ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5053/2007

Asupra recursului de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 897 din 1 septembrie 2006 Tribunalul Maramureș a respins contestația formulată de reclamanții T.V., M.I., V.M. și T.I. în contradictoriu cu Primarul Orașului Borșa împotriva dispoziției nr. 12040 din 7 iunie 2006. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin notificarea nr. 23/N din 15 septembrie 2005 reclamanții au solicitat restituirea în natură a complexului imobiliar casă și teren în suprafață de 600 mp situat în orașul Borșa, înscris în C.F. 6501 nr. top 527/a/2/1. Prin dispoziția nr. 12040/2006 emisă de primarul orașului Borșa notificarea a fost respinsă ca tardivă.

Dispoziția a fost contestată de reclamanți pentru nelegalitate, susținându-se că prin apariția Legii nr. 247/2005 au fost repuși în termen toți cei îndreptățiți la măsuri reparatorii potrivit Legii 10/2001. Asupra acestei critici instanța de fond a reținut că Legea nr. 247/2005 nu a prevăzut un nou termen pentru depunerea notificărilor și nici nu a prelungit termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) al Legii 10/2001 care a expirat la data de 14 februarie 2002. S-a reținut și existența în cauză a autorității de lucru judecat întrucât reclamanții au mai solicitat restituirea aceluiași imobil prin notificarea nr. 379/2001 care a fost respinsă de Primăria Orașului Borșa prin dispoziția nr. 1349/2001 cu motivarea că petenții nu au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului.

Contestația împotriva dispoziției nr. 1349/2001 s-a respins de către Tribunalul Maramureș prin decizia civilă nr. 75 din 16 ianuarie 2002, definitivă și irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat de reclamanți conform deciziei civile nr. 6109 din 4 noiembrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta T.V. cu motivarea că în cauză nu există autoritate de lucru judecat deoarece potrivit dispozițiilor art. 51 alin. (3) din Legea 10/2001 republicată, au fost repuși în termen și cei cărora li s-au respins acțiunile anterioare. De asemenea, Legea 247/2005 a repus în termen toate persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii potrivit Legii 10/2001.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 478 din 20 decembrie 2006 a respins apelul ca nefondat reținând că nu este incidentă excepția autorității de lucru judecat deoarece între cele două procese nu există identitate de cauză, prima acțiune fiind întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001, iar cea de față pe cele ale Legii 247/2005. S-a mai reținut că potrivit art. 51 alin. (1) și (2) și art. 52 din Legea 10/2001 se pot solicita măsurile reparatorii reglementate prin Legea 10/2001, dacă persoanei îndreptățite i s-a respins, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, acțiunea de restituire în natură a bunului, însă aceste texte legale au în vedere doar hotărârile judecătorești pronunțate în acțiunile în revendicare de drept comun promovate anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001 și nicidecum pe cele formulate tot în temeiul acestei legi.

În speță, hotărârea irevocabilă, respectiv decizia civilă nr. 6109 din 4 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu, a fost pronunțată în baza Legii 10/2001, astfel încât condițiile de aplicabilitate a prevederilor art. 51 și art. 52 ale Legii 10/2001 nu sunt întrunite. S-a reținut ca nefondată și critica privitoare la repunerea în termen în baza Legii 247/2005, legea invocată necuprinzând în conținutul ei o astfel de prevedere. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta T.V., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reiterând critica inserată în motivarea apelului, potrivit căreia prin apariția Legii 247/2005 au fost repuși în termen toți cei îndreptățiți la măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed. Analizând probatoriile administrate în cauză s-a constatat că notificarea formulată de reclamanți a fost depusă la data de 15 septembrie 2005, cu mult peste termenul legal ce a expirat la 14 februarie 2002. De precizat este că acest termen de depunere a notificării este un termen de decădere, care nu a mai fost prelungit în urma apariției Legii nr. 247/2005. Potrivit art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, nerespectarea termenului pentru formularea notificării atrage pierderea dreptului de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Textul legal menționat a fost declarat a fi în concordanță cu prevederile constituționale prin decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2004 a Curții Constituționale.

În raport de data depunerii notificării, 15 septembrie 2005 și de dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001 reclamanta recurentă este decăzută din dreptul de a solicita în justiție restituirea în natură a imobilului și, ca atare, criticile inserate în motivarea recursului nu pot fi reținute. Pentru aceste considerente recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.V. împotriva deciziei nr. 478 din 20 decembrie 2006 a Curți de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată astăzi 20 iunie 2007, în ședința publică.