ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1088/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții P.C.D. și P.E.D.împotriva deciziei nr. 310 din 12 aprilie 2001 a Curții de Apel București, Secția a III – a Civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenții-reclamanți P.C.D., P.E.D.reprezentați de avocat B.D., intimații-pârâți M.C., personal și M.L. pentru care răspunde mandatarul M.G.și depune copia Diplomei nr.200/231965 eliberată de Universitatea București, Facultatea de Drept Procedura completă. Nefiind chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului în care a fost investită. Avocat B.D.

solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a III – a Civilă (decizia 310 din 12 aprilie 2001 și Tribunalul București, Secția a IV – a Civilă (sentința civilă nr.229 din 7 martie 2001) și pe fond admiterea acțiunii în revendicare și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4350/25339/din 5 mai 1997 încheiat între Primăria Municipiului București și M.C. și L., în temeiul art. 314 din C.proc.civ.

În susținerea recursului învederează Curții că actul de preluare, separat de actul de trecere în proprietatea statului, fiind un act administrativ, respectiv decizia nr. 1256/8 septembrie 1981 a Consiliului Local al Municipiului București nu poate constitui un titlu valabil pentru Stat, acesta neavând capacitatea juridică de a contracta și că instanțele de fond și control judiciar ordinar nu s-au pronunțat pe capătul de cerere ce viza compararea titlurilor, omițând să pronunțe care este preferabil. Intimatul-pârât M.C. solicită respingerea recursului ca nefundat, conform art. 312 (1) teza a II – a din C.proc.civ., cu consecința menținerii ca legale și temeinice a hotărârilor pronunțate în cauză.

Mandatar M.G.pune aceleași concluzii de respingere a recursului. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr.16054/1999 la Judecătoria Sectorului 1 București reclamanții P.C.D. și P.E.D.au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului București și au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța în cauză, pârâtul să fie obligat să le lase liberă și netulburată posesia imobilului situat în București, str. Marcel Andreescu nr. 2, bloc 15 etaj 8, scara A, apartament 32, în prezent adresa fiind Calea Dorobanți nr. 168, bloc 15, scara A, etaj 8, apartament 22, sector 1. În motivarea acțiunii reclamanții arată că au dobândit în proprietate apartamentul revendicat în baza contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3040/26 mai 1978 de Notariatul de Stat Local al Sectorului nr. 1 București.

Că la data de 16 decembrie 1980 au plecat în străinătate, având viza de călătorie pentru o lună, dar la expirarea vizei nu au mai revenit în țară, motiv pentru care prin decizia nr.1256/8 septembrie 1981 emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului București în baza art. 2 alin. 2 și art. 4 din Decretul nr. 223/1974 s-a dispus trecerea în proprietatea statului a imobilului arătat în petitul acțiunii. Mai arată reclamanții în motivarea acțiunii, că decizia emisă în baza Decretului nr. 223/1974, prin care au fost deposedați de imobil nu le-a fost comunicată niciodată, decretul fiind în flagrantă contradicție cu prevederile Constituției din 1965 și cu art. 481 C.civ., ceea ce face ca măsura de trecere a imobilului în proprietatea statului să fie lipsită de temei legal, având un caracter abuziv.

În drept acțiunea este întemeiată pe prevederile art. 480-481 C.civ. Prin sentința civilă nr. 933 /14 ianuarie 200 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, constatându-se în urma expertizării imobilului că acesta are o valoare de 293.336.608 lei în baza art. 2 pct. 1 lit. „b” C.proc.civ., în redactarea avută înainte de modificarea codului prin OUG nr. 138/2000, judecătoria și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București cauza fiind înregistrată la această instanță sub nr. 693/2000. În urma relațiilor solicitate de instanță cu privire la situația juridică a imobilului Primăria Municipiului București a comunicat instanței cu adresa nr. MF/12.301/09.05.2000 că apartamentul revendicat de reclamanți a trecut în proprietatea statului prin decizia Consiliului Popular al Municipiului București nr. 1256/8 septembrie 1981 emisă în baza Decretului nr. 223/1974 și că în conformitate cu prevederile Legii 112/1995 a fost vândut de S.C.„H.N.” SA numiților M.C.

