ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5664/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9311 din 22 mai 2000, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat către Tribunalul București competența de soluționare a acțiunii reclamanților G.A., G.M., G.E. și V.E., împotriva pârâților Consiliul general al municipiului București și Primăria municipiului București, acțiune prin care se solicită să fie obligați pârâții să restituie în natură reclamanților apartamentul nr. 1; să se constate inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950, ca modalitate de preluare de către stat a imobilului din patrimoniul autorilor reclamanților și pe cale de consecință, inexistența titlului statului asupra imobilului.

Cauza s-a înregistrat la Tribunalul București sub nr. 3667/2000, iar la data de 29 septembrie 2000, reclamanții și-au completat acțiunea solicitând constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 5939/31649 din 9 iunie 1999 încheiat de către stat în baza Legii nr. 112/1995, cu chiriașii apartamentului. Prin sentința civilă nr. 1283 din 30 noiembrie 2000,Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea completată formulată de reclamanți. Prin decizia civilă nr. 198 din 13 aprilie 2001 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți, pentru aceleași considerente ca și cele reținute de instanța de fond.

Prin decizia nr. 4102 din 17 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul declarat de reclamantul-apelant G.A. împotriva deciziei nr. 198/2001, a casat decizia și sentința civilă nr. 1283/2000 a Tribunalului București și a trimis cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, reținând, în esență, că în baza materialului probator ce se va administra se va clarifica, în speță, situația de fapt și legalitatea aplicării Decretului nr. 92/1950, respectiv să se stabilească cu certitudine proprietarul imobilului revendicat, faptul că acest imobil a fost moștenit de reclamanți, că la data naționalizării imobilul se afla în proprietatea autorilor lor, iar aceștia erau exceptați de la măsura naționalizării.

S-a constatat că se impune introducerea în cauză a SC H.N. SA și a lui P.F.E.A. și depunerea la dosar a contractului de vânzare-cumpărare al imobilului revendicat în scopul clarificării aspectelor privind respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, respectiv dacă dobânditoarea este de bună-credință sau nu. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 4415/2003, iar la data de 17 ianuarie 2005, reclamanții au depus ultima completare la acțiune prin care au arătat că înțeleg să suplimenteze motivele de nulitate ale contractului de vânzare-cumpărare în litigiu invocând prețul neserios cu care a fost cumpărat apartamentul, caracterul fals al contractului pentru că nu s-a trecut în contract numărul total de camere și lipsa calității de reprezentant al SC H.N.

SA. Prin sentința civilă nr.310 din 28 martie 2005, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată și completată de reclamanți; a constatat că imobilul situat în București, a fost preluat în proprietatea statului fără titlu valabil; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5939/31649 din 9 iunie 1999 încheiat de pârâții Consiliul general al municipiului București și P.F.E.A.; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul general al municipiului București pe capătul de cerere având ca obiect revendicare; a respins capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilului, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat pârâtele SC H. SC N. și P.F.E.A.

la plata sumei de 4.000.000 lei către reclamanți, în solidar, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că autorii reclamanților G.I. și G.M. au dobândit imobilul situat în București, de la S.R., E.M. și J.E.E., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 37314 din 26 noiembrie 1927 la Tribunalul Ilfov, Secția Notariat. Imobilul a fost naționalizat, nelegal, în baza Decretului nr. 92/1950, deoarece proprietarii erau exceptați de la naționalizare, conform art. II din decret. Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5939/31649 din 9 septembrie 1999, imobilul a fost vândut de către SC H.N. SA titularei contractului de închiriere P.F.E.A.

S-a constatat că actul de vânzare-cumpărare nr. 5939/31649 din 9 septembrie 1999 a fost încheiat prin fraudă la lege, întrucât potrivit art. 9 din Legea nr. 112/1995 chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, pot opta pentru cumpărarea acestor apartamente după expirarea termenului prevăzut de art. 14 din Legea nr. 112/1995. Or, din probele administrate rezultă că pârâta nu avea calitatea de chiriaș, la data intrării în vigoare a legii, contractul de închiriere fiind încheiat în anul 1998. Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în frauda drepturilor proprietarilor, atât vânzătoarea cât și cumpărătoarea având cunoștință că imobilul este revendicat de reclamanți, așa cum rezultă din probele administrate.

Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul general al municipiului București, a fost respinsă, cu motivarea că acțiunea în revendicare trebuie formulată împotriva posesorului neproprietar, imobilul fiind în posesia pârâtei P.F.E.A. și în consecință, a fost respins capătul de cerere având ca obiect revendicarea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin sentința civilă nr. 958 din 5 septembrie 2005, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondată cererea de completare a sentinței civile nr. 310/2005, formulată de reclamanți în baza art. 281 2 , prin care s-a solicitat ca instanța să se pronunțe și cu privire la revendicarea imobilului în litigiu de la pârâta P.F.E.A., pentru următoarele considerente.

Prin cererea precizatoare instanța nu a fost investită cu soluționarea unui nou capăt de cerere având ca obiect revendicarea imobilului de la pârâta P.F.E.A., motivele de fapt și de drept precizate referindu-se exclusiv la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare. Împotriva sentinței civile nr. 310 din 28 martie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a, au declarat apel pârâții Municipiul București prin primarul general, P.F.E.A. și SC H.N. SA și reclamanții, iar împotriva sentinței civile nr. 958 din 5 septembrie 2005 pronunțată de aceeași instanță, au declarat apel numai reclamanții. Prin decizia civilă nr. 502/A din 20 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a, s-au respins apelurile declarate de apelanții-pârâți Municipiul București, prin primarul general, SC H.N.

SA și P.F.E.A. și s-au admis apelurile declarate de reclamanți împotriva sentințelor civile nr. 310 din 28 martie 2005 și nr. 958 din 5 septembrie 2005 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a. S-a desființat în parte sentința civilă nr. 310 din 28 martie 2005, în sensul că s-a trimis spre rejudecare cauza aceleiași instanțe numai în ceea ce privește capătul de acțiune modificată având ca obiect revendicarea imobilului în litigiu de la pârâta P.F.E.A. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței civile nr. 310 din 28 martie 2005. S-a desființat în tot sentința civilă nr. 958 din 5 septembrie 2005 a Tribunalului București, secția a III-a, și s-a trimis spre rejudecare aceleiași instanțe cererea de completare întemeiată pe dispozițiile art. 281 2 C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții municipiul București prin Primarul general și P.F.E.A., criticând-o pentru nelegalitate, ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În ședința publică din 13 septembrie 2006, instanța a invocat, din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia instanța a pronunțat hotărârea ce face obiectul prezentului recurs cu încălcarea competenței altei instanțe. Examinând decizia în raport de motivul de ordine publică, invocat din oficiu, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., instanța constată recursurile întemeiate pentru următoarele considerente: Hotărârea recurată, pronunțată la 20 septembrie 2006, a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, față de prevederile Legii nr. 219/2005.

Prin acțiune și precizările făcute ulterior, reclamanții au investit instanța cu cerere prin care s-a solicitat: să se constate preluarea fără titlu a imobilului proprietatea lor; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5939/31649 din 9 iunie 1999; să fie obligați pârâții să le lase imobilul în deplină proprietate. Față de obiectul acțiunii și valoarea bunului care face obiectul cererilor formulate, precizată de reclamantul G.A., la termenul din 2 noiembrie 2000 la suma de 600.000.000 lei (fila 35 din dosarul nr. 3667/2000 al Tribunalului București), competent să soluționeze apelul era, la data de 20 septembrie 2006, tribunalul și nu curtea de apel. Stabilirea competenței materiale se face, potrivit art. 18 1 C. proc.

civ., în raport de valoarea imobilului la data introducerii acțiunii, fără să se aibă în vedere modificările intervenite ulterior în ceea ce privește valoarea acestuia. Art. II din Legea nr. 219/2005, în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, prevede, în alin. (2), că apelurile aflate pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalului se trimit la tribunale. Față de prevederile „potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalului”, instanța competentă material să soluționeze apelul se stabilește în raport de obiectul pricinii și normele de competență materială C. proc. civ., modificate prin Legea nr. 219/2005, iar conform art. 2 alin. (1)lit.

b) C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei. Procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 5 miliarde lei sunt, conform art. 1 C. proc. civ., de competența judecătoriilor, iar, conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ. tribunalul a devenit instanță de drept comun pentru soluționarea apelurilor. Prin urmare, în raport de obiectul pricinii și valoarea de 600.000.000 lei, curtea de apel, care a soluționat apelul nesocotind prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005, a încălcat competența tribunalului. De aceea, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate de pârâți și, fără să se analizeze motivele de recurs invocate de recurenți, se va casa hotărârea atacată, iar, conform art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., dosarul se va trimite, spre judecarea apelurilor, Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții P.F.E.A. și Municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr. 502/A din 20 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează. Trimite cauza Tribunalului București pentru judecarea apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2007.