ÎCCJ, decizie (scj.ro #81838)

Încălcarea principiului

disponibilității în procesul civil de către instanță

prin schimbarea obiectului cererii.

Cuprins pe materii :

Drept

procesual civil. Judecata. Principiul disponibilității

Index alfabetic :

principiul

disponibilității

-

proces echitabil

Cod procedură civilă, art. 129

Principiul

disponibilității alături de cel al

contradictorialității și al dreptului la apărare se

circumscriu noțiunii de proces echitabil în condițiile art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind consacrat de

dispozițiile art. 129 alin. 6 C.proc.civ., potrivit cărora părțile

pot determina nu numai existența procesului prin declanșarea

procedurii judiciare, ci pot determina conținutul procesului prin

stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților

la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar putea

parcurge.

În

situația în care formulările părților sunt confuze,

împiedicând  determinarea obiectului cererii de chemare în judecată,

instanța, în baza rolului activ, are obligația, respectând principiul

contradictorialității, să solicite precizările necesare, cu

finalitatea de a evita, în favoarea respectării principiului

disponibilității, un ultra sau minus petit.

Astfel

instanța de apel a examinat cauza prin prisma principiului

disponibilității în condițiile în care reclamantul a arătat

în acțiunea sa că obiectul dedus judecății vizează

dispozițiile Legii nr. 18/1991.

ICCJ, Secția Civilă și

de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 5279 din 20 iunie

2011

Prin

sentința civilă nr. 185/2010, Tribunalul Maramureș a respins

plângerea formulată de petentul M.D. împotriva dispoziției emisă

de intimatul Primarul orașului Borșa.

Instanța

de fond a reținut că petentul a formulat notificare la care nu a

primit răspuns din partea intimatului. Reclamând nesoluționarea

notificării, petentul s-a adresat instanței și prin

sentința civilă nr. 98/2008, Tribunalul Maramureș a obligat

intimatul la emiterea unei dispoziții motivate.

Intimatul

a emis dispoziția nr. 1396/2008, prin care a respins ca tardivă

notificarea petentului. Împotriva acestei dispoziții, petentul a formulat

plângerea de față.

Raportat

la data formulării notificării 19.10.2005, instanța de fond a

constatat că în mod corect s-a respins ca tardivă notificarea

acestuia. De asemenea, s-a constatat că în C.F. 2972 Borșa nu

figurează mențiuni cu privire la preluarea imobilului de către

Statul Român, figurând în continuare ca și proprietar străbunicul

petentului.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă

nr. 213/2010 a Curții de Apel Cluj - Secția civilă, de

muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, s-a

admis apelul reclamantului și s-a anulat hotărârea instanței de

fond cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria

Vișeu de Sus.

Instanța

de apel a reținut că, având în vedere faptul că atât prin

cererea de chemare în judecată cât și ulterior, pe tot parcursul

procesului, reclamantul a solicitat restituirea terenului în

suprafață de 1.520 mp., în calitate de moștenitor al

proprietarului tabular R.I., prin acordarea despăgubirilor în bani conform

prevederilor Legii nr. 18/1991, instanța de apel a reținut că,

în speță, tribunalul a schimbat în mod nejustificat și nelegal

obiectul cererii reclamantului încălcând astfel dispozițiile art.129

alin.6 C.proc.civ. potrivit căruia, în toate cazurile, judecătorii

hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Ținând

seama de cererea reclamantului așa cum a fost formulată, s-a

reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 din Titlul XIII

al Legii nr. 247/2005, astfel încât obiectul litigiului îl reprezintă o

cerere formulată în temeiul Legii nr. 18/1991, motiv pentru care în

temeiul art. 1 pct. 1 C.proc.civ., instanța de apel a reținut că

revine judecătoriei competența materială de soluționare a

litigiului de fond funciar, tribunalul pronunțând o hotărâre cu

încălcarea normelor de competență materială, norme de

procedură care au un caracter imperativ și de la care nici

părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs Primăria orașului Borșa,

care susține că imobilul din litigiu vizează competența

Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 și nu a Comisiei de fond funciar.

Recurenta

mai susține că nu au fost încălcate dispozițiile art. 129

alin. 6 C.proc.civ., întrucât reclamantul a formulat plângere în

condițiile Legii nr. 10/2001.

Examinând

hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate,

a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte a reținut

că recursul este nefondat.

Astfel

instanța de apel a examinat cauza prin prisma principiului

disponibilității în condițiile în care reclamantul a arătat

în acțiunea sa că obiectul dedus judecății vizează

dispozițiile Legii nr. 18/1991.

Or,

principiul disponibilității alături de cel al

contradictorialității și al dreptului la apărare se

circumscriu noțiunii de proces echitabil în condițiile art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Din

această perspectivă, instanța de apel  a dat eficiență

atât principiului disponibilității cit  și al dreptului  la un

proces echitabil.

Principiul

disponibilității este consacrat în dispozițiile art. 129 alin. 6

C.proc.civ.

Potrivit

principiului sus evocat părțile pot determina nu numai existența

procesului prin declanșarea procedurii judiciare și prin  libertatea

de a pune capăt procesului, ci  pot determina și conținutul

procesului prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului,

și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care

procesul civil le-ar putea parcurge.

Procesul

civil fiind  cârmuit de principiul disponibilității, în sens material

cuprinde următoarele drepturi: dreptul persoanei interesate de a primi sau

nu procesul civil, dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată

sau ale apărării; dreptul de a renunța la judecată sau la

dreptul subiectiv, dreptul de achiesare și de a stinge litigiul printr-o

tranzacție, precum și dreptul de a ataca sau nu pe căile legale

de atac ,hotărârea judecătorească și dreptul de a solicita

executarea hotărârilor judecătorești.

Astfel,

dacă formulările părților sunt confuze, împiedicând

determinarea obiectului cererii de chemare în judecată, instanța în

baza rolului activ are obligația, respectând principiul

contradictorialității, să solicite precizările necesare, cu

finalitatea de a evita (în favoarea respectării

disponibilității) un ultra sau minus petit.

Din

aceasta perspectiva si a celor expuse si in vederea  respectării

principiului disponibilității și al dreptului la un proces

echitabil în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, criticile aduse hotărârii instanței de apel sunt

nu numai nefondate dar si neavenite, și de altfel ele  nu  se circumscriu

nici dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., motiv pentru care recursul

a fost respins ca nefondat.