ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 670/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 670/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința nr. 519 din

13 februarie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în

parte cererea precizată formulată de reclamantul Municipiul București prin

Primar General în contradictor cu pârâta SC C.S.I. SRL și, în consecință,

pârâta a fost obligată la plata sumelor de: 8010 dolari S.U.A. cotă aport pe

perioada 1 august 2003 – 27 aprilie 2004, 5.044,75 dolari S.U.A. penalități pe

perioada 1 august 2003 – 31 octombrie 2005, 12.835,20 dolari S.U.A.

contravaloare lipsă folosință, în echivalent în lei la data plății, fiind

respinsă cererea de obligare la plata majorărilor pentru această din urmă sumă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, la data de 27 aprilie 2004, contractul de

asociere nr. 13 încheiat de părți la data de 15 ianuarie 1997 a încetat în

condițiile art. 13 alin. (4) prin denunțare de către municipalitate ca urmare a

neexecutării obligației de plată a cotei de aport prevăzută de art. 9 din

contract.

Cum pârâta nu a făcut dovada

unei cauze exoneratoare de răspundere aceasta a fost obligată la plata sumelor

solicitate mai puțin la plata majorărilor pentru contravaloarea lipsei de

folosință.

II. Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 478 din 27 septembrie

2006, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâta SC C.S.I. SRL București

și ca nefondat apelul declarat de reclamantul municipiul București.

Cu privire la apelul

declarat de pârâtă, s-a reținut că aceasta nu a făcut dovada achitării taxei de

timbru deși i s-a pus în vedere obligația timbrării la termenul din 21 iunie

2006 prin apărătorul ales, situație în care s-a făcut aplicarea art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 146/1997, anulând în consecință cererea pe acest motiv.

Cu privire la apelul

declarat de reclamant critica acestuia privind reacordarea majorărilor de

întârziere a fost înlăturată cu motivarea că acestea au fost solicitate la suma

de 12.835,20 dolari S.U.A. acordată pentru lipsa de folosință în perioada 17

februarie 2004 – 28 februarie 2005, sumă la care se putea cere dobânda legală

dar nu majorări de întârziere calculate conform codului de procedură fiscală,

față de natura comercială a obligației.

În contra acestei decizii au

declarat recurs atât reclamantul cât și pârâta.

III. Recursul declarat de

pârâtă nu a fost timbrat deși pentru termenul din 13 februarie 2007 aceasta a

fost citată cu menținea timbrării indicându-se cuantumul taxelor și contul în

care pot fi plătite, situație față de care, Înalta Curte de Casație și Justiție

făcând aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va anula

recursul astfel declarat ca netimbrat.

IV. Recurentul reclamant

critică decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., arătând că toate sumele care intră într-un mod sau altul în contul

Primăriei Municipiului București se fac venit la bugetul local, neexistând

decât un singur cont, conform art. 3 din O.G. nr. 61/2002 fiind deci aplicabile

prevederile Codului de procedură fiscală, Cap. II, art. 114 alin. (1) cu

privire la majorările și penalitățile pentru întârzierea plăților.

V. Recursul declarat de

reclamant nu este fondat.

Părțile au încheiat un

contract de asociere la 15 ianuarie 1997, pe poziții de egalitate juridică,

contractul fiind unul comercial, iar nu unul administrativ, de autoritate, el

fiind supus normelor de drept privat, comerciale și, după caz, civile, iar nu

celor de drept public, fiscal, părțile reglementând în cuprinsul contractului

răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor asumate.

Or, se constată că Ordonanța

nr. 61/2002 privește colectarea creanțelor bugetare și că ea nu este incidentă

contractului în speță întrucât pârâta contractantă nu are calitatea de debitor

bugetar obligațiile pe care și le-a asumat sunt obligații comerciale iar nu

obligații bugetare, fiind fără relevanță în această determinare faptul că

reclamantul vărsa la bugetul local sumele de bani ce i se cuvin din contract.

VI. Pentru aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat,

recursul declarat menținând ca legală, în raport de prevederile art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., decizia atacată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat,

recursul declarat de pârâta SC C.S.I. SRL București împotriva deciziei nr. 478

din 27 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul Municipiul București prin primar general

împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2007.