ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1764/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 4 mai 2000, C.E., C.Z.,

și D.C.M. și C.R., au chemat în judecată pe R.C., cerând, prin acțiune

modificată ulterior, să fie obligat să le restituie în deplină proprietate și

posesie, apartamentul din imobilul situat în municipiul București.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința nr. 482 din 8 aprilie 2002, a respins, ca nefondată,

acțiunea.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 399 din 25 octombrie 2002, a respins, ca nefondat,

apelul reclamantelor, cu motivarea că pârâtul a dobândit dreptul de proprietate

asupra bunului în litigiu, prin convenția de vânzare-cumpărare nr. 02361 din 23

ianuarie 1997, act de înstrăinare valid prin efectul bunei-credințe și al

aplicării art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii,

reclamanții au declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au arătat, în esență, că sunt

proprietarii bunului revendicat, conform sentinței civile nr. 5115/1997, a

Judecătoriei sectorului 2 București, că, în condițiile în care actul de

înstrăinare a fost încheiat ulterior cererii de retrocedare a bunului, pârâtul

a fost de rea-credință, faptă ce este sancționată cu nulitatea absolută a

actului. După cum, principiul neretroactivității legii noi face inaplicabil, în

speță, textul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Ca atare, se impune,

prin compararea titlurilor de proprietate, admiterea acțiunii.

Recursul este nefondat.

Prin decizia nr. 698 din 9 martie

2000, a Tribunalului București, secția a III-a civilă, rămasă irevocabilă prin

nerecurare, a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității absolute a

titlului pârâtului (convenția de vânzare-cumpărare nr. 02361 din 23 ianuarie

1997).

Întrucât menținerea judiciară a

acestui titlu a consolidat transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului

în patrimoniul pârâtului, rezultă că ipoteza probațiunii prin compararea

titlurilor, propusă de reclamanți, este inoperantă. Contrar, ar fi înlăturat,

fără logică, efectul translativ de proprietate de esența vânzării-cumpărării, a

unui act de înstrăinare validat judiciar prin aplicarea aparenței în drept.

Așa fiind, și cum puterea lucrului

judecat se opune reexaminării bunei-credințe a pârâtului, iar aplicarea art. 46

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, excede cauzei acțiunii, fiind fără interes,

instanța de recurs consideră că soluția respingerii acțiunii este legală și

temeinică, considerent pentru care recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 5 martie 2004.