și M.L.cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 4350/25.339/1997 (fila 13 dosar). În această situație prin cererea formulată la termenul de judecată din 20 septembrie 2000, precizată în scris la termenul de judecată din 18 octombrie 2000 (fila 25), reclamanții P.C.D. și P.E.D.au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a cumpărătorilor imobilului, M.C. și M.L. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4350/25.339 din 5 mai 1997 închiriat de aceștia cu Primăria Municipiului București, reprezentată în contract prin mandatarul S.C.„H.N.” SA București și să fie obligați pârâții alături de Primăria Municipiului București să le lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 32 din imobilul situat la adresa indicată în petitul acțiunii.

În motivarea cererii formulată la 18 octombrie 2000 reclamanții arată că statul nu a dobândit niciodată cu titlu apartamentul nr. 32 deoarece Decretul 223/1974 nu poate constitui un titlu valabil de proprietate iar decizia nr. 1256/8 septembrie 1981 a Consiliului Popular al Municipiului București este un act abuziv al unui organ local; că numai cu nesocotirea prevederilor legale sub imperiul căreia a fost încheiat a fost vândut apartamentul revendicat, cu contractul nr. 4350/25339/5 mai 1997, încălcându-se în acest fel prevederile art. 948 pct. 4 C.civ. Că reclamanții, oricum posedă un titlu mai puternic decât al pârâților, cumpărători de la un neproprietar, urmând ca în urma cumpărării titlului de proprietate să se dea preferință titlului de proprietate al reclamanților.

Pârâții M.C. și M.L.au formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii arătând că imobilul a fost trecut în proprietatea statului cu titlu, fiind respectate prevederile Decretului nr. 223/1974 iar contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea 112/1995. La termenul din 17 ianuarie 2001 pârâții M.C. și M.L.formulează o cerere de chemare în garanție a Municipiului București pentru ca acesta „să demonstreze și să susțină în fața instanței de judecată legalitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții”. Prin sentința civilă nr. 229/7 martie 2001 pronunțată de Tribunalul București – secția a IV – a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4350/25.339/5 mai 1997 încheiat între pârâții Municipiul București și M.C.

și M.L. având ca obiect apartamentul trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974 din proprietatea reclamanților P.C.D. și P.E.D.. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a considerat ca fiind legală aplicarea prevederilor Decretului nr. 223/1974, și trecerea în proprietatea statului a imobilului proprietatea reclamanților, întrucât aceștia s-au făcut vinovați de încălcarea obligației de a reveni în țară la data expirării vizei de călătorie, fapta sancționată cu pierderea dreptului de proprietate asupra locuinței. Că, imobilul trecând cu titlul valabil în proprietatea statului, vânzarea ulterioară a apartamentului către pârâții M. s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data încheierii convenției.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond au declarat apel reclamanții P.C.D. și P.E.D.care au criticat sentința pentru următoarele motive: - greșit s-a considerat că apartamentul a trecut cu titlu valabil în baza Decretului 223/1974 în proprietatea statului, câtă vreme decretul menționat încălca prevederile Constituției în vigoare la acea dată precum și prevederile C. civ. - vânzarea apartamentului de către Primăria Municipiului București s-a făcut cu rea credință, deoarece bunul nu-i aparținea, săvârșind în acest fel o fraudă la lege, cu consecința nulității actului de vânzare-cumpărare.

- instanța s-a preocupat numai de soluționarea cererii completatoare, privind constatarea nulității actului de vânzare-cumpărare încheiat între intimați, lăsând nesoluționat capătul principal al acțiunii referitor la trecerea abuzivă a imobilului în proprietatea statului în baza Decretului 223/1974 și a omis să cumpere titlurile de proprietate ale părților, cu consecința stabilirii anteriorității titlului de proprietate a reclamanților. - că statul a procedat la vinderea apartamentului în baza Legii nr. 112/1995 deși acesta nu cădea sub incidența legii menționate, deoarece a fost preluat fără titlu valabil din proprietatea reclamanților. Prin decizia civilă nr. 310/12 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III – a civilă apelul declarat de reclamanții P.C.D.

și P.E.D.a fost respins ca nefundat cu motivarea că instanța de apel apreciază că statul a deținut imobilul revendicat în baza unui titlu legal, respectiv Decretul nr.223/1974, a cărui dispoziții au fost respectate la preluarea imobilului. Că de asemeni contractul de vânzare-cumpărare nr. 4350/25.339 din 5 mai 1997 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr.112/1995, neexistând nici un motiv pentru a se constata nulitatea absolută a contractului. Împotriva acestei hotărâri reclamanții au declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304, pct.8, 9 și 10 C.proc.civ. în dezvoltarea cărora, arată în esență următoarele: - greșit s-a apreciat că vânzarea imobilului revendicat, către chiriași, s-a făcut cu respectarea art. 9 din Legea 112/1995, câtă vreme, imobilul a fost preluat de stat fără titlu, nefiind incidente prevederile Legii 112/1995 și deci nu putea fi vândut în condițiile acestei legi.

