit art. 24 alin. (8) din Legea

nr. 10/2001 [devenit alin. (3

1

) al art. 24 după modificarea

intervenită prin Legea nr. 247/2005), tribunalele sunt competente să

soluționeze, în primă instanță, contestațiile împotriva deciziilor sau

dispozițiilor emise de deținătorul imobilului, calea de atac fiind conferită de

lege doar persoanelor îndreptățite, expres prevăzute de art. 3 din Legea nr.

10/2001.

În speță, reclamanta SC B.E.A. SRL

București nu a investit instanțele de judecată cu o asemenea contestație, care

să atragă competența materială, de primă instanță, a tribunalului, ci, așa cum

s-a demonstrat mai sus, reclamanta fiind un terț față de emitentul și

beneficiara dispoziției, terț care pretinde că ar fi suferit o vătămare a

drepturilor sau intereselor sale legitime prin actul emis de primar, a atacat

în justiție dispoziția, pe calea dreptului comun, prin intervalul unei acțiuni

în anulare.

Pe de altă parte, conform art. 23

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare

a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei

îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și

constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea

formalităților de publicitate imobiliară.

Prevederea legală citată impune

interpretarea potrivit căreia decizia sau dispoziția emisă în temeiul Legii nr.

10/2001 reprezintă un veritabil titlu de proprietate asupra imobilului

retrocedat, iar nu un simplu instrument probator, cu caracter constatator,

situație în care competența materială a acțiunii în anulare promovată de

reclamantă, care invocă încălcarea legii în procedura retrocedării imobilului,

aparține judecătoriei în circumscripția căreia se găsește nemișcătorul,

potrivit art. 1 și art. 13 C. proc. civ.

Întrucât, în speță instanțele au

soluționat cauza cu neobservarea normelor legale ce reglementează competența

după materie, se impune admiterea recursului declarat de reclamantă, casarea

hotărârilor și reluarea judecății la Judecătoria sectorului 1 București, ca

instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta SC B.E.A. SRL București împotriva deciziei nr. 1537 din 2 septembrie

2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată, precum și

sentința nr. 577 din 12 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria sectorului

1 București, ca instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2006.