ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1214/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 129 din 25 martie 2002 a Curții de Apel București – secția a IV – a civilă. La apelul nominal se prezintă recurentul-pârât prin consilier juridic O. O., lipsind intimatul-reclamant R.Y.I.și intimata-pârâtă S.C.”F.”SA. Procedura completă. Consilier juridic O.O.învederează că recursul a rămas fără obiect, întrucât s-a emis dispoziție de retrocedare a terenului în litigiu, conform prevederilor Legii nr.10/2001. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: R.Y.I.a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București, Primăria Sectorului 2 București și S.C.”I.” SA București solicitând obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și folosință imobilul situat în București, Calea Moșilor nr. 112, Sectorul 2, constând din teren în suprafață de 740 m.p.

Ulterior, față de precizarea făcută de S.C.”I.” SA București, că a renunțat la contractul de închiriere a terenului încheiat cu S.C.”F.”SA București, s-a cerut și dispus introducerea în cauză a acesteia. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că terenul revendicat, dobândit prin actul autentic de vânzare-cumpărare nr.32283/1932 de către tatăl său L. (W.) R., al cărui unic moștenitor este, se află în posesia precară a pârâților fiind liber de construcții.

Soluționând cauza într-un prim ciclu procesual, Judecătoria Sectorului 2 București a respins acțiunea ca inadmisibilă, prin sentința civilă nr. 5182 din 24 martie 1998, menținută de Tribunalul București, Secția a IV – a civilă, prin decizia nr. 1929 A din 9 iulie 1998. Urmare admiterii recursului declarat de reclamant, Curtea de Apel București, Secția a III – a civilă, prin decizia nr.488 din 4 martie 1999, a admis apelul aceleeași părți, a desființat sentința civilă nr. 5182/1998 și a trimis cauza la aceeași judecătorie, pentru rejudecare. Prin sentința civilă nr. 8165 din 4 iunie 1999 Judecătoria Sectorului 2 București s-a dezinvestit în favoarea Tribunalului București.

În primă instanță, Tribunalul București, Secția a IV – a civilă, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată, prin sentința nr. 31 din 17 ianuarie 2001, menținută de Curtea de Apel București care, prin decizia nr. 553 din 24 octombrie 2000, a respins apelul declarat de Municipiul București, reprezentat de primarul general, ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală. Investită cu judecarea recursului declarat de Municipiul București, Curtea Supremă de Justiție, Secția civilă, l-a admis, prin decizia nr. 4216 din 9 octombrie 2001, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru judecarea apelului pe fond. În rejudecare, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 129 din 25 martie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul București împotriva sentinței civile nr. 31 din 17 ianuarie 2001 a Tribunalului București, Secția a IV – a civilă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul s-a legitimat din punct de vedere procesual activ, cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat de fostul Tribunal Ilfov sub nr. 32283/26 noiembrie 1932, prin care tatăl său a dobândit imobilul în litigiu, precum și cu hotărârea pronunțată în Statul Israel la 15 aprilie 1992, recunoscută pe teritoriul României prin sentința civilă nr.150/2 martie 1998 a Tribunalului București și, respectiv, certificatul de calitate succesorală emis la 21 aprilie 1994 de Biroul Notarului Public E.B., cu care a făcut dovada că este unicul moștenitor al defuncților săi tată, L.(W.)R., și soră G.R.L.. La rândul său instanța de control judiciar, învestită cu soluționarea apelului Municipiului București, prin primarul general, motivat exclusiv pe lipsa calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București, a făcut aplicațiunea art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998.

Împotriva deciziei instanței de apel Municipiul București, reprezentat de primarul general, a declarat recurs reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București, cu precizarea că, în cauză, calitatea procesuală pasivă nu aparține acestuia, care este autoritate deliberativă, ci Municipiului București, reprezentat de primarul general. Recursul nu este fondat. Prin decizia nr. 4216 din 9 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, Secția Civilă, pronunțată în primul recurs declarat în cauză, s-a statuat, în temeiul art. 26 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 31/1954 și al art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998, că „în litigiile vizând dreptul de proprietate asupra bunurilor unităților administrativ teritoriale acestea sunt reprezentate de Consiliul General al Municipiului București, care dă mandat scris primarului”.

În adevăr, potrivit art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului asupra bunurilor care au intrat în proprietatea sa în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, iar în conformitate cu art. 12 alin. 5 din lege, în litigiile care privesc astfel de bunuri, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor, iar unitățile administrativ-teritoriale, de către consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui consiliului județean sau primarului. Acesta poate desemna un alt funcționar de stat sau un avocat care să-l reprezinte în fața instanței.

Dispozițiile legale citate se armonizează cu cele cuprinse în Legea adminitrației publice locale (nr. 69/1991, respectiv nr.215/2001), potrivit căreia administrația publică a municipiului București se realizează de către consiliile locale ale sectoarelor Municipiului București și Consiliul General al Municipiului București, ca autorități deliberative, precum și de către primarii sectoarelor și primarul general al Municipiului București, ca autorități executive. În considerarea celor ce preced se constată că hotărârea recurată este legală și temeinică și urmează a fi confirmată prin respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 129 din 25 martie 2002 a Curții de Apel București – secția a IV – a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.