ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9688/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererile înregistrate la Curtea

de Apel Cluj la data din 6 iulie 2006, reclamantul M.D. a arătat că înțelege să

atace răspunsul abuziv, mai precis refuzul de a soluționa solicitarea de măsuri

reparatorii formulată în contradictoriu cu pârâții Prefectul județean Maramureș

și Comisia locală Borșa pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 împotriva pârâtei

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Legii nr. 247/2005.

În motivarea cererii reclamantul a

arătat că, deși a depus trei cereri înregistrate sub numerele 13515, 13514 și

14304, toate din anul 2005, notificările la care au fost anexate acte

autentice, nu au primit rezolvare. A considerat, astfel, că răspunsul primit,

fiind abuziv, a constituit până la urmă constituind un refuz de a soluționa

solicitarea sa, întemeiată pe Legea nr. 247/2005.

Totodată, prin recurs s-a pretins

repararea pagubei, daune morale și cominatorii.

În drept s-a invocat Legea nr.

10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005.

Curtea de apel, după ce a reținut art.

20 coroborat cu art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dispoziții pe

care le-a considerat neaplicabile în speță, dar ținând seama de obiectul cauzei

ce îl constituie refuzul de a rezolva notificarea, a reținut competența

instanței în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001, respectiv a secției civile

a tribunalului, tribunal în circumscripția căruia se află sediul unității

deținătoare, sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării.

Astfel, făcând aplicarea art. 159

pct. 2 și art. 255 C. proc. civ., Curtea de Apel Cluj, prin încheierea civilă

nr. 4/D/ din 26 iulie 2006 a admis excepția necompetenței materiale și a

declinat cauza în favoarea Tribunalului Maramureș.

Împotriva acestei soluții de

declinare, dată prin încheiere, s-a formulat recurs în prezenta cauză, de către

reclamantul M.D., care susține că instanța Curții de Apel Cluj este competentă,

conform art. 20 alin. (1) capitol VI din Legea fondului funciar și Legii nr.

10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2001.

Totodată, recurentul arată că a mai

depus acțiunea civilă la Tribunalul Maramureș, înregistrată sub nr. 7425/2002,

care în prezent se află în recurs la Curtea de Apel Cluj, astfel că se impune

conexarea.

Deliberând asupra recursului,

raportat la măsura luată de curtea de apel de declinare a cauzei la Tribunalul

Maramureș, se are în vedere că, în raport de obiectul pricinii, obiect corect

calificat ca fiind o plângere-contestație îndreptată împotriva refuzului

notificatorului de a răspunde la notificările privind măsurile reparatorii

pretinse, competent, în primă instanță, este tribunalul, secția civilă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.

26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, actualizată, se arată că decizia sau, după

caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de

restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită

la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul

unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea

modificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Așadar, în raport de cauza dedusă

judecății, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a legii, respectiv a

normelor de procedură în materie de competență, astfel încât nu subzistă

condițiile prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Aceasta pentru că

instanța a aplicat corect dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

actualizată, situație în care a procedat în sensul art. 158 alin. (3) și urm.

C. proc. civ.

Susținerea recurentului că Legea nr.

10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 atrage, printre altele, și

intervenția Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ceea ce ar

determina o altă competență, este reală și cu eficiență juridică numai după

epuizarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 cu privire la

soluționarea notificărilor prin dispoziții/decizii atacate la tribunal; or, în

speță, Comisia invocată nu a luat nici o măsură care să poată fi contestată

pentru simplul fapt că datele cu privire la soluționarea notificărilor trebuie

strânse și aduse ulterior la cunoștința Comisiei Centrale de Stabilire a

Despăgubirilor.

Cât privește pretenția recurentului

de a dispune conexarea se apreciază că excede pentru moment cauzei, fiind și

fără eficiență față de soluția preconizată în materie de competență.

Declinând competența la secția

civilă a tribunalului, instanța de trimitere urmează a se analiza și celelalte

critici din recurs și apărări din întâmpinare cu privire, spre pildă, la

calitatea procesuală pasivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

despăgubirilor.

De aceea, pentru rațiunile expuse,

urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul M.D. împotriva încheierii nr. 4/D din 26 iulie 2006 a

Curții de Apel Cluj dată în dosarul nr. 3675/33/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2006.