ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4526/2003

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 20 iulie 2000, reclamantul P.I.A. a chemat în judecată pârâții Consiliul General al Municipiului București, S.C. H.N. S.A., Primăria sectorului 1 București și pe L.M., solicitând a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 485/20593 din 8 octombrie 1996 încheiat între Primăria Municipiului București prin mandatar S.C. H.N. S.A. în calitate de vânzător și L.M., în calitate de cumpărător, privind apartamentul nr. 1 situat la partea corpul A, București, compus din 3 camere, baie, hol, vestibul, bucătărie, având o suprafață utilă de 135,46 mp.

Reclamantul a mai solicitat ca pârâții să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul mai sus menționat. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 513 din 4 mai 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a constatat, în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București, calitatea de proprietar a reclamantului asupra apartamentului, pârâtul a fost obligat să îl lase în deplină proprietate reclamantului, iar prin dispoziția nr. 892 din 12 iunie 2000 a Primarului General al Municipiului București i s-a restituit apartamentul. Cu toate că reclamantul a înștiințat la 7 octombrie 1996 Primăria sectorului 1 despre intenția sa de a obține retrocedarea apartamentului, acesta a fost vândut pârâtei L.M.

Prin sentința civilă nr. 4494 din 18 aprilie 2001, Judecătoria sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată cererea privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare față de pârâții Primarul General și L.M. și s-a respins acțiunea față de pârâta S.C. H.N. S.A. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului de cerere privind revendicarea. Instanța a reținut că pârâta cumpărătoare a apartamentului a fost de bună-credință, nu a cunoscut intenția reclamantului de a cere retrocedarea imobilului, motivul de nulitate al contractului, fondat pe cauza ilicită și imorală, nu s-a dovedit.

Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței, prin care a invocat și argumentat reaua-credință a cumpărătoarei, a fost respins ca nefondat de Tribunalul București, secția a III – a civilă, prin decizia nr. 3494/A din 6 decembrie 2001. În considerentele deciziei, instanța de apel a învederat că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu exista litigiu privind apartamentul, reclamantul, care avea sarcina probei pentru a răsturna prezumția bunei-credințe a intimatei pârâte, nu a dovedit contrariul, așadar corect a apreciat prima instanță probele administrate.

Ca urmare a decesului reclamantului, acțiunea a fost continuată de succesoarea acestuia, A.D., al cărei recurs a fost admis ca fondat de Curtea de Apel București, secția a III – a civilă, prin decizia nr. 1145 din 16 aprilie 2002. Prin decizia instanței de recurs s-a modificat hotărârea tribunalului, în sensul admiterii apelului declarat, s-a schimbat în tot sentința civilă nr. 4494 din 18 aprilie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 București și s-a admis acțiunea restrânsă, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 485/20593 din 8 octombrie 1996 încheiat între Primăria Municipiului București și L.M.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că începând cu data de 24 iulie 1996 - când a depus în termen legal cerere la Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 pentru restituirea imobilului, învederând că acesta a trecut abuziv în proprietatea statului - intimatul reclamant P.I.A., antecesorul recurentei, a făcut mai multe demersuri cu scopul de a i se retroceda imobilul, cerând sistarea vânzării către chiriaș, situație în care intimatul pârât avea obligația suspendării operațiunilor de vânzare, dar nu a procedat în sensul solicitat, iar intimata-cumpărătoare era datoare să depună diligențe pentru a afla situația juridică a imobilului, mai ales față de clauza exoneratoare de evicțiune stipulată în contractul de vânzare-cumpărare.

Împotriva deciziei nr. 1145 din 16 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, cu invocarea prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând că hotărârea criticată a fost dată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, decizia fiind totodată și vădit netemeinică. În motivarea recursului în anulare se arată că intimata pârâtă L.M. era îndreptățită să cumpere apartamentul, fiind realizate toate condițiile pretinse de art. 9 din Legea nr. 112/1995, ea a fost de bună-credință că imobilul are însușirile cerute de lege pentru a putea dobândi proprietatea, dovadă în acest sens fiind și faptul că a încheiat contractul de vânzare-cumpărare la o dată anterioară obținerii sentinței prin care intimatului reclamant i s-a recunoscut calitatea de proprietar asupra imobilului.

Apoi, nevalabilitatea titlului inițial nu atrage nevalabilitatea actului subsecvent când dobânditorul acestuia din urmă nu este de bună-credință, în prezenta cauză intimata pârâtă nu și-a putut da seama de lipsa calității de proprietar a vânzătorului, iar convenția este nulă conform art. 966 C. civ. numai dacă scopul ilicit este comun ambelor părți, ceea ce nu s-a dovedit în prezentul litigiu. Criticile aduse deciziei sunt nefondate. Potrivit prevederilor art. 1 alin. (4) din H.G.

nr. 11/1997 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, locuințele care au fost preluate de stat cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data respectivă sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia acestuia și nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995, așadar aceste locuințe nu pot fi cumpărat în condițiile menționate în art. 9 din lege, și intimata pârâtă nu avea vocație pentru a dobândi prin cumpărare apartamentul care a trecut abuziv la stat. Intimatul reclamant a încunoștințat Primăria sectorului 1 și comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 prin cererile adresate acestora la 24 iulie 1996 și respectiv 7 octombrie 1996, solicitând sistarea vânzării apartamentului întrucât a fost preluat nelegal de stat.

Cu toate că art. 13 din H.G.

nr. 11/1997 obliga comisiile și unitățile specializate în vânzarea locuințelor să întreprindă demersurile necesare pentru a clarifica situația juridică a locuințelor atunci când au indicii că o locuință face parte din cele prevăzute la art. 1 alin. (4) din norme și să suspende procedura de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare, ele nu s-au conformat legii și au vândut intimatei pârâte apartamentul la 8 octombrie 1996. Cu o minimă diligență, pe care trebuia să o manifeste, intimata-cumpărătoare se putea informa asupra modului în care statul a preluat apartamentul, mai ales să îi atragă atenție clauza inserată pe verso-ul contractului de vânzare-cumpărare potrivit căreia vânzătorul este „exonerat de orice obligație privind evicțiunea decurgând din orice act de revendicare ce ar fi intentat de către fostul proprietar…” Constatarea nulității contractului poate avea temei nu doar în ipotezele cauzei inexistente, false sau ilicite, prevăzute în art. 966 C. civ., dar și în încălcarea unei dispoziții legale imperative, cum sunt cele invocate și înscrise în Legea nr. 112/1995 și H.G.

nr. 11/1997. Buna credință a intimatei pârâte, la care se face referire în motivarea recursului în anulare, nu poate fi reținută. Una dintre condițiile validării actului subdobânditorului este aceea ca eroarea să fie comună și invincibilă, greu de descoperit și evitat, iar buna-credință a subdobânditorului trebuie să fie perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială imputabilă acestuia, simpla ignoranță, datorată neinformării, nefiind suficientă pentru a da naștere bunei-credințe. Pentru aceste considerente, recursul în anulare urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1145 din 6 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a III- a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2003.