- instanțele nu au analizat susținerea reclamanților că Decretul nr.223/1974 nu poate constitui justi titlu pentru stat, prevederile sale fiind neconstituționale în raport cu Constituția din 1965 și încălcând prevederile din C.civ. - instanțele nu au examinat apărarea formulată de reclamanți referitor la faptul că actul de preluare al imobilului – Decizia nr. 1256/8 septembrie 1981 a Consiliului Local al Municipiului București – fiind un act administrativ nu poate constitui titlu valabil pentru stat în raport cu prevederile Constituției în vigoare la data respectivă și cu prevederile C.civ. - instanțele nu au analizat nici capătul de cererre prin care s-a solicitat compararea titlurilor de proprietate invocate de părțile din proces.

Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 130 C.proc.civ.(în prezent art. 129 Cod proc.civ.) în redactarea avută înainte de modificarea Codului prin OUG nr. 138/2000, dar care era în vigoare la data judecării cauzei în fond și în apel, instanța avea obligația să se pronunțe cu privire la toate capetele de cerere, cu judecarea cărora a fost investită, respectiv față de toate părțile implicate în conflictul judiciar. Soluționarea cauzei cu respectarea dispozițiilor legale citate trebuie să rezulte din dispozitivul hotărârii, astfel că nu poate constitui o aducere la îndeplinire a acestei îndatoriri a instanței, mențiunea ce s-ar face în considerente, în sensul că un anumit capăt de cerere a fost rezolvat implicit, prin soluția dată unui alt capăt de cerere.

Astfel spus, instanța nu poate să lase nesoluționate capetele de cerere cu a căror judecată a fost legal sesizată. O atare omisiune constituie o încălcare esențială a legii și duce la casarea hotărârii. Verificând hotărârile pronunțate în fond și în apel sub aspectul respectării prevederilor art. 130 C.proc.civ.(în prezent art. 129 C.proc.civ.), raportat la capetele de cerere formulate de către reclamanți prin acțiunea introductivă de instanță, se constată că criticile formulate prin motivele de recurs sunt fondate, instanțele omițând să analizeze și să se pronunțe cu privire la toate capetele de cerere. Astfel, reclamanții au susținut în acțiunea introdusă la 21 aprilie 1999 că nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat întrucât Decretul nr.223/1974 încalcă normele Constituției din 1965, fiind deci neconstituțional sub acest aspect, dar și prevederile art. 480 – 481 C.civ.

De asemenea, reclamanții au susținut în acțiunea introductivă la instanța de fond că decizia nr. 1256/8 septembrie 1981 emisă de Consiliul Popular al Municipiului București nu le-a fost comunicată niciodată. Ori, lămurirea acestor aspecte era esențială pentru o corectă soluționare a cauzei, față de împrejurarea că reclamanții au susținut că statul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat în baza unui titlu valabil și că în această situație nu ar fi avut calitatea juridică necesară pentru înstrăinarea locuinței către chiriași. Numai după lămurirea acestei situații invocată de recurenți și administrarea probelor necesare pentru aceasta instanțele ar fi avut elementele necesare pentru o corectă soluționare a capătului de cerere, formulat ulterior cu privire la nulitatea contractului de înstrăinare a apartamentului de către pârâtul Consiliul Local al Municipiului București, către chiriașii M.C.

și M.L., a temeiului juridic al dreptului de proprietate a pârâților, foști chiriași și ar fi putut purcede eventual la compararea titlurilor de proprietate cerută de reclamanți. Neprocedând în modul arătat instanțele au pronunțat hotărâri nelegale, urmând a se admite recursul de față, să se caseze hotărârile recurate și în conformitate cu art. 725 (2) C.proc.civ. dosarul se va trimite la Judecătoria Sectorului 1 București pentru judecarea cauzei în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții P.C.D. și P.E.D.împotriva deciziei 310 din 12 aprilie 2001 a Curții de Apel București, Secția a III-a Civilă. Casează decizia menționată și sentința civilă 229 din 7 martie 2001 a Tribunalului București, Secția a IV- a Civilă și trimite cauza Judecătoriei Sectorului 1 București, pentru judecarea în fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2003.