ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2401/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1097 din 12 decembrie 2003 pronunțată de

Tribunalul Maramureș, s-a admis plângerea petenților M.D.A.I., M.D.M.S. și

B.D.E.M. născută M., în contradictoriu cu Primarul orașului Borșa, județul

Maramureș și, în consecință, s-a dispus anularea dispoziției nr. 616 din 30

iunie 2003 emisă de Primarul orașului Borșa și a fost obligat Primarul orașului

Borșa să efectueze procedurile legale pentru stabilirea, în favoarea

petenților, a măsurilor reparatorii legale.

Curtea de Apel Cluj prin decizia

civilă nr. 772 din 29 martie 2004, a admis apelul declarat de Primarul orașului

Borșa împotriva sentinței civile nr. 1097 din 12 decembrie 2003 a Tribunalului

Maramureș, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins în întregime

plângerea formulată de petenți, în contradictoriu cu intimatul Primarul

orașului Borșa, împotriva dispoziției nr. 616 din 30 iunie 2003 emisă de

Primarul orașului Borșa pe care a menținut-o.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că:

Potrivit art. 21-23 din Legea nr.

10/2001 persoana îndreptățită trebuie să notifice în termen de 9 luni de la

intrarea în vigoare a legii, unitatea deținătoare, notificarea trebuind a se

face prin executorul judecătoresc, necomunicarea astfel a notificării atrăgând

nulitatea acesteia.

Petenții au depus notificarea cu nr.

17/N la biroul executorului judecătoresc, la data de 9 mai 2003 și a fost

comunicată la 12 mai 2003 fiind primită la data de 14 mai 2003, cu mult peste

termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, 14 februarie 2002.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs petenții, susținând, esențial, că prevederile art. 21 alin. (1)

referitor la notificare sunt cu titlu de recomandare, nu de decădere, întrucât

legiuitorul nu instituie în nici un mod sancțiunea decăderii, dacă cererea de

restituire a fost făcută în alt mod decât notificarea.

Recursul este fondat pentru cele ce

urmează.

În adevăr, exclusiv, instanța de

apel a reținut ca fiind tardiv formulată și expediată notificarea, în

considerarea momentului la care aceasta a fost depusă și expediată, la și prin

biroul executorului judecătoresc, respectiv data la 9 mai 2003.

Reclamanții au făcut însă dovada că,

la 14 februarie 2002, deci în termen legal potrivit art. 21 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, au depus la sediul pârâtei o cerere de restituire a imobilului,

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.

Or, acest fapt nu poate însemna

decât că, pretenția persoanei îndreptățite la restituirea imobilului a fost

adusă la cunoștința efectivă a unității deținătoare, în interiorul termenului

limită prevăzut de lege, situație în care, nu se poate considera că lipsa

condiției de formă prevăzută la art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

respectiv comunicarea notificării să fie realizată prin intermediul

executorului judecătoresc, ar putea conduce la pierderea dreptului în substanța

lui.

În acest sens sunt și prevederile

art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, notificarea

înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice

sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost

adresată altei unități decât cea care deține imobilul.

Rezultă de aici, că însuși

legiuitorul a înțeles că este suficient ca persoana îndreptățită să se fi

adresat în termen chiar altei unități, pentru a fi considerată că a solicitat

în termen realizarea dreptului său, dispoziția menționată privind modalitatea

de comunicare a notificării (prin executorul judecătoresc) având desigur

semnificație, chiar conform celor cuprinse în textul citat, alin. (4) din art.

21, sub aspect probator privind respectarea termenului.

În speță nu se pune însă o asemenea

chestiune, întrucât, instanța de apel a soluționat astfel cauza, numai în

considerarea faptului că, această cerere, adresată în termen unității deținătoare,

nu are efecte juridice, nefiind comunicată prin executorul judecătoresc.

Față de cele arătate, această teză

apare ca eronată, motiv pentru care, având în vedere că astfel, instanța nu a

intrat în cercetarea fondului, recursul urmează a fi admis, a se casa hotărârea

atacată și a se trimite cauza, aceleiași instanțe spre rejudecare în acest

sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții B.D., M.D.A.I., M.D.M.S. împotriva deciziei civile nr. 772/A din 29

martie 2004 a Curții de Apel Cluj, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2005.