ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5456/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

decizia civilă nr. 9345 din 17 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală,

a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.D.

împotriva deciziei nr. 250/A din 13 octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă, și a încheierii din 14 octombrie 2008 a aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, au

fost avute în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:

Prin sentința primei instanțe s-a

admis corect excepția autorității de lucru judecat și, pe cale de consecință,

s-a respins acțiunea reclamantului, privitoare la modul de soluționare a

notificării din 2005, constatându-se că, prin sentința civilă nr. 98 din 28

ianuarie 2008 a Tribunalului Maramureș a fost obligat Primarul Orașului Borșa

să emită dispoziție motivată asupra aceleiași notificări.

Curtea de Apel Cluj, respingând apelul

reclamantului și confirmând astfel soluția primei instanțe, a reținut corect

că, față de soluționarea pricinii prin admiterea unei excepții de ordine

publică, nu se mai impune cercetarea pe fond a pricinii.

Drept consecință, s-a apreciat că

instanța nu se mai putea pronunța cu privire la probele existente la dosar și

care vizau în mod explicit fondul raportului juridic dedus judecății.

De altfel, s-a consemnat că petiția

invocată de reclamant, nu reprezintă o probă, ci prin aceasta se solicită, fără

respectarea dispozițiilor procedurale referitoare la extinderea cadrului

procesului, citarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cerere

asupra căreia instanța a apreciat corect că nu i se putea da curs în condițiile

date.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea a constatat că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 1201

C. civ. și ale art. 137 alin. (1) C. proc. civ., nefiind întrunit astfel

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat

contestație în anulare la data de

04

ianuarie

2010, recurentul M.D., prin care a

criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:

Prin decizia civilă nr. 9345 din 17

noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a respins recursul, fără a se observa că nu s-au aplicat

corect dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 250/A/2008 nu s-au

examinat apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 390 din 28 martie 2008

a Tribunalului Maramureș, respectiv împotriva sentinței civile nr. 881 din 14

iulie 2008, pronunțată în același Dosar nr. 3506/100/2006, prin hotărârea dată instanța

omițând să se pronunțe asupra cererii principale și cererilor conexe.

Instanța supremă a preluat constatările

instanțelor fondului, fără a observa că nu există tripla identitate de părți, obiect

și cauză, între pricina obiect al Dosarului nr. 3506/100/2006 și pricina obiect

al Dosarului nr. 5584/100/2007 a Tribunalului Maramureș.

Contestația în anulare nu poate fi primită,

pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare, reglementată de

dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac,

admisibilă doar în cazurile strict prevăzute de dispozițiile legale sus-menționate,

anume: când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina,

nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de

judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență,

respectiv când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Prin dispozițiile legale sus-menționate

- temeiul juridic explicit al instituției contestației în anulare - legiuitorul

nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs și care să fie soluționat

de aceeași instanță de judecată, sub pretextul unei greșite interpretări a legii,

respectiv al reaprecierii elementelor de circumstanțiere a cauzei deduse judecății,

întrucât desființarea/anularea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile

pentru un astfel de motiv ar echivala cu o nesocotire a puterii lucrului judecat,

prezumție de care se bucură astfel de hotărâri.

Așa fiind, cum soluția instanței de recurs

nu este rezultatul niciuneia din neregularitățile prevăzute în mod expres de dispozițiile

art. 317-318 C. proc. civ., contestația în anulare dedusă judecății nu poate fi

primita, sens în care aceasta urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată

de contestatorul M.D. împotriva deciziei nr. 9345 din 17 noiembrie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

octombrie 2010.