ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5279/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 185 din data de 04

februarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 5450/100/2008 al Tribunalului Maramureș

s-a respins plângerea formulată de petentul M.D. împotriva dispoziției nr.

AA/2008 emisă de intimatul Primarul Orașului Borșa, județul Maramureș.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că petentul a formulat notificare la care nu

a primit răspuns din partea intimatului.

Reclamând nesoluționarea

notificării, petentul s-a adresat instanței și prin sentința civilă nr. 98 din

28 ianuarie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 5584/100/2007, Tribunalul Maramureș a

obligat intimatul la emiterea unei dispoziții motivate.

Intimatul a emis dispoziția

nr. AA/2008, prin care a respins ca tardivă notificarea petentului. Împotriva acestei

dispoziții, petentul a formulat plângerea de față.

Raportat la data formulării

notificării din 19 octombrie 2005, instanța de fond a constatat că în mod corect

s-a respins ca tardivă notificarea acestuia. De asemenea, s-a constatat că în CF

nr.  XX Borșa nu figurează mențiuni cu privire la preluarea imobilului de către

Statul Român, figurând în continuare ca și proprietar R.I., străbunicul petentului.

Având în vedere cele de

mai sus, instanța de fond a respins plângerea conform dispozitivului, petentul neformulând

notificarea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, respectiv până la data de

14 februarie 2002.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat apel reclamantul M.D., iar prin decizia civilă nr. 213 din 16 iunie 2010

a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori

și familie, s-a admis apelul reclamantului și s-a anulat hotărârea instanței de

fond cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Vișeu de Sus.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:

Având în vedere faptul

că atât prin cererea de chemare în judecată cât și ulterior, pe tot parcursul procesului,

reclamantul a solicitat restituirea terenului înscris în CF nr. XX Borșa, nr. cadastral

ZZ în suprafață de 1.520 m.p., în calitate de moștenitor al proprietarului tabular

R.I., prin acordarea despăgubirilor în bani conform prevederilor Legii nr. 18/1991,

așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 instanța de apel

a reținut că în speță tribunalul a schimbat în mod nejustificat și nelegal obiectul

cererii reclamantului încălcând astfel dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. potrivit căruia, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului

cererii deduse judecății.

Ținând seama de cererea

reclamantului așa cum a fost formulată s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile

art. 1 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora „în scopul accelerării

judecării plângerilor, contestațiilor și a altor litigii apărute în urma aplicării

<LLNK 11991 18 11 201 0 34>

Legii fondului

funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum

și ale

<LLNK 12000 1 10 201 0 16>

Legii

nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole

și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

<LLNK 11991 18 11 201 0 34>

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

<LLNK 11997 16 10 201 0 17>

Legii

nr. 16/1997, cu modificările și completările ulterioare, numite în continuare procese

funciare, procedura în fața instanțelor judecătorești se va efectua conform prevederilor

acestui titlu, care se vor completa cu cele ale C. proc. civ.”, astfel încât obiectul

prezentului litigiu îl reprezintă o cerere formulată în temeiul Legii nr. 18/1991,

așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, motiv pentru care

în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ., reține instanța de apel competența materială

de soluționare a prezentului litigiu de fond funciar revine judecătoriei, Tribunalul

pronunțând o hotărâre cu încălcarea normelor de competență materială, norme de procedură

care au un caracter imperativ și de la care nici părțile și nici instanța de judecată

nu pot deroga.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs Primăria Orașului Borșa

solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii

apelului reclamantului.

Criticile aduse hotărârii

instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Se susține astfel că imobilul

din litigiu vizează competența Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 și nu a

Comisiei de fond funciar.

Recurenta mai susține

că nu au fost încălcate dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., întrucât

reclamantul a formulat plângere în condițiile Legii nr. 10/2001.

Examinând hotărârea instanței

de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Astfel instanța de apel

a examinat cauza prin prisma principiului disponibilității în condițiile în care

reclamantul a arătat în acțiunea sa că obiectul dedus judecății vizează dispozițiile

Legii nr. 18/1991.

Or, principiul disponibilității

alături de cel al contradictorialității și al dreptului la apărare se circumscriu

notiunii de proces echitabil în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Din această perspectivă,

instanța de apel a dat eficiență atit principiului disponibilității cât și al dreptului

la un proces echitabil.

Principiul disponibilității

este consacrat în dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Potrivit principiului

sus-evocat părțile pot determina nu numai existența procesului prin declanșarea

procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului, ci pot determina

și conținutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului,

și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar

putea parcurge.

Procesul civil fiind cârmuit

de principiul disponibilității, în sens material cuprinde următoarele drepturi:

- dreptul persoanei interesate

de a primi sau nu procesul civil, dreptul de a determina limitele cererii de chemare

în judecată sau ale apărării; dreptul de a renunța la judecată sau la dreptul subiectiv,

dreptul de achiesare și de a stinge litigiul printr-o tranzacție, precum și dreptul

de a ataca sau nu pe căile legale de atac, hotărârea judecătorească și dreptul de

a solicita executarea hotărârilor judecătorești.

Astfel, dacă formulările

părților sunt confuze, împiedicând determinarea obiectului cererii de chemare în

judecată, instanța în baza rolului activ are obligația, respectând principiul contradictorialității,

să solicite precizările necesare, cu finalitatea de a evita (în favoarea respectării

disponibilității) un ultra sau minus petit.

Din această perspectivă

și a celor expuse și în vederea respectării principiului disponibilității și al

dreptului la un proces echitabil în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, criticile aduse hotărârii instanței de apel sunt nu numai nefondate,

dar și neavenite, și de altfel ele nu se circumscriu nici dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta Primăria Orașului Borșa împotriva deciziei nr. 213A din 16 iunie

2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru

minori și familie.

Respinge cererea privind

acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimatul M.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 iunie 2011.