ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3577/2003

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 iunie

1998 sub nr. 12038 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 reclamantul S.R.M.D.M. a

chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, C.I.

și C.C.S. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4766/24801 din 22

iulie 1997 încheiat între pârâți cu privire la apartamentul nr. 3 din imobilul

situat în București  și repunerea părților în situația anterioară vânzării.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că

este proprietarul imobilului în litigiu în calitatea sa de moștenitor al

bunicii sale, arată de asemenea că acest imobil i-a fost retrocedat prin

hotărâre judecătorească și că în mod nelegal Consiliul General al Municipiului

București l-a înstrăinat pârâților C.

Judecătoria sectorului 1, prin sentința civilă

nr. 19.662 din 19 noiembrie 1999 a respins ca neîntemeiată acțiunea,

reținându-se că în favoarea pârâților în calitate de cumpărători ai imobilului

în litigiu, operează prezumția de bună-credință, prezumție care nu a fost

răsturnată.

Tribunalul București, secția V, prin decizia

civilă nr. 2817 din 6 noiembrie 2000, a respins ca nefondat apelul declarat de

către reclamant împotriva hotărârii pronunțate de către instanța de fond.

Prin decizia civilă nr. 1252 din 2 mai 2001,

Curtea de Apel București, secția III-a, a admis recursul declarat de către

reclamant, a casat decizia pronunțată de către tribunal și, pe fond a admis

apelul, a schimbat în tot sentința civilă nr.19.662 din 19 noiembrie 1999 a

Judecătoriei sector 1 în sensul că, a admis acțiunea, a constatat nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare și a dispus repunerea părților în

situația anterioară încheierii contractului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de

recurs a reținut în esență că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără

titlu, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu încălcarea

dispozițiilor legale.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f)

din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva

deciziei civile nr. 1252 din 2 mai 2001 a Curții de Apel București, secția III,

considerând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii,

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și totodată

hotărârea este și vădit netemeinică.

Se susține în esență că actul translativ de

proprietate a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la

data încheierii lui, pentru că imobilul nu era deținut de foștii proprietari și

nici nu era liber, astfel că pârâții, persoane fizice, în calitate de chiriași,

aveau vocația de a cumpăra apartamentul.

Se mai susține pe de altă parte că

pârâții cumpărători au fost de bună-credință, reclamantul nedovedind contrariul

și deci nerăsturnând prezumția de bună credință.

În motivarea recursului în anulare se mai arată

că întrucât în cauză nu s-a dovedit conivența frauduloasă a ambelor părți

contractante, contractul de vânzare-cumpărare nu poate fi afectat de nulitate

absolută  pentru cauză  ilicită și nici fraudă la lege ca motiv de nulitate

absolută,  întrucât contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu respectarea

dispozițiilor legale în vigoare, respectiv art. 9 din Legea nr. 112/1995 și

art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 11/1997.

La termenul din 23 septembrie 2003

Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților împrejurarea că pârâta C.C.S. era

decedată la data la care s-a soluționat cauza în fond în fața primei instanțe.

Astfel din certificatul de deces și

certificatul de moștenitor rezultă că pârâta C.C.S. a decedat la data de 13

noiembrie 1999 când s-a pronunțat sentința civilă nr. 19.662 de către

Judecătoria sectorului 1.

În consecință, acțiunea formulată de

către reclamant a fost judecată în contradictoriu cu o persoană decedată.

Persoanele fizice dobândesc

capacitatea de folosință la momentul nașterii iar conform art. 7 alin. (2) din

Decretul nr. 31/1954 drepturile copilului sunt recunoscute de la concepție,

dacă el se naște viu.

Capacitatea de folosință conform

art. 7 alin. (1) din același decret, se pierde odată cu moartea, în atare

situație pârâta C.S.C. decedând nu mai avea capacitate de folosință și nici

calitate procesual pasivă, în consecință hotărârea pronunțată în aceste

condiții este lovită de nulitate absolută.

De menționat de asemeni că instanța

de apel a judecat apelul deși procedurile de citare cu pârâta C.C.S. au fost

returnate cu mențiunea „destinatarul decedat” și în cauză nu s-a stabilit cine

sunt moștenitorii.

Recursul a fost soluționat de

asemenea fără să fie citați moștenitorii, deși la data de 24 aprilie 2001, când

s-au pus concluzii și s-a amânat pronunțarea pârâtul C.I. a depus la dosar

„concluzii scrise” prin care solicită repunerea pe rol a cauzei și citarea în

cauză în calitate de intimată și a lui C.D.I. moștenitoare în cota de 3/4 a

defunctei pârâte C.S.C., restul de 1/4 revenindu-i lui.

Având în vedere că acest incident reprezintă o

excepție de fond, peremptorie, absolută, ea poate fi ridicată de către instanță

din oficiu în tot cursul procesului astfel cum s-a petrecut în cazul în speță.

Astfel fiind pentru aceste considerente urmează

a admite recursul în anulare, a casa deciziile pronunțate de Curtea de Apel

București și Tribunalul București, precum și sentința Judecătoriei sectorului 1

București și a trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanță.

Având în vedere existența nulității absolute mai

înainte analizate, curtea nu poate să analizeze motivele invocate în recursul

în anulare acestea urmând a fi avute în vedere de către instanța care va

rejudeca cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia nr. 1252 din 2 mai 2001 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă, precum și decizia nr. 2817 din 6

ianuarie 2000 a Tribunalului București, secția  a V-a, și sentința civilă

nr.19.662 din 19 noiembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 București.

Trimite cauza, spre rejudecare, acestei din urmă

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 septembrie 2003.