ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1947/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 11 iulie 2000, reclamanții D.V. și D.C. au chemat în judecată pe pârâții P.S. și S.C. H.N. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 104/21896 din 11 septembrie 1996 încheiat între Primăria Municipiului București prin S.C. H.N. S.A. și pârâtul P.S. privind apartamentul nr. 2 din imobilul situat în București. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii proprietarului imobilului, trecut la stat în mod abuziv, iar prin sentința civilă nr. 1907 din 4 februarie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 li s-a recunoscut calitatea de titulari ai dreptului de proprietate, însă până la pronunțarea sentinței, când litigiul era în curs de derulare, apartamentul nr. 2 a fost vândut pârâtului P.S., prin contractul a cărui anulare o solicită.

În drept sunt invocate prevederile art. 1803 C. civ., art. 966 și art. 968 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 1 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1232 din 5 noiembrie 2001 a respins ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamanți. Instanța a reținut calitatea de proprietari a reclamanților asupra imobilului, recunoscută prin sentința civilă nr. 1907/1999, faptul că pârâtul a dobândit prin cumpărare corpul B din imobil, în timpul soluționării litigiului având ca obiect acțiunea în revendicare promovată de reclamanți, dar existența procesului nu a fost adusă la cunoștința pârâtului care, în aceste condiții a fost de bună credință la data dobândirii imobilului, titlul de proprietate al pârâtului este preferabil celui prezentat de reclamanți conform noilor reglementări ale Legii nr. 10/2001, ceea ce atrage respingerea acțiunii reclamanților.

Apelul introdus de reclamanți împotriva sentinței a fost respins de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 150/A din 21 martie 2002. S-a reținut în considerentele deciziei că motivele de apel învederate de reclamanți sunt nefondate, cererea lor de a se compara titlurile de proprietate și a se da preferință celui pe care autorul lor l-a deținut prin cumpărare din 1937, nu poate fi acceptată pentru că Legea nr. 10/2001, lege specială și de imediată aplicabilitate, reglementează în art. 18 alin. (1) lit. d), text coroborat cu prevederile art. 46 alin. (1) și (2), măsuri reparatorii pentru foștii proprietari numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Așadar, titlul de proprietate al intimatului pârât, dobândit prin cumpărare fără a fi notificat în prealabil de apelanți asupra intenției de a cere retrocedarea imobilului, este valabil, cum corect a stabilit prima instanță în temeiul Legii nr. 10/2001 și apelanții sunt îndreptățiți doar la măsuri reparatorii în echivalent potrivit art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, nu la restituirea în natură a bunului pretins. Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs reclamanții. Recurenții, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc.

civ., critică decizia care a refuzat desființarea contractului de cumpărare a imobilului de către intimatul pârât, deși Legea nr. 112/1995 și normele ei de aplicare interzic vânzarea imobilelor litigioase, cum este cel din prezenta cauză, instanțele au ignorat principiul conform căruia nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are, iar statul nu a fost niciodată proprietar, pentru că imobilul a fost abuziv preluat, cu încălcarea chiar și a actelor normative de preluare, așadar preferabil este titlul de proprietate al recurenților, nu al intimatului pârât, dobândit în condițiile menționate. Instanțele, mai arată recurenții, în încercarea de a argumenta soluțiile date, au dat o interpretare proprie prevederilor Legii nr. 10/2001, care nici nu era aplicabilă litigiului, promovat în anul 1999, deci anterior adoptării legii.

Recurenții solicită casarea deciziei atacate și în fond admiterea acțiunii lor. Din examinarea deciziei în raport de criticile recurenților se constată că recursul este fondat. Recurenții reclamanți au introdus acțiunea împotriva intimaților pârâți la data de 11 iulie 1999 și au invocat temeiurile de drept menționate în cererea introductivă de instanță, anume art. 966 și art. 968 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 1 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Instanțele au fost investite cu soluționarea acțiunii, a cărui obiect este, potrivit precizării din 11 septembrie 2000, revendicarea imobilului prin compararea titlurilor de proprietate și pe cale accesorie desființarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 104/21896 din 11 septembrie 1996, încheiat între intimații pârâți S.C.

H.N. S.A. și P.S. Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel a examinat problema esențială a cauzei, constând în compararea titlurilor de proprietate ale părților asupra imobilului și acordarea preferinței unuia dintre ele, prin referire la dispozițiile Legii nr. 10/2001, act normativ intrat în vigoare la 14 februarie 2001, după data sesizării instanței, 11 iulie 1999, ignorând în analiza efectuată de instanță prevederile legale invocate ca suport de drept al acțiunii recurenților. Întrucât Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare după promovarea acțiunii, ea nu este aplicabilă cauzei. De altfel, prevederile acestei legi nu au fost invocate de recurenții reclamanți ca fundament juridic al acțiunii lor, instanța soluționând litigiul pe alte temeiuri de drept decât cele arătate de recurenți, deși prerogativa indicării motivelor de drept ale cererii de chemare în judecată aparține reclamanților, conform art. 112 pct. 4 C. proc.

civ., nu instanței de judecată. În consecință se va admite recursul recurenților reclamanți, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza la instanța de apel pentru rejudecarea ei, în raport de temeiurile de drept din cererea introductivă de instanță, urmând a se lua în examinare și celelalte motive de recurs. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții D.V. și D.C.G.I. împotriva deciziei nr. 150/A din 21 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2003.